Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Eugen Ionescu : “Sub semnul întrebării” – Note de lectură (IV)

de Jianu Liviu-Florian | Ianuarie 25, 2013

“Criza a început de multă vreme. Cultura şi-a accelerat poate decandenţa începând din secolul al XVII-lea. Ea a devenit din ce în ce mai umanizantă, în loc să fie spiritualistă. Pe chipurile sculpturilor din catedrale sunt surâsuri de sfinţi, de îngeri şi de arhangheli. Nu mai ştim să le privim. Oamenii se răsucesc în cuşca lor care este planeta, pentru că au uitat că pot privi cerul. Cum să trăieşti, cum să trăieşti bine, cum să posezi lumea, cum să te bucuri de ea, cum să te îmbuibi, cum oare să produci obiecte demne de a fi iubite, instrumente ale plăcerii noastre, cum să te bucuri continuu fără să ţii seama de ceilalţi, refuzându-le bucuria sau fără să-ţi pui măcar problema fericirii sau nefericirii celorlalţi, cum să industrializezi umanitatea până la saturaţie? “ (Eugen Ionescu, pag. 69)

Lăsând-o, în acelaşi timp, flămândă.

 “Iată ce şi-au propus oamenii şi ceea ce se numeste umanism. De fapt, renunţarea la preocupările spirituale şi metafizice. Problema destinului nostru, a existenţei noastre în univers, a valorii sau a precarităţii condiţiilor existenţiale în care trăim, toate acestea n-au mai fost  luate în considerare.”

Cei care, în socialism, au primit sănătate, învăţământ, şi cultură gratuite, şi locuri de muncă asigurate tuturor după o ierarhie de valori, imperfectă, poate, dar o ierarhie drămuită la sutime de medie, au uitat într-o singură zi de semeni, societate, şi s-au căţarat  unii pe alţii, s-au călcat în picioare, pentru o vilă, o maşină de lux, o sumă de bani izbăvitoare, sau o ciozvârtă de carne. Directorii de mari întreprinderi au ajuns vânzători de cuie în piaţă. Colonei cu renume  au devenit   vânzători  de geci aduse din Turcia. Moţi pe care îi credeam de cremenea cinstei  şi-au dat toţi banii misiţilor spre circuitele caritas de înmulţire de 8 ori a banilor, din nimic. Sindicatele au cerut şi au obţinut pâinile grâului nesamănat. Patronii şi trepăduşii lor zeloşi  au umplut conturile şi scaunele Paradisului. Alţii au rămas fără erecţie în poarta bucuriei nevestelor, de grija datoriilor şi a angajaţilor. Absolvenţi de renume de facultate şi-au făcut nevoile în jurul autocarelor, şi au mituit vameşi ca să treacă cu marfă adusă din Orient, luată pe ce au vândut acolo din depozitele de stat din ţară. Încet, încet, cei pe care i-a ajutat mintea şi-au făcut un rost în străinatate, şi au venit la întâlnirea de 30 de  de la terminarea liceului sau facultăţii ca să bea şi să joace, ca la nuntă. Cade tot dupa noi? E treaba altora! A noastră este să fim fericiţi!

“A fost uitată tocmai problema esenţială, adică problema rosturilor noastre ultime. Şi în felul acesta, nu mai ştim încotro să ne îndreptăm. Şi de aceea, tocmai de aceea, din dorinţa de a trăi, ne-a devenit imposibil să trăim.  Priviţi deci în jurul vostru, uitaţi-vă ce se întâmplă!

Lumea a pierdut orice direcţie. Şi totuşi, ideologiile călăuzitoare nu ne lipsesc. Ele nu duc nicăieri. Bucuria a fost înlocuită de distracţie. Avem de ales între pasivitatea dorinţelor noastre alienate sau moartea violentă în explozia dorinţelor noastre ce se izbesc unele de altele în fiinţa noastră sau se izbesc de cele ale semenilor noştri.

                Am uitat ceea ce trebuia să fie contemplarea. Nu mai ştim să vedem, nu mai ştim să ne oprim în agitaţia generală şi să privim, nemişcaţi o clipă, chiar această agitaţie. Nu mai ştim să ne privim gratiile, nici pământul, nu mai avem răgazul pentru aceasta, şi totuşi, privind în jurul nostru, în noi, totuşi în acest fel am putea vedea ceva apărând…. Ar trebui să învăţăm din nou uimirea. Bach avea această mirare şi această uimire. Mozart avea bucuria care nu-i venea numai din el însuşi, ci care îl umplea şi pe care o răspândea în jurul său. “ Salieri spunea despre Mozart: “Dumnezeu însuşi îl inspiră”.

                “Am fost, poate, prea pesimist căci, iată, îl avem pe Mozart, care ne vorbeşte despre o altă bucurie, despre o bucurie “inexplicabilă”, cu atât mai profundă pentru că este inexplicabilă şi pentru că el însuşi a murit în mizerie şi durere”.

                Ar trebui să ne recuperăm vocaţia de creatori. De compozitori şi interpreţi ai simfoniei universale a divinităţii care se sacrifică întreaga veşnicie, în fiecare clipire de ochi, pentru cel din urmă dintre oameni. Ca să îl ridice, şi să ne ridice rând pe rând, în conlucrarea noastră, la condiţia de Dumnezei.

 

18 – 21 ianuarie 2013

 

 

 

Topice: Diverse | Comments Off on Eugen Ionescu : “Sub semnul întrebării” – Note de lectură (IV)

Comentarii închise.