Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

NĂLUCIRILE ABATELUI BERNARDO

de Adrian Botez | Decembrie 16, 2014

În erudita sa lucrare “Lumea Nouă şi Spiritul Creştin”, abatele spaniol Bernardo Gaizca Mendieta y Savayo y Alcantara (explorator, predicator cu nădejdi de convertire a „sălbaticilor” incas, dar, în primul rând, conquistador, în numele Coroanei Spaniole) scria, pe la 1633 (o sută de ani după arderea pe rug, de către Francisco Pizarro, a ultimului împărat-Sapa Inca Atahualpa), aceste stranii fraze, aproape blasfematoare (unicele cuvinte scrise, despre ceva care pluteşte între real şi irealitatea sacră – „las nicolettes”):

„Există, pe cursul superior al Amazonului, în plină junglă, un soi de plante incredibile, care plutesc la suprafaţă doar în zonele de maxim risc ale vârtejurilor apei, ca nişte formaţiuni-insule de lumină: deşi aflate în bătaia soarelui şi în mijlocul apelor, ele nu se sinchisesc nici de lumina soarelui şi nici de puterea apelor vijelioase şi rotitoare, pentru că ele par a avea o lumină proprie, ca nişte snopi de fulgere (APARENT intermitente – de fapt, eu cred că era doar senzaţia ochilor mei obosiţi!), care te fascinează. Oricât te-ai apropia de ele (dar este aproape imposibil să te apropii, la mai puţin de cinci stânjeni, din pricina volburilor de apă, care, parcă, le apără de ochii preacurioşilor!), nu vei putea să distingi vreun contur clar, vreo diferenţă clară, între petele, sepale, stamine, dar nici între o floare şi altă floare (par a fi adevărate întruchipări ale aseicei Sfinte Treimi!): ele îţi apar doar ca nişte pete de lumină atât de intensă, încât aproape că te orbesc. Mie mi-a fost imposibil să stabilesc dacă sunt plante sau animale, dar, din pricina fixităţii luminii lor (chiar dacă avea aparenţe de intermitenţă!), am decis să le numesc <>. Pentru că eu cunosc limba sălbaticilor celor goi, care locuiesc pe malurile Amazonului, i-am întrebat despre aceste creaturi plutitoare şi atât de ciudate, ale Domnului. Întâi, s-au uluit, pentru că, spuneau ei, nu orişicine poate vedea <>. Numai cei care sunt, spuneau ei: <>! Apoi, plini, deodată, de un respect deosebit, faţă de mine, au îngenunchiat în faţa mea. N-am mai reuşit să scot nimic în plus, de la ei, despre aceste stranii arătări, numite, de mine, <>. Era evident că nici nu ştiau mai mult: erau, doar, cuprinşi de o teroare sacră, la simpla evocare a numelui acestor năluciri acvatico-vegetale !”.
Niciodată, de la scrierea aceasta a abatelui Bernardo (şi el, o personalitate cu totul bizară… – dar cu aproape superstiţioasă frică de minciună!), nu s-a mai pomenit, în vreo lucrare ştiinţifică, despre aceste ciudăţenii, pretinse <>. Nimeni nu le-a mai văzut, nimeni n-a mai crezut în existenţa lor…Şi, totuşi, ele, „las nicolettes”, există, undeva, pe cursul superior al, cel puţin, Amazonului – dacă nu şi în alte zone de risc divin, ale eternităţii apelor lumilor!
…Abatele Bernardo n-a minţit niciodată. Duşmanii lui cei mai înverşunaţi îl acuzau doar de frecvente năluciri.
Adrian Botez

Topice: Meditaţii | Comments Off on NĂLUCIRILE ABATELUI BERNARDO

Comentarii închise.