Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE 2

de Ilie Bucur | Martie 7, 2013

1. ISTORIA NEAMULUI NOSTRU  a fost un nesfârşit şir de suferinţe şi umiliri, de revoltă şi oprimări. “Ne-a fost Cel Sfânt tărie”, am ţinut piept tuturor vicisitudinilor şi am dovedit tuturor răutăţilor că rădăcina adâncă a NEAMULUI, din ogorul românităţii, poate fi răsucită, uneori, dar este greu, de rupt. “Ne-au stat drept argument şi chezaş, întotdeauna continuitatea, vechimea noastră şi dăinuirea aici, în ARDEAL, pe moşia strămoşilor şi a moşilor noştri”.

Lazăr Lădaru – poet, scriitor contemporan,
Preşedintele ASTREI, Redactor Şef – Cotidianul “Cuvântul Liber”,
gânditor şi patriot desăvârşit

***

2. “ÎN LUMEA ACEASTA SUNT FOARTE MULTE INFORMAŢII, CHIAR MAI MULTE DECÂT ARE OMUL NEVOIE DE ELE, SAU SĂ LE POATĂ CONTROLA. DE ACEEA ELE TREBUIE ÎN AŞA FEL REZUMATE ÎNCÂT SĂ FIE PE ÎNŢELESUL TUTUROR  DAR MAI CU SEAMĂ SPRE FOLOSUL ÎNTREGII OMENIRI”.

 

Emisiune tv. – “Codul lui Oreste” 2009

***

3. “Cel mai mare OM din istoria Macrocosmosului, IISUS HRISTOS n-a avut servitori şi totuşi i se spunea STĂPÂN!

 N-a avut diplomă şi totuşi i se spune ÎNVĂŢĂTORUL!

 N-a avut medicamente şi totuşi i se spunea VINDECĂTORUL!

 N-a avut armată şi totuşi se temeau de EL!

 N-a câştigat nici un război şi totuşi a cucerit lumea!

 N-a comis nici o crimă şi totuşi L-au răstignit!

          A fost înmormântat şi “totuşi trăieşte“!

          Să nu uităm că: “În Dumnezeu găsim totul”.

Anonim

 

“1001 CUGETĂRI”

Preot Ortodox Român   Ilie Bucur-Sărmăşanul

 

Topice: Diverse | Comments Off on PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE 2

Comentarii închise.