Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

ASPECTE DIN TRECUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PLOIEȘTEAN

de Constantin Dobrescu | Februarie 4, 2015

Dr. Constantin Dobrescu            Prof. Carmen Băjenaru

Numărul mare de negustori din Târgșor jud. Prahova (cel mai mare din țară în sec. al XVI-lea) presupune existența unei școli care să fi răspuns nevoilor locale în comerțul cu Transilvania.

Din cercetările recente rezultă că pe la 1752 „ținea școală la Ploiești Vasile, dascăl slavonesc, iar la 1777 funcționa tot la Ploiești „o școală domnească” condusă de dascălul Barbu. Aici copiii învățau grecește și românește.

Școli au mai existat și în casele boierilor, pe lângă biserici și mănăstiri. La Vălenii de Munte, pe la 1782 exista „dascălul Stoica”.

Din însemnările lui Naum Râmniceanu din anul 1818 rezultă că la Ploiești se deschisese o școală la biserica Panaghia, unde învățau carte copiii de boieri.

Tot la Ploiești mai exista în anul 1822 o școală particulară pe lângă Biserica Sf. Pantelimon. Doi ani mai târziu se deschide o altă școală la Biserica Sf. Gheorghe.

La Vălenii de Munte sunt amintiți pentru anii 1825, 1827 și 1830 dascăli „care practicau învățătura grecească”.

Asemenea școli au mai existat la începutul secolului al XIX-lea la Câmpina, Bucov, Valea Scheilor, Slănic, Mărgineni. Toate aveau un caracter limitat, accesibile numai fiilor de boieri. Țăranii săraci rămâneau analfabeți, buni pentru munca câmpului și creșterea vitelor.

Un progres se constată începând cu anul 1831, când prin Regulamentul Organic

Școala este declarată instituție de stat. În fiecare capitală de județ trebuie să se înființeze o școală națională. Se proclamă de asemenea învățământul pentru ambele sexe, limba de predare este cea națională. Se pun astfel bazele unui învățământ modern.

Ne aflăm în perioada în care ideile de libertate cuprind o sferă tot mai largă. Se tinde către o școală care să pregătească generația luptătorilor pentru modernizarea societății românești.

La Ploiești cursurile școlii naționale încep în anul 1832 cu un număr apreciabil de elevi. După această dată s-au înființat numeroase școli și în oraș dar și în județ. Numeroase erau și școlile particulare care pregăteau elevii pentru cunoașterea unor limbi străine dintre are cele mai căutate erau franceza și greaca.

În cadrul Falansterului de la Scăieni a funcționat o școală pentru copii diferiți ca vârstă, sex și proveniență socială. În acest „pension”, Theodor Diamant a predat economia socială, matematica și franceza.

Se știe că învățământul public mai bine întocmit apare la Ploiești după intrarea în vigoare a Regulamentului Organic (1831), care la art. 65, alineatul 13 stabilea suma anuală de 350.000 de lei pentru „ținerea școalelor publice în fiecare oraș al Principatului Țării Românești”. La art. 364 se specifica că „învățătura publică trebuie asemenea fi obiectul îngrijirii și privegherii stăpânirii; creșterea tinerilor trebuie să fie întemeiată pe începuturile celui mai sănătos moral” iar „Epitropia învățăturilor publice va alcătui regulamente pentru organizarea tuturor așezămintelor de creștere precum și pentru toate cursurile învățăturilor”.

Potrivit celor de mai sus iată că și la Ploiești ia ființă învățământul public iar Marea Vornicire din lăuntru dă poruncă să se facă publicitate prin județ pentru ca să se „hotărască câte o casă pentru învățătura publică a neamului românesc”. Eforia ia hotărârea „pentru ca lucrurile să meargă și mai repede se adresează și ea direct Maghistratului orașului în sarcina căruia cădea găsirea casei pentru școală, ei (Eforiei) rămânându-i numai grija plății dascălului”. Profesor al acestei școli publice la Ploiești este numit Gheorghe Mălureanu căruia Eforia îi fixează o leafă de 200 de lei lunar începând din februarie 1832 când pleacă din București la școala din Ploiești. Pitarul Gh. Mălureanu funcționează ca profesor din aprilie 1832 până în septembrie 1843. Mai departe Departamentul din lăuntru scria Maghistratului (Primăriei) orașului Ploiești că „înființarea școalelor întocmite prin capitalele județelor privind spre luminarea învățăturii tinerimii atât celor ce hălăduesc în părțile locului cât și pentru clasele lăcuitorilor de prin sate … și după alt cuvânt trebuințe cerând neapărat încăperile aceste ale școalelor naționale de prin județe să fie înzestrate … de biblioteci cuprinzătoare de orice cărți s-ar publica că s-au dat în tipar în limba rumânească, ori tălmăcite sau compuse de autorii, spre a să vedea într-o asemenea încăpere hotărâtă pentru publica învățătură… cât și pentru premiile ce s-ar cuveni să se împartă la eczamenele ce să fac pe școlari ce înaintează în urma cursului învățăturii, Departamentul grăbește a chema băgarea de seamă a acelui Magistrat să tocmească a face înăuntru în încăperea școalei un dulap în formă de bibliotecă”. Mai la vale, se specifica „pentru formarisirea acestei întreprinderi folositoare obștești” să se prevadă „câte 200 de lei spre a se întrebuința în cumpărătoare de asemenea cărți tipărite, compuse sau traduse”. Biblioteca școlară era un lucru nou în Principate în acea vreme.

Stăpânirea înțelegea, în anul 1840, că „… luminarea învățăturii tinerimii” nu era suficientă numai din ce putea desprinde din cuvântul învățătorului legiuit, ci și din slovele cărților „ce s-au dat în tipar în limba românească, ori tălmăcit sau compuse de autori…”.

Aruncând o privire asupra catalogului de „cărți rumânești” trimis de Eforie, constatăm că este foarte variat, cuprinzând din operele următorilor scriitori: Byron, Victor Hugo, Molière, Homer, Dante etc. 65 din ele erau opere literare (proză și poezie), de retorică, de istorie universală și națională, de morală, de geometrie, aritmetică, pravile, reviste (Curentul de ambe sexe, Curierul Românesc), Buletinul Oficial (numit din 1859 Monitorul Oficial).

De la început învățământul prahovean a fost slujit de dascăli devotați, bine pregătiți care au făcut sacrificii pentru răspândirea științei de carte. Două nume ilustre de care se leagă grija pentru pregătirea temeinică a învățătorilor, pentru desfășurarea în condiții normale a învățăturii, pentru lămurirea părinților să-și trimită copiii la școală. David Almășeanu și Gh. Mălureanu sunt cei care și-au sacrificat propriile venituri pentru existența școlii prahovene.

Alături de aceștia, Gherasim Corjanu, Ion Codru Drăgușanu și alți, devotați ideilor revoluționare și de progres au fost în primele rânduri ale Revoluției de la 1848.

Caracteristic pentru această perioadă este introducerea învățământului public sătesc un progres evident dacă avem în vedere lipsa totală a școlilor în mediul rural. Școlile sătești nu grevau bugetul satului ci funcționau din subvenții acordate de săteni. În 1842 în județul Prahova erau construite 87 școli la sate, realizate după cum arătam mai sus din contribuția locuitorilor.

Deși erau împovărați de multiple obligații în anul 1845 țăranii prahoveni au asigurat plata a 128 învățători.

După revoluția de la 1848 învățământul a primit grele lovituri. Localurile au fost ocupate de trupe străine, mobilierul și așa destul de redus a fost distrus. Concomitent începe o aspră persecuție a profesorilor iar salariile lor se suprimă.

Perioada de mijloc a secolului al XIX-lea este perioada începutului dezvoltării capitalismului și a burgheziei „care va acționa pentru desfășurarea largă a activităților sale economice pentru reforme care să corespundă cerințelor obiective ale societății noastre.

Dorințele revoluționarilor de la 1848 au devenit principii de bază ale reformelor școlare ce au urmat reforme care în urma unirii Țărilor Române s-au închegat într-o lege organică, Legea Instrucțiunii Publice din 1864. Aceasta a însemnat începutul unei noi ordini școlare și dezvoltarea pe principii moderne a învățământului de toate gradele.

Regulamentul instrucțiuni publice alcătuit în 1850 și aprobat în 1851 conține dispoziții menite să inițieze o serie de îmbunătățiri. Astfel se stipulează că instrucțiunea publică să se facă în limba națională și să devină gratuită sub unele aspecte.

Există de asemenea preocuparea pentru alcătuirea de cărți didactice și este prevăzută înființarea de școli elementare pe ocoale sau plăși.

O importantă prevedere a regulamentului constă în aceea că el pune problema înființării de școli cu caracter tehnic și profesional pentru agricultură și industrie.

Învățământul din țara noastră a fost obiectul cercetărilor multor istorici și oameni de cultură, patrioți însetați de cunoașterea adevărului. Pentru județul Prahova am considerat necesară o scurtă analiză bibliografică a istoriei învățământului.

Menționăm în primul rând lucrarea „Autobiografia mea” sau „Un voiaj în timp de 70 de ani 1826-1896” editată în Ploiești de către Zaharia Antinescu, fost profesor la prima școală publică de fete din Ploiești, apoi la cea de băieți (numită la vremea respectivă „Școala Domnească”), membru în comitetul de organizare a Gimnaziului Sfinți Petru și Pavel din Ploiești, director al școlii normale de fete. Autorul ne informează despre învățământul prahovean în a doua jumătate a secolului trecut. Se preocupă mai mult de organizarea școlilor, de evoluția numerică a elevilor și de colegii de catedră.

„Monografia orașului Ploiești” a autorului Mihail Sevastos apărută în anul 1936 cuprinde în capitolul „cultură” aspecte ale organizării și desfășurării învățământului din Ploiești. Multe din relatări au la bază informații documentare culese din arhivele școlare sau din alte arhive, de la începutul organizării până la data apariției lucrării.

Începuturile învățământului tehnic și profesional în Moldova și Țara Românească, scrisă de I. Cojocaru și editată în anul 1967 prezintă organizarea învățământului începând cu anul 1813 și anume învățământul public orășenesc și rural, recrutarea învățătorilor, construcții școlare.

În mod deosebit este oglindită înființarea și funcționarea școlilor cu caracter tehnic și profesional pentru agricultură și industrie.

Pentru județul Prahova este tratat învățământul tehnic și profesional, inițiat sub forma unor cursuri de desen, agricultură, chimie, etc., în cadrul unor școli de cultură generală. Este semnalat Falansterul de la Scăieni și apoi extinderea și apoi extinderea programului comercial de la școala din Ploiești și înființarea claselor comerciale.

„Istoria învățământului și gândirea pedagogică din Țara Românească  în secolul al XVII-XIX-lea” autor Gheorghe Părăuță, editată în anul 1971, are la bază informații din documente de arhivă și prezintă începuturile învățământului din țara noastră cu problemele de educație din trecutul școlii.

Tot în această lucrare ne sunt prezentate informații referitoare la primele biblioteci școlare.

Pentru istoria învățământului prahovean există atât lucrări generale cât și studii. Din acestea amintim:

–         Istoria învățământului din România, compendiu, București, 1971;

–         Din istoria statisticii românești – culegere de articole, București, 1969;

–         Anuarele liceelor care au funcționat în orașul Ploiești;

–         Comerțul în orașul Ploiești, lucrare monografică în manuscris, autor Stoica Teodorescu;

–         Îndrumător în Arhivele Statului jud. Prahova, București, 1971;

–         Falansterul de la Scăieni, autor I. Cojocaru și Z. Ornea, apărută la București în anul 1966;

–         Contribuții documentare privind începutul învățământului în orașul Ploiești, autor arhivist V. Nistor;

–         Învățământul în județul Prahova între anii 1849-1859, articolul prof. C. Boncu, publicat în revista „Studii și articole de istorie”, vol. XIV, București, 1969;

–         Revista „Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al județului Prahova”, Ploiești, 1970;

–         Revista ”hrisoave prahovene” a doua sesiune de comunicări din decembrie 1960.

Desigur se mai pot cita și alte lucrări care au tratat învățământul prahovean și care au  la

bază izvoare documentare inedite sau fapte trăite de autori.

Mai există însă informații neexplorate și deosebit de prețioase pentru istoria

învățământului în arhivele școlilor ce au funcționat pe aceste meleaguri. Acesta este de fapt și scopul lucrării de față. Pentru a răspunde temei alese am selectat documente prețioase din trei fonduri școlare ce se păstrează la Arhivele locale și anume:

–         Școala elementară de băieți nr.1,

–         Liceul „Sfinții Petru și Pavel”,

–         Liceul „Despina Doamna”.

Desigur că instituția de profil deține arhivele mai multor școli din orașul Ploiești și din

Județ, dar mai puțin complete pentru ceea ce ne interesează.

Categoriile de acte sunt comune tuturor școlilor. Din acestea fac parte dosarele de corespondență și instrucțiuni, matricole, cataloage, registre de prezență a profesorilor, state de salarii, procese verbale de inspecție, inventare pentru obiecte, fișe școlare, liste cu elevii promovați și premianți, foi calificative, situații statistice, comenzi pentru ateliere, bugete, acte de gestiune, etc.

Cea mai veche arhivă școlară pe care o păstrăm datează din anul 1852 și provine de la fosta „școală domnească” sau „școala mare” din Ploiești care a luat ființă înainte de revoluția de la 1848.

Închisă temporar din cauza revoluției, școala se redeschide în urma unui ordin dat de domn la 17 octombrie 1850.

Aceste dispoziții găsesc clădirea școlii de băieți din Ploiești ocupată de „spitalul orășenesc turcesc”. Operațiunea de evacuare s-a făcut la 26 ianuarie 1851, „școala reluându-și activitatea după o întrerupere de trei ani, cu denumirea „Școala Normală”.

Dintr-un istoric al acestei școli păstrat în arhivă rezultă că în perioada 1836-1839, din inițiativa cetățenilor ploieșteni, se clădește școală la Ploiești. Nu se cunoaște nici numărul elevilor și nici al învățătorilor.

Se menționează de asemenea că în matricola anului 1842 erau prevăzute trei clase mixte, cu un efectiv de 196 băieți și fete. Programa de studiu privea „predarea după vechiul obiceiu, ca școlarii să reciteze pe din afară ca niște mașini”, fără conștiință de ceea ce spuneau și înșirau  o sumă de vorbe pe care nu le înțelegeau. În clasa întâi scrierea literelor se învăța pe „banca de nisip”. Era răspândit sistemul louterian prin care rolul învățământului era redus în a da instrucțiuni monitorilor de semicercuri.

Programa școlilor primare pe clase menționează orele de începere a cursurilor: dimineața la ora 9, o pauză de la 12 la 12,45 și apoi cursurile continuau până la 14,45 pentru fiecare clasă.

Documentele păstrate consemnează măsurile organizatorice referitoare la repetiția materiilor înainte de încheierea anului școlar, felul cum decurgeau examenele și premierea elevilor.

La 2 iunie 1852 Eforia Școalelor recomandă să nu fie recrutați în școli elevii mai mici de 6 ani iar trecerea de la o clasă la alta să se facă cu „examen riguros”.

Cărțile pe care învățau școlarii în clasele începătoare ale școlii de băieți din Ploiești în septembrie 1852 recomandate de Eforia Școalelor erau:

–         Clasa I: silabisitul partea I, caligrafia mică, manualul de rugăciuni.

–         Clasa a II a: citirea, caligrafia mică, catehismul cel mic, aritmetica.

–         Clasa a III a: citirea, caligrafia mică, începături de gramatică,

–         Clasa a IV a: citirea, geografia mică, gramatica și analiza logică, caligrafia mică.

Interesant de adăugat că în anii 1855-1856 se introduc în această școală cunoștințe de științe comerciale. De altfel anul 1856 marchează începutul învățământului comercial în carul școlii de patru ani.

La 22 ianuarie 1856 școala din Ploiești aduce la cunoștința Eforiei că „conform dorinței părinților și magistratului de a da o mai mare întindere secției de contabilitate. Cu începerea semestrului al doilea se predă ținerea registrelor cu școlarii clasei a IVa. Acești școlari în anul viitor vor urma ținerea registrelor în partidă îndoită, aritmetica comercială și compuneri de acte comerciale.

Tot în acest an programa se îmbogățește prin adăugarea lucrului de mână la trei clase.

Printre alte măsuri aplicate în procesul învățământului a fost și dotarea cu manuale pentru desen linear și material didactic. Astfel în luna iunie, Eforia trimite „compasul și stânjenul” care s-au fabricat la școala politehnică” din București.

În luna august a aceluiași an școala cere eforiei să-i trimită 600 abecedare, 600 cărți de caligrafie, 600 de manuale de rugăciuni, 200 aritmetici de Ion Pop, 100 geografii de Fontanini, 100 gramatici (ediția corectată de Maxim) și 60 geometrii. De asemenea și două hărți ale Europei  pentru lecțiile de geografie deoarece cele vechi nu mai erau bune.

Arhiva școlii păstrează corespondența bogată referitoare la procurarea cărților pentru premii ale căror titluri și prețuri le trimitea tot Eforia Școalelor.

În anii unirii Principatelor învățământul intră cu adevărat în sfera preocupărilor forurilor guvernante. Programul școlilor devine mai simplu, se introduc pentru clasa a II-a adunarea și scăderea numerelor complexe, diviziunea pământului în continente și oceane la clasa a III-a, fracțiile ordinare, zecimale și complexe la clasa a IV-a, contabilitatea în partidă simplă, stilul epistolar, desen linear, elemente de zoologie, mineralogie și geologie, istoria României.

În circulara pe care o trimite Eforia în iulie 1859 recomandă școlii de băieți din Ploiești „să înceteze metodul prin care copii ajungeau la sfârșitul anului buni papagali”. Institutorii sunt îndrumați să ceară școlarului să judece cât mai mult și să recite cât mai puțin lecțiile să decurgă în așa fel încât să se realizeze o mare apropiere între dascăl și elev, lecțiile învățându-se prin convorbiri familiare, prin explicări naturale și prin exemple multe din viața practică.

Lege din anul 1864 a însemnat o totală desprindere a școlii de biserică și împletire a disciplinelor umaniste cu cele tehnice.

Școala primară cu aceeași programă pentru oraș și sat împărtășește elementele științei de carte și un oarecare grad de cunoștințe teoretice și practice.

În aceste condiții se deschid la 3 noiembrie 1864 cursurile gimnaziului din Ploiești ce va purta numele de „Sfinții Petru și Pavel” în localul școlii primare de băieți nr.1 unde continuă să funcționeze încă 2 ani.

În anul școlar 1864-1865 școala funcționează cu 2 clase: clasa I cu 19 elevi și clasa a II-a cu 18 elevi. Promovarea în clasa a II-a s-a făcut pe bază de examen. Printre elevii clasei a II-a a anului de învățământ sus menționat era și Ion Luca Caragiale. În următorul an școlar școala a funcționat cu 4 clase.

Clasa a V-a preconizată a se începe în anul 1867/1868 este amânată de minister din cauza numărului mic de elevi ai clasei a IV-a adică 8.

An de an eforturile dascălilor și ale conducătorilor acestei școli au urmărit formarea de generații demne, capabile. Idealul ce-i călăuzea în activitatea de zi cu zi, de instruire a tinerei generații „de civilizare” a ținut veșnic trează flacăra progresului.

Într-un discurs din iunie 1865 directorul gimnaziului arăta că „școala și instrucțiunea este obligatorie pentru tot românul. Numai școala este acea minunată mașină morală prin care se conformează și se regenerează națiunea, numai prin înmulțirea și îmbunătățirea școlilor vom reuși a ne putea număra și noi între statele civilizate ale Europei.

Ca urmare a eforturilor ce se făceau pentru dezvoltarea unui învățământ modern, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice întocmește un proiect de programă pe care-l trimite direcțiunii gimnaziului. Acesta prevedea 1- studiul limbii române ce se depărtează de al limbii latine; 2- studiul limbii franceze să se înceapă în clasa a III-a 3- studiul limbii elene să se înceapă din clasa a V-a dându-se mai mult timp cu înmulțirea orelor de studiu, 4 – economia și dreptul administrativ să se pună în clasa a IV-a; 5 – o împărțire mult mai justă și rațională asupra diferitelor clase a științelor fizice și matematice; 6 – gimnastica ca obligatorie să se propună în toate zilele cum și muzica vocală de trei ori pe săptămână.

O grijă deosebită se observă pentru îmbinarea noțiunilor teoretice cu practica. În acest sens se inițiază la gimnaziu un cabinet de fizică și un muzeu. Acțiunea de îmbunătățire a laboratorului și muzeului continuă an de an. Pentru înzestrarea cabinetului de fizică elevii clasei a IV-a gimnazială au organizat în februarie 1872 o reprezentație cu piesa „Păstorul sărac” donând suma de „50 lei noi” ce le-au rezultat de la acest spectacol.

În anul 1874 s-a trimis suma de 171,40 lei, din care s-au cumpărat 2 globuri necesare la cursul de cosmografie. Unul reprezenta mecanismul mișcării re revoluție a globului și al doilea, de format mult mai mare, prezenta continentele în relief.

În același scop, primăria a alocat suma de 200 lei, cu care s-au cumpărat animale împăiate, aduse de la Viena și altele rare din țară.

Prevederile înaintate ale legii organizării învățământului din anul 1874, printre care și aceea a dreptului egal la învățătură al fetelor, au avut ca urmare înființarea în deceniul următor a școlii secundare de fete gradul I. O contribuție însemnată la înființarea acestei școli a avut-o Societatea pentru Învățătură a Poporului Român, filiala Prahova. Astfel, începând cu anul 1874, școala secundară de fete va funcționa cu o programă bine stabilită pentru fiecare clasă; se prevedeau obiectele și profesorii ce urmau să le predea.

Redăm mai jos câțiva reprezentanți din rândul profesorilor ce s-au remarcat în educarea tinerelor fete la această școală:

·        Prof. Crapeleanu pentru limba română;

·        Prof. Micescu pentru științele naturale;

·        Prof. Enescu pentru istorie și geografie;

·        Prof. Antinescu pentru limba germană;

·        Prof. Walenstein pentru desen și caligrafie.

Au mai existat și alte cadre didactice, profesori pentru limba franceză și italiană, la cursul superior și la clasele primare ale acestei școli, de asemenea profesoară de pian și maistră de lucru.

Școala secundară de fete avea și un internat, în care era prezentă și o pedagogă, pentru numărul în creștere al elevelor interne, simțindu-se și nevoia încadrării al celui de-al doilea pedagog.

La început, școala secundară de fete avea două clase. În luna august 1876, direcțiunea școlii convoacă profesorii pentru ”a delibera asupra modului cum s-ar putea înființa clasa a III-a gimnazială și pentru a elabora programa școlară a anului 1876-1877”.

În anul 1876, erau înscrise în cele două clase existente un număr de 45 eleve, iar în clasele primare atașate școlii, încă 14 eleve, în total 59.

Din acestea, ”12 eleve erau bursiere, una solventă internă și 16 solvente externe, dintre care 4 s-au retras și 30 au fost externe gratuite”.

Pentru elevele care urmaseră cursurile primare în școlile particulare se cerea un examen de intrare în fața unei comisii constituite în acest scop. Cele care nu aveau suficiente cunoștințe erau response.

Încheind sumara prezentare a activității de început a celor 3 școli, urmează în continuare să prezint informații grupate pe principalele problem ce se pot studia din documentele școlare. Unele din acestea ne prezintă ”populația școlară” (termenii aparțind documentelor vremii).

Despre școala de băieți se spunea că ”era cea mai populată din întreaga țară”. DIntr-un catalog al clasei a IV-a rezultă că în anul 1853 erau la aceeași școală 9 elevi, fii de negustori, dascăli, proprietari de moșii, având vărsta de 12 la 16 ani. Matricolele școlare aratp numărul mereu crescând al elevilor de la an la an. Astfel, în anul 1862, s-au înscris 503 elevi, iar în anul 1866, 516 elevi.

Probabil în anii ce au urmat au intrat în școală și elevi săraci, deoarece la data de 26 martie 1856, comitetul de inspecție a școlilor din districtul Prahova a cerut școlii să trimită o listă cu acești elevi și ”numărul cărților trebuincioase” (lista lipsește din dosar).

Anual, se întocmea lista cu elevii premiați pe clase. Astfel, din lista anului școlar 1857-1858, remarcăt pe Antinescu Ion, Tocilescu Iancu și alții.

Alte referiri despre școlari sunt cele care privesc obligativitatea elevilor școlilor primare de a participa la instrucția militară în zilele de duminică și sărbători.

Din tabelele statistice reiese numărul elevilor pe școli, clase, naționalități și apartenență socială. De asemenea, elevii înscriși, strămutați, care urmează regulat cursurile, promovați și repetenți pe clase.

Dintr-o ”tabelă statistică” a gimnaziului de băieți din Ploiești, pe anul școlar 1865-1866, vedem că în clasa I-a erau înscriși 99 elevi, din care 16 nu frecventau cursurile, în clasa a II-a erau 18, iar în clasa a III-a 14, între care se enumeră și elevul Caragiali Ion, fiul lui Luca Caragiali.

Matricolele anului școlar 1868/1870 de la gimnaziu menționează elevii care în majoritatea cazurilor erau fii de comercianți, procurori, proprietari, militari, arendași, institutori, judecători, preoți, impiegați. De asemenea, se arată și ”mahalaua” unde locuiau, strada și numărul, data nașterii și naționalitatea.

În documentele gimnaziului poate fi citită și o cerere a lui I.I. Caragiale adresată directorului școlii, prin care solicită „un extras din registre pentru cele 4 clase gimnaziale” ce le-a urmat. Documentul conține și rezultatele obținute la învățătură de fostul elev, și anume:

Clasa a II-a, anul școlar 1864-1865, media 9 , prea bine

Clasa a III-a, anul școlar 1865-1866, media 8 , prea bine

Clasa a IV-a, anul școlar 1866-1867, media 7 , bine.

De la Liceul de Fete din Ploiești am considerat foarte interesant documentul din care rezultă numărul promovatelor de la fondare până în anul 1893. Iată, pe scurt:

În aul 1874 s-au înscris 33 eleve, au promovat 28, școala a funcționat cu o clasă;

An de an s-a adăugat câte o clasă, astfel că în anii 1877-1881 a funcționat cu câte 4 clase; în perioada 1881-1886 cu câte cinci clase. În anii 1877-1886 au absolvit de la 5 la 15 eleve. În anul 1887-1888, a avut două clase, iar în anul următor 3 clase.

Începând cu anul 1890, a funcționat din nou cu 5 clase. Elevele înscrise și absolvente în anii 1892-1893 au fost: clasa I- 91; clasa a II-a- 45; clasa a III-a- 41; clasa a IV-a- 18; clasa a V-a- 29.

Informațiile despre elevi sunt numeroase, acestea sunt cuprinse mai ales în matricole și cataloage. Numărul elevilor care au devenit personalități de seama, absolvenți ai acestei școli, este mare. Dintre aceștia,  menționăm pe: Geo Bogza (scriitor), Paul Constantinescu (compozitor), C. Giurescu (profesor universitar), Toma Ionescu (medic), Ionescu M.I. Quintus (avocat și publicist), Milian Vlandiu (scriitoare), Constantin Nottara (), C.I. Parhon (academician), I.A. Bassarabescu (scriitor), Grigore Tocilescu (istoric) etc.

În ceea ce privește personalul didactic, arhivele nu conțin condici de prezență sau alte documente din care să cunoaștem pe cei mai vechi dascăli. Dar, dacă ne referim la învățământul primar, și anume la Școala de Băieți din Ploiești, care păstrează referiri mai vechi, se știe că în anul 1851-1852 școala avea 4 clase, pentru fiecare câte un „institutor”.

Institutorul clasei a IV-a se numea „Institutor Superior al Școalelor din județul Prahova”. El purta corespondență cu Eforia, era președinte al comisiei ce examina candidatul la postul de învățător și tot el înainta statele de salarii ale învățătorilor sătești și ale revizorului care era subordonat lui. Acesta mai controla școlile particulare din Ploiești.

Institutorii erau plătiți de către Eforia școlilor. Din raportul institutorului superior Callebureanum adresat domnitorului Cuza în februarie 1859 redăm un fragment: „Instrucția orășenească se face pentru băieți în patru clase elementare, trei clase libere, din care două de limbi străine și una de contabilitate. Pentru fete, în trei clase elementare, având și lucrul de mână.

Clasele I și a II-a, institutor Drăgoșecu,          215 elevi, 5 ore pe zi, onorariu pe lună 282 lei.

Și sucursala Vocitescu,                                      43 elevi,   5 ore pe zi.

Clasa a III-a, institutor Georgescu,                  40 elevi,   5 ore pe zi, onorariu pe lună de 332 lei.

Clasa a IV-a, institutor Callebuneanu,             20 elevi,   5 ore pe zi, onorariu pe lună 380 lei.

Franceza, institutor Robin,                                13 elevi,   2 ore pe zi, onorariu pe lună 475 lei.

Limba greacă, institutor Dimitriadis,                8 elevi,     -, 285 lei.

Contabilitatea, institutor Callebruneanu,       13 elevi,    -, 285 lei.

Clasele I, II și III de fete, profesor Antinescu, 217 eleve, 5 ore pe zi, 285 lei.

Lucru de mână, I Werle

Învățătorii de la școala domnească au fost plătiți de Eforie până la data de 1 septembrie 1863, iar după reorganizarea Ministerului Instrucțiunii, toate lucrările Eforiei școalelor au trecut la Minister, care ordonanța salariile fixate. În 1864, în urma modificărilor introduse în bugetul instrucțiunii publice, se fixează salariile personalului acestei școli după cum urmează:

Clasa I       –     450 lei lunar    =   5400 lei anual

Clasa a II-a  –  600 lei lunar    =   7200 lei anual

Clasa a III-a –  650 lei lunar    =   7800 lei anual

Clasa a IV-a  – 700 lei lunar    =   8400 lei anual

Profesorul de franceză= 600 lei lunar, 7200 lei anual

Profesorul de germană= 500 lei lunar, 6000 lei anual

Această situație a durat până în anul 1883, când s-a aplicat noua legislație.

Numeroase documente privesc formalitățile de numire a învățătorilor și a profesorilor, retribuția acestora, prezența la ore și obiectele predate de fiecare. De asemenea, din bugetele școlilor aflăm despre profesorii de specialitate, precum și personalul administrativ al școlilor: maistrele de lucru, secretara, supraveghetorul, mecanicul și servitorul.

Interesantă este copia unui raport trimis ministrului de către Școala Elementară de Băieți din Ploiești la data de 20 decembrie 1869, în care se poate vedea numele institutorilor de la fiecare clasă, cât au funcționat la catedră și încadrarea.

Dintre aceștia, menționăm pe institutorul clasei a IV-a, Basiliu Drăgoșescu, salariat după bugetul actual cu 259,25 lei pe lună, numit institutor în anul 1853, a funcționat 5 ani la o școală de băieți din Pitești și 11 ani și 4 luni la cea din Ploiești, în total 16 ani și 4 luni, fără întrerupere de o zi măcar, prin urmare, după art. 387 din Legea instrucțiunii, are dreptul la îndoirea salariului său.

Institutorul clasei a III-a, Basiliu Tomoroveanu, salariat cu 240,74 lei pe lună, numit profesor la Școala de Arte din București în anul 1862, a funcționat acolo doi ani, în Ploiești 5 ani și jumătate și în total 7 ani și jumătate, prin urmare, prin legea în vigoare, „nu are dreptul la sporirea salariului afară numai dacă onor. camera, considerând crescânda scumpete a tuturor articolelor relative la susținerea vieții, ar binevoi a face o ameliorare generală în soarta materială a institutorului”.

Aceleași date sunt pentru cadrele didactice de la școala menționată. Arhivele școlilor sus-amintite conțin documente prețioase referitoare la importante evenimente istorice.

Astfel, la data de 27 ianuarie 1859, administrația județului Prahova trimite „corpului profesoral local” o adresă prin care se aduce la cunoștință că la 24 ianuarie „Obșteasca Adunare a ales prin unanimitate de voturi ca domn stăpânitor al Țării Românești pe Alexandru I, domnul Molovei, aclamat în urmă de națiune și oștire”. În continuare, documentul prevede ca acest eveniment să fie sărbătorit. Printre măsurile ce urmau să se ia, se arată că „după cererea tuturor orășenilor, orașul să se lumineze cuviincios, ca pentru o serbare națională, ce poate de mai multe veacuri România a fost lipsită”.

Tot cu acest prilej, municipalitatea invită pe directorul școlii primare să ia măsuri pentru chibzuirea ce este a se face la alegerea unor deputați ce urmează a se trimite în capitală să felicite pe Înălțimea sa, prințul stăpânitor al Moldovei și Țării Românești.

Totodată, s-a trimis domnitorului și un raport ce cuprindea o sinteză a „instrucției publice în Districtul Prahova” și se referea la învățământul primar orășenesc și sătesc, numărul școlilor, al claselor și retribuția învățătorilor.

Informații prețioase se referă la școlile particulare din orașul Ploiești la jumătatea secolului al XIX-lea. Se menționează numărul școlilor, al elevilor înscriși și cei care au urmat cu regularitate cursurile. Astfel, în orașul Ploiești, se arată într-un document din 30 septembrie 1852, existau 15 școli și 4 pensioane.

Dintr-un raport al profesorului școlii primare din Ploiești, adresat Eforiei, referitor la „vizitarea pensionatelor și școlilor particulare din Ploiești, rezultă că sunt foarte departe de programă, neglijând cu totul limba națională, ba încă și pe cele străine”. În final, cere „închiderea acestei școli dacă elevii nu sunt capabili să silabisească scrisul și cele patru lucrări simple ale numerelor întregi, căci este păcat să piară peste 250 copii, sub astfel de învățătură”.

Despre școlile sătești, documentele conțin numele învățătorilor, situația grea în ce privește dotarea cu bănci, table, lemne de foc etc. Iată pe scurt ce spune, într-un document, revizorul școlilor sătești N. Rădulescu, în anul 1858 în urma unui control efectuat în județul Prahova, „există școli bune, dar fără învățători, la unele școli învățătorii erau fugiți pentru oprirea învoielilor, la altele, copiii învățând, dar fără cărți trebuincioase, fără foc în școli și copii puțin, fiindcă vin numai câte 2-3 zile”. În continuare, se arată și „nemulțumirea învățătorilor, din cauză că salariul este mic și de faptul că logofeții satului stau contra la înființarea școlilor”. Dintre aceștia, menționez pe cei din satele Pucheni, Balta Doamnei.

Unele documente școlare se referă la înființarea și funcționarea unor asociații și societăți culturale la care erau prezente și cadrele didactice ale școlilor prahovene. În anul 1869, „Societatea pentru învățătura poporului român”, secțiunea centrală, militează pentru înființarea unei secțiuni în județul Prahova și cooptarea de noi membri. În adresa trimisă școlii primare de băieți din Ploiești, se arată că scopul societății este „dezvoltarea educației naționale și răspândirea instrucției în popor, așa ca să ajungă a nu mai fi român fără a știe a citi și a scrie”. Această secțiune va funcționa și în anul 1876, sub președinția profesorului Zaharia Antinescu.

Mai târziu, în anul 1909, ia ființă Societatea de lectură I.L. Caragiale, a elevilor Liceului de Băieți, fondată de profesorul Aurelian Moșoiu, avea drept scop completarea cunoștințelor. Organiza ședințe cu referate ale profesorilor și elevilor, se editau reviste. Subiectele acestora erau, de exemplu: Teatrul lui Caragiale, Filosofia lui Eminescu, Lirismul lui Vasile Alecsandri, Prepararea sintetică a petrolului etc.

Societatea „Spiru Haret”, fondată în anul 1935, de profesorul G. Canciu, încurajat de directorul Stoica Teodorescu, avea scopul de a cultiva matematicile și fizica, prin ședințe săptămânale, cu cunoștințe în afara programei, necesare pentru elevii care urmau să se prezinte la Facultatea de Științe sau la școlile politehnice. Societatea era abonată la reviste de specialitate, ca: Gazeta matematică, Numerus și Pitagora.

În anul 1919, Comisia de organizare a Asociației generale a profesorilor secundari din țară, adresează o chemare profesorilor de la Liceul de Fete „Despina Doamna” pentru a lua parte la adunarea plenară.

În afara celor amintiți care s-au străduit să mențină prestigiul școlii românești contribuind la formarea multor generații de elevi și profesori eminenți, autori de manuale și patrioți mai amintim: Iosif Wallenstein, Pană Popescu, Dimitrie Pompei, Grigore Orășanu, Nicolae Iorga, Aurel Angelescu, D. Munteanu Râmnic, Stoica Teodorescu, Nicolae Simache și alții.

 

Bibliografie

 

Arhivele Naționale Prahova, fond Prefectura Prahova, dosar 31/1831; 23/1838

Arhivele Naționale Prahova, fond Școala Elementară de Băieți Nr.1, Ploiești, dosarele 1/1852, 3/1856, 5/1858, 5, 6/1859, 11/1863, 34/1872, 25/1874, 168/1927, 196/1933, 19/1869, 45/1892, 77/1899

Arhivele Naționale Prahova, fond Liceul „Sfinții Petru și Pavel”, Ploiești, dosarele 3/1865, 3/1871, 13/1874, 13/1875, 3/1869, 1/1864

Arhivele Naționale Prahova, fond Liceul de Fete Despina Doamna, Ploiești, dosarele 1/1893, 1/1876, 2/1901, 2/1876, 1/1919, 2/1897

Anuarul Liceului „Sfinții Petru și Pavel”, Ploiești, 1935-1936

Curierul Liceului „Sfinții Petru și Pavel”, Ploiești

Sevastos, M., Monografia Orașului Ploiești, 1934

Bărnuță, Gh., Istoria învățământului și gândirea pedagogică din Țara Românească, secolele XVII-XIX, București, 1971

Boncu, C., Învățământul în județul Prahova între anii 1849-1859, în Studii și articole de istorie, volumul XIV, București, 1979

Boncu, C., Școala prahoveană secolele X-XIX, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976

Cojocaru, I., Ornea, Z., Falansterul de la Scăieni, București, 1866

Dobrescu, C., Băjenaru, C., Societatea literar-științifică „Tinerimea Română” 1877-1948, Editura Premier, Ploiești, 2013

Iorga, N., Documente de pe Valea Teleajănului, 1925

Iorga, N., Istoria învățământului românesc, București, Editura Casa Școalelor, 1928

Moisescu, Gh., Istoria Școalelor din Vălenii de Munte, 1831-1931, Datina românească, Vălenii de Munte, 1931

Potra, G., Petrache Poenaru, ctitor al învățământului în țara noastră, București, Editura Științifică, 1963

Stanciu, I., Petrache Poenaru, organizator al școlilor sătești în Țara Românească, Revista de Pedagogie, Nr. 11, 1958

Teodorescu, S., Istoricul Liceului „Sfinții Petru și Pavel”, Ploiești, 1939

Urechia, V., A., Istoria școalelor de la 1800 la 1864, tom 3, București, 1894

 

 

Topice: Studii | Comments Off on ASPECTE DIN TRECUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PLOIEȘTEAN

Comentarii închise.