Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Ion Vasiu-Poezii

de admin | Octombrie 6, 2014

Poezia vieţii

când pâinea aburindă se zbate în desagi
declar şi luaţi aminte la ceea ce vă spun
prieteni de oriunde, prietenii mei dragi,
că poezia vieţii e tot ce am mai bun

când porumbeii păcii în palme poposesc
spre-a ciuguli căldura acestui secol dens
de la tribuna zilei necontenit rostesc
că poezia vieţii e unicul meu sens

când anotimpul tânăr ne-adună la un loc
vă zic cu voce tare, chiar dacă v-am mai zis
de-atâtea ori – sau poate nu v-am mai zis deloc –
că poezia vieţii e singurul meu vis

când dimineaţa cade ca şi un abajur
peste oraşu-n care iubita o rechem
cu conştiinţa trează şi limpede vă jur
că poezia vieţii e ţelul meu suprem…

Dispreţuire

Detest iubirile din interes
Detest minciuna cu picioare scurte
Detest elogiul rostit mult prea des
Detest intruşii care-ţi intră-n curte

Detest grandomania din belşug
Detest eroul care stă ascuns
Detest politicienii care sug
La două ugere ce sunt de muls.

Detest fricosul ce se dă viteaz
Detest beţia de cuvinte oarbe
Detest persoana groasă la obraz
Detest duşmanul ce din ochi ne soarbe

Detest sporovăiala fără rost
Detest amorul rostit rar şi lent
Detest poemul plicticos, anost,
Detest poeţii care n-au talent.

Apogeu subţire

Acum, când anormalul e normal
În ţara care geme şi suspină,
Te-aştept iubito cocoţat pe-un val
Cu inima de deznădejde plină.

Îmi suflă vântu-n buzunarul gol,
Distracţiile-au rămas o amintire,
Trec zile-nşiruite ca-ntr-un stol
Spre-un apogeu fantastic de subţire.

Cărări de dor

de-atâta iarnă-mi vine să m-ascund
între poeme pân` la primăvară
să beau paharul nopţii pân` la fund
şi-n zori să-l umplu cu iubire iară

îmi înfloresc la tâmple ghiocei
îi simt de-o vreme însă nu îmi pasă
şi-un stol de vise zburdă-n ochii mei
iluminând cărările spre casă

în geamul dinspre ziuă bat ninsori
suspină coala albă-n palma dreaptă
mi-e dor amarnic, parcă tot mai dor,
de cei ce-n sat mă strigă şi m-aşteaptă

Târziu în cuvinte

îmbătrânesc şi asta mă-ntristează
nu vreau să cred că e adevărat
rămâne însă-n continuare trează
ambiţia-mi neştirbită de bărbat

chiar dacă flori pe umeri or să-mi cadă –
e o destrăbălare într-un fel –
eu încă te aştept pe aceeaşi stradă
încrezător în unicul meu ţel

e-atâta de târziu între cuvinte
şi nu-nţeleg ce ar mai fi de spus
când zi de zi pământul ne mai minte
c-un răsărit sau poate c-un apus…

Rechizitoriu

te-ntreb, Maria, până când se-ascunde
lumina dimineţii-n ochii tăi,
de ce mai plângi şi-acum în somn şi unde
îţi faci din fânul dragostei, tu, clăi ?

în care apă-ţi speli iubirea oare
la umbra cărui arbore-odihneşti
şi ce cocor învaţă cum să zboare
în palma ta, ca-n vremuri de poveşti ?

pe cine-aştepţi privind lung se ferească,
de care anotimp îţi este dor
şi unde fugi când noaptea e albastră
pierzându-te atâta de uşor ?

cât din melancolia ta-i fardată,
de unde vii şi unde mergi de fapt,
de ce nu dai crezare niciodată
fiorului, de parc`ar fi inapt ?

n-aş vrea iubito să te-ntreci cu gluma
privind ironic propriu-ţi univers
de nu-mi poţi da răspunsul tău acuma
aşterne-l pe hârtie, într-un vers !…

Topice: Poezii | 1 Comentariu »

Un răspuns to “Ion Vasiu-Poezii”

  1. Conslyleanamonth spune:
    7 Octombrie 2014 la 16:22

    Versuri cu incarcatura emotionala demna de savurat!

    Virgil Ciuca