Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Romanul „Simetrie” – un mod de viaţă

de Mariana Sperlea | Martie 16, 2014

foto 18.2.jpg

Ion Turnea, Editura Sf. Ierarh Nicolae, Brăila 2013

Personalitate marcantă a vieţii ortodoxe române şi în acelaşi timp un scriitor original, Ion Turnea demonstrează prin această lucrare un suflet plin de nobleţe, de autentică frumuseţe, şi cred că nu exagerez dacă aş spune că este un om printre oameni.

Romanul „Simetrie” continuă acţiunea din romanul deja lansat, intitulat „Singur”. Se pare că dorinţa cititorilor s-a mulat perfect pe intenţia autorului de a reda destinele unor personaje, precum Ion Bolvăşeanu şi Ela Marian, prietena din copilărie a preotului Ion Bolvăşeanu.

În centrul romanului stă drama preotului Ion Bolvăşeanu (poate fi alterego-ul scriitorului), prin constrângerea acestuia de a se pensiona anticipat, cu scopul vădit de a fi înlocuit de altcineva. Romanul este scris într-o manieră modernă, în sensul că autorul foloseşte documente facsimile, fotografii, articole şi micro-eseuri, fragmente de studii scrise de autor pentru diferite personalităţi. Ca şi Camil Petrescu în romanul „Patul lui Procust”, această documentaţie diversă şi complexă sugerează viaţa. Autorul foloseşte tehnica contrariilor: munte-câmpie; lumină-întuneric; viaţă-moarte; iniţiere-revelaţie; etern-trecător; valoare-nonvaloare; calm-frământare; tăcere-cofuziune; imaculat-maculat; om de rând-om ales, şi altele.

Cele 12 capitole – La o partidă de şah, Raport de activitate, Chemarea muntelui, După întuneric sper în lumină, Revelaţie, După 35 de ani, Fuga prin morminte, Oamenii sunt trecători, „dar valorile, creaţiile lor vor rămâne” (Noica), Frământări, Omul care prinde fluturi, Confesiuni, „Precum în cer aşa şi pe pământ” (Tatăl nostru) – pot fi considerate piese de sine stătătoare (povestiri, proze scurte, schiţe), dar ceea ce leagă părţile, constituind totuşi un tot, este sintagma „Simetrie”.

Ne-am întrebat, de ce simetrie? Să fie vorba de simetria cer-pământ, om-divinitate, om-societate? Dacă în romanul „Singur” autorul prezintă naşterea, copilăria, adolescenţa, tinereţea, plăcerile şi căsătoria lui Ion Bolvăşeanu, în romanul „Simetrie” ne reîntâlnim cu personajul Ion Bolvăşeanu, de data aceasta ca un om luptând pentru adevăr, dreptate, umanitate, pentru el şi semenii lui. Romancierul tratează şi tehnica focurilor concentrice. Personajul este urmărit în relaţiile cu ceilalţi oameni, colegii de serviciu, rolul lui în societate fiind foarte bine conturat. Pentru autor, Muntele semnifică nu numai viaţa, ci şi idealul, aspiraţia spre desăvârşire şi absolut. Citat: „Unii se nasc cu dorinţa de a urca Muntele, alţii se mulţumesc cu un deal, majoritatea uită să mai părăsească câmpia spre a cerceta înălţimile”. Deci, o viaţă fără ideal este pustie.

Rolul preotului este reliefat în mai multe pagini: un preot nu poate iubi pensionarea/-drumul spre pensionare doare/-o durere asemănătoare celei pe care o simte sufletul când se desparte de trup./-Nu poţi arunca din Munte pe cel care şi-a zidit rădăcinile/-Drumul spre pensionare e de fapt poarta închisă a luminii. Dorinţa preotului de a rămâne în mijlocul enoriaşilor se spulberă. Cu acest prilej, autorul prezintă câteva personaje, precum Vasile Ştirbu (Mămăligă), secretar eparhial, Spulber Cenuşă, părintele Pătru Simionescu şi alte înalte feţe bisericeşti.

Capitolul II prezintă raportul de activitate al preotului de la parohia „Sf. Mucenic Dimitrie” izvorâtorul de minuni din Caransebeş – activităţi liturgice, catehetice, filantropice, administrative.

Capitolul III este deosebit de interesant, reliefând o nouă faţetă a preotului, şi anume dragostea de aproape, care „Îl duce spre vârful cel mai înalt, cât mai aproape de Soare.”

Autorul prezintă viaţa Deliei Nicolescu şi a fiicei sale Florentina, care are un handicap major. Cu această ocazie, autorul menţionează menirea preotului de a sprijini pe cei săraci şi neajutoraţi, dar şi reliefează cauza bolilor.

Iisus Hristos a luat asupra Sa toate neputinţele lumii, dar lumea se complace în păcat şi atrage asupra sa boli, suferinţe şi foame. Un portret reuşit este acela al preotului Fiţiarcapu, pe care-l prezintă în culori sumbre: făţarnic, orgolios, arogant, slugarnic cu cei mari şi răutăcios cu cei care-i stau în cale.

Capitolul „După întuneric sper în lumină” evocă şi imaginea lui Spulber Cenuşă, care clădeşte totul în jurul său (pomul plin de eu), dar care este un lup în piele de miel, care în faţă zâmbeşte şi-n spate te vinde. Victoria lui se întemeiază pe înfrângerea altora. Desigur că personajul în discuţie are acoliţii săi, ca de pildă Balbălău, care a devenit informatorul lui Spulber Cenuşă.

Un personaj luminos este Ela Marian, prietena sa din copilărie, care, deşi au drumuri diferite în viaţă, ele sunt totuşi simetrice. Cei doi au în comun DORUL DUPĂ DUMNEZEU, CALEA LUMINII şi CALEA ADEVĂRULUI ŞI A VIEŢII. Indubitabil că preotul Ion Bolvăşeanu este un iniţiat. El a găsit Lumina Divină, aceasta revelându-i-se. Alt aspect surprins este întâlnirea de 35 de ani a absolvenţilor „Seminarului Teologic” ai anilor 1978, pe data de 6 iunie 2013, prilej care oferă autorului decantarea amintirilor, dar şi anii de formare, cu profesori de elită, fiecare din aceştia contribuind la formarea spirituală a elevilor. Întâlnirea cu groparul şi paznicul cimitirului, Tilică a lui Dovlete, îi oferă posibilitatea de a remarca faptul că „sub fiecare palmă de pământ străjuită de către o cruce… şi-a îngropat legenda un om (vis, ideal)”. Un veritabil remember îl oferă articolul inclus în roman colectivităţii, poliţist în slujba ţării.

Un alt capitol îi oferă autorului posibilitatea de a pune în discuţie problema artei şi creaţiei şi a rolului lor în viaţă. Sunt prezentate fragmente din alte articole, precum cel dedicat preotului Radu Botiş, Alin Şandor sau Cornel Mezinca. Un rol important îl alocă vieţuitoarelor albine şi stuparilor: „Albina este prototipul luminii, ce botează plantele în fiecare primăvară, ajutându-le să dea rod”.

Romanul ne mai prezintă şi un fragment din predica de Florii, „Duminica Floriilor, ochiul deschis spre lumina adevăratei vieţi”. Autorul face o simetrie între pietrele de mină şi cuvintele cărora artistul trebuie să le găsească esenţa, mesajul şi forma. Cu alte cuvinte, de la lumea magică a cuvintelor, la metaforele vieţii, „cuvintele cresc pe foaie, rodesc şi luminează foaia”.

În roman mai este cuprinsă şi piesa de teatru „Umbre”, cu personaje puţine: Gânditorul şi personajul X, căutând imaginea feţei fără chip prin grădina răbdării sau prin labirint. Pentru preotul Ion Bolvăşeanu, cuvântul îl ajută pe om să dea glas sufletului, iar la rândul său sufletul are multe de spus într-o viaţă de om. Puterea sufletului şi frumuseţea lui îl determină pe autor să constate că „Diamantele (creaţiile) nu-şi pierd strălucirea nici sub pământ”. Pentru preot, eul adevărat trebuie să dea dovadă de smerenie, tăcere, blândeţe, de adevăr şi de dragoste.

Un capitol de excepţie este cel intitulat „Omul care prinde fluturi”, veritabil text postmodernist, un conglomerat filosofico-etico-moral, unde predomină o tensiune lirică în miezul epicului.

Autorul operează cu două simboluri: Trandafirul şi Fluturele (trandafirul – opera; fluturele – artistul). Problematica pusă este densă, autorul insistă asupra necesităţii cunoaşterii şi autocunoaşterii. Şi aici întâlnim sintagma de simetrie cu diferite nuanţe: „Totul este o simetrie, şi viaţa şi moartea. Forţa lor este simetrică”./„Prin muzica ta interioară te înalţi. Dumnezeu a avut muzica energiei Divine”./„Omul ce nu încearcă să facă un pas în atingerea absolutului, duce o viaţă inexistentă”./„Omul când reuşeşte să fie liber, când îşi lasă fiinţa să se înalţe în propria-i libertate, se detaşează de tot ceea ce este comun şi urcă spre Dumnezeu”./„Omul are nevoie de lumină şi de Dumnezeu; Dumnezeu şi lumina sunt într-o perfectă simetrie, asemenea umbrei cu moartea”.

Dacă viaţa înseamnă un labirint al încercărilor, libertatea este cheia vieţii şi a morţii, cheia ce ridică sufletul spre lumină, spre absolut. Omul şi elementele naturii sunt într-o permanentă comunicare; omul trebuie să facă efortul să înţeleagă elementele naturii şi să devină simetric cu ele, dar nu depăşind măsura, limitele permise, aceasta îl încarcă energetic şi-l metamorfozează. Dacă depăşeşte limita chiar atingând idealul, omul este sortit pieirii.

Capitolul „Confesiuni” pune în discuţie misiunea preotului şi a duhovniciei. Părintele duhovnic trebuie să înţeleagă felul de-a fi al omului, să-l călăuzească pe drumul luminii adevărului, să fie un bun psiholog, dar mai ales să păstreze taina spovedaniei.

Ultimul capitol al romanului, „Precum în cer aşa şi pe pământ”, surprinde chipul omului zugrăvit în conul umbrei, în apă sau în oglindă, realizându-se o simetrie perfectă. Fiecare om are în viaţă anumite pasiuni, în timp devine simetric cu pasiunile sale, mai târziu un singur tot.

Simetria suflet-corp este de fapt simetrie cer-pământ, căci, spun legile înaltei spiritualităţi, „Cum e sus aşa e şi jos.”

În concluzie, pesonajul cărţii, alias autorul, a ajuns la împăcarea cu sine însuşi: a găsit simetria între el şi Divinitate, şi între el şi lume.

Cele două volume, „Singur” şi „Simetrie”, se cer a fi tipărite împreună, alcătuind un tot unic şi indivizibil. Este romanul omului şi al umanităţii, este al lui Dumnezeu şi al dreptăţii. Este romanul escaladării Muntelui, până sus, la Divinitate, dar şi al rugăciunii omului ca Divinitatea să-şi reverse harul pe Pământ. Este romanul unui om, preot şi scriitor, trei oglinzi ale unei înalte personalităţi.

Mariana SPERLEA

 

Topice: Recenzii | Comments Off on Romanul „Simetrie” – un mod de viaţă

Comentarii închise.