Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Cronicarul sportiv Ion P. Pop vizitat de Gazeta Sporturilor!

de Gelu DRAGOŞ | Mai 11, 2013

      În demersul său, „Gazeta Sporturilor”, prestigiosul ziar de sport din România, care scrie o serie de poveşti şi reportaje din fiecare judeţ al ţării despre locuri pitoreşti şi români fabuloşi, a poposit şi în Nord, mai exact în Maramureş. După o escală la Sighetu Marmaţiei, echipa Gazetei Sporturilor ( trei membri ) a sosit şi în Baia Mare, unde a dorit şi a reuşit să se întâlnească cu cunoscutul cronicar sportiv şi scriitor prof. Ion P. Pop.

      Echipa condusă de către Gabriel Berceanu a rămas impresionată de câteva recorduri pe care le deţine „lectorul” Ion P. Pop: este decanul de vârstă al ziariştilor sportivi băimăreni, este preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România, filiala Maramureş de la înfiinţare până în prezent, are cele mai multe distincţii primite în calitate de ziarist, a adus pe cei mai titraţi confraţi în Maramureş (Cristian Ţopescu, Octavian Vintilă, Dumitru Graur, Emanuel Fântâneanu, etc) şi ca un corolar la toate acestea, deţine cea mai longevivă rubrică de sport din România şi poate chiar din lume – Basorelief – la cotidianul local „Graiul Maramureşului” (fost „Pentru socialism”).

      Acesta a fost şi motivul pentru care colegul din capitală, Gabriel Berceanu i-a luat maestrului Ion P. Pop un interviu care se întinde pe mai mult de o jumătate de pagină din ziar!      Normal că, nostalgic cum îl ştim, profesorul Ion P. Pop a amintit de marile izbânzi ale Maramureşului la care a fost părtaş şi Domnia Sa. Un loc aparte are şi echipa de vis a băimărenilor, FC Baia Mare sub conducerea lui Viorel Mateianu!

       Şi uite aşa, vrând-nevrând, se mai înfăptuieşte o premieră pentru ziaristica maramureşeană prin publicarea acestui interviu lung cu maestrul Ion P. Pop, într-un ziar în care fiecare rând costă bani mulţi şi care are un tiraj, pe care noi, cei de aici nici măcar nu-l visăm!

         Felicitări, domnule Pop, mulţumim că existaţi!

 

                                                                                           Gelu Dragoş

 

 

Topice: Diverse | Comments Off on Cronicarul sportiv Ion P. Pop vizitat de Gazeta Sporturilor!

Comentarii închise.