Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Bătrân Pământ

de Ernest Herman | Iulie 28, 2013

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,

Prefrământat şi răscolit de oameni şi milenii!
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte brume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.

Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e silă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
“Lumină!” El a poruncit şi “Linişte deplină!”

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să iţi spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, cum gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă A Celui care singur e, unica existenţă.
Un singur “SUNT” ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur “SUNT” mi-e inima legată
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu,eu sunt acel  ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Iisus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru Care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Iisus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, îmi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Iisus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc  a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Iisus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Iisus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Iisus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Iisus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Iisus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Iisus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Iisuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie Îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

Ernest E.W.Herman

Topice: Poezii | Comments Off on Bătrân Pământ

Comentarii închise.