Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Cât de învățat era ”conducătorul” nostru

de Teresia Bolchiș Tătaru | Iunie 3, 2013

În urma vizitei în China la Mao Țze-Tung și Coreea de Nord, la Kim Ir Sem, a perechii noastre prezidențiale, în anul 1970, unde a văzut pe viu ”mărețele realizări” ale cultului personalității ”transpuse în viață”, perechii noastre i s’a urcat la cap și mai și, puterea și exemplul oferit de tovarășii omologi.

Conferința Națională a Uniunii Scriitorilor din România, din Iulie 1971, a primit sarcină, în ”lumina” celor văzute de pereche în Asia, trasarea unei direcții ideologice ”noi” ce urma să o parcurgă de acum Republica Socialistă. Aceasta sublinia necesitatea accentuării educației ateist-științifice în școală și societate și cu precădere exacerbarea cultului personalității marelui nostru pitic, conducător, după modelul chinezo-coreean, cu casă memorială, cu publicații de adulare până la scârbă, cu creații artistice de literatură și artă plastică, opere de prea mărire ”a fiului iubit al poporului” și a soaței sale, care să întreacă tot ce s’a creat în acest domeniu pe plan mondial.

 

În 1966 apăruse revista pentru copii ”Cutezătorii” respectiv revista pentru pionierii Patriei, școlarii de vârsta clasei a III-a când elevii deveneau ”pionieri” și până la clasa a VIII-a când adolescenții intrau în ”rândurile” Uniun(ea)ii Tineretului Comunist, UTC, numită într’o vreme UTM, a tineretului muncitor.

Acum, după ”istorica vizită” asiatică revista ”Cutezătorii” a devenit, cu adevărat o ”tribună” de îndoctrinare a copiilor nu numai cu comunism ci mai ales cu dragoste nețărmurită, față de ”marele conducător”. Așa, în cadrul cultivării și creșterii cultului personalității   ”fiului iubit” a apărut ideea, ca revista pionierilor să publice în serial biografia tovarășului, pe care apoi, obligatoriu, fiecare detașament de pionieri să o ”studieze”. În forma, tot nouă, de organizare a pionierilor s’a ajuns la concluzia ca o clasă de elevi de pe linie școlară, pe linie de pionieri, adică de organizație politică, să formeze un detașament, după atributele denumirii militare, condus de diriginta clasei, care pe linie de pionieri devenea comandantă de detașament.

După ce dusesem o serie de copii, de la clasa a V-a la a VIII-a, prin rotație, îmi revenea acum o nouă clasă a V-a. Aveam clase mari, cu câte treizeci de copii și chiar și peste această cifră, care putea urca până la treizeci și cinci. O asemenea clasă,treizeci și unu de elevi era clasa ”mea” a V-a, din anul școlar 1971-72. În cadrul orelor de dirigenție, în calitate de pionieri urma să începem studierea biografiei tovarășului iubit, material de ”studiu” ne oferea revista ”Cutezătorii” la care toți pionierii Patriei, erau abonați și asta din dragoste față de partid și conducător și la,la,la! Ia să fi îndrăznit să nu fie!

În Baia Mare, reședința județului Maramureș eram la ora aceea cea mai mare școală de 8 ani din oraș, Școala generală nr.11, cu 1500 de copii, cu secție română și maghiară, de la cls.a I-a și pân ă la cls.a VIII-a.

Studiul biografiei tovarășului conducător nu putea începe ori cum, se cerea un fel de ceremonie pentru demarajul unui asemenea ”studiu” capital, în consecință, ca să fim cât mai importanți și mai lingăi și să ne arătăm ”atașamentul” și ”dragostea” și ”prețuirea” și câte alte adjective de adulare se vor mai fi găsit în Limba română, pe toate trebuia să le punem în mișcare în acest scop, directive de la Secția Județeană de Învățământ în colaborare cu Consiliul Orășenesc și Județean de Pionieri. S’a ajuns la concluzia ca în orașul nostru și apoi în județ ”studierea” primului articol din ”Cutezătorii” să se facă printr’o ”demonstrație” de ”lecție deschisă” la una din ”școlile cele mai bune,” unde unul din cadrele didactice ”cele mai bune,” să țină o asemena lecție ”model” după a cărei matriță, se vor desfășura apoi toate aceste ore, la toate școlile din oraș și județ. Pentru susținerea acestei lecții model a fost aleasă Școala nr. 11, ca cea mai bună din oraș iar din cadrul școlii am fost aleasă eu să țin această lecție deschisă.Pacostea a căzut pe capul meu și pentru că aveam o oarecare experiență în ”lecții deschise„ întru cât conduceam practica pedagogică a studenților de la Facultatea de Științe Naturale a Institutului Pedagocic de trei ani, din oraș. Asistența la lecție urma să o facă toți comandanții de pionieri din oraș și câțiva din județ, partidul și guvernul, respectiv un tovarăș de la Comitetul Județean de Partid, de la UTC, de la Învățământ, de la Pionieri și de unde va mai fi fost, mari granguri și marii granguri de pe acolo, plus partidul din școală și directorul care mai era (știut și neștiut) și securistul școlii.

Mari emoții, mari, ca lecția să iasă nu bine, ci foarte bine și asta nu pentru noi, ci pentru tovarășul căruia trebuia să’i demonstrăm atașamentul nostru și toate celelalte.

Înghesuiți în bănci câte patru, ca să facem loc în spatele clasei numeroasei asistențe, începe lecția. fiecare pionier are deschis pe bancă, revista ”Cutezătorii” cu articolul despre tovarășul iubit și poza lui de copil. Aveam în prima bancă, pe dreapta, o fetiță drăgălașă, blondă cu păr buclat, care după nume părea a fi de origină germană, Zenkner, pe care când o întrebai cum o cheamă, răspundea ”Țenkner”, dar noi îi citeam numele pe românește, cu z și nu cu ț. Fetița purta un jerseu împletit din lână de angora ceea ce o făcea și mai drăgălașă decât era, în așa fel încât toată lumea o numea: ”iepurașul de angora”. Înafară de asta, avea un suflet de copil atât de nevinovat și de curat încât o asemuiai cu un îngeraș.

Reușisem să le imprim copiilor unele norme morale, de corectitudine, de cinste, de sinceritate, de punctualitate, de respect etc. așa încât între noi, în clasă, discutam destul de liber cazuri de conduită pe care le puneam în discuție la orele de dirigenție, nesocotind ”îndrumărilii” de educație ateistă pe care n’am făcut-o niciodată, decât pe pagina caietului cu orele de dirigenție pentru inspecția caietelor la direcțiune. Că ce făceam eu la clasă era treaba mea și asta nu pentru că eu aș fi fost o eroină, ci pentru că aveam conduita de viață, educația creștină: ”Ori cine mă va mărturisi în fața oamenilor și eu îl voi mărturisi în fața Tatălui meu care este în ceruri. Cine însă mă va tăgădui în fața oamenilor, îl voi tăgădui și eu în fața Tatălui meu care este în ceruri.”(M.10.32,33). Doar că odată era s’o pățesc, dar Domnul mi-a venit în ajutor, așa după cum l-am rugat, în ultimul moment, în cel mai disperat, când omenește nu se mai putea face nimic… Și lecția curge, cu citate din ”Cutezătorii” citite de copii, pe care apoi le discutăm și le analizăm, etc. Asistența își notează febril fiecare pas al desfășurării lecției și se pare că urcăm foarte bine și sigur un țel sublim, cu lecția de adulare, cu modelul de viață oferit ”tinerei generații”, cu… iar cum lecția se desfășoară pe bază de întrebări și răspunsuri și îngerașul meu de angora ridică degetul:

– Dar, to-va-ră-șa di-ri-gin-tă, tovarășul Ceaușescu nu are numai patru clase? – sufletul curat de copil, glas de clopoțel de argint, împinge nevinovat în pârâul ce curge, aparent, lin, un pietroi ce tulbură toată fațada poleită.

Asistența a încremenit! Ca unul, ridică toți ochii spre mine cu respirația tăiată: ”ce facem?” Desigur că împăratul e gol pușcă, dar… ”pe unde scoatem cămașa?” Chiar și clasa a simțit gravitate momentului, numai îngerașul meu de angora, stă liniștit în picioare așteptând răspunsul tovarășei diriginte – nu, a tovarășei comandante de detașament de pionieri, calitate în care stăteam în fața lor în momentul acela – răspuns care, ca și întotdeauna nu poate fi decât drept și de încredere, fără sminteală, de aceea îngerașul de angora îl așteaptă și acuma liniștit, căci va veni așa cum trebuie!… Se putea o situație mai dificilă? Când    i-am văzut pe toți ce îngroziți au rămas, mai ales colegii pe care’i știam ce gândesc, la fel ca și mine, pentru o secundă mi-a înghețat și mie inima, de…ce răspuns să dau? Dar în momentul următor, nu mi-am explicat niciodată, cum și de ce? Înainte să descurc firul încâlcit și în loc să’mi tem pielea, m’a bufnit râsul, dar puteam să o fac? M’am întors cu spatele făcându-mă a căuta ceva pe catedră, în fond ca să mă liniștesc și să’mi adun gândurile pentru răspunsul pe care îngerașul îl așteaptă, dar așa cum scrie la Sfânta Scriptură: ”Când vă vor da pe mâna tribunalelor(…) să nu vă îngrijorați cum și ce veți spune, căci în ceasul acela vi se va da ceea ce aveți de spus. Căci nu voi vorbiți, ci în voi vorbește Spiritul Tatălui vostru.”(M.10, 17-20).

Liniștită m’am întors spre el explicându’i numai lui: ”Noi acuma, am început să studiem biografia tovarășului N.C. Azi am discutat prima parte, de început, care începe cu școala primară. În numerele următoare din ”Cutezătorii” vom citi mai departe biografia tovarășului, în care vom afla despre activitatea sa revoluționară și tot ce ține de biografia sa.” Aproape că n’au izbucnit aplauze, în spatele clasei, în asistență! Îngerașul meu s’a așezat liniștit la loc iar eu am tras adânc aer în piept, reluând mai departe ”studiul” din revistă, dar… apele au fost tulburate și lecția a ieșit un fiasco, după cum și merita. Nimeni nu s’a mai putut concentra asupra celor ce mai urmau a fi ”discutate” și ”studiate” și cu toții așteptam eliberarea, să sune de ieșire de la oră. Ce mai ușurare și ce de-a felicitări am mai primit ”pe sub masă,” la ieșirea din clasă! Cert este că însuși ”partidul și guvernul” a hotărît că nu mai e nevoie de analiza lecției și marii granguri n’au mai știut cum să șteargă mai degrabă, putina. Li s’a oferit un model, fără model!

****************************

Teresia Bolchiș Tătaru Augsburg/Germania, Mai, 2010

Sursa:Starpress

Topice: Diverse | Comments Off on Cât de învățat era ”conducătorul” nostru

Comentarii închise.