Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Poetul Vasile Alecsandri în conştiinţa neamului

de Constantin Dobrescu | Februarie 18, 2014

Prof. dr. Constantin Dobrescu

Col. ® Ing. Ştefan Vasilică

    La 22 august 1890 se stingea din viaţă după o necruţătoare boală, cancer la plămâni şi la ficat, poetul naţional care, prin activitatea sa, a pus o piatră de temelie literaturii şi culturii naţionale, fiind totodată reprezentantul pleiadei de bărbaţi iluştri care au contribuit la marile momente ale istoriei naţionale în perioada modernă.

A murit în serviciul comandat, fiind ministru plenipotenţiar al ţării la Paris. Deoarece boala îl măcina, în vara anului 1890 el s-a reîntors în ţară în ultimul său concediu, părăsind fără să ştie, pentru totdeauna postul său de ministru plenipotenţiar.

Împins de valul vieţii şi vremii să joace, uneori roluri de primă mână, poetul a avut clar viziunea viitorului ţării lui şi a luptat cu toată ardoarea pentru interesele ei.

El a fost nu numai un strălucit reprezentant diplomatic ci şi un reprezentant al celor mai înalte calităţi spirituale ale neamului nostru.

Pentru Elena Văcărescu, poetul era cea mai elocventă expresie a latinităţii româneşti.

Cu ocazia morţii sale, D. A. Sturdza, în numele Academiei Române menţiona că poetul a “fost unul din fruntaşii acelei generaţii care veşnic va sta exemplu de cugetări şi de fapte, de dezinteresare şi de devotament, de curaj şi de modestie, de sinţământ de datorie şi de neobosită voinţă.”

În discursul său funebru, D. A. Sturdza menţiona faptul că a luptat cu înflăcărare pentru Unire, pentru doborârea barierelor dintre fraţi:

 

“Vin la Milcov cu grăbire

Să-l secăm dintr-o sorbire

Ca să trecă drumul mare

Peste-a noastre vechi hotare.”

 

A cules şi truda sa a dăruit neamului comoara de mare preţ, poeziile populare, copiii găsiţi ai geniului românesc.

Se spune că în momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri, când a fost să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: “Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece…Ridicaţi.” Astfel, a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către “curcanii” lui Peneş, pe care i-a elogiat poetul în poezia cu acelaşi nume.

Poetul şi-a exprimat în testamentul său din 20 septembrie 1886, dorinţa ca soţia sa Paulina să construiască o bisericuţă în curtea conacului, unde să fie înmormântat, folosindu-se la ridicarea ei lemnul din lunca Siretului atât de dragă lui şi pe care a cântat-o ca nimeni altul.

În decursul timpului, cei care au mers la Mirceşti pentru a se reculege la mormântul poetului au deplâns starea acestuia invocând “nerecunoştinţa neamului.” După cum descrierea E. P. Eftimie într-un articol publicat în anul 1906 în ziarul “Liberalul” din Iaşi, cripta se afla într-o baracă de scânduri cu lemnul înnegrit, putrezit de ploaie şi plin de muşchi, înconjurată de vegetaţie abundentă.

Moartea poetului determină un grup de admiratori al cărui mentor a fost junimistul Vasile Pogor, pe atunci primar al Iaşului, să propună în şedinţa Consiliului Primăriei din 27 august 1890 imortalizarea amintirii poetului şi omului politic prin ridicarea unei statui. Propunerea a fost aprobată, deschizându-se o subscripţie publică în cadrul căreia primăria figura cu o contribuţie de 1000 lei.

La 24 septembrie 1890 s-au constituit două Comitete: unul pentru conducerea acţiunii pe plan naţional format din Vasile Pogor, mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iosif Nainescu şi lt. col. Constantin Langa. Al doilea Comitet avea ca obiectiv strângerea fondurilor, prin subscripţie publică alcătuit în exclusivitate din femei printre care amintim Ortansa Racoviţă, Natalia Radovici, Smaranda Brânză şi prinţesa Aglaia Moruzi. Mai târziu au fost incluse în Comitet şi Eugenia Mavrocordat, Maria Catargi şi Iancu Prăjescu. Ministrul de Interne a aprobat tipărirea unui număr de 1000 de liste de subscripţie sub forma unor circulare care vor fi trimise primăriilor şi preşedinţilor Comitetelor permanente judeţene din ţară cu solicitarea de a vota din bugetul pe anul 1891 o sumă de bani pentru a se imortaliza amintirea lui Vasile Alecsandri prin ridicarea unei statui de bronz în acest oraş, vechea capitală a Moldovei, unde poetul a cântat cele dintâi doine, unde patriotul a lucrat pentru unirea ţărilor surori şi pentru dobândirea libertăţilor cetăţeneşti.

Până în vara anului 1897 s-a adunat un fond de 10.933 lei sumă insuficientă pentru scopul urmărit.

Cu toate acestea, W. C. Hegel sculptor şi profesor la Şcoala de belle- arte şi meserii din Bucureşti, acceptă realizarea statuii. El comunica la 7 mai 1900 lui Vasile Pogor că: “mă voi putea însărcina cu execuţia monumentului poetului Vasile Alecsandri, identic cu acel al lui Miron Costin, cu preţul de 30.000 lei, în care intră piedestalul şi temelia.” Sculptorul se angaja  să aşeze statuia din bronz şi piedestalul din piatră de Dobrogea în piaţa Teatrului.

În martie 1905 sunt cooptaţi în Comitetul de iniţiativă şi profesorii universitari A. D. Xenopol şi P. Râşcanu, cu care ocazie se hotărăşte ca statuia să fie aşezată “pe locul unde stă actualmente statuia lui Gheorghe Asachi, care urmează să fie mutată în faţa Şcolii Primare <<Trei Erarhi>>.

Actul comemorativ elaborat de profesorii universitari P. Râşcanu şi Gh. Ghibănescu a fost scris pe pergament, fiind trimise copii unor personalităţi ale vremii şi diverselor arhive şi biblioteci din ţară, dar şi “din ţările locuite de români”.

În vederea inaugurării monumentului s-au tipărit 500 de invitaţii şi 700 de programe.

A fost realizat şi un “Album Vasile Alecsandri” cu fotografii iar Ştefan Goraş a editat un scurt istoric al statuii poetului cuprinzând “34 de clişee în zinc, prezentând întregul Comitet iniţiator şi executiv”.

Cu acelaş prilej tânărul poet Mihail Codreanu a tipărit după propria-i mărturisire “O odă festivală care să comemoreze şi să înalţe gloria nemuritorului scriitor, care odă să fie împărţită publicului”.

Comitetul a realizat şi o medalie comemorativă cu diametrul de 55 mm, care avea pe avers efigia poetului cu legenda: “V. Alecsandri 1821 – 1890” iar pe revers monumentul pe fundalul Teatrului Naţional sau bustul poetului , cu versul: “În cupa lui de aur El bea numai lumină – Carmen Silva”.

Primăria Iaşi a comandat un număr de 63 de medalii, una de aur, 12 de argint şi 50 de bronz platinat. Medalia de aur a fost dată Reginei Elisabeta, principesa Maria, primul ministru, ministrul de externe, Academia Română, au primit medalii de argint iar Paulina, soţia poetului şi fica acestora Maria, căsătorită Bogdan (bronz platinat).

Paralel cu această medalie s-a mai emis şi medalia librăriei “Moldova” şi cea emisă de librăria “Autorii Români”.

La solicitarea unor vechi prieteni ai poetului s-a mai emis o medalie de formă rombică, care avea pe avers bustul poetului înconjurat de o cunună de lauri, iar pe revers o liră cu legenda: “În amintirea ridicării statuei lui V. Alecsandri. Iaşi – 1905”.

La 17 septembrie 1906 se fixează de către primarul Iaşului, Gh. Lascăr, data definitivă a serbării şi anume 15 octombrie 1906.

Din vechiul Regat au fost invitaţi Preşedintele Academiei Române, rectorii Universităţilor din Bucureşti şi Iaşi, deputaţi, senatori, preşedinţii Curţilor de Apel, reprezentanţi ai principalelor organe de presă din Capitală şi Iaşi, reprezentanţii Teatrelor, directori de licee, şcolile primare din Iaşi, şcolile normale, comerciale, liceele din întreaga tară, reprezentanţii Cultelor, etc.

Personalităţi ale vieţii politice, ştiinţifice şi culturale ale ţării au fost invitate a participa la acest eveniment: N. Iorga. D. Onciul, Simion Mehedinţi, Al. Philippide, M. Sadoveanu, Al. Vlahuţă, St. O. Iosif, G. Coşbuc, I. Slavici, P. S. Aurelian, Elena Văcărescu, Emil Gârleanu, Duiliu Zamfirescu, etc.

Comuna Mirceşti era reprezentată printr-o delegaţie condusă de primar. Au fost invitate Paulina Alecsandri (soţia poetului) şi fica lor, Maria Bogdan.

Din Transilvania şi Banat au fost invitaţi Iosif Vulcan, reprezentaţi ai ziarelor româneşti ca Familia, Gazeta Transilvaniei, Glasul Bucovinei şi Basarabia.

Telegrame de solidaritate cu serbarea naţională din Iaşi au sosit de pretutindeni.

Momentul cel mai înălţător al evenimentelor l-a constituit sosirea celei mai impunătoare delegaţii a românilor din Bucovina lui Ştefan cel Mare, erau 300 de intelectuali şi “oameni din popor” în frumoase costume naţionale care au produs un adevărat entuziasm.

Au fost întâmpinaţi din gara Paşcani de membrii societăţii studenţeşti “Unirea” din Iaşi, care le-au oferit “O ramură de stejar aurită, ca simbol al Bucovinei, ruptă din stejarul lui Traian “având o panglică tricoloră cu inscripţia : “Fraţilor bucovineni – studenţii ieşeni 1906”.

În prezenţa miilor de participanţi aflaţi în Piaţa Teatrului Naţional, a fost desvelită statuia poetului în vreme ce fanfara Regimentului 13 “Ştefan cel Mare” intona imnul naţional. Corul mitropolitan a interpretat cântecul “Gintei latine” pe versurile lui Vasile Alecsandri. Au urmat discursurile printre care şi al delegaţilor “din Ţările româneşti în afară de regat” în prezenţa Consulilor străini invitaţi la serbare printre care şi cei ai Austro – Ungariei şi Rusiei ţariste.

Din motive lesne de înţeles, presa vremii nu reproduce nici un discurs al românilor din teritoriile aflate sub ocupaţie străină şi nici nu-i nominalizează.

A. D. Xenopol deschide serbarea naţională în numele Comitetului de organizare. Au urmat discursurile lui I. Kalinderu preşedintele Academiei Române şi N. Iorga din partea Universităţii din Bucureşti, C. Notara din partea Teatrului Naţional din Bucureşti şi poetul M. Codreanu din partea presei.

Emoţionant a fost şi discursul lui Neculai Gane reprezentantul oamenilor de litere din Iaşi prin care mulţumea bucovinenilor că au venit la sărbătoarea ţării, pentru omagierea celui ce simbolizează toate dorinţele şi speranţele neamului nostru, cerându-le să ducă la întoarcere o amintire neştearsă de iubirea frăţească de care s-au bucurat în patria mumă.

În final a fost recitată “Oda” închinată poetului pe versurile lui Mihail Codreanu iar corul Şcolii primare din satul Osoi, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi a cântat “Hora Daciei” şi  “Pe-al nostru steag”.

Solemnitatea s-a încheiat prin depunerea de coroane şi prin defilarea celor 39 de şcoli şi licee din întreaga ţară şi a tuturor Corporaţiilor muncitoreşti din Iaşi.

2

Serbarea s-a încheiat cu un banchet oferit în seara aceleiaşi zile delegaţiilor româneşti din teritoriile aflate vremelnic sub ocupaţie străină.

Cu ocazia dezvelirii monumentului lui Vasile Alecsandri Comitetul de iniţiativă primeşte o emoţionantă telegramă din partea poetului provensal Frederic Mistral în care se spunea: “Iau parte, cu toate amintirile mele de admiraţie şi prietenie la glorificarea lui Vasile Alecsandri, marele poet român care a fost în Franţa şi Provenţa, simpaticul apostol al neamului şi limbii voastre, sora limbii noastre. Trăiască România Latină!”

Între anii 1923-1927 din iniţiativa Academiei Române, al cărui membru fondator era poetul încă din 1867 şi cu sprijinul Ministerului Artelor a fost construit un Mausoleu asemănător ctitoriilor Voivodale moldoveneşti în curtea conacului de la Mirceşti.

Locul construirii Mausoleului a fost ales de academicienii istorici Alex. Lapedatu şi I. Bianu. Planurile monumentului au fost realizate de către arhitectul Nicolae Ghica- Budeşti, iar interiorul a fost pictat de Paul Molda cu chipuri de sfinţi şi motive populare româneşti.

În pofida vicisitudinilor şi a vitregiilor abătute asupra ţării în vara şi toamna anului 1940, împlinirea a 50 de ani de la moartea bardului de la Mirceşti, n-a trecut – nici nu putea să treacă – neobservată.

Omagierea personalităţii sale de mare prestigiu pentru cultura şi istoria neamului nostru se impunea mai ales în condiţiile prin care trecea ţara.

Iată ce scrie ziarul “Timpul” din 23 august 1940 în articolul intitulat “Popas lângă mormântul lui Vasile Alecsandri” acesta “este din nou actual prin lupta, crezurile şi imensa lui iubire de pământul românesc, pe care l-a cântat cu fierbinte pasiune.”

Memoria bardului de la Mirceşti n-a fost nici un moment dată uitării. Ateneul “Tătăraşi” din Iaşi

organiza an de an ca şi “Tinerimea Română” excursii de amploare “la mormântul lui Cuza Vodă de la Ruginoasa şi la Mausoleul de la Mirceşti al lui V. Alecsandri.

La împlinirea a 100 de ani de la naşterea poetului Academia Română l-a sărbătorit în mod festiv, în primele zile ale lunii iunie 1921.

Cu acest prilej în şedinţa Camerei din 4 iunie, Duiliu Zamfirescu a rostit la rândul său în faţa deputaţilor următoarele cuvinte omagiale: “Vasile Alecsandri este omul care reprezintă în cel mai înalt grad calităţile fundamentale ale poporului nostru şi care înpreună cu Al. I. Cuza, cu Mihail Kogălniceanu, cu Costache Negri, au pus temeliile <Unirii Principatelor> Din această unire – peste 60 de ani – avea să răsară întregirea definitivă a patriei noastre în graniţele Daciei traiane. De la războiul din 1877, Alecsandri era poetul naţional al românilor. Cu <<Peneş Curcanul>> a străbătut toate colibele, “pregătind generaţiile care aveau să lege gloria de la Plevna de gloria de la Mărăşeşti şi Oituz. El nu este numai al Academiei Române ci al neamului întreg şi trebuie pomenit cu respect şi dragoste.”

Ba mai mult ziarele vremii notau că Alecsandri este unul din promotorii marii idei de unitate naţională realizată cu atâtea jertfe, deasemenea el a fost unul din cei care au întrezărit viitorul de aur al ţării sale şi care a făcut totul pentru a realiza credinţa sa. Poetul va mai fi omagiat şi în anul 1928 cu ocazia mutării rămăşiţelor pământeşti în mausoleul ridicat din iniţiativa Academiei Române lângă lunca nemuritoare a Siretului.

La şedinţa solemnă a Academiei pentru cinstirea poetului va participa familia regală, Patriarhul Miron, I. Nistor, N. Iorga, D. Gusti, I. Petrovici şi C. Rădulescu- Motru.

De menţionat că pentru Mihail Sebastian, poetul V. Alecsandri îşi are în istoria noastră modernă un singur echivalent şi anume Nicolae Iorga.

În a doua jumătate a lunii august 1940, documentele vremii, printre atâtea evenimente dramatice care marcau viaţa ţării şi a Europei, consemnau manifestările ce se desfăşurau în diverse oraşe pentru comemorarea a 50 de ani de la moartea poetului

Astfel la 24 august 1940 la Cluj a avut loc o festivitate la Colegiul Academic la care au participat înalţi demnitari şi un numeros public.

La 25 august la Chitila “în cadrul unei frumoase serbări organizate de Asociaţia sportivă şi culturală a tineretului şcolar din localitate,a avut loc comemorarea a 50 de ani de la moartea lui V. Alecsandri.”

La 28 august membrii Asociaţiei Scriitorilor Militari au comemorat “cu un deosebit ceremonial pe poetul V. Alecsandri, cântăreţul eroismului nostru naţional, cu prilejul semicentenarului morţii sale. Cel care deschide şedinţa este gl. Grigore Costandache care rosteşte un cald omagiu pentru marele poet al neamului, menţionând că membrii Asociaţiei scriitorilor militari apreciază contribuţia acestuia în “marile frământări prin care trecem” şi propune “a se închina genialului poet pagini omagiale.”

Teatrul Naţional din Bucureşti pentru a omagina amintirea poetului, a hotărât să-şi deschidă stagiunea cu piesa Ovidiu. Apreciind acest fapt ziarul “Timpul” din 6 septembrie 1940 recomanda în repertoriul său, Teatrul trebuie să reia şi piesa Fântâna Blanduziei.

La 25 august, teatrul “Regina Maria” şi-a început activitatea în prezenţa unor personalităţi de seamă printre care amintim pe Radu Budişteanu ministrul Cultelor şi Artelor, Ion Marin Sadoveanu directorul general al teatrelor, actorii G. Storin, I. Maximilian, Lucia Sturdza Bulandra, etc. În cadrul solemnităţii care a avut loc a fost evocată figura poetului “unul dintre ctitorii teatrului românesc, propunându-se ca numele marelui poet să stea pe frontispiciul unui teatru din capitală.” Cu această ocazie ministrul Radu Budişteanu a promis celor prezenţi că viitorul studio al teatrului, va purta numele lui V. Alecsandri. Înaltele autorităţi culturale ale ţării au decis la rândul lor să organizeze serbări oficiale care să reprezinte un ritual pentru contemporani în privinţa cinstirii memoriei marelui poet şi bărbat politic ce fusese V. Alecsandri.

Astfel, la 26 august 1940, prefectul judeţului Roman era anunţat că Academia Română în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale urmau să comemoreze la Mirceşti 50 de ani de la moartea poetului. Se specifica că la manifestări vor paricipa membrii familiei poetului, academicieni, reprezentanţi ai şcolii, culturii, artelor şi propagandei naţionale. De asemenea, vor participa şi delegaţii de elevi însoţiţi de profesori din toată ţara; găzduirea acestora cădea în sarcina autorităţilor locale. Numărul celor care urmau să participe se estima la 120 de profesori, studenţi şi elevi, precum şi 40 de personalităţi. Programul festiv care urma să aibă loc a fost întocmit de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Academia Română şi aprobat de Ministerul de Interne.

Iată ce se spunea în documentele vremii: “la 8 septembrie 1940 la Mirceşti, leagănul celor mai frumoase versuri şi a celor mai româneşti năzuinţe şi sanctuarul neamului vor veni fiii luminaţi ai gliei şi mlădiţele viitorului acestei ţări să-şi plece fruntea şi să se închine la mormântul celei mai reprezentative figuri care a îndrăznit să năzuiască la unitatea indestructibilă a acestui neam”. Pentru a fi la înălţimea acestui important eveniment, satul Mirceşti a început să îmbrace ţinuta festivă.

În timp ce se consuma aceste fapte, ţara cunoştea puternice convulsii politice, regele Carol al II-lea este silit să abdice, generalul I. Antonescu în colaborare cu Garda de Fier şi puternic sprijinit de Hitler, preia puterea în România.

În acele zile tulburi Rezidenţa Ţinutului Prut comunica lapidar că “potrivit comunicării telegrafice din 6 septembrie 1940 a domnului secretar general al Academiei Române, din cauza înprejurărilor, comemorarea de la Mirceşti a fost amânată.” Ziarul “Timpul” din 8 septembrie 1940 menţiona: ”Academia de acord cu Ministerul Educaţiei Naţionale a amânat la o dată ce se va anunţa ulterior serbarea care urma să aibă loc la Mirceşti situat la 18 Km. de Voevodalul târg al lui Roman Vodăˮ.

Documentele vremii menţionează la 27 septembrie 1940 în şedinţă publică a Academiei Române desfăşurată sub preşedenţia lui C. Rădulescu- Motru, secretarul general al acestui înalt for naţional, istoricul Al. Lapedatu a arătat că “pentru pomenirea memoriei marelui poet naţional cu ocazia semicentenarului morţii sale, Academia Română în înţelegere cu M. E. N, a hotărât a amâna comemorarea pentru finele lunii septembrie sau începutul lui octombrie cât timp se menţine încă vremea frumoasă.”

Al. Lapedatu arată că Academia are datoria faţă de memoria poetului şi angajamentul luat faţă de public de a face această comemorare la 6 octombrie 1940. Nici de această dată nu s-a putut comemora memoria poetului.

C. Rădulescu- Motru este de părere să se renunţe la manifestările proiectate a avea loc la Mirceşti şi pentru a salva situaţia, Academia urma să consacre o şedinţă în luna noiembrie “pentru comemorarea marelui poet naţional prin două cuvântări.”

În şedinţa publică din 18 octombrie 1940, I. Rădulescu- Pogoneanu, membru corespondent al Academiei, a prezentat comunicarea “O scrisoare inedită către V. Alecsandri şi câteva consideraţii în legătură cu acesta”.

Prin cuvântul său C. Rădulescu- Motru rudă cu arhimandritul prahovean Eufrosin Poteca din Nucşoara, a relevat la rândul său obligativitatea Academiei de a comemora pe poet la Mirceşti.

Pentru a încheia acest episod amintim că o nouă şedinţă publică a Academiei a avut loc la 20 decembrie 1940, când Dimitrie Caracostea a evocat faptul că V. Alecsandri a devenit membru al Academiei la 2 iunie 1876 şi a prezentat comunicarea “Poetul V. Alecsandri”. De menţionat că locul lui V. Alecsandri va fi luat de D. C. Ollănescu, care a prezentat comunicarea, Vasile Alecsandri iar răspunsul va fi dat de I. C. Negruzzi la 25 martie 1894.

Şi la Ploieşti la 29 septembrie 1940 la teatrul cinema “Modern” se organizează o amplă comemorare a poetului Vasile Alecsandri. Deasemenea şi la 2 iulie 1946 poetul este omagiat şi comemorat la Ploieşti de asociaţia “Grupul nostru” în prezenţa lui Ionel Teodoreanu, Mircea Ionescu – Quintus, I. A.  Bassarabescu, N. Mihăilescu – Nigrin şi avocatul G. Brănescu.

Prin circulara 148 din 25 septembrie 1940 s-a stabilit ca întregul personal al rafinăriei societăţii “Astra Română” să participe la reprezentaţiile festive din ziua de 29 septembrie 1940 privind comemorarea poetului Vasile Alecsandri.

Astfel la teatrul “Modern” din Ploieşti au loc două reprezentaţii, pe lângă comedia “Şarlatanul” se va prezenta şi piesa “Barbu Lăutarul” de Vasile Alecsandri. Înaintea spectacolului, prof. N. Simache de la Liceul “Sfinţii Petru şi Pavel” din localitate, a ţinut o cuvântare despre opera şi activitatea poetului.

Se impune să amintim că poetul nostru venea des în Prahova, la Sinaia în special mânat de rosturi politice dar mai ales ca invitat al reginei poetese Carmen Silva.

Documentele de arhivă relevă faptul că poetul a fost prezent la Ploieşti cu ocazia Constituirii Societăţii Literare.

Astfel Ministerul Cultelor telegrafia lui N. Ionescu şi I. Caragiani cerându-le să fie în ziua de 29 iulie/ 10 august 1867 la Ploieşti împreună cu V. Alecsandri şi cu I. Negruzzi “spre a putea intra a doua zi în Bucureşti împreună cu membrii ardeleni” căci “junimea vrea să vă primească frăţeşte”. Ardelenii aşteptaţi de V. Alecsandri erau George Bariţiu, Vicenţiu Babeş, Timotei Cipariu, etc.

Pe de altă parte telegrafiindu-se Prefectului de Prahova T. Văcărescu să primească pe membrii Societăţii Literare (viitoarea Academie Română) potrivit “inimii sale” şi cerându-i –se totuşi să evite “orice

demonstraţiune de daco românism”. Era perioada când autorităţile austro- ungare arestase pe Al. Candiano- Popescu sub acuzaţia de a fi agent daco român , fapt care a provocat agitaţie în ţară, se făceau eforturi de a se împiedica deplasarea învăţaţilor ardeleni în România.

Totodată amintim că atât în arhiva Prefecturii Prahova şi Primăriei Ploieşti sunt documente care atestă că elevii de la şcolile din Ploieşti şi în special Liceul “Sfinţii Petru şi Pavel” au contribuit cu suma de 15 lei la ridicarea monuimentului de la Iaşi dedicat lui Vasile Alecsandri, iar Primăria Ploieşti a contribuit cu suma de 200 lei. Pentru a cunoaşte istoria adevărată a Ploieştiului cât şi a Prahovei, este nevoie de o aplecare serioasă asupra studiului arhivelor locale dar mai ales Centrale.

Menţionăm acest lucru deoarece modestele „Istorii în date ale Ploieştiuluiˮ – datorate celor care se consideră cei mai autorizaţi istorici ai Ploieştiului (ca defunctul Paul D. Popescu şi cei coordonaţi de distinsul ing. C. N. Trestioreanu) – nu menţionează aceste informaţii, care atestă că atât ploieştenii cât şi prahovenii s-au implicat în comemorarea poetului “Doinelor şi Lăcrămioarelor”.

 

Bibliografie:

 

Dan Berindei, Cultura naţională română modernă, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986;

Ion Bulei, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984;

 

Mihaela Damean, Personalitatea Omului politic Dimitrie A. Sturdza, Editura Cetatea de scaun, Târgovişte, 2012;

 

G. C. Nicolescu, Viaţa lui Vasile Alecsandri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975;

 

Discursuri de recepţie la Academia Română, Editura Albatros, Bucureşti, 1980, ediţie îngrijită

De Octav Păun şi Antoaneta Tănăsescu;

 

Dobrescu T. Constantin, Memoria documentelor, Editura Elapis, Ploieşti 2011;

 

Constantin Dobrescu şi Carmen Băjenaru, V. Alecsandri şi Mistral doi prieteni care nu s-au întâlnit niciodată, “Oglinda literară” iulie 2013 Focşani;

 

Constantin Dobrescu (în colab.) Istoria Rafinăriei “Astra Română” Ploieşti reflectată în documente (1889 – 1948), Editura Karmat Press (Cartea de nisip), Ploieşti, 1998.

 

 

Topice: Studii | 1 Comentariu »

Un răspuns to “Poetul Vasile Alecsandri în conştiinţa neamului”

  1. VOICAN MARI spune:
    18 Februarie 2014 la 16:45

    Minunat, înălțător!!!
    Vă mulțumesc pentru dragostea ce o manifestați pentru …„Acel rege-al poeziei” nemuritorul Vasile Alecsandri.
    Da, generațiile de azi ar trebui să cunoască mai bine clasicii noștri, să fie cuprinse în programa școlară mult mai multe lucrări din opera acestor titani ai poeziei, pentru a invăța ce este iubirea de patrie, de neam și limbă.
    Cu deosebită prețuire,
    Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.

    Distiși confrați,
    Dacă vă face plăcerea, vă rog să-mi trimiteți adresa de E-mail, fiindcă doresc, la rândul meu, să vă ofer câteva melodii de suflet pentru inima românului iubitor de plai și datini.

    Tel: 0731 44 54 79; E-mail: voicanmarin@yahoo.com