Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Zboruri într-o aripă-două de vis

de Ion PACHIA-TATOMIRESCU | Iunie 10, 2014

indexInginerul Gheorghe A. Stroia (n. 22 mai 1970, Adjud-Vrancea; licenţiat, din anul 2005, al Facultăţii de Mecanică – Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău) a întocmit o masivă antologie de poezie valahă contemporană, reunind (în cele 796 de pagini A-4) texte semnate de 113 poeţi, câţiva dintre aceştia, deja „vii şi cogaionic-nemuritori“: Meridiane lirice – aripi de vis (2013)*.
Antologia stă sub un interesant motto „meteorologic“ semnat de Vasile Sevastre Ghican: „Dacă nu ştii cum plouă o vioară, n-ai să afli niciodată cum ninge o inimă“ – ceea ce nu vrea neapărat a sugera (cum ar zice criticii răi, „ca florile“ de cactuşi ai deşertului literar / cultural din Arizona) că în suta („cu plus de fatidic 13“) de „încăperi“ / „garsoniere“ ale stroianicei construcţii „în turnuri-gemene-de-nori-zgârietoare“ ridicate pe / în relieful liricii noastre de azi co-există, cum e şi firesc, Poezia-Vioară-de-Apă-de-Ploaie împaraleluită cu Poezia-Vioar-Inimă-de-Fulgi-Cristale-de-Omăt. A se îngădui – de către Distinsul Receptor de Poezie în posesia / seama căruia se află, în ultima instanţă, totul – să lăsăm, „herodotic“, cu bine motto-ul lui Stroia, dar nu mai înainte de a evidenţia:
(1) lucrarea textelor antologate – după cum se încearcă a induce lirico-semantic-sincretic şi poemul „Un nou început“, de Gh. A. Stroia, pus pe faţa a patra de la coperta „meridianelor“ – se doreşte a fi fiind (paradoxist-dialectic spus) „un nou început foarte străvechi“, în partea carosabilă a Poeziei, poezia unde „din suflet cad rare cristale“ (după cum observă şi poetul-antologator: „prin cerul şi-n cerul din mine“), cristale ce „în vuiet adună… cascade“, şi unde „o nouă lumină se naşte…“ („Să dea Domnul !“);
(2) foarte modern-de-frumoasă este coperta „de meridiane“, cu „inteligent-frumoasă poetă-Cătruniţă dintre flori de romaniţă şi până-n umeri cu-mpurpurări de garofiţă“, datorată graficianului / pictorului Mihai Cătrună, cum, de altfel, şi ilustraţiile nenumărat-admirabile – variante „de n luate câte k“ ale chipului de pe copertă – printre filele cu texte în armonie „de pagină“, în polivalenţă junimist-computerizat-estetică, datorate în bună parte inginerului îndrăgostit de carte atotcuprinzătoare (aproape imposibil de făurit „odinioară“, în secolele „trecute-fix“).
Şi această carte din 2013 – aproape cât o cărămidă din piciorul Podului Decebalo-Traianic, de pe malul stâng al Dunării, de la Drobeta Turnu Severin, pod datându-se în primăvara anului 105 d. H., o cărămidă, însă de celuloză, cu durată de viaţă doar de 300 de ani, atinşi chiar şi de-o ţestoasă, ori de vreun corb (precizez că aici nu-i vorba nici de poetul Daniel [C…], nici de epigramistul-şef din România, George [C…]) – se doreşte (în primul rând dinspre antologatorul-poet-inginer Gh. A. Stroia, şi, în secundul, dinspre câţiva autori de texte antologate, dar nu dintre cei „neconsultaţi“ şi incluşi în „cuprins“, ca subsemnatul), aşadar, un „nou început“ (ceea ce nu-i rău dacă trebuie să fie, dacă este, mai exact spus), un prim-produs liric de nouă generaţie, generaţia postdecembristă-’89, generaţie literară (după cum am subliniat în lucrările noastre „deja străvechi“) întotdeauna datorată unui puternic seism social (revoluţie / război) ce, în plan spiritual / cultural, în funcţie de calitatea învăţământului (şi de autenticele-i „reforme“), atrage cam după un „lustru“ / „cincinal“-două mutaţiile estetice imperioase, ştiindu-se că şi generaţiile creator-lirice sunt doar trei într-un veac, anvergura dintre aripile spaţio- / geografico-literar-temporale fiind de maximum trei decenii (ceea ce nu era „obligatoriu de ştiut“ pentru inginerul antologator, aşa cum trebuie să fie pentru specialistul-filolog / doctorul-în-litere).
Nu vreo „conjunctură editorial-negustorească“ (a Editurii Armonii Culturale din Adjud-Vrancea şi a patronului acesteia, Gh. A. Stroia), nu moda ultimelor două decenii de a scoate în serie antologii literare „de gaşcă“, „de clan / trib“ (în cazul de faţă, fără vreo aluzie la cei ce, în volum, poartă numele de Stroia, că nu-s decât trei: Otavă Elena de Bădila, Gheorghe A. de Adjud, inginerul antologator, şi Maricica de Adjud ) etc., ci irepresibila „poezie nouă“ pare a fi înzestrat literatura noastră cu o astfel de antologie a celor 113, evident, ca un al doilea volum de „meridian“ poematic-valah, după cel din anul 2012, reunitor a 124 de poeţi contemporani (dar nu cifrele – 124 + 113 / 237 – trebuie să sperie, ci „faptul prezumţios“ – dacă nu cumva şi în „antologiile-Stroia“, ca şi în cele la modă, şi-au făcut loc, ori nu şi-au făcut loc –, „postdecembristul buruieniş literar“, autorlâcita, imitaţia sterilă mergând până la plagiatul deschis, ori „poliglot-mascat“, „amatorismul“ literar – ce vrea, din păcate, să substituie creatorul / cercetătorul profesionist –, „punerea la zid a deontologiei din perimetrul literelor“, „corupţia“, „mita“ în mai toate regimurile / registrele „concursurilor“ de acordare a „premiilor cu greutate pecuniară“, a titlurilor de „ranguri culturale / literar-municipale / statale“, în ultimă instanţă, promovarea nonvalorilor estetic-literare prin hienoase alianţe producătoare de confuzie, de haos etc.).
Înainte de-a trece la ceea ce interesează dintotdeauna cercetătorul de antologii literare – critic, teoretician, istoric literar –, adică „evidenţierea“ / „impunerea“ unei noi estetici (a unui curent „de avangardă“ cu anunţare de noi valori ce peste un deceniu-două încep a cunoaşte „clasicizarea“), trebuie să amendăm / condamnăm („fără suspendare“) nu numai la Gheorghe A. Stroia, ci şi la toţi celalţi antologatori „de modă nouă“:
(1) faptul că o antologie literară / ştiinţifică nu se face de către un nespecialist (în cazul de faţă, de vreun „amator de literatură“, ori de vreun individ bolnav de autorlâcită) în domeniul / perimetrul antologat deoarece întotdeauna aşa-ceva generează haotizare, confuzie / „câlţoşenie“ (dar nu „gordianizare“, ci arghezian-metaforic), „ciorchin de negi“; asta nu înseamnă că inginerului Gh. A. Stroia, „un nespecialist în litere / filologie“, ca nenumăraţii alţi antologatori amatori de dincoace de 1990, nu are dreptul – de patron-editor, de propagator de cultură / literatură – de a iniţia şi de a contribui pe măsura „pregătirii lui de specialitate“ la realizarea unei antologii, în baza unor criterii, desigur, numai dacă este secundat de un specialist, de o capacitate de necontestat în domeniu;
(2) amestecul speciilor (ca într-o „arcă a lui Noe“), al valorilor şi nonvalorilor;
(3) inexistenţa criteriilor elementare întru cercetarea orizonturilor cunoaşterii metaforice / ştiinţifice, întru relevarea / reliefarea curentelor, generaţiilor etc.
Imensul volum de Meridiane lirice – aripi de vis (2013) are „în deschidere“ (pp. 5 – 20) o mulţime de Gânduri înflorite în cuvinte privitoare la anteriorul volum, Meridiane lirice (124 [de] poeţi contemporani – [din anul] 2012, din care spicuim (nu din cele de „linguşire bizantină“, ori „geocosinusian-hiperbolizatoare“, „guriste“ şi „zongoriste“ / „corale“ de tipul: „Poetul şi criticul Gheorghe A. Stroia, deşi tânăr, rămâne pentru mulţi slujitori ai slovei româneşti de pe întinsul pământului un dăruit de Dumnezeu cu har, spor de credinţă…» – p. 7 [Veronica Oşorheian]; «…volumul Meridiane lirice […] s-a dovedit a fi unul extraordinar; frumuseţea poemelor este întregită de prezenţa ilustraţiilor […]; cei 124 de poeţi prezenţi în antologie vin cu creaţia lor să dovedească, dacă mai era nevoie, sacralitatea cuvântului, care era de la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul; sunt onorat să fiu prezent şi eu în această antologie cu un grupaj de poeme sub genericul „În zori de viaţă“; felicitări Gheorghe Stroia pentru tot ceea ce faci pentru cultura românească.» – p. 8 [Menuţ Maximinian]; «…este o lucrare cu adevărat monumentală […]; mă simt mândră că „marii anonimi“ pot răzbi la lumină; domnul Stroia a făcut un lucru remarcabil […]; plec fruntea şi mulţumesc […]; să vă ajute Dumnezeu să descoperiţi cât mai mulţi români…» – p. 10 sq. [Teona Scopos]; «este o realizare unicat în România» – p. 11 [Ionel Marin]; «De câte ori vin de la drum lung, uneori în miez de noapte, pe tine te găsesc pe noptieră, Carte sfântă !… mă primeşti cu privirea caldă şi zâmbetul de Mamă bună ! Literele tale, dragă antologie – Meridiane Lirice –, străluciri de stele fermecate…» – p. 14 [Marin Voican Ghioroiu]; «Meridiane lirice – o simfonie de stări pe clapele universului…» – p. 15 [Gina Zaharia]; etc. / ş. a.), evident, doar două, „aproape-profesioniste“: «O parte din aceşti poeţi trăieşte şi scrie pe alte meridiane ale Terrei, astfel că am depistat orientări şi particularităţi diferite […]; descoperim poeţi din toate generaţiile, de la confratele mai tânăr, Ancuţa Leonard, până la veteranul Paul Sân-Petru, de la optzecişti, nonconformişti, până la globmodernişti…»(Al. Florin Ţene – p. 6); «Opera editorială „Meridiane lirice“ e impresionantă nu doar prin dimensiunea cantitativă (826 de pagini), ci şi prin cea calitativă, după opinia celui care încearcă aici o privire personală asupra volumului ce îl include, onorant, şi pe el. Cei 124 de poeţi antologaţi sunt de anvergură poetică diversă, reprezentând o paletă foarte nuanţată, de la cei validaţi literar, consemnaţi în dicţionare şi istorii literare, unii fiind membri ai Uniunii Scriitorilor sau ai Ligii Scriitorilor, până la debutanţi (în postura de antologaţi), aspiranţi la consolidarea statutului de poet recognoscibil. […] Diversitatea specifică antologiei e şi de natură geografică, poeţii trăind biologic şi în spirit pe diverse meridiane şi paralele ale Terrei (Elveţia, Cipru, Marea Britanie, R. Moldova, SUA, Australia), de aici rezultând atributul de „universală“ ataşat lucrării. […] Pe lângă diversitatea vârstelor autorilor antologaţi, remarc şi varietatea provenienţei lor socio-culturale, inclusiv profesionale. Între aceştia, e salutară prezenţa, oarecum justificat râvnită în sfera poeziei, a profesioniştilor ce folosesc cuvântul ca instrument activ de lucru: ziariştii, membri ai Uniunii Ziariştilor […] Altfel spus, din toate aceste elemente de mozaic poetic deja evidenţiate, coordonatorul operei a reuşit să asambleze un tablou policrom, dar cu un design unitar, confirmând astfel valabilitatea unei devize pe care o putem ataşa şi aici: „unitate în diversitate“…» (Gheorghe Pârlea – p. 12 sq.) etc. De apreciat este faptul că mai tot ceea ce evidenţiază Gh. Pârlea legat de primul volum de Meridiane lirice – 124 [de] poeţi contemporani este valabil şi pentru volumul al doilea, Meridiane lirice – aripi de vis (2013).
Sub lupa noastră radiografic-literară punem imensa antologie de stihuri întocmită de Gh. A. Stroia, Meridiane lirice – aripi de vis, dar nu pentru a releva producţia / cantitatea de apă-de-ploaie-liricoidală (copleşitoare) faţă în faţă cu volumul ninsorii cu fulgi-cristale-autentic-estetice, cu masa nepoluatei zăpezi a Poeziei, ci pentru a vedea dacă într-adevăr se anunţă / constituie o nouă generaţie în literatura noastră de după seismul Revoluţiei Valahe Anticomuniste din Decembrie 1989.
De la început trebuie precizat că încadrarea / apartenenţa celor 113 la una ori la alta dintre generaţii, la un val-generaţionist-liric sau la altul, în funcţie de anul naşterii fiecărui autor, este vectorizatoare şi semnificativ-revelatoare pentru formarea ens-ului creator de talent / geniu, respectiv, dintotdeauna născut, „nu făcut“, însă această încadrare / apartenenţă generaţionistă nu poate garanta caratele unei opere, operă ce-i, în ultimă instanţă, doar emanaţie a sinelui / eului cosmic.
Doi dintre cei antologaţi în Meridiane lirice – aripi de vis, Zorica Teodosia Laţcu (1917 – 1990, ce slăveşte o Maică Precestă a crinilor, ce cântă christianic-«măiastra suferinţă», dar şi elementul fundamental-cosmic, Focul – cf. p 368 sq.) şi Gheorghe Bălan (1928 – 2011, poet ce folclorizează cosmicul cu mioritic farmec – «A[u] căzut din cer / soarele-prier, / fire lungi, de in, / răsucite-n pin. / Jos, pe valea lungă, / stelele se-alungă…» [p. 71], ori meditează asemenea: «Spiritul, / ah, spiritul mănâncă materia / şi arde lumina…» [p. 70]), aparţin generaţiei literare valah-interbelice, fiind „naufragiaţi“ printre valurile proletcultismului, „respinşii“ undei de şoc a marii explozii lirice din 1964 / 1965, şi, astfel, aflându-şi sfârşitul ca „irecuperabili“, „abandonaţi“ ai propriei lor generaţii.
61 de autori din cei 113, născuţii între 1930 şi 1960, aparţin generaţiei modernismului resurecţional şi a paradoxismului (sau generaţia Vasko / Vasile Popa – Labiş – Stănescu – Sorescu – Păunescu) ce se manifesă în deplinătatea forţelor ei creatoare între anii 1960 / 1965 şi 1989 / 2000, în trei valuri (sau „promoţii“ cum le zic unii istorici) tipice: (1) valul tranzientist (ca the transience generation), cu scriitori născuţi în orizontul anului 1930, dar care pregătesc / antrenează „valul secund, de atac“; (2) valul fluxgeneraţionist (ca high tide generation), cu scriitori născuţi între 1933 / 1935 şi 1943 / 1945; (3) valul refluxgeneraţionist (sau al retragerii la matcă şi al cristalizărilor în profunzime ca the generation of deep clearness), cu „promoţiile“ de scriitori născuţi între 1945 şi 1960, cu afirmare deplină între anii 1970 şi 1989 (anul seismului social al Revoluţiei Valahe Anticomuniste din Decembrie) / 2000 (autorul antologat în Meridiane lirice – aripi de vis are numele precedat de anul naşterii; semnul întrebării de la câţiva antologaţi de Gh. A. Stroia atrage atenţia asupra faptului că respectivul an nu a fost comunicat în notiţele autobiografice, lăsându-ne a-l deduce): 1931-Chiburiţă Antoneta, 1931-Ruse Lia Filoteia, 1931-Saioc Florian, 1935-Popovici Vavila, 1936-Buhai Dumitru, 1936-Julea Filuş, 1939-Suchoverschi Gheorghe, 1939-Untaru Ion, 1942-Amatti Anthonia, 1942-Burde Victor, 1942-Paraschivoiu Ion, 1942-Podeanu Lucia Silvia, 1942-Stuparu Ioana, 1943-Antohi Gheorghe, 1944-Ichim Dumitru, 1944-Toma Emanoil, 1945-Baţu Ichim Florica, 1945-Vasilică Aurel, 1946?-Micheci Ion, 1947-Pachia-Tatomirescu, Ion, 1947-Vasile Corneliu, 1948-Diaconu Olga, 1948-Moscu Marin, 1948-Stănescu Mărgărit Flora, 1949-Buicescu Paulian, 1949-Cornilă Constanţa, 1949-Negulescu N. Nicolae, 1949-Păduraru Elena, 1949-Tirenencu Maria, 1949-Vasiu Ioan, 1949-Vicol Gheorghe, 1950-Dumitrescu Ştefan, 1950-Popel Corneliu, 1950-Spirescu Paul, 1950-Stroe Otavă Elena, 1951-Don Petre, 1952-Bădărău George, 1952-Sava Olimpia, 1953?-Ciucă Virgiliu, 1953?-Molnar Florin Octavian, 1953-Boca Ilarion, 1953-Drăguţ Doina, 1954?-Oană-Pârâu Ovidiu, 1954?-Tarhon Romeo, 1954-Ioniţă George, 1954-Stejerean Melania, 1955?-Dachin Silviu, 1955-Pachia Gabriela, 1955-Toma Constantin, 1956?-Soare Mihail, 1956-Balaci Pascu, 1956-Curelciuc Bombonica, 1956-Oprişan Mărioara, 1956-Popescu Constanţa, 1958?-Gardner-Zavati Mariana, 1958-Popescu George Adrian, 1958-Sima Ionel, 1959?-Buciu-Stoian Luminiţa, 1959?-Ionescu-Buiciuc Lucreţia, 1960-Glodici Marina Angela şi 1960-Mocanu Geta. Şi aceşti 61 de autori din cei 113, ce aparţin generaţiei modernismului resurecţional şi a paradoxismului, spre a nu fi acuzaţi de epigonism, trebuie să aibă o operă poetică tot atât de valoroasă ca şi a purtătorilor de stindard ai generaţiei lor, situându-se pe linia valoric-estetică Vasko / Vasile Popa – Labiş – Stănescu – Sorescu – Păunescu, promovând cele douăsprezece principii ale esteticii paradoxismului (pe care le-am tot evidenţiat în ultimul sfert de secol într-o serie de lucrări ale noastre):
(1) conjugarea paradoxurilor existenţiale ale umanităţii – în primul rând, la moduri lirice, apoi la cele epice / dramatice;
(2) dinamitarea miturilor (îndeosebi, a celor fundamentale), sublimarea / rafinarea mitemelor, relevând o „nouă demiurgologie“, cu omul în centrul „genezelor“ / „universurilor“ (cosmosului), eroul liric (epic / dramatic) substituind ori „punând în plan secund“ Demiurgul (Atoatecreatorul / Atotştiutorul, Divinitatea Fundamentală);
(3) revolta / „revoluţia“ semnificantului împotriva semnificatului, operând predilect cu semnificantul născător de semnificat, decretând „biblic“, „antimarxist“, că materia decurge din Cuvânt / Logos, întrucât cuvântul este „materie“ (informaterie, de fapt), întrucât şi cuvântul are o structură similară celei a atomului, «repetând structura materiei» (Nichita Stănescu);
(4) „spargerea“ infinitului limitelor tragic-existenţiale prin forţa / puterea metaforei (sinesteziei) / simbolului (viziunii), cultivând chiar şi ne-Cuvântul (dacă materiei i „se cuplează“ cuvântul, atunci antimateriei, indiscutabil, i se „asociază“ necuvântul), spre a se înregistra „saltul“ gândirii poetice din liniar (dichotomic) în neliniar / polidimensional („disipativ“, dar „vectorizat“);
(5) reliefarea unei noi geografii / cosmografii a poeziei / literaturii române şi a unui nou autohtonism, ştiindu-se că autohtonismul se constituie în cea mai puternică şi originală direcţie spre universalitate dintr-o literatură naţională şi că numai prin autohtonism o „republică interioară“ devine republică spirituală în „proiecţie universală“, acordându-se şanse de „afirmare“ tuturor ariilor spirituale („mari“ şi „mici“) întru vari¬etatea armonică a Logosului, cunoscând «ritmice „altoiuri“, înfloriri şi reînfloriri pe secţiunea de aur decisă de raportul tradiţie – inovaţie, distingându-se în primul rând prin obiectivarea „imaginarului“ şi prin reflectarea stărilor / tensiunilor din noile realităţi ale lumii (politice, economico-sociale, culturale / civilizatorii etc.), din noile „adevăruri“ ştiinţifice („pulsând“ în orizontul cunoaşterii metaforice, apoi „propulsând“ acest orizont), din «priveliştea Fiinţei» (Platon);
(6) culti¬varea limbii materne ca „sacră limbă“, ca „vehicul“ spiritual „indestructibil“ / „invulnerabil“, „inalienabil“, „incontestabil“ şi „indiscutabil“, al existenţei unui popor prin istorii, lupta împotriva „exploatării“ unei limbi naţionale de către limbile „imperiale“, căci limba maternă – sfânta Limbă Valahă (Dacoromână) – este Patrie;
(7) polidimensionarea / „diseminarea“ eului poetic la scara întregului macrocosm / microcosm şi cultivarea holopoemului, aria lirosofiei fiind, desigur, macrocosmosul şi microcosmosul, unde poetul reinstituie înaltul spirit justiţiar al lumilor / univer¬surilor;
(8) abordarea „fără oprelişti“ a viabilelor structuri literare clasice, moderne şi ultramoderne, evidenţiate în timpii literaturii de la origini până azi, crearea de noi structuri, dacă este necesar, cu buna respectare a echilibrului, a raportului sacru tradiţionalism – modernism, din interiorul tuturor genu¬rilor / speciilor literare;
(9) cultivarea versului liber – dacă serveşte punerii în evidenţă a unui autentic, „inedit“ relief sufletesc –, dar şi a poeziei cu formă fixă, „clasică“ ori nou-creată „formă fixă“ (ca salmul, zalmiorul, glosalmul etc.), dacă reverberează mai profund gustul, spiritul, spaţiul spiritual / literar contemporan, antrenarea, revitalizarea, din estetica tuturor curentelor literare precedente / sincrone, a celor mai rafinate tehnici, elemente de prozodie, resurecţionarea acestora – unde este solicitată, chiar revoluţionarea –, numai în spiritul catharsis-ului;
(10) desfăşurarea „fără frontiere“ a poeziei / artelor în spaţii ştiinţifice, numai întru mutarea orizontului cunoaşterii metaforice, străpungând limite, „magnetizând“, atrăgând întotdeauna după sine ori¬zontul cunoaşterii ştiinţifice;
(11) rafinarea semnificat-semnificanţilor până în „absoluta nuntire“ a vocabulei „tridimensionale“ cu necuvântul „polidimensional“, până la obţinerea „absolutei“ lamuri poetice;
(12) înregistrarea saltului de la poezia ca senzualitate / sexualitate cosmică (Ion Barbu), ori ca orgasm abisal al materiei (I. Miloş), la poezia ca sublimă ştiinţă a emisiei / stării „erotic-fotonice“.
Dintre cei 113 antologaţi de Gh. A. Stroia în Meridiane lirice – aripi de vis, 50 sunt poeţii noii generaţii – pe care o desemnăm prin sintagma generaţia postdecembristă –, poeţi născuţi între anii 1960 / 1965 şi 1990 / 2000: 1961-Dobre Voicilă Ioana, 1961-Velicu Marinela, 1962-Bendou Mariana, 1962-Grigore Carmen Tania, 1962-Mahmoud Djamal, 1962-Trandafir Sîmpetru, 1963?-Nedelcu Georgeta, 1963-Bâle Gavril Alexa 1967-Botiş Radu, 1965-Ciungan Valeriu Marius, 1966?-Zaharia Luminiţa, 1967-Cabel Teo, 1967-Floruţu Stelian Florian, 1967-Mihalca Irina Lucia, 1967-Popescu-Rusu Emilia, 1968-Huzum Carmen, 1968-Lungu Lenuş, 1969-Deşliu Dandes Dănuţ, 1969-Radu Daniela, 1969-Sava Diana, 1969-Schmidt Carmen, 1969-Vleju Anişoara, 1970?-Păun Cornelia, 1970-Stroia A. Gheorghe, 1971-Smărăndescu Sorin, 1972-Bodea Silvia Simona, 1974-Dumbravă Lucian, 1975-Cătrună Gabriela, 1975-Cippola Luca, 1976-Zoltan Alina Elena, 1977-Neagu Nicoleta Lăcrămioara, 1977-Popescu Adrian Nicolae, 1978-Stroia Maricica, 1980-Ioniţă Daniel, 1980-Tomescu Gabriela, 1982-Aga (Agavriloaia) Lucia-Selenity, 1983-Şimonaţi Claudiu Nicolae, 1984-Chalabi (Al) Hedir, 1985-Moraru Cristian Gabriel, 1987-Golomoz Sebastian, 1987-Varga Cătălin, 1988-Dogaru Ionel Sebastian, 1988-Tufan Valentin-Cosmin, 1989-Ghiţă Florian, 1989-Imbrea Nicoleta, 1990?-Parghie Cosmin, 1996-Huzoaica Florina Gabriela, 1998-Baciu Marina Raluca, 1998-Gîbu Ana Maria şi 1998-Handra Paula Diana.
Primul lucru ce trebuie apreciat / evidenţiat la aceşti 50 de poeţi este că ei s-au ţinut departe de acel păgubos excrementism ivit (programatic-ocult) în literatura noastră de dincoace de anul 1990 (fapt ce – încă de prin 1994 / 1995 – a determinat îndepărtarea Distinsului Receptor de Poezie / Literatură Valahă de librării, de biblioteci, de emisiunile literare de la Radio şi Televiziune etc., încât „tirajele“ cărţilor s-au diminuat chiar sub 100 de exemplare). Fie că-s bune poeziile lor antologate de Gh. A. Stroia în Meridiane…, fie că-s mai puţin bune, cei cincizeci au viitorul în faţă spre a-şi cultiva talentul / geniul la cele mai înalte cote ale literaturii noastre naţionale şi ale literaturii universale, spre a nu deveni epigoni ai marilor noştri scriitori din generaţia resurecţional-modernistă şi a paradoxismului.

(…de la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara)
____________________
* Gheorghe A. Stroia, Meridiane lirice – aripi de vis, antologie a poeziei româneşti contemporane – 113 poeţi contemporani, Adjud, Editura Armonii Culturale (ISBN 978–606–8388–94–6), 2013 (pagini A-4: 796).

Topice: Recenzii | Comments Off on Zboruri într-o aripă-două de vis

Comentarii închise.