Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PE AUTOSTRADA FLUIDĂ

de Adrian Botez | Ianuarie 10, 2013

la fericire – unii ca noi ăştia (deasupra capului

cu stea neagră reflectată în bălţi) – n-avem dreptul

 

iar fericire reloaded – nu există

 

respiră – te rog – şi pentru mine – câteva clipe

până mă întorc de după colţ

 

daţi drumul mai tare la muzici – la

bâlciuri: oricum – noi însemnaţii cu

muchia securii – tot nu contăm în

peisaj

 

cine regretă ceva – e un prost: ca să ai ce regreta – trebuie

să ai faţă de cine să regreţi: El – Plutonierul Major al

Cerului – e prea ocupat cu strânsul în  braţe  al

macrocosmicelor chicotinde – desfrânate

astre – sferice

bordeluri de campanie

universală

 

noi nu suntem decât

zaţul de la fundul ceştii de

cafea – pe care El – Obositul de cu Noapte – şi-o

permite – în fiece dimineaţă a

lumii – întins pe şezlongul de serviciu: apoi – azvârle

zaţul – serbezit

şi-mpuţit – la găleata de gunoi

 

…nu ne rămâne decât

să ne descurcăm cu travestirile şi cu

travestiurile: se zice că

ies şi ceva bani – de dat

peştilor şi

luntraşilor – de la intrarea pe

diversele derivaţii ale

autostrăzii fluide

***

 

 

ÎMI VINE SĂ PLÂNG DE CIUDĂ

 

îmi vine să plâng de ciudă – când

citesc despre poeţii-soldaţi – despre

filosofii-eroi – precum

Socrate

Xenofon Eschil Tucidide Pindar…

au fost odată ca

niciodată – poeţi-soldaţi

poeţi-de-cetate-apărători – iar nu

piraţi – nu

scursori – trădători – umplând pieţele lumii de

cotcodăceli şi de

găinaţ în culori – şi de alte

duhori

 

îmi vine să plâng de ciudă – când

toţi sfinţii lumii îmi recită din jertfele

lor – când observ că fereastra s-a acoperit de

luminat nor: Hristos stă de vorbă cu

fraţi înarmaţi – săbii-cuvinte şi

priviri-de-vultur – fulgere sinaite

crunte şi sfinte – se înfăşor pe braţe – de la gât

în sus – şi dau

onor

 

îmi vine să plâng de ciudă – amintindu-mi de

părinţi – sfinţi – de

rude şi veacuri din care încă se scurge-nfocată

agheasma – dar eu – cu gura-nsetată – degeaba

mă-ntind să ling stropi de lumină şi

aprigă viaţă senină: la senin şi la foc – cu

gura mea nu ajung deloc – eu

biet lepros al putrefactei

istorii – zemuiesc de duhori – rup stinghii de

aţă – în

poiata unor vremuri de

sarcastică piaţă

***

     

 

APRINDE O LUMÂNARE PENTRU MINE

 

aprinde o lumânare pentru mine

omule: sunt un suflet pierdut – şi

la lumina ei voi ajunge acolo unde

nu ştiu

 

aprinde o lumânare pentru mine: nu-mi eşti

frate – dar poţi fi – oricând

mai neputincios decât orice frate al

meu

 

aprinde o lumânare pentru

mine: la lumina ei – vei putea vedea cât de

departe – în rău – se poate ajunge

***

DOINA FRUNZEI GALBENE

 

frunză galbenă pe ram

suspinând amurg de lume

unde-am fost şi unde stam

e acum pustiu de strune

 

au cântat mii lăutari

astă vară şi-ncă-o vară

îmblânzit-am icusari

în palmele de ocară

 

frunză ruginie-n apă

trec turmele şi s-adapă

dar nimeni aici nu ştie

să-mi aprindă o făclie…

 

făclioara dorului

pe prundul pământului

la izvorul muntelui

la urcuşul fratelui…

 

frate – frunză scuturată

m-a răpit cel râu la vale

viaţa mi-e viţă uscată

luna-n stele – doina-n jale!

 

…şi-am tocmit alt frăţior

să-mi  ţină feştila dreaptă

dar de-o fi ca să nu mor

beznă-n lume – umbră-n faptă:

 

roagă-te de moartea mea

să fie lumină grea

cât s-o poarte muntele

şi s-o mute mumele

 

după umbră – după umbră

să se ţină câinele

să nu-mi piardă urmele

după umbră – după umbră…

 

ascultaţi căţei de-afund

cum ghicesc toţi dor mărunt –

…huiesc toţi pe drumul meu

ce mi l-a dat Dumnezeu

 

…dalb e semnul: plec şi eu…

 

…nu-s nici spini şi nici sulfină

numai colo o lumină

nu-s nici scai şi nici răceală

numai de vânt câte-o pală

 

dar feştila nu se-nclină

ajunsă la rădăcină:

pălălăi  – din când în când

cresc – şi sufletul mi-e blând…

***

 

TOAMNĂ GROTESCĂ

 

un şontâc de soare spârc

călăreşte-un cocostârc

şi-abureşte peste smârc

apucând luna de sfârc

 

nu mai ştii soi de copaci

toţi sunt mucoşi şi săraci

şi-nroşiţi şi mici şi maci

halal lume de haraci

 

nu mai ştii copii să faci

unu-i viu şi altul canci

trece-o cioară peste bară

şi cu oasele pe-afară

 

ba e lună ba e soare

ba e rost de-amurg şi doare

ba e soare ba e lună

ba e boala cea mai bună

 

stejarii-au dat în oftìcă

şi lumina cea mai mică

te calcă pe inimă

cu-oala de funingină

 

broderiile de toamnă

s-au zdrenţit pe orice doamnă:

este o mizerie

supărată perie

 

nu face să-ţi ieşi din piele

fie-i melcului obiele

nu face să huhuieşti

când moartea pe drum zăreşti…

 

bogdaproste maică mare

că făcuşi cap la vărare –

bogdaproste proastă mică:

dăduşi vara pe nemică!

***

O FRUNZĂ

 

o frunză – doar o frunză-a mai rămas pe ram

şi-i e atât de frică să-şi dea drumul:

n-a învăţat-o nimeni cum e fumul –

iar moartea altora nu-nseamnă niciun dram

 

o frunză – doar o frunză ruginită

stă singură şi-ndură gând de crimă

şi nu-i găseşte vântului o rimă

ca să-şi justifice căderea în ispită

 

o frunză – doar o frunză: ce patetic!

priveşte-n jos cu groază – cataleptic

măsoară înălţimi şi putreziri:

 

se-ntreabă dacă-acolo fi-vor amintiri…

…o frunză – doar o frunză: ştiţi ce-i mila

n-o plângeţi – vă vomaţi pe îngeri sila

***

 

LUI ANATOL

 

câte camere – câte case – câte patrii ori galaxii

eşti în stare să laşi în urmă – orfane şi goale?

câte sorţi ai văzut leşinând – pe covoarele magiilor negre –

moale?

câte nopţi ţi-ai extras din pistoale

pe câţi morţi ai refuzat să-i plângi şi să-i storci de regrete domoale

anatoale?

 

cât de singur e demonul tău – aiurând la ferestre?

cât de goale-ţi sunt privirile-ţi goale?

o – degeaba se-îngână pe ele – funeste

vechi cântările sublimelor creste:

tu ai surzit de groază  – şi orbitele tale s-au umplut de

gunoi şi de viermi şi de spaime – de vântoase de

bezne – uitatele bezne-ale tale

anatoale

 

vine o stea – şi tu fugi sub pământ

vine pe mare de fulger hristos – şi tu fugi în mormânt

vine un rug – tu refuzi jurământ

vine şi judele – cu artificii aprinse în păr – aruncate peste

orice grotă-ori cavou  – şi e noaptea de după chircitul amurg

şi toatele curg

…laptele negru-al privirilor tale ţi-l scurg

toate ielele ştimele iesmele – toate sunt şi dansează şabatul demente

peste şine de părăsită cale ferată

pustiu înierbată – cu vagoane condamnate fierului vechi şi

cloacă de zloate – dărâmate pătrunse de nori şi de noapte – până la

oasele-ngheţate-ale tablei – bătrânici scofâlcit resemnate la

şoapte preacoapte – să intre  – până la capătul nevăzut – cu picioarele şi roţile-n bezna

pământului de pe ostroavele-antarctice – în muzici de

talere – nabucodonosorice trâmbiţe şi chimvale şi

iernatice flori de cavale

o – anatoale

 

…peste toate căzutele ierni şi măsele de

smulsă – acvatică minte strigoaie – străină  pasăre

de pene – tacticos – se

despoaie: a plănuit şi – îngrijat – potrivit

cuibul

 

…oare ce va ieşi din ouăle clocite de bezne de iasme

de tine – ce va ieşi dintre ciolanele tale în sunet de vale

biet  – respingător ciuruc de lume agale

biet trecut de toate vămile-astrale

îmblânzitule – biet spânzurat de serviciu

o –  anatoale?

 

pui de viperă şi pui de astru

pui de lumină albastră şi de dezastru

…pui răgetul vieţii să-ţi descânte de moarte cu

spartele-ulcici şi oale

bre anatoale

***

 

COPILUL DIN STEA

 

copilaş suit pe stea

floarea este foarte grea

în grădină-i iarnă rea

vino tu cu floarea ta

 

copilaş cu păpădie

las’ să ardă o făclie

să vezi suflete de nori

pe acolo pe-unde zbori

 

copilaş cu ochi de sori

nu e moarte ca să mori

nu e rai să nu te doară

sunt doar păsări de ocară

 

blând copil cu ochii-n flori

scaldă-te în roi de zori

nu căta la cer ori lună

cată doar spre zarea bună

 

trece-albina peste vise

bâzâind a paradise

pune-o-n palmă să-ţi adune

tot polenul de pe strune

 

…o – copil de vreme rea

bea curat lacrima mea

o  – copile cu mâini rune

bea amara-mi rugăciune

 

la margine de pădure

te-aşteptai din vremuri sure

dar la margine de câmp

scuturai şi lumi şi timp

 

mă îmbăt cu zborul tău

sfânt copil ferit de rău

cu îngerii chefuiesc

lângă tine mă trezesc

 

eşti copil sufletul meu

rătăcit la vremi de greu

…regăsit suit pe stea

printre purpură şi nea

 

cu el mă-ncumet privire

morţii mele să-i fiu mire…

înc-o fire şi-nc-o fire

pân’ la capăt de-orice ştire

***

 

 

                        

 

                  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     

 

 

                           

 

 

 

Topice: Poezii | Comments Off on PE AUTOSTRADA FLUIDĂ

Comentarii închise.