Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

SOCIETATEA “DISTRIBUŢIA” ÎN PERIOADA 1908-1948.

de Constantin Dobrescu | Aprilie 24, 2014

Prof. dr.  Constantin Dobrescu               Prof. Carmen Băjenaru

                Avântul luat de industria de petrol impunea şi organizarea desfacerii produselor petroliere în interiorul ţării, pentru a se putea realiza profituri însemnate.

Un mare neajuns de care suferea industria de petrol la început, era faptul c fiecare firmă era nevoită să se ocupe singură de toate ramurile de activitate, inclusiv de vânzarea produselor.

Primele încercri de organizare a societăţilor pentru asigurarea desfacerii produselor petroliere în interior le găsim în anul 1899, când se realizează primul cartel al rafnăriilor, care a durat doar un an.

Abia în mai 1901, sub denumirea de “Asociaţiunea petroliştilor”, se realizează al doilea cartel, cu scopul de a organiza desfacerea lampantului în interior. Acest nou cartel a durat până în anul 1908. Societăţile care au participat la acest nou cartel erau erau, în anul 1906, “Steaua Română”, “Vega”, “Aurora”, “Traian”, “Aquila Franco-Română”, “Câmpeanu”, “Grigorescu”, “Pleyte”, “Paraskevo Frischof”, “Predinger”, “Mitrany Blum”. Primele trei societăţi făceau parte din grupa I, iar celelalte din grupa a II-a.

Fabricanţii din din această din urmă grupă, şi care nu aveau forţa economică necesară pentru  a putea face export, erau mai avantajaţi de cartel, care le garanta desfacerea produselor la intern.

Cota de participarea la vânzare a fiecărei rafinării se hotăra odată pe an, împărţindu-se între diferiţi contractanţi consumeul evaluat pe baza vânzărilr din anul precedent.

La început, întrega vânzare a petrolului lampant era dată de către micile rafinării în comision societăţii “Steaua Română”. Vânzarea nemijlocită a petrolului prin organele cartelului nu se permitea decât direct la poarta rafinăriei şi în cantităţi sub 1000 kg. însă la prţurile fixate de cartel.

În privinţa modului prin care cartelul îşi desfăcea produsele în ţară, distingem trei moduri:

1)       direct de la rafinărie la angrosişti;

2)       prin mijlocirea depozitelor societăţii “Steaua Română”, instalate în diferite staţii C.F.R.;

3)       prin negustori ambulanţi.

În oraşe, petrolul se transporta din depozitele angrosiştilor la particulari prin cariole sau cu braţele (precupeţi olteni).

La ţară comerţul se exercita în mare parte de către negustori ambulanţi, ţărani îndrumaţi către această meserie de către cartel. Aceşti ţărani, aproximativ 5000 la număr, comercializau prin sate până la 1000 de tone anual.

Dacă în primii ani rezultatele cartelării au fost satisfăcătoare, ulterior concurenta societăţii “Româno – Americană” a schimbat situaţia. În anul 1905 această societate a dorit să intre în cartel, însă acest lucru a fost imposibil din cauza opoziţiei conducerii societăţii “Vega”. Din acel moment, societatea Româno – Americană a început să facă o concurenţă acerbă cartelului, distribuind lampantul mai ieftin în detaliu, cu ajutorul trsurilor cazane.

În alte oraşe, societatea “Româno – Americană” a înfiinţat la detailişti butoaie de fier ermetic închise cu aparat automatic, descărcând cantităţi de câte un litru în vasele cumpărătorilor. De fapt, acesta aplica în România cunoscuta tactică a societăţii mamă “Standard Oil Co.]” din S.U.A., tactică, care consta în ridicarea în mod artificial a preţului ţiţeiului şi coborârea simultană a preţurilor transporturilor.

Acestei concurenţe, statul român a căutat să pună capăt prin legea votată în Parlament în primăvara anului 1908, prin care s-a contingentat între diferitele rafinării vânzarea lampantului în ţară. Scopul noii legiera de a sprijini rafinăriile independenteşi de a consolida industria petrolului. Urmarea acestei legi a fost înfiinţarea la 1/14 iunie 1908 a societăţii “Distribuţia”. Aceasta societate a reuşit să grupeze în jurul ei toate fabricile de petrol şi să pătrundă în toate regiunile, sporind numărul instalaţiilor de depozitare şi de vânzare pentru a dezvolta  consumul şi a putea reduce cheltuielile unitare ale distribuirii.

La început, lampantul era foarte căutat şi, odată cu desvoltarea industriei şi pătrunderea pe scară largă a maşinismului, a început să crească şi consumul de benzină-acesta fiind cu deosebire, un produs de export. În anul 1907, judeţul Prahova era pe primul loc în privinţa consumului de petrol şi derivatelor, adică 81,6 % din consumul din ţară. În ceea ce priveşte consumul benzinei, pe primul loc se situa capitala, cu 253 de tone, datorită în primul rând numărului mare de automobile şi unităţi industriale.

Societatea “Distribuţia” percepea la început un comision de 2% din valoarea lampantului vândut, exclusiv taxele către stat şi Cameră şi la 1% din valoarea celorlalte produse ca păcura, uleiurile minerale, benzine etc.

Societatea “Distribuţia” plătea fiecărui furnizor valoarea produselor vândute pe baza unei cote de

participare, reţinând un comision de 4 ½% pentru acoperirea cheltuielilor sale.

Încă de la începutul activităţii sale, societatea a avut de făcut faţă unei concurenţe aprige “din partea a tot felul de intermediari ciudaţi şi susţinuţi de unele societăţi din ţară-care nu participă la societatea noastră”.

Au existat şi încercări de a se construi societăţi noi de distribuţie ca “Prevederea” sau încercarea grupului condus de Vladim de ertza. Aceste încercări nu au rezistat în faţa formidabilei organizări a “Distribuţiei”

Au fost şi voci care afirmau că societatea “Distribuţia” este un cartel care exploata publicul consumator. Aşa se face că în anul 1914 asistăm la o amplă campanie împotriva “Distribuţiei”, campanie pornită de micii morari incitaţi de concurenţii societăţii. Exerciţiul financiar 1909-1910 s-a încheiat, din cauza concurenţei cu o pierdere de 147.964 de lei.

În anul 1926, a existat o încercare de înfiintare a unei noi societăţi de distribuţie a produselor petroliere sub denumirea de “Distribuţia românească”, care grupa în jurul său societăţile “Creditul Minier”, “I.R.D.P.”, “Petrolul Românesc” etc., capitalul de constituire fiind de 15.000.000 de lei, împărţit în 30.000 de acţiuni normative în valoare de 500 de lei.

Societatea “Distribuţia” a luat fiinţă în anul 1908, firma fiind autentificată sub numărul 4941/1908 la Tribunalul Ilfov Secţia I Comercială şi înscrisă la registrul comerţului Bucureşti sub numărul 574/1931. La constituire, capitalul social a fost de 500.000 de lei reprezentat prin 100 de acţiuni nominale de câte 5000 de lei fiecare (400.000 de lei erau subscrişi de “Steaua Română” şi 100.000 de lei de “Aurora”). Acţiunile societăţii “Distribuţia” nu erau introduse la nici o Bursă, ele găsindu-se în portofoliul societăţilor fondatoare şi anume “Steaua Română”, “Astra Română”, “Româno-Americană” etc. Societatea s-a constituit la 29 aprilie 1908 şi a început activitatea la 1 iunie 1908, când depozitele societăţii “au fost puse la dispoziţia fabricilor de petrol din ţară”.

O proporţie de 74% din capital a fost subscrisă de societatea “Steaua Română”, 16% de ceilalţi membri fondatori. Sediul societăţii era în Bucureşti pe strada general Budişteanu nr. 11 bis.

Conform deciziei Adunării generale extraordinare a acţionarilor din 8 august 1908,, capitalul societăţii a fost sporit la suma de 1.000.000 de lei Cu această diferenţă de 500.000 de lei s-au achiziţionat instalaţiile de desfacere a petrolului ale societăţilor “Steaua Română” şi “Româno – Americană” în anul 1909.

Articolul 2 din statute definea scopul acestei societăţi. Obiectul intreprinderii era vânzarea şi distribuirea în ţară, în comision, a petrolului lampant precum şi a tuturor produselor ce se pot obţine şi realiza din prelucrarea ţiţeiului. În acest scop, societatea putea cumpăra şi închiria instalaţii pentru depozitarea, vânzarea şi distribuţia articolelor menţionate mai sus. De asemenea, societatea putea cumpăra şi lua în arendă terenuri în scopul construirii şi înfiinţării unor asemenea stabilimente. Societatea putea înfiinţa sucursale sau agenţii în diferite părţi ale ţării.

Înţelegerile rafinăriilor cu societatea “Distribuţia” pentru desfacerea produselor petroliere se făcea în anumite condiţii pe o perioadă de trei ani sau mai mult.

Înfiinţarea societăţii “Distribuţia” a fost de fapt, rodul direct al legii de contigentare a lampantului.

Una din problemele cele mai importante cu care se confrunta industria petroliera din ţara noastră era aceea a unei desfaceri cât mai abundente a şi lesnicioase a lampantului. Societatea care a rezolvat în mod fericit această problemă a fost “Distribuţia”.

Această societate a apărut după Legea pentru împărţirea consumului total de petrol lampant între distileriile din Tară promulgată în Monitorul Oficial nr. 11 din 12 apeilie 1908. Scopul finalal societăţii era ca, prin înfiinţarea de depozite în cele mai îndepărtate puncte ale ţării, să dea posibilitatea consumatorilor sa-şi procure lampantul necesar de la obârşie cu un preţ cât se poarte de scăzut, înlăturând intermediarii.

Societatea “Distribuţia” mai desfăcea lampantul prin căruţe direct consumatorilor în scopul de a împiedica o urcare a preţului în detaliu al lampantului de către revânzători. În anul 1908, lampantul se vindea cu preţuri variind între 22-25 de bani litrul, în funcţie de depărtarea localităţilor.

După primul război mondial, guvernul I.I.C. Brătianu a dispus punerea sub sechestru judiciar a 23 de societăţi petroliere, printre care şi “Distribuţia”, la care alături de cele 58 % interese: Steaua Română” participau şi “Astra Română” şi “Româno-Americană”. La 22 ianuarie 1919 sechestru a fost ridicat, considerându-se că a fost instituit din eroare.

După cum se ştie, monopolul desfacerii interne a derivatelor de ţiţei era deţinut, în anul 1908, de societatea “Distribuţia”, creaţie a marilor filiale ale societăţilor “Steaua Română” şi “Româno-Americană, ce reprezentau trusturile mondiale “Deutch Shell” şi Standard Oil”.

După terminarea primului război mondial, statul român era îndreptăţit să procedeze la lichidarea părţii înamice din societatea “Distribuţia”. Măsurile luate în acest sens nu au fost însă consecvente. Am arătat că în ianuarie 1919 se hotărâse trecereaq societăţii: Distribuţia” sub sechestru, administrator sechestru fiind J.St. Murat. Întrucât această dispoziţie a provocat “foarte multe nemulţumiri şi protestări” I.I.C. Brătianu a suspendat-o în martie 1919. A urmat în februarie 1920 decizia guvernului Al. Vaida Voievod, prin care s-a consacrat monopolul societăţii “Distribuţia” asupra pieţii interne,

pentru ca în luna mai 1920, guvernul Averescu să dispună lichidarea “părţii străine” din societate.

Societatea se afla în această situaţie când, prin decretul lege nr. 2491 din 10 iunie 1920, acelaşi cabinet a introdus monopolul de stat asupra desfacerii interne a produselor petroliere. Exploatarea monopolului se acorda, tot atunci, pe termen de 5 ani, cu drept de prelungire unei societăţi naţionale, special create, “I.R.D.P.”, care urma să activeze sub “controlul statului”.

Desfiinţarea monopolului “Distribuţia” a determinat o scăderea sensibilă a poziţiilor şi câştigurilor obţinute de intreprinderile beneficiare “aliate”-“Româno-Americană”, “Astra Română” şi “Steaua Română”.

Nu a fost deloc surprinzător că reprezentanţii trusturilor internaţionale ori a marilor puteri au reacţionat imediat împotriva dispoziţiilor cuprinse în decretul lege nr. 2491. Demersurile intreprinse de diplomaţii apuseni acreditaţi la Bucureşti au fost rodnice. În urma unei intrevederi cu Take Ionescu, reprezentanţii “I.R.D.P.” au decis să renunţe la preluarea monopolului de stat al distribuţiei interne a derivatelor petroliere.

Petrolul lampant reprezenta cu adevărat lumina satelor şi totodată mijlocul de mecanizare a muncii agricole şi era comercializat pe scară mare de “Distribuţia”. Mai târziu s-a adăugat combustibilul special pentru calorifere, care era un produs relativ nou, creat prin faptul răspândirii încălzirii centrale la construcţiile realizate mai ales în perioada 1933-1938, precum şi cocsul de petrol.

Cu ocazia Expoziţiei Industriei Româneşti din anul 1934 din  Parcul Carol din Bucureşti, a participat şi societatea “Distribuţia”, care a expus în Pavilionului Petrolului machete şi diverse mostre din produsele pe care le defăcea prin reţeaua sa de distribuţie.

La constituirea societăţii a fost desemnat director general Micu S.Zentler, care deţinea funcţia de director la societatea “Aurora”. Micu S. Zentler era legat de industria petrolieră din ţară din anul 1889 şi a desfăşurat la “Distribuţia” o bogată activitate, dovedind “că posedă din plin calităţile unui bun organizator şi conducător”.

M. Zentler participă în ziua de 28 februarie 1904 la banchetul oferit lui Max I. Schapira fondatorul societăţii “Buştenari” de către acţionarii acestei societăţi, în saloanele restaurantului Gară din Ploieşti propietatea lui C. Dobrogeanu-Gherea.

La acest banchet au participat 50 de persoane printre care Al. Rodanici, Luca Elefterescu, S. Gogolniceanu, Gogu Zamfirescu, etc.

M. Zentler a toastat pentru sărbătorit, care era şi prietenul său, precum şi pentru programul industriei de petrol.

Desvoltarea societăţii “Distribuţia” se leagă de numele lui Micu S. Zentler. Acesta s-a născut la Craiova în noiembrie 1873 şi-a făcut studiile la şcoala comercială din Ploieşti, unde a obţinut în  1889 diploma de expert contabil. Începând cu anul 1893, a intrat în industria de petrol. A fost membru în mai multe consilii de administraţie ale unor societăţi ca Asigurarea Românească, membru al consiliului de administraţie al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, vicepreşedinte al spitalului Noua Maternitate. A activat în numeroase organizaţii culturale şi de binefacere ca policlinica “Iubirea de oameni” întemeiată de dr. Litman Ghelerter precum şimembru în comitetul şcolar la liceul “Regina Maria”. Pentru meritele sale a fost recompensat cu ordinul “Coroana României”,  “Steaua României”, “Meritul comercial şi industrial” etc

Micu S. Zentler, în calitate de director general al “Distribuţiei”, era şi membru al Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România. M. Zentler era o personalitate în lumea petrolului, era nelipsit şi avea intervenţii dese la şedinţele Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România.

În anul 1907, Micu Zentler a participat la cel de al treilea Congres Internaţional de petrol desfăşurat la Bucureşti.

Deasemenea în anul 1911 a participat şi la banchetul dat de directorii societăţilor de petrol din România în onoarea lui Franz Koenigs, directorul societăţii “Regatul Român”, precum şi la sărbătoarea lui C. W. Brower administratorul delegat al societăţii “Româno-Americană”, în ziua de 5/18 iunie 1912 organizată de Eugen Saladin, directorul societăţii “Aquila Franco-Română”, cu ocazia plecării acestuia din România.

În calitate de director al “Distribuţiei”, M. Zentler a făcut parte din Oficiul pentru repartizarea transporturilor de produse de petrol pe C.F.R. înfiinţat în anul 1920.

La 3 octombrie 1921, M. Zentler va participa la sărbătorirea Conducerii societăţii “Romanian Consolidated Oilfelds” desfăşurată la Hotelul Athenee Palace din Bucureşti la care au participat personalităţi din lumea petrolului şi finanţelor din Anglia, Franţa, Belgia şi România. Printre participanţi s-a numărat şi primarul Ploieştiului şi I. G. Obrocea, ing. V. Tacit şi ministrul C. Trancu – Iaşi. În cuvântarea sa, M. Zentler releva “rolul covârşitor al industriei de petrol în propăşirea României”, elogiind calităţile “muncitorului român care asimila repede cunoştinţele speciale în arta forajului şi în meseria rafinării petrolului şi unde de multe ori a întrecut chiar pe maiştrii lui”. La 16 octombrie 1927 deoarece va participa la banchetul Asociaţiei Industriaşilor de petrol din România dat în onoarea lui S. A. Guest, directorul societăţii “Astra-Română” cu ocazia plecării acestuia în Anglia pentru a prelua conducerea concernului Royal Dutch. Nu este lipsit de interes să amintim că M. Zentler era în anul 1921 administrator delegat în Consiliul de Administraţie al Societăţii “Unirea Petroliferă”.

De asemenea, Micu S. Zentler era membru în Comisia de modificare a legii minelor din 1924 alături de mari personalităţi din industria petrolului. În momentul în care national-ţarăniştii au venit la putere în anul 1928, fiind adepţi ai politicii “porţilor deschise” în sensul pătrunderii nelimitate a capitalului străin în industria de petrol, şi-au propus şi au realizat modificarea legii minelor din 1924, creaţie a liberalilor, adepţi ai principiului “prin noi înşine”.

Pe preşedintele “Distribuţia” M. Zentler îl găsim ca invitat la banchetul din 4 iulie 1925, oferit de către Societăţile de petrol din Ploieşti, în onoarea membrilor Congresului Internaţional de Chimie, care a avut loc în saloanele Clubului Industrial Internaţional.

Micu S. Zentler a participat şi la sărbătorirea de către U. G. I. R. a lui Albert Thomas, directorul Biroului Internaţional al Muncii de pe lângă Liga Naţiunilor, un vechi prieten al României din primul război mondial. La 21 mai 1930, U. G.I.R. a oferit un banchet la Athene Pallace în onoarea lui Albert Thomas la care au participat reprezentanţi ai guvernului, conducători ai societăţilor comerciale etc.

Asociaţia industriaşilor de petrol a sărbătorit în iunie 1930 urcarea pe tron a Regelui Carol  al II-lea printr-o şedinţă solemnă sub preşedenţia ing. C. Osiceanu, la care au participat, ing. Petre Bejan, Le Main de la societatea “Româno-Belgiană” şi membru al Alianţei franceze, ing. I. Boambă, P. Marjulies, D. Mitrani, P. Marotti, M. Segall şi M. Zentler şi alţii.

C. Osiceanu rosteşte o cuvântare omagială şi propune a se trmite Regelui Carol al II-lea o telegramă în care se spunea: “ Reprezentanţii intreprinderilor de petrol din ţară întruniţi azi la asociaţia lor, exprimă Majestăţii Voastre omagiul lor de profund respect şi devotament”. Ca răspuns la inimoasa telegramă, Casa Regală trimite o adresă de mulţumire.

În zilele de 14-15 octombrie 1933, M. Zentler a fost sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani Si a 25 de ani de muncă în serviciul “Distribuţiei”, în calitate de director. Cu această ocazie reprezentanţii societăţilor “Astra Română”, “Româno Americană” de la Ploieşti, “Steaua Română de la Câmpina, şi altele mai mici au ţinut să-l felicite  pe neobositul director al acesteia. Nu putem să omitem faptul că de câte ori poposea la Ploieşti mânat de rosturi profesionale, vizita pe prietenul său Max Schapira până la decsul său în 1921 precum şiŞcoala “Luca Moise” sau  Sinagoga din oraş. Din mult, puţinul său petrolistul ajuta băneşte Comunitatea israelită de care se simţea ataşat.

În vara anului 1927, acesta a participat la cel de-al doilea congres mondial de petrol de la Paris susţinând interesanta comunicare “La consommation et la distribution des produes petroliferes en Roumanie”.

Un colaborator apropiat al lui Micu S. Zentler la conducerea societăţii “Distribuţia” încă de la început a fost Martin Şam. Acesta a organizat atât de temeinic organigrama societăţii “Distribuţia”, încât a rezistat cu mici modificări până la naţionalizare

Este important de amintit că M. S. Zentler era şi membru al “Rotary Club”, organizaţie francmasonică, care activa şi în România şi grupa în special pe cei ce lucrau în industria de petrol.

În calitate de membru al masoneriei M. Zentler a participat la sărbătorirea lui Will R.  Manier junior preşedintele Clubului Rotary Internaţional din S.U.A. aflat în vizită în România în vara anului 1936.

Încă din anul 1908, mai precis la 26 iunie, M. S. Zentler e trimis o scrisoare tuturor rafinăriilor, prin care le punea la dispoziţie serviciile societăţii “Distribuţia” pentru organizarea distribuirii produselor pe tot cuprinsul ţării.

Cu ocazia Expoziţiei Jubiliare Naţionale din 1906 dedicată aniversării a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, M. Zentler în calitate de director al societăţii “Aurora” a primit medalia de aur cu diplomă specială. “Distribuţia” a participat şi la Expoziţia Târg organizată de Camera de Comerţ şi Industrii Ploieşti din 1932.

În anul 1929, Micu S. Zentler a fost cooptat în comisia de supraveghere a acordului rafinăriilor.

Pe directorul “Distribuţiei”, M. Zentler îl găsim ca semnatar al Acordului asupra contigentării vânzării produselor de petrol pentru consumul intern din anul 1929, alături de conducerile rafinăriilor care au aderat. Deasemenea M. Zentler a colaborat cu conducerea  Regiei Conductelor Statului, pentru depăşirea dificultăţilor de transport a produselor petroliere.

La un moment dat, acesta a făcut parte chiar din Conducerea Regiei. De asemenea M. Zentler împreună cu ing. Th. Ficşinescu şi ing. C. R. Mircea a făcut parte din Comisia de tarife C. F. R. în anul 1929.

Preşedintele Asociţiei Industriaşilor de Petrol din România ing. C. Osiceanu, în darea de seamă pe anul 1930 asupra activităţii acestei asociaţii laudă activitatea lui M. S. Zentler  care “şi-a dat osteneala pentru binele <<Asociaţiei>> şi mai ales pentru apărarea intereselor  industriei de petrol.

M. Zentler în calitate de membru în conducerea Asociaţiei Industriaşilor de petrol din România s-a implicat în acţiunile pentru sărbătorirea centenarului chimistului francez Marcelin Berthelot 91827 – 1907) în anul 1927.

Comparat cu avoisier, Marcelin Berthelot a fost cel care a pus bazele chimiei petrolului.

Acţiunile prilejuite de acest centenar erau puse sub înaltul patronaj al Regelui. În comitetul de onoare întâlnim pe I. G. Duca, I. I. C. Brătianu, Vinţilă Brătianu, N. Iorga, Emil Racoviţă, prinţul Barbu Ştirbei, dr. I. Cantacuzino, prahoveanul Stelian Popescu, M. G. Ţiţeica, I. Mragec şi multe alte personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti.

Cu ocazia sărbătoririi centenarului s-a hotărât ca România să contribuie financiar la înfiinţarea “Casei Chimiei” la Paris. Spre onoarea sa Judeţul Prahova s-a implicat în realizarea acestui proiect. Astfel în şedinţa Cosiliului  Judeţean din 13 aprilie 1927, în urma propunerii Consilierului V. Hermeziu s-a aprobat suma de 30.000 lei drept “contribuţie pentru întreţinerea  Casei Chimiei de la Paris, ce se va crea odată cu Centenarul marelui chimist Marcelin Berthelot.”

Prin decizia 663 din 6 iulie 1927 delegaţia permanentă a Judeţului Prahova a avizat alocarea sumei din bugetul judeţului pe anu 1927 care va servi ca dar al Prahovei la întemeierea acestei Case ce se vacreia osată cu serbrea Centenarului la 2 octombrie 1827.

M. Zentler participă în ziua de21 iulie 1927 şi la banchetul oferit de Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România în onoarea lui G. B. di Bryun, fost subdirector al societăţii “Astra Română” cu ocazia plecării acestuia din ţară pentru a ocupa postul de director general al lui Shell Chemical Company din San Francisco. Banchetul are loc la Athenee Palace şi au luat parte 50 de persoane. Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat ploieşteanul J. Duque (Concordia), ing. C. R. Mircea şi M. Zentler.

Directorul “Distribuţiei” semnează şi telegrama propusă de ing. C. Osiceanu a fi trimisă lui Salder la New York cu ocazia numirii acestuia ca vicepreşedinte al lui “Standard Oil”.

Personalul  societăţii “Distribuţia” a răspuns chemării Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră din 1936 pentru ajutorarea populaţiei basarabene lovită cumplit de seceta din anul 1935, contribuind cu sume de bani pentru cumpărarea de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi alimente. Atenţia lor s-a îndreptat asupra copiilor în special care au fost aduşi în judeţul Prahova şi erau flămânzi, goi, debili şi descurajaţi, cazaţi în cminele de ucenici de la Câmpina.

Reprezentanţii “Distribuţiei” şi-au adus contribuţia şi la dezbaterile din Parlament privind legile petrolului, în perioada interbelic.

Participarea la aceste dezbateri se baza pe ampla lor experienţă în domeniu.

Cercurile petroliere din străinătate nu erau de acord după primul război mondial cu intenţia guvernului român de a institui monopolul asupra produselor petroliere destinate consumului intern.

Prin glasul lui T. S. Masterson care era un bun cunoscător al industriei de petrol din România încă din perioada primului război mondial când în calitate de ofiţer britanic a făcut parte din comisia de distrugere a acestei industrii ca să nu cadă în mâinile germanilor şi mai târziu ca director general al Societăţii “Unirea”, aceste cercuri condamnau intenţia guvernului român de a acorda Monopolul distribuţiei produselor petroliere “Distribuţiei” care anihila preponderenţa capitalurilor germane.

Aceste idei, T. S. Masterson le publica în “The Financial Times” din 25 iunie 1920 . De fapt industriaşii autohtoni urmăreau să protejeze rezervele naţionale faţă de încercarea de acaparare a acestora.

Se urmărea ca beneficiile să rămână în ţară conform politicii liberalilor “Pentru noi înşine”.

Atât în anul 1930, cât şi în 1938, cu ocazia vizitelor în ţara noastră a reprezentanţilor grupului Royal Dutch Sheel-Sir Deterding supranumit şi “Napoleon al petrolului” şi J. B.  Aug. Kessler-directorul general al societăţii “Distribuţia”, M. Zentler a fost invitat la manifestăruile prilejuite de aceste vizite, împreună cu colaboratorii săi apropiaţi, ing. V. Huch, director tehnic şi ing. A. Selegianu.

Chiar în 1908 , “Distribuţia” a achiziţionat 35 de depozite de desfacere şi comercializa atât produsele rafinăriilor societăţilor acţionare, cât şi ale altor rafinării.

La început, aprovizionarea populaţiei cu produse petroliere se făcea prin cariole sau tankuri cu tracţiune animală, puse în funcţiune de societatea “Româno-Americană” şi “Distribuţia”

De la început, activitatea energică a noii societăţi s-a făcut simţită, întrucât societatea “Distribuţia”, pe lângă vechile depozite preluate de la fondatorii ei, a organizat în majoritatea oraşelo din ţară desfacerea produselor direct de la consumatori prin mijloace proprii, asigurând astfel vânzarea la un preţ mai convenabil a unor produse de calitate întotdeauna controlată.

În iulie 1908, societatea “Româno-Americană”, printr-un contrect de comision, desfăcea produsele la intern tot prin societatea “Distribuţia”.

S-au mai alăturat apoi organizaţiei societăţii rafinăriile “Columbia”, “Aurora Târgovişte”, “ M. Câmpeanu & Co”, “Scarlat Parskeva”, Dr. D. Goldstern”, “M. Mitrany” şi rafinăria “Lumina”,

Aceste rafinării desfăceau produsele lor la intern prin “Distribuţia”, reprezentând împreună cu celelalte refinării ale societăţilor participante, o proporţie de 59 % din consumul anului 1908. Este demn de semnalat că, încă din primul an de activitate, societatea “Distribuţia” a răspuns menirii sale graţie neobositei activităţi a conducătorilor, reunind laolaltă societăţi care acopereau în proporţie de 60 % nevoile ţării.

În anul fondării societăţii “Distribuţia” (1908), totalitatea produselor valorificate de rafinăriile din ţară a fost de 872.206 tone din care 53,36 % la export, iar la intern 406.761 tone, respectiv 46,54 %.

Prima adunare generală a societăţii a avut loc la 18 august 1908, sub preşedenţia lui Al. Cottescu.

Adunarea generală a aprobat sporirea capiralului social cu 1.000.000 de lei pentru a putea face faţă noilor investiţii în vederea îndeplinirii în cât mai bune condiţii a scopului propus de societate. În ianuarie 1930, capitalul social a fost sporit la 150.000.000 de lei, iar în anul 1938 are loc o nouă mărire a capitalului la 510.000.000 lei.

Adunarea generală extraordinară din 27 iulie 1938 a decis sporirea capitalului social de la 15.000.000 de lei la 510.000.000 de lei în 102.000 de acţiuni nominative de câte 5.000 de lei fiecare. Pentru sporul de 360.000.000 de lei s-au emis 72.000 de noi acţiuni nominative a câte 5.000 de lei fiecare, care au fost atribuite – câte 25.000 de acţiuni-societăţilor :”Steaua Română”, “Astra Română” şi “Româno-Americană”.

 

“Steaua Română” 1908 – 1937
“Româno-Americană” 1908 – 1937
“Astra Română” 1910 – 1937
“Aurora” 1908 – 1916
“Columbia” 1908 – 1921
Sc. Paraskeva 1908 – 1914
Câmpeanu & Comp 1908 – 1910
“Băneasa” 1908 – 1919
M. Mitrany 1908 – 1916
“Lumina” 1908 – 1916
“Standard” 1909 – 1916
M. Predinger 1909 – 1916
“Traian” 1909 – 1912
“Aquila Franco-Rom.” 1910 – 1922
“Vega” 1910 – 1922
Rafinăria “Prahova” 1911 – 1916
“Orion” 1914 – 1922
“Cometa” 1914 – 1923
“Roum. Cons. Oilfields” 1914 – 1922
“Saturn” 1914 – 1922
“Noris” 1914 – 1916

 

Ministerul Ind. şi Com. Nicolina, Oneşti, Mărgineni şi din toate rafinăriile care au prelucrat pentru contul ministerului în intervalul 1914-1922 :

“Petrol Block”                                            1919 – 1922

“Internaţionala”                                          1921 – 1922

“Concordia”                                                1921 – 1922

Pentru a ne da seama de dezvoltarea pe care a luat-o societatea “Distribuţia” până în anul 1938, redăm mai jos un tablou din care rezultă cantităţile de derivate vândute de societate din anul 1908 până în anul 1937 inclusiv:

 

Cantităţile de produse petrolifere vândute în ţară de societatea “Distribuţia”

 

ANUL Benzină Lampant Motorină Păcură Uleiuri Asfalt Cocs Parafină
1908 – 9 3.254 20.994 2.681 203.441 2.641 455 469
1909 – 10 5.751 20.852 4.461 221.482 2.874 651 679
1910 – 11 9.708 20.658 5.480 187.825 3.418 839 883
1911 – 12 14.206 27.330 10.456 313.213 3.812 1.126 991
1912 – 13 18.056 24.708 13.651 397.223 3.610 1.855 1.050
1913 – 14 20.956 28.684 18.020 428.316 3.722 2.034 1.364
1915 – 16 23.685 42.881 30.739 461.641 7.161 2.069 2.076
1916 – 17 27.086 24.179 21.033 380.536 7.174 1.493 802
1917 – 18 5.941 5.432 549 20.171 1.447 7 81
1918 – 19 10.133 18.605 9.872 92.246 4.921 158 203
1919 – 20 37.386 41.947 35.474 326.612 11.943 715 965
1920 – 21 48.745 57.439 67.618 291.120 17.457 1.283 409
1921 – 22 85.321 97.841 76.881 285.210 17.901 1.655 893
1922 – 23 49.306 49.357 51.425 222.443 15.246 1.009 1.148
1923 47.546 13.976 48.401 221.984 18.432 1.706 1.489
1924 38.222 26.511 32.760 232.158 14.780 919 1.568
1925 30.587 28.158 24.931 213.196 13.820 1.760 1.928
1926 23.540 32.536 26.095 244.406 8.517 2.258 2.055
1927 24.526 33.155 22.150 191.818 12.600 2.087 1.560 2.611
1928 28.461 27.859 35.491 218.796 13.063 2.389 3.168 3.374
1929 36.506 58.544 37.006 344.067 16.723 2.813 2.555 3.434
1930 24.993 39.800 31.177 318.963 14.357 3.577 5.155 2.874
1931 34.847 66.978 29.727 290.160 11.648 5.996 7.771 2.537
1932 39.971 80.159 39.321 371.069 11.684 10.443 14.346 1.992
1933 34.759 78.509 38.457 428.811 9.362 12.239 13.966 1.821
1934 52.366 92.509 54.432 592.709 14.144 23.218 18.091 2.287
1935 62.093 95.258 57.744 647.530 11.308 25.483 22.582 2.679
1936 63.057 108.100 59.029 618.464 11.782 21.669 18.299 2.635
1937 77.681 114.339 72.630 749.332 12.338 30.159 28.751 2.474

 

Investiţiile în depozite şi materiale de distribuţie depăşeau la început suma de 2.000.000 de lei, diferenţa fiind suportată de societăţile acţionare. Dacă în anul 1908, societatea avea 35 de depozite în 35 de centre, în anul 1913 avea 66, pentru ca în anul 1920 numărul lor să ajungă la 102 în 77 de localităţi.

Redăm mai jos tabelul care arată evoluţia investiţiilor pe perioada 1908-1939, pentru a vedea dezvoltarea societăţii:

1908 976.537 lei
1913 1.849.914 lei
1919 3.506.844 lei
1924 28.625.531 lei
1929 136.343.019 lei
1934 323.898.048 lei
1937 636.957.540 lei
1938 695.288.757 lei

 

Aceste investiţii constau în:

1)       depozite centrale

2)       depozite secundare

3)       staţiuni pompe-cabine şi prăvălii en-detail

4)       staţiuni pe aeroporturi

La Ploieşti, societatea “Distribuţia avea două staţii şi un depozit central de vânzare.

Vânzarea în ţară a produselor societăţii “Astra Română” se făcea prin intermediul societăţii “Distribuţia”. Din anul 1910, de la înfiinţarea sa, societatea “Astra Română” a partticipat în această organizaţie de desfacere internă, alăturându-se societăţilor “Româno-Americană”, “Steaua Română” şi “Aurora”, care înfinţaseră “Distribuţia” în anul 1908.

Deţinând 56 % din acţiuni în valoarte de 280.000 lei sau 28 % din capital “Astra Română” va deveni cel mai important acţionar al “Distribuţiei”

Raportul Consiliului de administraţie al societăţii “Astra Română” către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 30 aprilie 1931 numea societatea “Distribuţia” drept “organizaţie noastră de vânzare în România.

În 1941, singurii acţionari ai “Distribuţiei” erau tot aceste trei socetăţi (“Aurora” fiind prluată de “Steaua Română”), care au stat la baza oranizării sale, însă ca participanţi furnizori de produse s-au mai alăturat societăţile “Columbia” şi în anul 1934 “Concordia”.

Colaborarea celor mai mari societăţi din ţară într-un singur organ de desfacere internă era benefică deoarece se înlăturau astfel concurenţe păguboase între producători prin evitarea de instalaţii şi cheltuieli paralele, Societatea “Distribuţia” s-a desvoltat foarte repede, consumul intern al României crescând an cu an, în special în perioada din anul 1938.

Tabelul redat mai jos arată progresul realizat de societatea “Distribuţia” de la infiinţare:

 

Anul Depozite Staţiuni Aeroporturi
Principale Secundare
1908 35
1933 91 37 124
1934 90 44 151
1935 100 17 197 1
1936 110 14 199 1
1937 114 11 206 9
1938 118 15 225 11
1939 115 10 234 13

 

Staţiunile aşezate în punctele principale ale reţelei de drumuri din ţară erau alimentate prin cisterne automobile care aduceau produsele din depozitele societăţii.

Densitatea depozitelor de carburanţi amplasată pe întregul teritoriul naţional, avea şi scopul să asigure necesarul de consum al armatei în caz de razboi.

De asemenea, pe lângă parcul de autocisterne, societatea a introdus pentru aprovizionarea comercianţilor rurali şi în scopul de a răspândi petrolul lampant în consumaţia internă, vase speciale denumite “shoptankuri” (butoaie de zinc prevăzute cu pompe şi coloane de debit) precum şi vânzarea în bidoane, acesta fiind scopul de a păstra calitatea originală a produselor livrate în consumaţie.

Sumele investite în aceste butoaie au fost:

 

     

În anul 1924 824.970 lei
În anul 1925 4.744.813 lei
În anul 1928 14.923.931 lei
În anul 1930 25.543.404 lei
În anul 1933 28.982.063 lei
În anul 1937 42.663.295 lei

 

În 1937, a fost pus în funţiune depozitul Bucureşti- Mogoşoaia, clădit pe o suprafaţă de 245.000 m.p. şi prevăzut cu un utilaj din cele mai moderne. Capacitatea de înmagazinare adepozitului era de 29. 279 m.c.. Aprovizionarea lui se făcea prin două linii de garaj şi conductă, putându-se descărca 50 de vagoane produse pe zi de la rafinrii. Cele 27 rampe prevzute cu 54 guri, asigurau încărcarea simultană a 54 autovehicole pentru distribuirea produselor în capitală. Investiţiile în acest depozit atingeau, la data de 31 decembrie 1939, suma de 176.500.000 lei.

Tabloul de mai jos arată investiţiile totale făcute de societatea “Distribuţia” de la înfiinţare şi până în anul 1939.

1908 976.534 lei
1913 1.849.914 lei
1919 3.506.844 lei
1924 28.625.531 lei
1929 136.343.019 lei
1934 323.898.048 lei
1937 626.957.540 lei
1939 695.288.757 lei

 

 

Societatea “Distribuţia” a fost, de la început, cea mai importantă organizaţie de distribuţie a produselor petrolifere din ţară, acoperind mai mult decât o jumătate din totalul nevoilor interne.

 

În anul 1908 soc. a acoperit 57% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1915 soc. a acoperit 89.3% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1935 soc. a acoperit 64% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1936 soc. a acoperit 61% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1937 soc. a acoperit 69% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1938 soc. a acoperit 64% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1939 soc. a acoperit 67% din totalul consumaţiei pe ţară.

În anul 1940 soc. a acoperit 75% din totalul consumaţiei pe ţară.

 

Cotele de participare ale societăţilor care desfăceau produsele prin această organizaţie se stabileau pe baza preluării lunare a fiecărui participant furnizor în rafinăria respectivă. Societatea “Distribuţia” plătea fiecărui participant furnizor valoarea produselor vândute pe baza cotei pentru acoperirea cheltuielilor sale.. Acest comision se putea mări în cazul când sumele realizate nu acopereau cheltuielie.

Preţurile de vânzare erau stabilite de comun acord de către participanţii furnizori. Colaborarea celor mai mari societăţi care îşi aveau sediul de producţie în Prahova, într-un singur organ de desfacere internă se explica prin faptul că în acest mod se înlătura executarea unor reţele de vânzare paralele cu costuri adiacente.

Societatea “Distribuţia” nu avea producţie proprie. Ea era organul de desfacere în România, pe bază de comision, a produselor petroliere furnizate de societăţile sale comitente: “Steaua Română”, “Astra Română”, “Româno-Americană”, “Concordia”, “Columbia”, “Doiceşti” etc.

În afară de principalele produse petroliere de uz curent (benzină de automobile, petrol, parafină şi asfalt) societatea livra în consumul intern produse speciale: benzină de extracţie, benzină de avion, “crinul alb” petrosin, pardosin, acizi naftenici, uleiuri speciale de marcă, unsori consistente etc.

Printre uleiurile comercializate de “Distribuţia” se evidenţia marca OSIN (denumit şi “Soarele automobilismului”), pentru automobile, tractoare, maşini industriale şi agricole.

Începând cu anul 1936, societatea “Distribuţia” a pus în vânzare benzină cu cifre octanice superioare ca OSIN “Fulger” (benzina galbenă antidetonantă) pentru automobile, iar pentru automobilele care utilizau motor Diesel o motorină specială.

În primii şapte ani de la înfiinţarea societăţii “Distribuţia”, consumul a crescut simţitor. Dacă în anul 1908 consumul general era de 233.912 , în 1915 acesta ajungea la la cifra de 570.352.

După statisticile Ministerului de Finanţe din anul 1915 rezultă că din totalul consumului general din întreaga ţară, adică 638.940 de , 570.353 de tone erau produse desfăcute prin societatea “Distribuţia”, deci 89,3 %. În timpul războaielor balcanice (1912-1913), autorităţile militare au folosit reţeaua societăţii pentru aprovizionarea lor cu produse petroliere. În anul 1913, au luat fiinţă depozite de petro; în oraşele Balcic, Turtucaia şi Silistra.

La fel, în perioada războiului de întregire, desfacerea produselor atât în interiorul ţării, cât şi pentru aprovizionarea armatei s-a făcut tot prin societatea “Distribuţia” , care a trecut sub controlul statului În Moldova se expediau importante cantităţi de produse petroliere peste nevoile civile şi militare.

În timpul primului război modial, societatea a înregistrat pierderi de 1.400.000 de lei care au fost acoperite în parte de societăţile acţionare. Separat de aceste pierderi , societatea “Distribuţia” a mai suferit şi pagube de război de peste 3 milioane de lei, în privinţa mărfurilor şi instalaţiilor.

După primul război mondial , prin această societate se făceau şi exporturi de circa 465.000 de tone de bezină şi 68.000 de tone de petrol lampant şi motorină.

În 1918, societatea a fost chemată de către Ministerul de Industrie şi Comerţ ca să organizeze desfacerea în Basarabia a produselor petroliere, în acelaş fel ca şi în Vechiul Regat, ceea ce societatea a şi făcut înfiinţând în mai puţin de o lună 5 depozite şi pregătind instalarea altor şapte.

La 31 decembrie 1937, investiţiile de tot felul ale societăţii se cifrau la 615.398.000 de lei.

Raportul consiliului de administraţie pentru exerciţiul 1937 releva cauzele care au împiedicat sporirea investiţiilor în noi depozite.

Societatea poseda:

114 depozite principale de distribuţie en gros şi en detail.

11 depozite secundare de distribuire en gros şi detail aprovizionate de depozitele principale.

180 staţii pentru vânzarea în detail,  utilate cu pompe automate pentru a înmagazina benzină.

20 chioşcuri şi magazine fără pompe pentru vânzarea în detail.

9 staţii la aeroporturi.

5 staţii pentru vânzarea în detail (în construcţie).

2 staţii pentru vânzarea în detail (în construcţie).

130 auto-cisterne şi auto-camioane pentru transportul produselor la domiciliul consumatorilor.

30.557 butoaie de fier şi butoaie rezervoare de înmagazinare pentru aprovizionarea clienţilor şi vânzarea în detail la sate.

Din totalul produselor consumate în România, “Distribuţia” a participat cu o proporţie de 67,1 % în anul 1937.

Comercializarea produselor se făcea atât prin livtatra directă din rafinării (în vagoane cisternă), cât şi din depozitele de desfacere şi staţii de distribuire.

Societatea poseda şi o fabrică de confecţionat ambalaje (bidoane de carton) pentru comercializarea produselor, în scopul păstrării calităţii originale. Mai poseda, deasemenea, un parc de autovehicule compus din autocisterne, autocamioane şi dube care asigurau transportul produselor în condiţii optime, pentru a aproviziona cele 105 depozite şi 160 de staţii din capitală şi provincie, precum şi cele 18 cabane pentru distribuirea petrolului în Bucureşti şi două staţii pe aeroporturi.

Societatea “Distribuţia” a avut un rol important în dezvoltarea automobilismului românesc.Această teză este susţinută în anul 1938 de lt. Col. Al. Berlescu într-o lucrare bine apreciată în epocă.

La invitaţia Oficiului Naţional de Turism de a contribui cu fonduri la construcţia pavilioanelor de frontieră destinate a adăposti organele oficiale (vămi, poliţie, birouri de turism), societatea “Distribuţia” şi-a luat obligaţia de a contribui la construcţia punctelor de frontieră Borş, Cenad, Halmei, Buziaş, Moraviţa, Giurgiu etc., cu o cotă de 20 %. Contractul prevedea şi construirea a câte o staţie pentru desfacerea în detaliu a produselor petroliere.

Un rol important în desvoltarea societăţii “Distribuţia”  l-a avut inugurarea depozitului Mogoşoaia. Conducerea societăţii a decis construcţia unui mare depozit la Mogoşoaia având în vedere creştyerea consumului de produse petroliere în capitală. Nu era vorba numai de industriile consumatoare de combustibili lichizi sau de creşterea numărului de automobile, Ci şi de companiile de construcţii moderne, care au dterminat aprovizionarea cu combustibil special. Deşi la 60 de Km. de rafinăriile din Ploieşti, se impunea organizatrea unui centru de depozitare în raport cu nevoile capitalei.

Necesitatea unui depozit se arătase cu mulţi ani în urmă, însă dificultatea unui teren propice a amânat construirea depozitului. Suprefaţa totală a depozitului era de 24 ha. Aceasta avea legătura cu calea ferată la Mogoşoaia şi era situat aproape de şoseaua Bucureşti-Ploieşti pentru a putea fi aprovizionat şi pe cale rutieră. Capacitatea de înmagazinare a depozitului era de 29.279 m.c. şi avea 71 de rezervoare.

După marfa ce se înmagazina erau:

 

Rezervoare de păcură 5400 Tone
de combustibil 630
de motorină 860
de petrol 1420
de benzină, careerau îngropate 980
de ulei 540

 

Aprovizionarea se făcea prin două linii de garaj şi conductă, putându-se încărca 50 de vagoane zilnic. Cele 27 de rampe prvăzute cu 54 de guri asigurau încărcarea rapidă şi în condiţii de siguranţă a 54 de autovehicule. Lungimea totală aliniilor de garaj era de 2400 m.

Combustibilul sosit era descărcat pe rampă, iar cu ajutorul a două case de pompe- una pentru produse negre şi alta pentru produse albe- era transportat pe conducte în rezervoarele de depozitare.

În afară de aceste instalaţii, mai existau şi servicii auxiliare, birouri etc. Atelierele erau dispuse pe o suprafaţă de 3550 m.p. şi cuprindeau de la vopsitorie, lăcătuşerie, sudură, până la tâmplărie. Aceste ateliere serveau la întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi autovehiculelor.

Parcul de autovehicule dispunea de 61 de boxe pentru automobile. Stocul permanent de automobile era de 60, iar în timpul iernii se închiria un număr importanr de autocisterne.

O reţea de poştă pneumatică permitea ca, imediat ce s-a controlat şi s- eliberat marfa, să se îndeplinească toate formele. Depozitul era prevăzut şi cu o reţea specială pentru incendii.

Exista deasemenea o popotă pentru funcţionari, o cantină, iar pentru recreere un întins teren de sport înconjurat de grădini.

Depozitul a intrat în funcţiune în anu 1937. La data de 31 decembrie 1939, investiţiile în acest depozit au atins suma de 176.500.000 de lei. Capacitatea de distribuire normală a depozitului de la Mogoşoaia depăşea 300.000 de tone produse.

Din totalul consumului general de produse petrolifere din ţară, societatea “Distribuţia” acoperea, în perioada 1935-1940, după cum urmează :

1935                    64%

1936                    61%

1937                    69%

1938                    64%

1939                    67%

1940                    75%

În perioada 1940-1945, “Distribuţia” a livrat în consumul intern prin organizaţia sa de desfacere produse petroliere ce au acoperit nevoile totale ale ţării în proporţie de 76-82 %, şi anume :

Anii      Tone livrate      % din consumul general al ţării

1940      1.470.669                   75,20

1941      1.410.189                   74,73

1942      1.732.667                   79,44

1943      1.667.422                   81,68

1944         934.185                   81,09

1945      1.077.966                   74,80

Societatea avea un total de 2440 de salariaţi în 1945, din care:

funcţionari şi asimilaţi        1310

lucrători calificaţi                 232

lucrători necalificaţi              898

Prin cedarea teritoriilor, a Basarabiei în urma ultimatului sovietic şi a N-V Transilvaniei ca urmare a Dictatului de la Viena 1940, societatea a înregistrat pierderi însemnate de produse şi investiţii.

Societatea a organizat, pentru aprovizionarea salariaţilor săi, câte un economat, atât la biroul centrel, cât şi la depozitul Mogoşaia. Prin aceste economate se furnizau cele necesare unui număr de:

1890 salariaţi

3332 membrii de familie

5222 persoane în total

Fondurile rulment erau puse la dispoziţie de societate, în mod neliminat, pe măsura trebuinţelor. De asemenea, societatea a înfiinţat câte o cantină la Biroul Central, unde luau masa zilnic 200-220 de salariaţi, cât şi la depozitul Mogoşoaia, unde luau masa 950-1000 de salariaţi.

Personalul tehnic avea la dispoziţie o bibliotecă care număra aproximativ 1000 de volume de literatură, ştiinţă şi diverse reviste.

Societatea încuraja în mod deosebit practicarea tuturor sporturilor în cadrul organizaţiilor sportive Juventus şi A. S. Distribuţia-fotbal, hochei, canotaj, volei, ski, alpinism, box – subvenţonând cu sume importante orice manifestare de sport, cultură, excursii etc.

De asemenea a organizat un club de şah care stătea la dispoziţia salariaţilor.

Deşi conjuctura de război nu a avut nici o influenţă favorabilă asupra dezvoltării societăţii (înregistrând importante pagube de pe urma distrugerilor), societatea acorda totuşi salariaţilor săi ajutoare masive pentru a înlesnirea traiului. Astfel, în anul 1945, societatea a plătit acestora drept ajutoare colective (pentru aprovizionări, în caz de boală, naşteri) suma de 366 milioane de lei.

De asemenea, prin convenţii încheiate cu importante societăţi de asigurare din ţară, societatea a contractat în anul 1937 o asigurare colectivă pentru personalul său, privind asigurarea colectivă pentru personalul său, privind asigurarea pentru pensie , invaliditate, deces etc., la care societatea contribuia cu jumătate din costul primelor.

Societatea poseda două dispensare medicale bine utilate, în cadrul cărora medici salariaţi ofereau personalului consultaţii, tratamente medicale şi medicamente. În anul 1945, s-au acordat 39.499 de consultaţii medicale (la cabinetul medical, examene radioscopice şi vizite la domiciliul salariaţilor).

În anul 1938, în urma retrageii lui Micu S. Zentler de la coducerea Distribuţiei”, a fost desemnat ca director general ing. Cezar Popescu, fost secretar general şi director general în Ministerul Economiei Naţinale. Cezar Popescu era diplomat al Politehnicii din Charlottenburg şi avea o bogată experienţă managerială. Acesta, în perioada 1926-1932, a fost delegatul Românilor la Geneva pentru chestiunileeconomice, iar în 1930 a fost numit în aceeaşi calitate pentru organizarea expoziţiei-târg a industriei româneşti. De asemenea, acesta făcea parte şi din Asociaţia pentru Înaintarea Ştiinţei Petrolului, înfiinţată în anul 1939.

Cezar Popescu era cunoscut ploieştenilor încă din august 1925, când în calitate de director general al Industriei a ţinut o conferinţă la sediul Casei Negustoreşti condusă de Ştefan Moţoiu despre comerţul cu produse petroliere.

Cezar Popescu era considerat un “cunosctor eminent al problemelor economice”. Astfel, la 4 martie 1940, la sala Dalles, sub auspiciile grupării: Gândirea Europeană”, iniţiată de Elena Vacărescu a conferenţiat depre problemele petroliere. Ca o recunoaştere a meritelor sale personale şi profesionale, ing. Cezar Popescu a fost cooptat în Consiliul de Administraţie al Ligii pentru dezvoltarea economiei naţionale.

Instalarea sa în postul de mare răspundere s-a făcut în cadrul unei solemnităţi, în ziua de 14 septembrie 1938. Cu acest prilej, s-a sărbătorit şi retragerea lui M. S. Zentler de la conducerea “Distribuţiei”, după o prodigioasă activitate de 30 de ani în slujba ei. Cu această ocazie i s-a înmânat lui M. S. Zentler un album omagial, un pergament şi o placă comemorativă având inscripţionaţi anii de muncă la “Distribuţia” Cercetarea actului de naştere al acestuia relavă faptul că în 1950, M. Zentler trăia, deoarece prin decizia nr. 260 / 1950 a Consiliului Provizoriu al oraşului Bucureşti “se rectifica prenumele celui cuprins în actul de faţă din Mihel în Micu spre a se numi Micu Zentler:

Nu putem să nu amintim faptul că mareşalul Ion Antonescu i-a acordat prin decret lege în anul 1943 drepturile de care se bucurau etnicii români, în semn de apreciere faţă de contribuţia la dezvoltarea industriei petrolifere. Se deovedea cât adevăr avea economostul G. Zane care în 1930 scria că: “Evreii au fost aproape singurii agenţi care, pe de-o parte, independent de voinţa lor, au conlucrat la prefacerea economiei noastre, pregătind –o pentru a putea fecunda forma superioară de producţie şi circulaţie, iar pe de altă parte, au însămânţat aceste tipuri noi, pe care grija interesului lor le-a făcut să se desvolte până la cele mai înalte forme, care sunt cele actuale”.

Prin decizia lui Titus Dragoş, subsecretar de stat al românizării, colonizării şi inventarului, în conformitate cu legea nr. 489 / 1942, privitoare la regimul buburilor supuşilor statelor cu care România se găsea în război, ing. Cezar Popescu a fost numit administrator schestru pe lângă “Distribuţia”.

De menţionat că sicietatea “Distribuţia” era şi furnizor al casei regale, ceea ce denotă importanţa şi calitatea serviciilor prestate.

Încă din 1913, societatea “Distribuţia” a intrat în tratative cu centrala băncilor populare pentru a aproviziona cu lampant satele şi comunele din ţară, dar intervenţia Ministerului Finanţelor a împiedicat o astfel de înţelegere. Acest licru a făcut ca societatea să treacă la la “creerea de depozite în foarte multe comune rurale, care sunt centre de consumaţie mai mari”, ceea ce a făcut ca lampantul să se poată vinde “cu preţuri ieftine, până la cele mai îndepărtate colţuri ale ţării”.

Aşa se face că, în perioada interbelică, “Distribuţia” a fost cea mai puternică societate de desfacere a produselor petroliere din România, acoperind nevoile consumului intern în proporţie de 56 %, iar în perioada celui de-al doilea război mondial a dovedit modul în care industria de petrol a înţeles să răspundă în momentele grele prin care trecea România, la nevoile consumatorilor de derivate petroliere.

Nu este lipsit de interes să arătăm că, în perioada interbelică, “Distribuţia” avea de înfruntat concurenţa Sindicatului Depozitarilor de Petrol (S,D.P)., societate care, în anul 1926, avea un capital de 1.000.000 de lei, divizat în 2000 de acţiuni a câte 500 de lei care aparţineau unui grup de financiari şi idustriaşi româniîn frunte cu Banca Moldovei din Iaşi şi A. Milman. Această societate se ocupa cu desfacerea produselor petroliere în Moldova şi încerca să scoată “Distribuţia” din afacerile din această zonă.

Această societate înainta frecvent memorii Ministrului Industriei şi Comerţului solicitând “libertatea desăvârşită a comerţului cu produse petroliere”. Preşedinte al acestei societăţi era Marin Popescu. În iunie 1931, această societate a organizat un congres la Bucureşti, unde, pe lângă probleme specifice, s-a protestat împotriva “Distribuţiei”, cerând “libertate pentru stimularea consumului”.

De asemenea societatea “Steaua Basarabiei”, care avea un capitale de 600.000 de lei în 600 de acţiuni a 1000 de lei şi deţinea supremaţia în desfacerea produselor de petrol în Basarabia, era o concurentă a societăţii “Distribuţia”. Până la urmă, această societate a fost înglobată în “Distribuţia”

După primul război mondial, societatea “Distribuţia” aproviziona cu combustibil aproape toate anbasadele străine din Bucureşti. Reprezentanţi ai societăţii “Distribuţia” participau activ la manifestări ştiinţifice de prestigiu în ţară şi străinătate. Astfel în 1938, ing. Unter a participat la Congresul Internaţional al Drumurilor de la Haga, participând totodată şi la ciclul de conferinţe tehnice asupra bitumului, organizat de grupul Shell la Londra. Alţii se perfecţionau în străinătate, cum este cazul ing. Paul Zotta, care în 1934, fiind în serviciul “Distribuţiei” a plecat la Londra pentru a pregăti un doctorat în privinţa distribuirii produselor de petrol.

În conferinţa pe care M. S. Zentler – directorul general al societăţii “Distribuţia” – a ţinut-o în ziua de 30 octombrie 1931 la “Club Rotary” se releva în mod pertinent evoluţia societăţii şi legătura ei cu industria de petrol. Acesta arăta că produţia de petrol satisfăcea consumul intern.

În anul 1939 conducerea “Distribuţiei” a lansat o campanie în cadrul şcolilor privind cunoaşterea activităţii ei şi a importanţei produselor petroliere în rândul elevilor. Astfel la la fiecare şcoală din ţară s-a trimis o colecţie cu fiole ce conţinea produsele pe care societatea le distribuia, pentru a fi folosite la orele de ştinţele naturii şi a fi păstrate în muzeele şcolare. În Prahova, astfel de co;ecţii au fost trimise şcolilor din Ploieşti, dim Mizil, Valea Călugărească, Măgurele, Puchenii Mari, etc.

Producţia de ţiţei a României în anul 1930 a fost de:

574.400 vagoane

Din această cantitate s-au preluat în rafinăriile din ţară:

565.169 vagoane

adică 98,4 % din producţia de ţiţei, obţinându-se următoarele cantităţi de produse:

Vagoane       %

Benzină……………………..118.186      20,9

Petrol………………………. 114.407      20,2

Motorină……………………   65.514      11,6

Uleiuri…………………………10.597       1,9

Asfalt……………………………2,382       0,4

Cocs……………………………..2.536       0,4

Parafină…………………………….758      0,1

Păcură………………………….193.401     34,3

Combustibil şi pierderi………    .57.388     10,2

_____________

565.169   100,0

 

Capacitatea de distilaţie a rafinăriilor din ţară este de:

839.666 vagoane

astfel că s-a utilizat în anul 1930, 67,3 % din puterea l;or de distilare.

Din cantităţile comercializate s-au vândut pentru intern şi s-au expediat pentru export:

Consumul petrolului lampant în anul 1930 a fost de:

15.456 vagoane.

Pentru comparaţie arătăm:

 

                        Consumul de       Consumul pe

                            Lampant         cap de locuitor.

                               Tone                     Kg.

 

Danemarca            93.000                   26,6

Olanda                 179.000                   23,8

Anglia                  907.000                   21,7

Norvegia                36.000                   13,0

Suedia                    69.000                   11,3

Belgia                    77.000                      9,1

Letonia                  17.000                      7,4

Portugalia              42.000                      7,0

Elveţia                   24.000                      6,0

 

În 1913, în ţară s-au consumat 7,3 Kg. de petrol pe cap de locuitor, iar în anul 1930, 8,5 kg. pe cap de locuitor.

La noi în ţară, petrolul se întrebuinţa în gospodrii numai pentru iluminat, nu încă şi pentru încălzit. Regiunile de şes din sudul ţării şi Basarabiei, fiind lipsite de păduri, reprezentau o piaţă nouă de desfacere pentru societatea “Distribuţia”. De aceea s-a acordat o atenţie deosebită în a învăţa locuitorii să întrebuinţeze petrol lambant pentru încălzit şi la sobe de gătit. În anul 1930, creşterea numărului de tractoare pentru efectuarea muncilor agricole a făcut ca “Distribuţia” să acţioneze în acest sens.

Legea minelor din anul 1924 a împiedicat desvoltarea instalaţiilor de desfacerea a produselor petroliere, art. 198 al acestei legi prevăzând:

Desfacerea produselor de petrol, în consumaţia interioară se va face pe baza principiului contigentării la rafinării, printr’o organizaţiune comună sub supravegherea Statului şi la care vor participa rafinăriile, producătorii, consumatorii şi Statul.

O lege specială va fixa amănuntele acestei organizări de desfacere a produselor de petrol.

Preţurile de desfacere în interior la locul de consumaţiune ale produselor de petrol nu trebuie să întreacă prţurile de export la punctele de export.”

Este lesne de înţeles că foarte puţini au avut curajul să investească bani în astfel de instalaţii, iar cei care o făceau nu se puteau desvolta în libertate comercială.

În schimb legea minelor din martie 1929 a ridicat aceste restricţii şi a prevăzut la art. 200:

“Comerţul intern al produselor de petrol este liber.”

În urma acestei libertţi, s-a construit o serie de depozite pentru vânzări cu ridicata, staţii de aprovizionare, posturi automate etc.

În anul 1934, existau în ţară:

Muntenia (inclusiv Bucureşti) cca. 283 depozite, inclusiv posturile automate şi prăvlii în detaliu.

Moldova      cca.     93  Depozite detto

Oltenia           “       48            “

Dobrogea       “       28            “

Ardeal            “     100            “

Bucovina        “       17            “

Basarabia        “      50            “

Total            619

 

Aceste depozite au fost construite înainte şi după răzbpoi; cele mai multe în 1929, 1930, 1931 atât de către societatea “Distribuţia”, cât şi de societăţile de petrol şi negustori, făcând să crească consumul, prin aprovizionarea mai lesnicioasă a consumatorilor.

Valoarea acestor depozite era de aproximativ 500 milioane de lei.

De remarcat că, în studiul “Consumul intern de produse petroliere în anul 1938”, publicat în Monitorul Petrolului Român nr. 3/1939, se arată că în anul 1938 au fost puse în funcţiune pe întreg cuprinsul ţării 1400 depozite cu ridicata şi staţii cu amănuntul. Dintre acestea, “Distribuţia” deţinea 120 depozite cu ridicata, 20 staţii cu amănuntul şi 11 staţii de alimentare pe aeroporturi. Restulţinea societăţilor “Unirea”, “Creditul Minier” şi altor societăţi care se ocupau cu desfacerea la intern.

Liniile aeriene româneşti erau deservite de diverse companii ca “LARES”, “Air France”, “Lot”, “C.S.A.” (Cehoslovacia), “Lufthansa”, “Allo Littoria”, “Avioliane” (Italia). Rafinăriile din ţară au căutat să producă benzine cu cifre octanice ridicate, iar “Distribuţia” a pus la dispoziţia avioanelor care foloseau aeroporturile din ţară vehicole moderne pentru alimentarea cu benzină, indiferent de locul în care se situa avionul pe aeroport. Printre aeroporturile româneşti înzestrate cu astfel de maşini ale “Distribuţiei” amintim Băneasa, Otopeni,, Balcic, Constanţa, Galaţi, Cetatea Albă, Chişinău, Iaşi, Cernăuţi, Arad, şi Cluj.

La apelul Ministerului Finanţelor ca societăţile petroliere din România să subscrie la împrumutul Reîntregirii în anul 1911, “Distribuţia” a răspuns cu suma de 30.000 de lei.

În primul Consiliu de Administraţie al “Distribuţiei”întâlnim patru persoane din conducerea societăţii “Steaua Română” şi anume Carol Perutz-director general la “Steaua Română” în calitate de presedinte , Al. Gunther-director la “Steaua Română”, G. I. Boambă şi G. Spies. Aceasta dovedeşte că până la sfârşitul primului război mondial, rolul important în luarea deciziilor în cadru “Distribuţiei” îl aveau reprezentanţii societăţii “Steaua Română”.

Situaţia s-a schimbat după primul război mondial, când “Astra Română” a devenit o societate cu un cuvânt hotărâtor în luarea deciziilor Consiliului de Administraţie al “Distribuţiei”.

În anul 1909, Gh. Spies s-a retras de la conducerea societăţii “Steaua Română”, din care cauză a demisionat şi din Consiliul de Administraţie al “Distribuţiei”.

În perioada interbelică, în Consiliile de Administraţie ale societăţii “Distribuţia” se întâlneau mari personalităţi din industria petrolului ca ing. C. Osiceanu, Otto Stern, director general al societăţii “Astra Română”, ing. C. Mătăsaru,, Fr. Gartner, R. P. Bolton de la societatea “Româno-Americanâ” etc.

În privinţa lui R. P. Bolton, este interesant de amintit că acesta era şi reprezentatul tuturor exploatărilor lui “Standard Oil of New Jersey” în Europa, Egipt şi Asia. Acesta îşi alesese sediul la Bucureşti deoarece societatea “Româno-Americană” reprezenta cea mai importantă filială a grupului Standard Oil în Europa.

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, societatea “Distribuţia” a reuşit, în condiţiile grele ale ocupaţiei sovietice, să-şi îndeplinească cu greu menirea de a aproviziona populaţia cu derivatele petroliere necesare. Acestease găseau mai greu deoarece mari cantităţi de produse petroliere “mergeau în contul datoriilor cerute de guvernul sovietic.”

Activitatea “Distribuţiei” a fost întreruptă la 11 iunie 1948, când regimul comunist a naţionalizat societatea. Societatea fiind inclusă în Centala petroliferă “Muntenia” care urma să se ocupe şi de repartiţia produselor petrolifere potrivit planurilor şi directivelor stabilite de Ministerul Minelor şi Petrolului.

Prin decizia nr. 1156 a Ministerului Minelor şi Petrolului publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 31 iulie 1948 “Distribuţia”, “Aragaz” împreună cu Competul au fuzionat prin absornirea acestora de către Competrol. Noua societate avea ca obiect de activitate distribuţia produselor petroliere necesare industriilor şi particularilor.

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

Analele Minelor din România 1919 – 1945, nr. 7/1934, 16/1935.

Anuarul Statistic al României, 1920-1939.

Monitorul Petrolului Român,  10/1929, 1931, 1937-1948.

Revista petrolului ,1910-1912.

Prahova noastră, iulie 1939, august 1939.

Timpul ,29 august 1939.

Argus ,23 noiembrie 1936.

Universul, 20 noiembrie 1929, 3 iunie 1937.

Ploieştii, 25 noiembrie 1925, 1934, 1935.

Natura, nr. 7/1939.

Curentul, noiembrie 1939.

Arhivele Naţionale Prahova, fond Prefectura Prahova dosar 30/1927, fond societatea “Anglia” SA Ploieşti, 1925 – 1948, fond societatea “Distribuţia” Ploieşti 1919-1948, fond Primăria Ploieşti 1920-1940 şi Chestura Poliţiei Ploieşti 1920-1940.

Îndrumător în Arhivele Statului Judeţul Prahova, Ediţia II-a Bucureşti, 1972.

Indicatorul General al Industriei şi Comerţului, 1930-1947.

Gh. Ivănuş, I. Ştefnescu, St. Tr. Mocuţa, etc., Istoria Petrolului în România, Editura Agir, Bucureşti, 2004.

C. Zidaru, Lucian Stanciu, N. Dumitrescu, Din istoria transportului ţiţeiului prin conducte, Editura Silex, Bucureşti, 1998.

Gh. Calcan, Industria petrolieră din România în perioada interbelică, Editura Tehnică Bucureşti, 1997.

Paul D, Popescu, Th. V. Ficşinescu, Evocare a unui mare uitat, Editura Sprinten Informar SRL, Ploieşti, 2011.

Dobrescu Constantin, Istoricul Societăţii “Astra-Română” 1880-1948, Editura Scrisul prahovean , Ceraşu, 2002.

Buzatu Gh., O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.

Răvaş Gh., Din istoria petrolului românesc, Bucureşti, 1957.

Sevastos M., Monografia oraşului Ploieşti, Bucureşti, 1937.

Iacob Gh., Iacob Luminiţa, Modernizare-europenism România de la Cuza Vodă la Carol al II-lea, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 1995,

Dobrescu C. şi colab., Viaţa cultural a Municioiului Ploieşti şi Judeţului Prahova (1900-1948) Documente, Editura Silex, Bucureşti, 1997.

Geală, Cristina, Laura, Istoricul Comunităţii evreeşti din Ploieşti, Masefer, Bucureşti, 2008.

Bresloiu, Horia, Impact la paralela 45 gr. Incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc, Editura Junimea, Ian, 1986.

Dandara Livia, România în vâltoarea anului 1989, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1955.

Scurtu Ioan, Buzatu Gh., Istoria Românilor în secolul al XX 1918-1948, Editura Paideia, Bucureşti, 1999.

Dobrescu C., Memoria documentelor, Editura Elapis, Ploieşti, 2011.

Dobrescu C. şi colab,. Viaţa cotiană ploieşteană în documente de presă (1899-1930), Editura Elapis, Ploieşti, 2009.

Enciclopedia României, Vol. III, Economia Naţională, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1939.

Predescu Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Ploieşti, Editura Typodas Press, Ploieşti, 2006.

Nos Petrolier s Energie et travail. Silhouettes par Gilly, Premiere Serie, Bucarest, edition et propriete du Journal “Le Roumanie petrolifere” (1928).

Bulei Ion, Viaţa în vremea lui Carol I, Editura Tritanic, Bucureşti, 2005.

Troncotă Cristian, Mihail Morozov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, Editura Evenimentul românesc, Bucureşti, 1997, Ediţia a II-a.

Troncotă Cristian, Eugen Cristescu asul serviciilor secrete româneşti, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti 1994.

Buzatu Gh., Războiul secret, Editura Junimea, Iaşi, 1973.

Brestoiu Horia, Acţiuni secrete în România, Ediţia Ştinţifică, Bucureşti, 1973.

Preda Eugen, Miza petrolului în vâltoarea războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1983.

Martin Gilbert, Richard Gott, Conciliatorii, Editura Politică, Bucureşti, 1966.

Mavrodin Teodor, Masoneria română văzută de un mason, Editura Cultura, Piteşti, 1999.

Sturdza Mihail, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută, Editura Fronde, Alba Iulia- Paris, 1994.

Brestoiu Horia, Memoria frontului secret. Tranşee de luptă nevăzute din România în anii ceui de al doilea război mondial, Editura Globus, 1991.

Agrigoresei Ion, România interbelică, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001.

Dobrescu Constantin, Societatea “Distribuţia” în perioada 1908 – 1948, în Arhivele Prahovei, Vol. V, Ploieşti, 2000.

Dobrescu C. şi colab. , Istoricul societăţii “Anglia” din Ploieşti în perioada 1925 – 1948, în Arhivele Prahovei Vol. VI /2001/ Editura Scrsul Prahovean, Ceraşu.

Dobrescu C. şi colab., Istoria rafinăriei “Astra Română” Ploieşti, reflectată în documente (1889 – 1948), Editura Karmet Press, Ploieşti, 1998.

Yergin Daniel, Les hommes du petrole, Edition Stock, 1991.

Sedillot Rene, Istoria petrolului, Editura politică, Bucureşti, 1973.

Stănescu Eugen şi colab., Petrol şi bombe la Ploieşti, Editura Imprinex, Ploieşti, 1994.

Pizanty Mihail, Industria petrolului în România, Bucureşti, 1935.

Berreby Gh., România şi războiul mondial din 1939 – 1945, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană, Iaşi, 1995.

Madgearu Virgil, Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995.

Moisuc Viorica, Premizele izolării politice al României, Humanitas, Bbucureşti, 1991.

Savu Al. Gh., Dictatura regală (1939 – 1940), Editura Politică, Bucureşti, 1970.

 

 

Topice: Studii | Comments Off on SOCIETATEA “DISTRIBUŢIA” ÎN PERIOADA 1908-1948.

Comentarii închise.