Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

UMBRE

de Ion Turnea | Mai 10, 2013

TEATRU SCURT

Personaje:

Gânditorul

X

SABINA Măduta

La apusul soarelui.

 

Gânditorul: Nu-mi mai amintesc, să se fi întâmplat demult…

X: Demult …?

Gânditorul: Umbre.

X: Umbre?

Gânditorul: Am cunoscut o poveste.

X: Poveste.

Gânditorul: Eram copil. Fata din tărâmul umbrei a scriitoarelor Camelia Stănescu şi Carmen Pahomi încearcă să-şi contureze chipul.

X: Avea chip în poveste?

Gânditorul: Era frumoasă în ciuda faptului că era fiica unui zmeu rău şi lacom. Numele ei descria ţinutul în care şi-a petrecut o parte din viaţă, Negura.

X: Negura.

Gânditorul: Într-o zi s-a rătăcit în Împărăţia Beznei o porumbiţă rănită. I-a vorbit fetei de culori.

X: Ce sunt culorile?

Gânditorul: Culorile, spunea povestea, sunt cuvintele ce alcătuiesc graiul în care vorbeşte lumina.

X: Lumina?

Gânditorul: I-a vorbit de lumina culorilor, de apusul de soare.

X: Apus.

Gânditorul: Ne-am rătăcit printre umbre, suntem cu faţa spre apus. De fapt nu putem vedea lumina. Am ajuns nişte orbi ce pipăie întunericul. Trăim toată viaţa într-un ţinut al umbrelor şi nu căutăm culoarea decât la apus.

X: Dar fata din poveste?

Gânditorul: Negura a găsit culoarea la apus. A dus-o porumbiţa după ce i-a vindecat rana să vadă apusul de soare. Niciodată nu şi-a imaginat că ar putea exista o asemenea frumuseţe.

X: Apusul de soare.

Gânditorul: Sunt unii ce reuşesc să pătrundă clipa apusului. E unică. Culorile ei îţi pătrund fiinţa şi ochiul până atunci orb. Ochiul scapă o lacrimă. Umbrele prind culoare şi dansează un moment cu nemurirea.

X: Dar fata din basm?

Gânditorul: A rămas înlănţuită în apus. A cunoscut frumuseţea vieţii netrecătoare în apus în timp ce porumbiţa îşi urma drumul spre soare.

X: Atât.

Gânditorul: Niciodată nu este atât. Porumbiţa, lumina rănită de săgeata umbrei a rătăcit şi ea o clipă drumul.

X: Tu vezi mereu dincolo de poveste.

Gânditorul: Dincolo de umbră.

X: Umbră.

Gânditorul: Încerc o evadare din labirintul umbrelor. Până şi porumbiţa şi-a pierdut o clipă strălucirea alunecând pe o umbră în ţinutul întunecat. Poate găsesc şi eu o pormbiţă să evadez.

X: O rază.

Gânditorul: Măcar să fie de lumină şi nu după conturul umbrei. Fata din poveste a găsit porumbiţa şi a furat clipa luminii din apus.

X: Viaţa.

Gânditorul: O viaţă ne zbatem între umbre şi uităm să ne altoim rădăcinile. Creştem buruieni fără rod.

X: Buruieni.

Gânditorul: Buruieni fără ochi.

X: Dar parcă fata din poveste era frumoasă.

Gânditorul: A reuşit să ridice fruntea spre lumină stârpind buruiana de la rădăcină. A evadat dintre umbrele ce au secat-o de energia vieţii. A reuşit acest lucru înainte de explozia seminţei. A scăpat la un pas de coacere şi rodire. Dacă umbra îi acoperea chipul roadele îi erau prizoniere.

X: Prea multe umbre.

Gânditorul: Ne învârtim într-un cerc al umbrelor. Însuşi timpul s-a rătăcit în cercul lor. Cât timp nu găsim culoarea ca să le ştergem formele trăim fără sens fiecare clipă ce se roteşte în cerc.

X: Ai o altă poveste?

Gânditorul: Cu o altă fată. Este fată fără chip.

X: Aceleaşi scriitoare. Alte umbre.

Gânditorul: Fetiţa fără chip.

X: Umbră.

Gânditorul: Regizorul unui film de desene animate a conturat o copilă  căreia i-a pus pe umeri nerăbdarea. Chipul nu reuşea să îl definească. A adormit.

X: Fetiţa?

Gânditorul: Regizorul.

X: …?

Gânditorul: Visul l-a purtat alături de personajul său fără chip în Grădina Răbdării. Fetiţa fără chip a încercat să guste din roadele pomilor fructiferi dar aceştia au refuzat să-i ofere fructele cerându-i să fie răbdătoare până ce ele se vor coace. A încercat pe urmă să guste cozonac de la cumătra iepuroaică dar fiind prea fierbinte iepuroaica i-a promis că o va servi mâine dimineaţă. Lebăda nu a trecut-o apa spunându-i s-o aştepte până ce îl va trece pe piticul ce o călăuzea în grădină. Imaginea ei fără chip din oglinda apei a speriat-o.

X: Răbdarea.

Gânditorul: Regizorul a avut răbdare până a doua zi şi după visul ce i-a luminat noaptea i-a creionat chipul.

X: Chipul.

Gânditorul: Din cauza umbrelor nu putem vedea dincolo de chip.

X: Răbdarea.

Gânditorul: Nu avem răbdare.

X: Răbdare?

Gânditorul: Răbdare să găsim lumina din spatele umbrelor. Ne pierdem în anonimat.

X: Eu?

Gânditorul: Tu?

X: Cine sunt eu?

Gânditorul: Cel fără chip.

X: Ieri când m-am uitat în oglindă aveam chip.

Gânditorul: Şi ţi l-ai pierdut printre clipe şi umbre. A rămas fără rod şi i s-a ofilit rădăcina.

X: Eu nu am răbdare.

Gânditorul: Şi nici destinaţie.

X: Nu ştiu ce vreu. Vreau multe şi de fapt nu vreau nimic. Îmi place ceva şi apoi nu mai îmi place nimic. Alerg să culeg ceva şi nu sunt mulţumit.

Gânditorul: Labirint.

X: Şi lumina?

Gânditorul: E calea răbdării.

X: O altă poveste.

Gânditorul: Dacă vrei. Prietenul la nevoie se cunoaşte.

X: Aceleaşi autoare.

Gânditorul: Aceleaşi. O ciută a ajuns în capcana unui vânător şi ca orice vietate umbrită de teamă a început să se zbată până ce un arici a sfătuit-o să fie răbdătoare până la venirea vânătorului. Atunci va reuşi să evadeze.

X: Dintre umbre spre lumină.

Gânditorul: Se va preface moartă. Apoi după ce piciorul îi va fi eliberat …

X: Să fugă.

Gânditorul: Tu ai văzut cum fuge soarele pe cer după ce a biruit ochiul nopţii.

X: Cum?

Gânditorul: Cum a fugit ciuta din laţ după ce a auzit îndemnul ariciului.

X: Fugi!

Gânditorul: Vânătorul şi-a îndreptat furia asupra ariciului.

X: Ca vântul ce nu reuşeşte să zmulgă aripile aerului şi fură copacii.

Gânditorul: Ai cam început să prinzi contur.

X: Cu răbdare.

Gânditorul: Ciuta s-a arătat şchioapă spre a-şi salva prietenul apoi şi-a adunat toate puterile şi a pornit spre libertate.

X: Libertate.

Gânditorul: E drumul luminii ce uită de umbre.

X: Eu cum uit de umbre?

Gânditorul: Cu răbdare. Pas cu pas păşind cu încredere în propria-ţi poveste. Ai avut o sclipire… Oare n-a fost o rază a gheţarului meu ce i-a zgâriat chipul acoperit de umbre?

X: Dar dacă povestea mea este într-un ţinut al umbrelor şi m-am rătăcit?

Gânditorul: Apare visul.

X: Regizorul, visul şi Fetiţa fără chip.

Gânditorul: Meşterul Manole, Mănăstirea Argeşului şi Ana.

X: Biserica.

Gânditorul: Lumina.

X: Omul.

Gânditorul: Omul trebuie să se coacă şi să aducă rod.

X: Rod.

Gânditorul: Păcat că ţinutul umbrelor l-a orbit şi nu găseşte lumina spre a se coace.

X: Umbre.

Gânditorul: Tot aşa a rămas. Am crezut că a avut răbdre şi a gustat culoarea luminii. Am avut o clipă impresia că şi-a lepădat umbrele din colţuri. De fapt a alunecat pe o rază a mea şi a căzut pe o pată de întuneric. Am încercat să-l ajut. I-am întins o mână ca să-l scap de laţ dar nu a înţeles. De făcea poate el acest lucru pentru un arici se salva spre lumină.

X: Lumină.

Gânditorul: Binele te duce spre lumină.

X: Binele.

Gânditorul: Binele făcut din suflet şi cu răbdare.

X: Umbre.

Gânditorul: Nicio speranţă.

X: Întuneric.

Gânditorul: Nici măcar nu încearcă să părăsească anonimatul, se zbate între umbre. Întunericul îi învăluie fiinţa. Nu poate vedea lumina de la capăt de umbre şi să se ridice.

X: Cine?

Gânditorul: Nu înţelege. Vorbeam despre el.

X: Despre el dintr-o poveste.

Gânditorul: Povestea ta.

X: Ruine.

Gânditorul: Să încerce un nou pas de a-şi contura ieşirea dintre umbre? Îşi vede ruina în care s-a complăcut până acum.

X: Ruine.

Gânditorul: Ruinele au ochii închişi şi se zbat între umbre. Nu găsesc calea spre lumină. Construcţia nu îşi găseşte apusul de soare să zâmbească printre culoare.

X: Am pierdut.

Gânditorul: Construcţii neterminate. Labirint de umbre.

X: Zădărnicie.

Gânditorul: Să încerce să înţeleagă că a călcat sufletul creaţiei lăsându-se prizonier umbrelor ce seacă clipele vieţii?

X: Am sfâşiat munca unui artist.

Gânditorul: Nu are nicio şansă.

X: Acum am satisfacţia ruinelor.

Gânditorul: E clar. E iubitorul umbrelor. M-am înşelat şi eu o clipă aflat în faţa umbrei. Am cezut că îşi va găsi conturul spre a părăsi anonimatul şi va alerga spre lumina apusului de soare. De fapt şi porumbelul din poveste s-a rănit atingând chipul umbrelor întunericului. M-am rănit şi eu atigând umbra lumii lui. Dar porumbiţa a reuşit să ducă fata zmeului spre lumină, chiar dacă lumina unui apus de soare. I-a câştigat sufletul în favoarea luminii. Am încercat să-l salvez de laţul umbrelor dar probabil s-a speriat de ţepii ariciului. Ciuta şi-a frânt piciorul şi nu mai are scăpare.

X: Îmi plac ruinele.

Gânditorul: Nu are chip. Îmi trebuie răbdare să conturez chipul nerăbdării.

X: Îmi plac umbrele din poveştile tale.

Gânditorul: Iubeşte ruina. Şterge orice culoare de construcţie. Nu are forme.

X: Multe umbre.

Gânditorul: Nu ştie nici măcar să rostească construcţie. Nu a găsit culoarea literelor spre a le culege melodia.

X: Nu ştie.

Gânditorul: Zadarnic. Are soarta umbrelor. Îl soarbe deşertăciunea. El nu cunoaşte chipul. Lumina coroanei nu şi-a aşezat pecetea asupra muncii lui. Dar nu a muncit. A stat pierdut printre umbre. A lenevit cu satisfacţia ruinelor.

X: Umbre şi ruine.

Gânditorul: S-a rătăcit.

X: Îmi arăţi şi mie apusul de soare.

Gânditorul: Nu l-ai putea vedea de umbre.

X: Prea multe umbre. O ruină de umbre.

Gânditorul: Aşa trece viaţa anonimilor. O frământare în labirintul ruinelor adormite printre umbre. S-au înecat cu umbrele deşertăciunii. Se vor trezi la apus că nu au gustat culoarea fericirii. Le-a scăpat clipa vieţii printre umbrele degetelor şi nu au fructificat nicio frântură a chipului ei.

X: Moarte.

Gânditorul: Nu ştie să spună viaţă. Tot umbra îi învăluie chipul.

X: M-am obişnuit cu umbrele poveştii.

Gânditorul: De fapt povestea avea scopul de a te rupe din ruina umbrelor.

X: Îmi place ruina umbrelor.

Gânditorul: E lumea lui. O lume fără apus de soare şi culori.

X: Umbre.

Gânditorul: Da, umbre.

 

Topice: Diverse | Comments Off on UMBRE

Comentarii închise.