Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

REVISTA „GLAS COMUN”, ŞASE ANI DE EXISTENŢĂ

de Elena Trifan | Februarie 10, 2014

Într-o lume supertehnicizată şi suprainformatizată  în care mijloacele tradiţionale de comunicare devin insuficiente, apariţia Internetului a marcat o adevărată revoluţie.

Prin componenta sa Web (World Wide Web “pânza de păianjen”) acesta  a pus la dispoziţia cititorilor din întreaga lume o imensă bibliotecă universală, uşor accesibilă şi puţin costisitoare.
Părintele Radu Botiş, preot iconom stavrofor din Ulmenii Maramureşului, poet, scriitor, cercetător, spirit receptiv şi novator, a înţeles că slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor se poate face nu numai în Biserică, ci şi în afara acesteia prin promovarea tuturor celor cărora Dumnezeu le-a dăruit un talant sau chiar mai mult.
Astfel a purces la înfiinţarea a trei reviste online: “Glas comun”, revistă cultural-creştină, (10 februarie 2008), “Slova creştină”, revistă de creaţie, atitudine şi cultură, (29 august 2008), „Slova copiilor”, supliment al revistei „Slova creştină”, (29 iunie 2009),  fiecare având mai multe secţiuni: poezie, proză scurtă, reportaje, meditaţii, roman, interviuri, apariţii editoriale,  religie, ştiinţă, pictură, fotografii.
După cum însuşi mărturiseşte, părintele Radu Botiş „a pornit la drum cu încredere în Prea Bunul Dumnezeu, precum şi în semeni”, iar revistele Domniei Sale se vor „o punte de legătură între românii de pretutindeni oriunde s-ar afla. Uşa este deschisă iubitorilor de cuvânt şi Divin  precum şi tuturor acelora care vor parcurge materialele din aceste reviste.”
Printre colaboratorii fideli ai revistelor „Glas comun”, „Slova creştină”, „Slova copiilor”  pot fi amintiţi: Adrian Botez, Cezarina Adamescu, Ionuţ Caragea, Virgil Ciucă, Elena Armenescu, Melania Cuc, Andrada Diaconescu, Lygia Diaconescu, Maria Diana Popescu, Mircea Botiş, Constantin Dobrescu, Mircea Dorin Istrate, Mircea Leonte, Victoriţa Duţu, Petru Berbentia, Petru Drăghicescu, Virginia Paraschiv, Mihai Ganea, Valeria Oros, Virgil Ciuca, Doina Drăguţ, Al.Florin Tene, Titina Nica Tene, Antonia Bodea, Octavian Curpaş, Nicolae Nicoară Horia, George A.Stroia, Ilie Bucur Sărmăşanul, Elena Trifan, Gelu Dragoş, Ion Dragoş, Gheorghe Constantin Nistoroiu, Ion Nălbitoru, Traian Rus, Ioan Ciorca, Constantin Mândruţă, Sabina Măduţă, Olimpia Mureşan, Puiu Răducan, Violetta Petre, Nicolae N.Negulescu, Ion Marin, Ionel Marin, Rodica Bordeianu, Lucreţia Berzintu, Ioana Stuparu, Mihaela Rotaru, Mariana Zavati Gardner, Ioan Adrian Trifan, Ştefan Doru Dancuş, Ernest E.W.Herman, Remus Câmpeanu, Milian Oros, Petre Flueraşu, Ion Untaru, Ion Patachia Tatomirescu, Ion Turnea, Ioan Miclău, Iuliu Morariu, Olimpia Sava, Traian Vasilcău, Valeria Oros, Vasile Bele, Viorel Martin, Maria Miron, Mariana Lasconi, Speranţa Miron, Toma G.Rogneanu, Nicolae N.Tomoniu, Marin Toma, Victor Becheanu, etc.
Am făcut cunoştinţă cu revista „Glas comun” în 2008 când am căutat pe Internet o revistă în care să public un reportaj religios.
Am rămas uimită de solicitudinea cu care redactorul-şef al acestei reviste, preotul Radu Botiş, a răspuns cererii mele.
Am devenit un colaborator şi un cititor pasionat al revistelor „Glas comun”, „Slova creştină” şi „Slova copiilor” şi de câte ori le-am accesat am simţit că mă cufund într-o lume virtuală a omeniei, a prieteniei, a bunului-simţ, a respectului pentru cuvântul scris şi pentru creatorul lui.  
Un spirit înţelept, neobosit, înzestrat cu har, filtrează cu grijă fiecare cuvânt şi-l aşază la locul cuvenit.
Acum, când revista „Glas comun” împlineşte şase ani de existenţă doresc ca harul divin, gândurile bune şi înţelepte, duhul armoniei să se reverse în continuare asupra membrilor şi paginilor ei spre o mai bună slujire a poporului român, deoarece, aşa cum spunea părintele Radu Botiş, „Patriotismul nu este o ruşine, patriotismul este cinste şi plecăciune demnă în faţa istoriei, a vetrei de unde am vazut lumina zilei. Patriotismul este statura ta dreaptă oriunde te-ai afla pe pământul acesta: bogat ori sărac, fericit ori cuprins de amărăciune şi neîmpliniri. Da, purtăm în suflet buciumul şi doina noastră, desprinse dintru legendare începuturi, pământul binecuvântat pe care au călcat picioarele Sfîntului Andrei-Apostolul Românilor, apăratorii lui Tudor, drepţii lui Cuza, Sfinţii Români ai lui Hristos, amintirea grijii mamelor la căpătâiul pruncilor, sărbătorile noastre creştine întru bucuria Învierii şi Veşniciei.”
                                                                            Prof.dr. Elena Trifan
 
 

Topice: Diverse | Comments Off on REVISTA „GLAS COMUN”, ŞASE ANI DE EXISTENŢĂ

Comentarii închise.