Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Publicistică religioasă

de Constantin Dobrescu | Decembrie 9, 2013

Orice autor speră ca lucrările sale care au văzut lumina tiparului indiferent de gen, să aibă impact în rândul cititorilor, care să demonstreze că este una din vocile cele mai limpezi autorizate şi necesare în spaţiul laic ortodox indiferent de zona geografică.

Autorul lucrării “Balaurul în vie”, pe care încercăm s-o recenzăm la rugămintea Conducerii Casei de  Cultură  “I. L. Caragiale” a Municipiului Plieşti, doreşte şi reuşeşte să acceadă la titlul de om de cultură referenţial cu largă deschidere teologică. Volumul apare sub egida revistei “Conştiinţa” publicaţie creştin -ortodoxă de informare şi opinie, în al cărui colegiu de redacţie figurează.

 

Autorul pe care mi-aş dori să-l cunosc, deoarece citind publicistica sa am constatat că este un om al cetăţii puternic ancorat în modernitatea cauzată de relaţia Religie-Cultură, ortodoxie şi politică, etc. Un aspect poate subiectiv pentru care am acceptat să recenzez lucrarea este că autorul este paroh la Biserica Sfântul Atanasie, unde a păstorit ani buni şi ruda mea preot stravofor Bica Nicolae.

De la început ţin să menţionez că acest volum de publicistică se adresează nu numai enoriaşilor din parohia sa sau de aiurea, ci a unui cerc larg de cititori de diverse categorii socio profesionale şi orientări politice, interesate de valorile moral-creştine.

Cred că acest volum este necesar acum când valorile creştine -au din păcate din ce în ce mai puţin la baza societăţii.

Mai mult ca oricând, după revoluţie, când asistăm la momente pline de contradicţii, de cedări şi trădări, acte de sfinţenie şi de laşitate în egală măsură , avem nevoie de implicarea ortodoxiei în pregătirea conştinţelor pentru a meţine vocaţia eclezială şi fervoarea religioasă.

Harnicul şi vrednicul părinte scriitor, tot respectul meu să fie ca Bunul Dumnezeu să-i răsplătească osteneala sfinţiei sale la judecata de apoi prin deschiderea drumului său spre mântuirea care ne-a prezentat-o nouă cititorilor prin această carte.

Acum, când avem nevoie să nu ne pierdem identitatea spirituală, când au loc atacuri unele justificate împotriva bisericii străbune şi nu sunt puţine puse la cale de manipulatorii din interior şi de aiurea, care caută să sape la baza identităţii noastre creştin-ortodoxe.

Autorul foloseşte cu mult curaj abordarea sa publicistică cu un limbaj adecvat, bogat în expresii specifice fervoarei credinţei.

Provocările suportate de oamenii decepţionaţi de fragilitatea filozofiilor, îi apar omului ca un balaur (şarpe, satana) care îşi face de cap în via (Grădina) Domnului.

          Într-o lume post modernă în care adevăratele valori sunt nesocotite, iar nonvalorile promovate lucrarea lui Eduard Ion Rădună poate fi o temă de reflecţie tuturor celor implicţi în asumarea şi promovarea valorilor creştine.

          Autorul are meritul de a realiza o lucrare care se adresează nu numai slujitorilor  bisericii, educatorilor de toate gradele dar şi familiei deopotrivă.

          Eduard Ion Rădună dovedeşte talent scriitoricesc, dublat şi de har duhovnicesc, care a reuşit să închege o carte accesibilă ale cărei slove pline de duh sunt uşor de lecturat de către cei interesaţi în linişte şi meditaţie.

          Citind această carte parcă treci de la agonie la extaz, evadezi din întuneric la lumină şi-n acel moment simţi în jurul tău iubirea ca semn că nu eşti singur pe această lume şi că poţi trece mai uşor calea de la păcat la mântuire.

          Constat că autorul are pasiune pentru cercetare şi este conştient de menirea sa de slujitor al Bisericii.

          O astfel de carte trebuie să-şi găsească locul de cinste în biblioteca fiecărui creştin-ortodox.

          Autorul notează şi chestiunea implicării şi relevanţei sociale a Ortodoxiei, a rolului ei de moderator şi formator care este cu atât mai important cu cât instabilitatea politică şi deficitul de democraţie autentică existentă la noi sub formă asiatică, oriental balcanică corupţia endemică şi întreg cortegiul de fenomene conexe par să corespundă în profunzime unei mentalităţi ce nu ne poate schimba prin pomeni europene jignitoare.

          Asistăm la un paradox, se construieşte un număr important de mare de biserici, mănăstiri dear constat că vocaţia eclezială şi formarea religioasă scade dramatic. Mi-ar fi de folos dacă autorul ar fi explicat acest paradox undeva în lucrarea sa.

          Să se facă mai mult simţită prezenţa clerului în acţiunea de păstrare a identităţii spirituale, care ne este dată de apartenenţa la un neam pe care nu ne-o dă numai sângele ci şi duhul.

          Isvoarele existenţei noastre culturale identitare sunt satul şi biserica, se împletesc reciproc şi împreună lucrând în ogorul Domnului cu ajutorul slujitorilor acestuia.

          Ca om al cetăţii realizez că ceva se întâmplă în sânul B.O.R. Constat că există două curente diametral opuse ecumenist şi cel tradiţional.

          Primul curent care se înscrie pe linia guvernanţilor şi se păzeşte ca “dracul de tămâie” să nu-i supere şi celălalt ar dori nu numai modernizarea Bisericii şi în mod autentic şi implicarea slujitorilor bisericii în viaţa cetăţii impliciţ în politică.

          Deranjează foamea de bani a slujitorilor bisericii comportamentul cam lumesc al acestora, luxul.

          Totul a devenit negustorie sub oblăduirea mai marilor bisericii.

          Populaţia vede că slujitorii Bisericii nu iau poziţie faţă de nedreptăţile şi vexaţiunile la care este supusă de guvernanţi, faţă de agitaţia homosexualilor, avorturi, demagogie politică, etc. Cel mai mult a durut “tăcerea” B.O.R. în  privinţa curbelor de sacriciu, tăierilor salariale din 2010. Mai este de lucrat în această direcţie ca slujitorii bisericii să se poată bucura din nou de dragostea şi încrederea mirenilor. Românii nu sunt necredincioşi, dar nici bigoţi. Au o relaţie relaxată cu Dumnezeu, iar cu Biserica şi mai relaxată. În viaţa de toate zilele amestecă pe Dumnezeu în toate combinaţiile injurioase, românii nu îndrăgesc să-l conteste pe Dumnezeu dar nici nu fac caz de necredinciosenia lor (vorba lui Steinhardt).

          Românul manifestă o mefienţă nu faţă de divinitate ci faţă de slujitorii ei pe pământ care sunt suspectaţi că una zic şi alta fac.

          Românul are o relaţie specială cu Dumnezeu, el nu transferă asupra lui Dumnezeu responsabilităţile sale personale.

                                                                                                prof. Dr. Constantin

                                                                                                                       Dobrescu.

Topice: Recenzii | Comments Off on Publicistică religioasă

Comentarii închise.