Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

POEME de GELU DRAGOŞ

de admin | Iulie 28, 2014

Gelu
Fără perspective

din barul lui buciuman n-ai nici o perspectivă,
ne trezim uneori din beţie şi constatăm
că trec anotimpurile peste noi, se rup prieteniile
şi călcată-n picioare e urma paşilor noştri.
ne ardem viaţa între nimicuri, prostii şi minciuni
şi devenim uşor prizonierii propriei vieţi;
tinereţea se scurge şi inima prinsă-n ştreang devine:
ne trăim iubirile în sms-uri, pe facebook sau mess
privim titlurile cărţilor pe internet dar uităm să învăţăm povestea;
participăm zilnic la lansări de cărţi şi nu de vapoare
(acolo am avea şansa să evadăm pe mări şi oceane)
aici ne înscriem la cuvânt ca nişte epigonii ce suntem
iar apoi, ne îmbătăm mai ceva ca-n birtul din colţ;
timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi –
se duc toate-n van şi dorinţele noastre seacă
doar lacrimile ne mai hrănesc zi şi noapte;
a sosit Vremea aceea şi-o trăim din plin…

Laleaua pestriţă
Motto: „ Îngropaţi-l pe poet într-o floare, vă repet!”

Înger vestitor al primăverii, regină-a pădurilor chiorene –
Eşti atât de binevenită, „cupă-nectar” a tinereţilor mele!

Iar când lalele pestriţe inundă Bavna, într-un mov îmbietor –
Şi albinele adună frumuseţea lor, mă-nfior, de dorul lor!

Frumuseţe reală, personalitatea ta „Fritillaria meleagris”e învăluitoare –
Şi-mi aminteşte de partide de şah la curţi regale şi mult dans şi culoare!

Şi tot venind lalele, frumoasele mele lalele, la început de aprilie –
Inventaţi-mi lucăceni o pajişte, un Eden, unde să se hrănească din mine!

Întoarcerea către niciunde
in memoriam ex. jud. Marcel Cătunescu

Sufletul meu a sărutat nenorocul,
deci trebuie să stau 365 de zile cu ochi-n patru:
Dar sunt mulţumit de ghinionul meu;
Caut vechiul album şi mă uit atent:
„Ce mireasă minunată şi pură era mama!
Ce tânăr şi viguros flăcău era tata!
Ce lume era cândva, pe Pământ!”
Închid cu greu albumul; nu şi amintirile-mi vii.
Timpul nu stă. Timpul ne-a ros
Timpu-i duşman iar sufletu-mi s-a logodit
cu nenorocirea
Căci viaţa-mi trage mereu spre mormânt…

Nelinişte

Nu reuşesc să disting marginea dintre zi şi noapte,
Dar ştiu că noaptea are un gust amar.
Aş desfiinţa noaptea, aş trece de la zi la zi
Fiindcă noaptea-i amăgire şi timp irosit
Aşa cum este acum, presupun că e un exerciţiu
Pentru atunci când vom trece şi nu vom mai fi!

Martie
soţiei mele, Ana

În fiecare pas, cu fiecare primăvară
gândesc ca un copil pe pajişti:
să n-am tristeţi, să uit de timp,
să cred că şi clepsidra-i doar decor,
că până şi nisipul ei e-un moft
şi că mai mult contează CLIPA.
În fiecare ghiocel, cu fiecare primăvară
gândesc ca un copil în somn;
să-mi umplu sufletul de ierburi
de flori de câmp, de altfel de verdeaţă,
să stăpânesc şi timpul dar şi clipa.
În fiecare martie, cu fiecare primăvară
gândesc la anii mei ca un adolescent:
să uit de ceilalţi, de timp, dar nu de clipă.
Apoi nestăpânit s-alerg la tine,
să-mi dăruieşti doar CLIPA!

Ceasul din turn
(actorului Paul Antoniu)

La început am crezut
Că ceasul din turn nu e doar estetic
Şi i-am atras atenţia (cu ce drept mă întreb?)
Că limbile merg aiurea şi nu l-am iubit.
L-am părăsit uşor, aşa fac oamenii de obicei
Dar din plictis sau orgoliu
m-am întors cu faţa spre el
şi am remarcat că arată mereu douăsprezece fix.
(m-am gândit că nu vrea să neîndreptăţească
ziua ori noaptea sau pur şi simplu iubeşte
căldura dată de soare în acel timp)
Dintr-o dată limbile lui au vorbit:
– Trecătorule,
Dăruieşte-mi un poem numai mie şi toate
Secundele mele ale tale sunt toate de azi
Pentru totdeauna!

Crepuscul
in memoriam Marin Sorescu

Asemeni lui Iona îmi spulber idei
Îmi sfâşii şi visele mele
Pământul acesta îmi pare imens
Şi simt nevoia să construiesc
Cetate de drumuri pe el.
Cetate înaltă cu turnuri de veghe
Cu una sau mai multe intrări înspre ea
Ca visele să poată da năvală-năuntru
Când sufletu-i pregătit ca şi ea!
Ce utopic respir. Îi urmez eu lui Iona?
Asemeni lui mă descompun, mă spintec şi eu.
Cetatea dispare acum şidrumurile
În vise se-opresc şi visele în drumuri lovesc,
În coşmar şi haos se transformă totul!
Iar pământul îmi pare deşert…

Aşa te vreau
Anei

m-am aşezat cuminte la rând
ca o coardă de harfă ce vrea să fie atinsă
apoi am început să contemplu zodia ta
ce-mi alerga goală prin faţă
şi am constatat că între plăcere şi viciu
nu-i decât un pahar în plus la barul lui sorin
apoi ţi-am atins buzele cărnoase sânii coapsele
şi mi-am dat toată anatomia lui Darwin peste cap
tu eşti prea proaspătă dalbă şi diafană
iar eu sunt un doar un biet muritor
ar trebui să nu mă plâng o vreme
eşti aici lângă mine şi himerile au dispărut din senin
acum de jos, de sus, de prin toate părţile
mă inundă toată dragostea ta
vine năvalnic dragostea, vine…

Te-aş chema

invitaţi-mă la dans goală îşi spuse într-o zi femeia
căutând în dicţionar ce înseamnă cuvântul şaradă
între două dansuri e loc şi pentru vals şi fericire
ar trebui să învăţ viaţa şi fără tine îşi mai spuse
deoarece în vremile astea trebuie să fiu regina galei
să ai amintirea unei femei ca prinţesa Diana
acum de când am devenit doi străini dezlegaţi de biserică
nu mă pot desprinde deodată de amintirile noastre
fiindcă între două tăceri şi ziduri construite de tine
inima mea le-a pătruns cu iluzia iubirii eterne
acum la capăt de drum te-aş chema din nou cu mine
în ţara cuvintelor dulci a dorului şi amorului

Iarna la Lucăceşti

Soarele lucrează doar cu o bujie
Cad fulgi de-un alb sfredelitor
Suspină-n tăcere doar cerul şi eu
Ferestrele se-mbracă-n vitralii de gheaţă
Ninsoarea din pragul casei părinteşti e mai înaltă
decât albul Siberiei şi tundrei ruseşti
Păsări răstignite, lebede îngheţate de ger
îmi apar zilnic nu doar în vis
Stau la gura sobei cu inima-ngheţată
După un timp sufletu-mi sângerând palpită
Trăiesc o bucată de iarnă geroasă
O merit din plin. Glorie iernii
E iarnă peste tot suflet troienit…

Rugăminte

limba română devine tot mai goală
prin cuvintele rostite de politicieni după 1989
mai lipsită de sensibilitate şi semnificaţii
ba mai mult decât atât verbele
substantivele comune sunt virusate
de către cohorte de aşa zişi „oameni de bine”
traian crin victor mădălin vanghelie sau boc.
acum în al douăsprezecelea ceas
cât mai avem minte spaţiu şi timp
să păzim nealterate cuvintele limbii lui eminescu
să le dăm şi lor alt statut ca demult cronicarii
vă atrag atenţia că viaţa trăită în afara cuvintelor
omoară poeţii şi fac versul o punte de gheaţă
îmblânziţi şi iubiţi cuvintele limbii române
cât mai avem minte spaţiu şi timp…

Topice: Poezii | Comments Off on POEME de GELU DRAGOŞ

Comentarii închise.