Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

CULORILE DESTINULUI

de Constantin Dobrescu | Octombrie 27, 2013

coperta culorile destinului (6)moRugat fiind de distinsul preot stavrofor RADU BOTIŞ, redactorul şef al revistei SLOVA CREŞTINĂ din ULMENII MARAMUREŞULUI să torn în tipar de bronz, într-un breviar critic, impresiile mele despre cartea „CULORILE DESTINULUI” închipuită epic de MILIAN OROS, am răspuns chemării şi ceea ce mi s-a părut, la început, o sarcină de rutină s-a transformat în delectare estetică şi trăire emoţională.

Iniţial am avut o anume reţinere, când am citit numele autorului pe coperta romanului. Numele Oros mi-a readus în minte amintiri neplăcute legate de un fost general de jandarmi cu nume identic. Era şi doctor în ştiinţe la una din multele universităţi de doi bani. În jurul anului 2000 ajunsese director general adjunct în conducerea Arhivelor Naţionale, instituţie care a fost, mai tot timpul, un fel de cimitir al elefanţilor. Acest individ cu atitudine de Moş Teacă întârziat mi-a zdruncinat încrederea în ardeleni pe care-i ştiam echilibraţi şi profunzi în gândire. De unde se vede că mediul cazon, chiar cosmetizat după 1989, nu s-a schimbat prea mult. Instituţia care a dat monştri torţionari gen Vişinescu, Ficior şi câţi or mai fi fost, care au populat mult timp fauna represivă a MI este sugestiv zugrăvită şi în romanul „Culorile destinului”, autorul nutrind sentimente asemănătoare celor ale mele, ceea ce ne-a apropiat.

Autorul romanului „CULORILE DESTINULUI” este născut la 17 iunie 1955 la Someş Uileac din Maramureş, este absolvent al Facultăţii de Electronică din cadrul Academiei Militare Tehnice din Bucureşti. Milian Oros nu este la prima „recidivă” literară,el a mai publicat destule romane, în special de factură istorică precum „DRAGONUL”, „KAZÎKLU”, „ÎN GHEARELE CORBULUI”, dar şi „Cronică de familie”, „Ioana”, „Bodava”, fiind totodată un publicist cunoscut în zona Maramureşului şi Ardealului.

Înainte de a trece la prezentarea impresiilor de lectură privind romanul în cauză, îmi permit să fac o digresiune, pe care o găsesc necesară în legătură cu viitorul cărţilor.

În prezent asistăm la un paradox ciudat: în timp ce se diminuează numărul de cititori, creşte numărul cărţilor tipărite în condiţii grafice deosebite, ale multor neaveniţi. Cum – la aceştia – între valoarea conţinutului şi frumuseţea obiectului nu e, adeseori, nici o legătură, prima reacţie este să arunci cărţile acestor veleitari incurabili, dar calitatea hârtiei tipărite şi a copertei te face să mai zăboveşti o clipă, dacă te opreşti sau nu asupra lor.

Nu este cazul romanului datorat distinsului MILIAN OROS, pe care l-am citit cu interes şi plăcere şi care mi-a produs o adâncă impresie.

Romanul stă sub semnul unei oarecari neîncrederi în oameni şi sub cel al luptei interioare care se dă în orice autor de carte: cât poate mărturisi din ceea ce s-a întâmplat în viaţă; ce poate da pentru mica judecată a posterităţii (raportată la posibila mare Judecată de Apoi); cât Adevăr se poate suporta şi de către apropiaţi?

Constatăm că cea mai ascunsă dintre „puterile” cu care a fost hărăzit Milian Oros este şi cea mai la vedere: scrisul. Uneori suntem mai atraşi de mister decât de cea mai mare putere ce sălăşluieşte în noi – cuvântul. Scriitorul crează opera , fie ea şi literară,  transfigurând realitatea prin mijlocirea cuvântului şi recreind-o pe baza unor izvoare istorice şi amintiri.

Cartea asupra căreia m-am oprit m-a tulburat profund. Întrucât, prin natura profesiei, am citit numeroase documente cu anchete ale Securităţii din perioada stalinistă  şi nu numai, apreciez modul realist în care autorul descrie o astfel de anchetă, comportamentul anchetatorilor şi a celui anchetat. Prin eroul romanului său, autorul devine un măturisitor al nedreptăţii, un acuzator al comunismului, acest Balaur Roşu, care pe unde a trecut a lăsat sânge, teamă, moarte, suferinţe, nedreptate, umilinţă, lacrimi.

Personajul principal al romanului rămâne generos şi demn chiar şi în situaţii care pe alţii îi dezumanizează.

Autorul ne descrie un erou cu o atitudine ironic zeflemitoare faţă de zbirii stăpânirii, lucru pentru care era pedepsit cu carcera sau lipsa de hrană.

Milian Oros descrie şi folosirea unui jargon poliţist-totalitar de către torţionarii regimului. Eroul Vasile Moceanu are o relaţie specială cu Dumnezeu, el nu transferă asupra lui Dumnezeu responsabilităţile sale personale.

Romanul lui Milian Oros nu reprezintă un act de virtuozitate filologică, dar are o notabilă relevanţă istorico-literară, întrucât ne oferă un tablou cât mai fidel al trăirilor şi stărilor sufleteşti ale personajelor cărţii şi mai ales eforturile eroului principal de a evada din „raiul comunist.”

Cartea este un text non-ficţional inspirat dintr-un mediu pe care Ion Ioanid îl numea închisoarea noastră cea de toate zilele.

Judecând după stil ai crede că autorul vorbeşte despre cele mai banale evenimente sau lucruri aflate la îndemâna oricui, deoarece răspunde dilemelor cotidianităţii şi ale socialului.

Observăm că autorul dezvoltă un adevărat cult pentru proză căutând să-şi identifice propriul culoar în romanul actual.

Sunt momente când lectura unei cărţi te obligă la o privire în trecut pentru a nu uita aşa de uşor – aşa cum suntem tentaţi să o facem – mai ales de tânăra generaţie, suferinţele şi lipsurile cauzate de un regim urât de mai toţi, caracterizat prin grotescul modului de viaţă comunist. Autorul scrie pentru generaţiile mai tinere care nu au trăit în perioada de beznă roşie şi care din fericire cunosc doar prin scris faptele incredibile pentru o societate normală.

Constatăm că autorul îşi supraveghează scrisul, nu cultivă exaltarea şi de aceea textul scris este inteligent şi captivant, are ritm şi un patetism ţinut sub control în limitele bunului simţ.

Milian Oros ştie să prelucreze artistic materia epică brută şi dă dovadă de un gust sigur evitând lunecarea în melodramă. El îşi estompează până la minimum subiectivismul şi încearcă să descrie tot ce a trăit eroul romanului său, care este povestea unui om ca mulţi alţii încercaţi de istorie, dar răzbind asupra ei.

Pentru autor recuperarea istoriei este un imperativ moral şi intelectual fundamental al oricărei comunităţi care doreşte să-şi recapete identitatea şi să-şi regăsească destinul.

Din paginile romanului răzbate zvonul unei alte istorii, care treptat începe să se amplifice şi să capete un loc tot mai însemnat în conştiinţa noastră.

Putem spune că romanul „CULORILE DESTINULUI” este un document literar care se adaugă bineînţeles la istoria crimei generalizate şi a rezistenţei la crimă.

În opinia noastră, romanul distinsului autor este o construcţie textuală mult elaborată flamboiantă, redundantă, pe care am parcurs-o cu mult interes pentru că este o amintire vie în omagierea tuturor deţinuţilor politici închişi în groaznicele închisori comuniste.

Autorul cunoaşte destinul eroului principal Vasile Moceanu încă din copilărie, trecut prin iadul închisorilor comuniste pentru acuzaţia falsă de a fi făcut parte din Frăţiile de cruce şi deţinere ilegală de armament la vârsta de 17-18 ani, detenţia grea de 7 ani de la Sighet, metodele brutale de tortură, castronul care era folosit şi drept oliţă de noapte şi recipient pentru supă, care era mai mult apă chioară. Autorul arată condiţiile inumane din închisoare, deţinutul era legat în lanţuri şi înfometat, bătut fără milă şi ţinut în frig, umilit necontenit şi tratat ca o fiinţă de care nu este nevoie şi a cărui moarte ar fi considerată o binefacere pentru regim. Autorul descrie bine ce ticăloşi erau comisarii politici, securiştii şi gardienii (dintre care credem că unii mai trăiesc şi au pensii scandalos de mari) care îi supun pe deţinuţii politici unui regim de exterminare.

Autorul descrie monstruozitatea sistemului comunist şi a aparatului său represiv.

Imediat după evenimentele din Ungaria eroul romanului este arestat a doua oară şi condamnat la 15 ani detenţie regim sever fără vizite, când autorităţile comuniste de frica unor răzmeriţe anticomuniste au hotărât ca cei care au fost arestaţi ca elemente contrarevoluţionare, să fie din nou încarceraţi, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa., greutăţile prin care a trecut în vederea refacerii vieţii şi integrării în comunitate, ostilitatea cu care erau priviţi foştii deţinuţi politici taxaţi drept legionari.

S-a căsătorit cu o fostă măicuţă de la M-rea Vladimireşti din zona Tecuciului şi ea fost deţinut politic pentru că s-a opus desfiinţării şi evacuării mânăstirii şi port ilegal de uniformă monahală. Noroc că a venit amnistia din 1964.

Autorul surprinde foarte bine supravegherea acerbă a zbirilor stăpânirii după eliberare, la locul de muncă, încercările acestora de a-l face informator, modul în care eroul a reuşit să înşele „vigilenţa” grănicerilor din Deltă; norocul face ca şalupa acestora, o „gioarsă” pe care o păştea „fierul vechi” să se defecteze, făcând posibilă fuga pe mare, împreună cu familia în 1982, ajungând ulterior peste ocean în „lumea nouă”.

De menţionat că eroul romanului a planificat fuga pe mare timp de trei ani, când sub ochii grănicerilor şi securiştilor a pregătit o şalupă cu toate cele necesare.

Interesante sunt şi amintirile eroului romanului din adolescenţă, când armata roşie a ocupat România şi comite furturi şi abuzuri de neimaginat, arătând cum soldaţii sovietici răpeau tinere „ca pradă de război”, ca mai târziu să le abandoneze pe câmp batjocorite.

Vorbind despre colectivizare după modelul sovietic, eroul romanului, căruia i-a plăcut istoria în şcoală, arată că aceasta era mai gravă decât răscoala din 1907.

Toate cele prin care a trecut îl fac pe eroul romanului să creadă că istoria nu este o ştiinţă destul de convingătoare, ci mai degrabă una subiectivă, care lucrează cu jumătăţi de măsură.

Nu putem încheia decât arătând că autorul romanului ne apare ca un prozator prolific şi experimentat, înzestrat cu un remarcabil talent scriitoricesc. Cartea în sine este o reuşită a scriitorului Milian Oros. Critica literară trebuie să manifeste disponibilitate faţă de romanul în cauză, care şi-a câştigat pe merit un loc în literatura contemporană. Punctum!

Prof. dr. Constantin Dobrescu

Fundaţia pentru Istoria Prahovei

PLOIEŞTI

 

Topice: Recenzii, Romane | Comments Off on CULORILE DESTINULUI

Comentarii închise.