Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Bate toaca sus la mânăstire

de Elena Armenescu | Decembrie 20, 2013

Liniştitor, bate toaca sus la mânăstire
E ora sfântă, e ceasul dimineţii de slăvire
Apoi cântec si tril în valea cuprinsă de mister
Împletit armonios cu imnul îngeresc din cer.

Codrii seculari din Bucovina până în Banat
Laude-Ţi aduc prin legănări, neîncetat
Ramuri tinere zâmbesc şi binecuvântă
Tainic, în revărsatul zorilor, Lumina multă.

Se trezesc şi oamenii să vadă răsăritul
Dar oricât de cotropitor le-ar fi privitul
Nu pot trece acolo unde Tu ai pus hotar
Vredniceşte-ne Doamne cu blândeţe şi har!

Pios, mulţi se roagă şi-Ţi mulţumesc
Pentru VIAŢĂ, minunatul Tău cadou ceresc
E ora de utrenie, de închinare pe Pământ
Gânduri sacre unduiesc spre cerul sfânt.

Să iubim cum El – prin Fiu – ne-a învăţat
Să credem, uitând ce de la lume-am îndurat
Iartători, mergând pe cele Şapte Serpentine
Adoratule, s-ajungem spre Izvorul de lumine!

Răscolitor, bate toaca sus la mânăstire
E ora sfantă e ceasul dimineţii de slăvire
De-a lungul întregii văi în clipele astrale
Se simte-n aer duh de rugăciune şi-nchinare!

5/6 mai 2013

Topice: Poezii | Comments Off on Bate toaca sus la mânăstire

Comentarii închise.