Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Radu Cosmin

de Constantin Dobrescu | Martie 18, 2015

Radu Cosmin
(1879 – 1959 )
Printre personalităţile care s-au remarcat în peisajul Ploieştiului amintim şi pe profesorul Radu Cosmin pe numele său adevărat Nicolae Tănăsescu. Acesta s-a născut la Craiova în ziua de 6 decembrie 1879 ca fiu al lui Ion Tănăsescu, avocat şi decan al baroului Craiova şi al Elizei N. Boboiceanu, care au avut în total 10 copii. Studiile primare şi liceale le urmează şi finalizează la Craiova, fiind unul dintre cei mai silitori elevi, de precoce dovedind talent literar, primele încercări literare fiindu-i inserate în paginile revistelor „Foaia interesantă“ a lui George Coşbuc şi “ Floarea albastră “ a lui Antemireanu, unde publica sub pseudonimele Bran şi Dionis. În perioada liceului a fost coleg cu Nicolae Titulescu, prof. de limba germană şi avocat Raul Bulfinschi, stabilit la Ploieşti, medicii Traian Nasta şi Ion Jianu, M. Condeescu ( fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români) generalul Bădescu iar la Bucureşti ca student al Facultăţii de Litere îi are ca profesori pe Titu Maiorescu, Coca Demetrescu, C. Rădulescu – Motru strănepotul arhimandritului Eufrosin Poteca din Nucşoara de Prahova şi istoricul Grigore Tocilescu, a fost coleg cu poetul Panait Cerna, filozoful Ion Petrovici şi alţii. L-a legat o prietenie pe viaţă de poetul Cincinat Pavelescu care o perioadă a fost magistrat la Sinaia. A fost cadru didactic în Bucureşti (1905-1907) Brăila, Constanţa, Iaşi, Vaslui (1907-1927), predând limba română şi franceză. Radu Cosmin a funcţionat ca profesor la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti în două perioade mai întâi la 1909 -1910 şi apoi de la 1927 până în anul 1940 când s-a pensionat. A fost şi inspector general al Învăţământului secundar pe probleme de propagandă. Paralel cu activitatea didactică pe care a ilustrat-o cu cinste pentru care primeşte medalia „Răsplata muncii“ cls. I, Radu Cosmin se afirmă ca un publicist de talent precum şi ca om de litere A debutat editorial în anul 1916 cu volumul „Satire“. Proza lui Radu Cosmin este de factură psihologică sau pe teme moralizatoare, fără a fi un moralist în adevăratul sens al cuvântului. Chiar el spunea cu puţin înaintea morţii, distinsului prof. univ. dr. Alexandru Popa „Operele mele au fost nestemate ce au tăiat adânc în carnea vremii.“
Cât a activat la Ploieşti, numele lui Radu Cosmin a fost nelipsit din revistele locale ca „Prahova“, „Şcoala Prahovei“, „Cultura neamului“, „Gazeta Cărţilor“, „Stropi de rouă“, ş.a. A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români în anul 1920 când a fost decorat cu Ordinul Steaua României de regele Carol al II-lea în grad de ofiţer. Pe Radu Cosmin îl găsim printre participanţii la inaugurarea bustului lui I. L. Caragiale la Ploieşti în ziua de 10 noiembrie 1935, alături de prietenul şi fostul său coleg de facultate, C. Rădulescu Motru, Mihail Sorbu, Liviu Rebreanu, I. A. Bassarabescu, Stoica Teodorescu, C. M. Râpeanu, Iulius Gorăneanu, etc. De fapt Radu Cosmin este cel care încheie seria cuvântărilor ocazionate de dezvelirea bustului dramaturgului.
Puţini ştiu că la Ploieşti aveam în perioada interbelică o cafenea denumită „Capşa“ de la Ploieşti şi anume „Hanul Galben“ proprietatea unui negustor artist D. Mănciulescu unde „mulţi scriitori, publicişti, şi ziarişti locali“ se întâlneau şi printre aceştia era şi Radu Cosmin „pentru a pune ţara la cale“ sau a purta discuţii literare. Patronul care era un „negustor artist“ cunoştea la perfecţie „patru limbi: germana, italiana, franceza şi engleza“, avea şi gust artistic, pereţii cafenelei „erau plini de tablouri care mai de care interesante şi semnate de nume scumpe plasticii româneşti“ ce îl face pe fostul coleg al lui Radu Cosmin, Leonida Secreţeanu să afirme „că te afli într-o pinacotecă, într-un muzeu de arte frumoase sau, mai precis, într-o expoziţie de pictură“ unde îşi dădeau întâlnire N. Grigorescu, Octav Băncilă, pe adevăratul său nume Isidor Rubinsohn, Stoica, Issar, Camil Ressu, etc. Radu Cosmin a fost membru al Ateneului popular „Paradis“ alături de I.A. Bassarabescu, Toma Socolescu, D. Munteanu-Râmnic, prof. M. Galiţa, Grigore Ivănceanu, prof. C. Popescu-Gruia, dr. Ştefan Popescu Filutză.
Cu ocazia asasinării primului ministru I. G. Duca de către legionari în gara Sinaia la sfârşitul anului 1933, au avut loc în ianuarie 1934 numeroase acţiuni de comemorare a lui I.G. Duca în judeţul Prahova, instituţii publice, precum şi şcoli. Astfel în perioada 21-22 ianuarie 1934, prof. Radu Cosmin a prezentat în faţa elevilor din cursul superior o impresionantă evocare despre personalitatea lui I. G. Duca, considerat „Cel mai bun şi mai nobil om politic“, iar activitatea sa a fost o „pilduitoare dovadă de patriotism până la jertfa pentru ţară şi ridicarea ei“. Deoarece Radu Cosmin a fost membru al Ligii Antirevizioniste Române condusă de ziaristul prahovean Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul“, care avea ca deviză „Nici o brazdă de pământ“. Din anul 1934, Radu Cosmin este ales preşedinte al filialei Ploieşti a Ligii Antirevizioniste. A fost membru de onoare şi al Ateneului Popular „Spiru Haret“ înfiinţat în anul 1930 de un grup de intelectuali liberali condus de Dem I. Nicolaescu. În cadrul activităţilor acestui Ateneu Radu Cosmin conferenţiază despre scopul Ateneelor culturale. Ulterior rezervorul de cadre al acestui Ateneu vor fi membri Asociaţiei învăţătorilor din Prahova.
În anul 1937 participă la Şezătoarea Eminescu cu scopul de a contribui la amenajarea Muzeului memorial de la Ipoteşti. În acest proiect cultural s-a implicat şi I. A. Bassarabescu, D. Munteanu-Râmnic şi Maria Filloti care a recitat din lirica poetului naţional. În anul 1938, Radu Cosmin a organizat „Ziua Cărţii“ la Ploieşti, fiind de asemenea şi iniţiatorul comemorării prietenului său Cincinat Pavelescu, afirmând că „avem nevoie de o ediţie completă a operei lui Cincinat Pavelescu“. Participă la sărbătorirea lui Nicolae Iorga în iunie 1931, cu ocazia aniversării a 60 de ani, care a avut loc la Catedrala „Sfântul Ioan“ din Ploieşti, conferenţiind despre „Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga“.
În modestia sa a afirmat „că se simte grozav încercat în faţa marii probleme: «aceea de a vorbi despre titanul gândirii universale», care cu mult curaj“ după care cu mult curaj „povesteşte viaţa d-lui Nicolae Iorga şi cu date precise expune intensa activitate a apostolului de la Vălenii de Munte“, arătând că „Bogăţia lui Nicolae Iorga n-au fost palatele, bogăţia lui a fost mintea. Luxul lui n-au fost hainele scumpe, luxul lui a fost un ghiozdan plin cu hârtii, pe care trebuia să aştearnă sfaturile şi învăţăturile frumoase pe care le avem astăzi. Distracţia lui Nicolae Iorga n-au fost banchetele şi petrecerile; a fost cercetarea trecutului nostru.“ Pentru ca în aprilie 1935 să publice în revista „Pământul“ din Călăraşi un articol vibrant despre personalitatea lui Nicolae Iorga intitulat „Vivat pater patrie“. Radu Cosmin a ţinut expuneri şi la Institutul de Cultură Italiană Filiala Ploieşti alături de colegii săi N. Simache şi D. Munteanu-Râmnic. Astfel la 3 aprilie 1938 a vorbit despre “ Secolul de aur al Împăratului Octavianus Augustus “ cu ocazia aniversării a două mii de ani de la moartea împăratului. De fapt prof. Radu Cosmin era membru de onoare al Institutului de studii latine, secția Ploiești, alături de C. Rigu, A. Moșoiu, I. A Bassarabescu și Dem. Munteanu-Râmnic. Alături de prof. Pană Popescu, arhitectul Toma Socolescu, ziaristul Florea Voican şi Emil Condeescu, Radu Cosmin participă la sărbătorirea lui D. Munteanu-Râmnic în ziua de 5 iunie 1931 la grădina „Paradis“ din Ploieşti. Prin discursul său, Radu Cosmin „a subjugat asistenţa cu darul său oratoric, descriind sufleteşte pe d-l Munteanu-Râmnic“. A rămas în memoria ploieştenilor vibranta conferinţă cu caracter patriotic „Patria şi cultul ei“ pe care Radu Cosmin a susţinut-o la societatea „Cultul Patriei“ condusă de Prof. Pană Popescu în anul 1932 tot în cadrul acestei Asociaţii, Radu Cosmin a mai prezentat în anul 1931 cu ocazia Festivalului cultural naţional desfăşurat la teatrul „Modern“, conferinţa „Să întărim sufletele“. Pentru Radu Cosmin „cel mai mare ideal trebuie să fie cultul patriei, singurul în stare de a păstra fiinţa unei naţiuni“. Încheia fulminanta sa conferinţă cu îndemnul „Unde e scăparea? În sufletele noastre! Să fim treji şi cu ochii la icoana patriei!“ Această conferinţă a fost publicată în broşuri în număr mare şi distribuită gratuit elevilor prahoveni. Radu Cosmin a fost membru al Aşezământului Cultural „Nicolae Iorga“ alături de Stoica Teodorescu, Pană Popescu, Dr. I. Negruzi, I. Ionescu-Quintus, Mihai Galiţa, Dr. Horodniceanu, ş.a.
În anul 1933, Radu Cosmin se implică în reuşita acţiunii de colectare a ajutoarelor în folosul văduvelor şi copiilor orfani din Ţara Moţilor care a avut loc sub patronajul Clotildei Mareşal Averescu. Din realizarea idealului naţional Radu Cosmin a făcut crezul vieţii şi activităţii sale militând în acest sens cu ardoare. Radu Cosmin a militat pentru intrarea României în război pentru împlinirea noului ideal naţional. În acest context cu ocazia Congresului Ligii Culturale de la Ploieşti din anul 1910, el publică poezia cu un larg ecou: „Vrem Ardealul“, pe care o dedică regelui Carol I: „De-ai uitat, O Vodă Carol, pilda marelui Ştefan Ce, bătrân prindea în mână viforosu-I buzdugan Şi punea pe plete albe lauri verzi de bărbăţie, Lasă altora mai tineri buzduganul tău să-l ţie, Iar de nu te lasă glasul sângelui ce-l porţi în vine Să-ţi pui laurii de aur al Victoriei latine, Spune altuia să cheme pe vitejii din munţi şi plai Şi cu cinste să-mplinească visul sfânt al lui Mihai“.
Versurile au circulat şi în Transilvania. Astfel, o clasă întreagă de la Liceul din Blaj a fost pusă sub cercetare judecătorească pentru vina de a fi răspândit această poezie. În timpul vieţii sale a călătorit mult prin Europa, impresiile din călătoriile din perioada 1928-1938 le-a cuprins în volumul „Drumuri de lumină“. Radu Cosmin s-a aflat într-o intensă corespondenţă cu o serie de personalităţi cultural ca Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Al. Stamatiad Al. Cazaban, I. A. Bassarabescu, Damian Stănoiu, Emanoil Bucuţa, G. Tutoveanu, Victor Eftimiu, Ion Petrovici, Ion Minulescu, D.N. Burileanu şi mulţi alţii. Din această vastă corespondenţă redăm o singură epistolă în versuri primită de Radu Cosmin de ziua onomastică de la fostul său coleg de la liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti, profesorul şi scriitorul I. A. Bassarabescu:
„Cosmin – Nicolae-Radu, / Tânăr şi vânjos ca bradu ’,/ Nicolae – R-Cosmin /Dulce ca cel mai bun vin /Radu-Cosmin – Nicolae: /Să-ţi dea Dumnezeu o clae /De împliniri fericite /Toate de tine dorite /Şi’n fruntea lor, pe dreptate /Ne’ntrecuta sănătate /Senină ca’n Grigorescu “/
Te sărut, /Bassarabescu /La anu’ şi la mulţi ani /Cu bucurie şi …bani!
6. XII. 1943
În ziua de 6 ianuarie 1937 îl găsim pe Radu Cosmin prezent la Festivalul studențesc prahovean alături de avocatul Grigore Ivănceanu, Alex Constant (1906-1986) și poetul Radu (Demetrescu) Gyr (1905-1975) autorul celebrei poezii scrisă în închisoare „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!“. La acest festival Radu Cosmin face supă știința noastră prima sa referire care îl încadrează ca simpatizant al mișcării de extremă dreaptă.
În perioada celui de-al doilea război mondial informaţiile despre activitatea profesorului şi scriitorului Radu Cosmin se răresc. Ştim cu precizie că nu s-a implicat în politică, nu a fost membru al nici unui partid, avea oroare de politică. Nu cunoaştem date despre familia sa, dar este inexplicabil de ce autorităţile comuniste au hotărât ca în perioada 1949-1959, Radu Cosmin să fie plasat în domiciliu forţat la Pucioasa. În ziua de 26 februarie 1959 profesorul va înceta din viaţă. Ca un amănunt care nu trebuie neglijat, amintim că concitadinul nostru prof. univ. dr. Alexandru Popa care l-a cunoscut pe Radu Cosmin în perioada domiciliului forţat de la Pucioasa ne vorbeşte în textul său „Amintiri şi documente despre Radu Cosmin“ pe care l-a publicat în prestigioasa revistă ploieşteană „Atitudini“ nr. 4 (33) din octombrie-decembrie 2009. M-a emoţionat faptul că ori de câte ori avea prilejul aprindea o lumânare la mormântul profesorului.
Credem că în memoria lui Radu Cosmin la 56 de ani de la moarte, ar fi cazul ca cei îndrituiţi să-i nemurească amintirea prin acordarea numelui său unei străzi din Ploieşti şi chiar să-l declare cetăţean de onoare post-mortem, ba ar merita chiar un bust în locul papistaşului rege Henric al IV-lea din faţa liceului unde a predat Radu Cosmin. Cu părere de rău constatăm că valoroasa monografie „Sub semnul Minervei“ publicată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea liceului „Sfinţii Petru şi Pavel“ strămoşul actualului Colegiu Naţional „I. L. Caragiale“ nu cuprinde nici un medalion despre activitatea şi personalitatea unor dascăli ca profesorul de limba franceză, publicist şi scriitor Radu Cosmin pe numele său adevărat Nicolae Tănăsescu (1879-1959) mai ales că unul din coordonatorii volumului, distinsul Vasile Moga este profesor de franceză.
Nu mai vorbim de profesori ca Stoica Teodorescu, autor a unei monografii despre liceul cu nume de sfinţi, M. Galiţa, D. Munteanu-Râmnic şi mulţi alţii dacă tot batem monedă pe tradiţie. Se vede că nu s-a apelat la izvoare şi mai ales la specialiştii în istorie locală – se simte lipsa unora ca regretatul prof. Paul D. Popescu, Ion Jercan, Mihai Apostol şi mulţi alţii. După ştiinţa mea, o parte din arhiva personală, corespondenţa sa, atâta cât a scăpat de ochii vigilenţi ai Securităţii, se găsesc în colecţiile Muzeului ploieştean. Regretatul Nicolae Simache alintat de ploieşteni drept Cyrano de Cosminele din cauza nasului său enorm, a adunat „sireacul“ ca să doarmă pe ele muzeografii de modă nouă, în loc să le introducă în circuitul ştiinţific. Oare şi acestea au „ştampila“ de Secret de Serviciu mai ceva ca în unităţile din sistemul de ordine şi siguranţă publică?
Oare muzeograful care le are în custodie se tot „ocupă“ de ele până iese la pensie ca să scrie şi el o monografie sau să editeze un volum de documente. După ştiinţa mea s-a ocupat de personalitatea şi opera lui Radu Cosmin, defunctul muzeograf Ion Jercan, atât cât a putut şi el, că era deficitar la studii, câte le avea erau făcute pe bucăţele şi la fără frecvenţă, ca mulţi alţi foşti muzeografi.
În încheierea acestui succint medalion despre dascălul Radu Cosmin căruia i-a trecut prin mână numeroşi elevi care au ajuns oameni de cultură şi ştiinţă, fiind el însuşi un om de cultură de excepţie cu un destin trist spre finalul vieţii, introducem în circuitul publicistic un „Interviu luat în seara zilei de 29 mai 1936“ şi intitulat „De vorbă cu Dl prof. Radu Cosmin“. Nu ştim cine este „beneficiarul“ acestui interviu şi nici dacă a fost publicat.

Bibliografie:
Constantin Dobrescu, Mihai Rachieru, Viaţa culturală a Municipiului Ploieşti şi a Judeţului Prahova (1900-1948) Documente, Editura Silex, Bucureşti, 1997
Constantin Dobrescu, Memoria documentelor, Ploieşti, Editura Elapis, 2011
Nicolae Dumitrescu Ploieşti Orizonturi culturale de ieri şi de azi, Ploieşti, 2005 Consiliul Judeţean Prahova. Slăbuţă lucrarea pentru faima de mare „condeier“ şi senior al spiritului ce se vrea să fie autorul. Iată pe ce dă banii Excelenţa Sa, Strănepotul lui Mihai Viteazul, baron de Prahova. E inadmisibil ca lui Radu Cosmin să i se acorde la pag.185 exact 17 rânduri pricăjite Mai multe rânduri îi dedică profesorului patriot şi scriitor, distinsul şi onestul Marian Chirulescu în Dicţionarul amintit la Bibliografie fără a avea pretenţii de mare specialist în toate, ca toţi activiştii P.C. R. convertiţi în oameni de cultură europenişti. În loc să fie un consomé cultural cartea este un ghiveci călugăresc. Sunt tare curios în baza căror criterii i-a scris academicianul Eugen Simion Cuvântul înainte.
Constantin Dobrescu (în colab.) Nicolae Iorga şi Prahova (1889-1948) Documente, Editura Scrisul prahovean, Ceraşu, 2000, Ediţia a doua
C.M. Râpeanu şi N.I. Simache, Contribuţii la Istoricul presei prahovene, Muzeul de Istorie al Judeţului Prahova
Paul D. Popescu, Ploieşti II. O istorie în date și imagini, 2003.
Ion Jercan, Portrete prahovene, Editura Bioedit, 2003.
Ion Jercan, Radu Cosmin în „File din trecutul istoric al Judeţului Prahova“ editat de Muzeul de Istorie Prahova, Ploieşti, 1971.
Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalităţi prahovene – dicţionar bio-bibliografic, Ediţia a II- a,Editura Premier, Ploieşti, 2002
Radu Cosmin, Satire, Bucureşti, 1916
Paul D. Popescu, Mariana Răduş, Între aspiraţii şi împliniri, Liceul de matematică-fizică „I. L. Caragiale“ Ploieşti, 1989
Gh. Buzatu și colab. Radiografia Dreptei Românești (1927-1941), Editura FF Press, București, 1996
Arh. Naţ. Prahova, Fund Şcoala primară Breaza, dosar 169/ 1935-1937
Gazeta Cărților 15-28 februarie 1939
Arh. Nat. Prahova, fond 261, dosar 25/1937
1936
De vorbă cu D-l prof. Radu Cosmin
Interview luat în seara zilei de 29. V. 936.
1. Ca tânăr ce literatură v ’a pasionat?
Înclinaţia mea de dascăl se vede că a fost în legătură cu un instinct de pondere, de sănătate şi de frumuseţe clasică. Am avut un fel de rezervă instructivă faţă de romanele – foileton, de haiduci şi de literatura prea vulgară. Din liceu m’au pasionat clasici români şi clasici francezi. Literaturile străine le-am citit mai întotdeauna în traducere franceză sau în traducere românească, care nu adevereşte adagiul „traduttore, tradittore“. Cu asemenea structură sufletească şi cu asemenea ideal de literatură am început a scrie versuri chiar depe băncile liceului Carol I din Craiova, căci eu am învăţat la acelaş liceu cu N. Titulescu, George Cristescu (al II-lea Edison ), savanţi doctori Traian Nasta şi Ion Jianu, prof. univ. latinist I. Marinescu şi generalii Bădescu-Job şi N. Condiescu, actualul preşedinte al soc. Scriitorilor români. 2 Am publicat deasemenea versuri în „Foaia interesantă“ a lui Gh. Coşbuc şi în “„Floarea albastră“ a lui Antimireanu. Tot cursul universitar, în admiraţia vechilor mei dascăli de la litere şi filozofie (ca Titu Maiorescu, Coco Demetrescu, Rădulescu-Motru, Tocilescu şi alţii) mi-am ocupat întregul timp la Bibl. Fundaţiilor Carol şi Academiei Române, iar 3 disciplina filozofică şi în deosebi critica lui Titu Maiorescu mi-au dat acea circumspecţie şi acea preţuire a operei scrise, că, din cauza autocriţiei, poate prea exagerate un şir de ani poate că nu am publicat nimic. În timpul acesta, colegul meu, P. Cerna, se afirma tot mai mult. Târziu, ca profesor, am început publicarea mai intensă şi continuă de versuri şi proză. Toată activitatea mea literară însă, fie de începător, fie de creaţie matură, a avut ca însuşiri dominante lirismul sincer şi cald al unui om adevărat, lipsit de orice umbră de artificialitate. Eu nu am scris versuri sonore, pastişate după modelele străine ; străine şi de simţire şi de gândul nostru românesc. În sonetele mele, în odele şi chiar în satirele mele, lirismul, de factură clasică în ce priveşte forma, redă simţiri adevărate, simţiri trăite, iar nu închipuite. Suflet cu structură armonioasă, cu disciplină mintală, cu acel cult al ordinei şi al armoniei în toate, s’a ciocnit dureros de asimetriile vieţei, s’a simţit jicnit de turpitudinile unui mediu viţiat, s’a simţit chinuit de sărăcia culturală şi morală a atâtor favoriţi ai soartei, care ocupau sau ocupă locul I la conducerea treburilor ţării. Prea bun roman şi prea cinstit suflet, din sinceră indignare a ţâşnit flacăra usturătoare a satirei cu care mi-am tăiat drumul cel mai drept în literatura contemporană, cum zice poetul latin „Indignaţia facit versus“. Din acest lirism şi din acest spirit de satiră au eşit, până acum tipărite, următoarele opere: – Volumul de satire (satire epico-erotice, satire sociale, satire didactice, satire politice) — Pagini de pribegie, scrise în timpul refugiului în Moldova şi în Rusia, pagini rupte din sufletul chinuit nu numai al autorului, dar al unui neam întreg. – Prin Ardeal, scris îndată după război, în care zugrăvesc frumuseţea de rai a pământului nostrum dezrobit de peste Carpaţi, luptele politice, culturale şi de vitejie ale unor fraţi ţinuţi de mii de ani în război şi care totuşi au dovedit uriaşa vitalitate fizică, sufletească şi intelectuală a acelora care au dăinuit în pofida duşmanilor noştri şi a unei soarte vitrege. – Românii la Budapesta, în două volume. Primul volum: Dezrobitorii, în care descriu luptele de vitejie antică purtate la Tisa şi pe Pusta ungară, precum şi frumuseţile epice şi anecdotice ale oştenilor români în toiul luptelor. Al doilea volum intitulat: În capitala lui Bela Kuhn redă icoane pitoreşti şi plastice sub ocupaţia românească, frumuseţile capitalei maghiare şi părţile de laudă ale multora din conducătorii maghiari vechi sau noi, dintre aristocraţia maghiară cu care în zilnic contact am putut scrie ca un adevărat istoric, după lozinca consacrată : Sine ira et studia (fără ură şi părtinire). Observator şi părtaş al vieţei de clopot, de nervozitate, de prăbuşire şi de dibuire socială, am zugrăvit într‘o serie de nuvele, publicate în două vol. (Aşa e viaţa şi Trei femei) cultura din societatea noastră românească din timpul din şi de după războiul mondial. Aici am dovedit a fi unul din cei mai sinceri nuvelişti – realişti. Dar simţământul epic pe care l’am dovedit în poemele mele şi în satirele mele, ca şi biciul usturător pe care odinioară îl înflorisem cu versuri aurite, acum le întrebuinţez într‘o mai vastă operă de satiră social, în romanul „Babylon“, apărut în 2 vol. „Babylon“ e Bucureştiul de după război, e o frescă multicoloră şi multisonoră a tuturor colţurilor Bucureştilor noştri, variat alcătuite şi scrise nu păsăreşte, ca acel Galimatics, în zilele noastre de începători, – nici măcar cu gramatica şi sintaxa celor patru clase de liceu însuşite, – romane care au avut un formidabil succes şi care a influenţat în cea mai largă măsură o pleiadă întreagă de noi romancieri, dintre care nu puţini şi-au amestecat în paginile lor reminiscenţe din Babylon, unele aproape ad-litteram. Un lung şir de ani, în faţa potopului „de opere literare ce inundau toate pieţele publicisticii româneşti, înspăimântat, am depus pana rămânând în expectativă – armată. În acest timp, purtând în suflet rănile încă deschise ale destrămărei în care îmi vedeam ţara, am pribegit pe toate pământurile româneşti, ca inspector general al propagandei cultural şi conferenţiar, contribuind la consolidarea culturală şi sufletească a noilor provincii. În lunile de vară sau primăvară renăscătoare de viaţă şi de nădejdi, cu puţinul strâns din leafa de profesor, de conferenţiar sau din venitul cărţilor, am cutreierat mai toate ţările Europei, aducând şi frumuseţea colţurilor de rai întâlnite şi pe alte meleaguri şi comorile risipite în muzeele de artă ale apusului şi adâncimea culturii din bibliotecile, teatrele sau conferinţele strălucitelor ţări din occident.

2. Întrucât articolele pe care le publicaţi în diferite ziare sunt în majoritate descrieri de locuri vizitate de D-voastră străinătate, n’aţi putea să-mi spuneţi rezultatul educației pe care îl poate avea cineva din asemenea călătorii?
Rezultatul educativ ce poate avea un om de cultură şi de simţire artistic prin ţările pe care le vizitează e covârşitor. Călătoriile întregesc şi clarifică toate noţiunile culese din cărţi. O călătorie, pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă, e o carte vie, e o bibliotecă vie. Bătrânii noştri ziceau de un om care a călătorit: „E un om umblat, ştie multe“.
3. Dar ţara noastră nu are poziţii tot aşa de interesante ca şi celelalte ţări?
Recunosc că şi ţara noastră, într’o fericită sinteză, posedă toate frumusețile pământeşti şi tot pitorescul necesar, ce ar putea atrage pe cei mai pretenţioşi turişti., dar, pentru a putea fi cercetată şi cunoscută îi lipsesc ceea ce din belşug turistul întâlneşte în străinătate : drumurile de fier şi şoselele admirabile pe care autobuzele sau maşinile de turism te-ar putea duce la cele mai înalte înălţimi. Lipsesc hotelurile sau hanurile imperios necesare celor plecaţi în drumeţii. Lipsesc acei oameni formaţi pentru a şti să primească un călător şi să-l găzduiască fără a-l spolia. Lipseşte curăţenia şi confortul pe care în Elveţia, în Franţa, în Italia sau Cehoslovacia le găseşti din belşug.
4. Ca inspiraţie poetică, numai natura vă atrage, nu şi sufletul omenesc?
Din contră, în toate călătoriile mele, după cum în orice sat sau oraş, după ce am vizitat înfăţişarea lui, pieţele, străzile, bulevardele, statuile, etc., am intrat într’o biserică pentru a cunoaşte puterea de credinţă şi de pietate a localnicilor, după cum am intrat în teatre sau în muzee, ca să cunosc frumuseţile eterne ale artei şi literaturii, cu care se adapă poporul în mijlocul căruia mă aflam, tot aşa o pot spune fiecăruia, că – pentru orice călător partea principală a călătoriei trebuie să fie aportul sufletesc şi intellectual, cu care se întoarce din drumeţia lui.
5. Ce ţări aţi vizitat şi care v’au lăsat o impresie mai adâncă?
Am vizitat întreaga Cehoslovacie şi trei părţi din Germania, întreaga Austrie, Ungaria, toată Elveţia, toată Belgia, toată Franţa, toată Italia cu Sicilia şi aproape întreaga Iugoslavie, cu întreaga coastă a Dalmaţiei şi o parte din Rusia. Toate şirag de nestemate ale pământului, mărgăritare, diamante şi smaralde, dar printre care Italia, ca şi marele Mogol străluceşte în mijlocul Europei, întrecând în frumuseţi şi culturale şi artistice, toate ţările lumei. Italia e şi rai pământesc, şi vatră de lumină, şi leagăn de vitejie şi izvor al tămăduirei pentru toate sufletele şi pentru toţi călătorii din orice parte a lumii. Dealtfel, în Italia, la fiecare pas, ai viziunea întregului glob geografic. Pe străzi, în biserici, în muzee, pe munţi, în grote sau pe mările ce o înconjoară, te izbeşti de toate naţiile şi de toate limbile pământului. Italia e cea mai vastă şi cea mai fermecătoare şcoală de educaţie a omenirii.
6. Se poate forma o grupă aparte ca gen literar – literatura descriptivă. Şi operele căror scriitori mai pot intra în această grupă?
Da! dacă scriitorii sunt acei, care nu-şi publică numai impresiile prozaice ce le poate avea orice muritor : detalii de călătorie, de confort, aventuri, nimicuri cotidiene, etc., etc., ci au darul de a reînvia sau de a sugera o viziune sintetică a vieţii pământeşti şi spirituale a unei ţări, regiuni sau localităţi, desigur că aceşti scriitori pot întrece în utilitate pentru marea masă a cititorilor şi pe geografi, şi pe istorici, si pe critici de artă sau literatură şi chiar pe cei mai trâmbiţaţi poeţi, care în versuri ca flăcări de artificii îşi creează o ieftină reputaţie. Aceşti scriitori pot de bună seamă forma un gen de literatură de un înalt merit literar şi cultural. Ei pot fi chiar educatorii mult mai plăcuţi ai tinerilor generaţii de elevi şi studenţi, care ar putea găsi într’o operă bine scrisă de impresii de călătorie mai multe şi mai plăcute noţiuni utile decât n’ au strâns în câţiva ani de studii siluite şi neasimilate. În fruntea lor, stă de bună seamă maestrul maeştrilor, acest Millet şi acest Grigorescu al poeziei noastre, Mihail Sadoveanu, iar dintre oamenii de ştiinţă cu suflet de poet şi cu caldă simţire românească e prof. I. Simionescu, ale cărui teme variate reînviază România pitorească a lui Alexandru Vlahuţă, fireşte mai adaptată şi mai didactic scrisă pentru actuala generaţie, atât de ignorantă în ceeace priveşte Geografia solului şi pitorescului românesc.
7. Dacă v‘a impresionat şi omenirea anume ce latură a ei v’a preocupat mai mult?
Omenirea? Născut cu un fond eminamente uman, cu o educaţie fundamental creştină din cea mai fragedă copilărie, ca şi fiul lemnarului din Nazareth, mi-am mistuit inima pentru mila celor mulţi şi horopsiţi. În satirele mele politice şi sociale, am biciuit toate nedreptăţile şi toate fărădelegile cu care cei mari, care nu şi-au cunoscut menirea şi datoria, au apăsat umerii nevolnicilor. După cum fiecare lovitură de biciu sau de bâtă pe spinarea unui cal sau unei vite de povară mi-a sângerat propria mea inimă, tot aşa m’ am revoltat până la lacrimi și până la blestem de neghiobia, de cruzimea de inconştiența sau de îngâmfarea celor mari faţă de cei mici. – Am biciuit fără cruţare pe toţi ticăloşii unei societăţi pe care o doream mai bună şi dacă în epoca antebelică am avut putregaiul nostru pe care l’ am înfierat, astăzi, când plăgile sociale, după răsboi, au cangrenat ameninţând însăşi viitorul acestei naţii, îmi simt sufletul şi mai însângerat de câte văd la fiecare pas. Politicienii veroşi, aleşi la mezatul votului plătit, banchetelor ordonate şi ai stăpânilor periaţi ziua şi noaptea, o lipsă de demnitate şi românească şi cetăţenească care a compromis numele de român peste graniţă. Cultul incompetenţei, ridicat la dogmă de stat, oţelit cu mănuşa unei dictaturi ce silueşte conştiinţele şi apasă ca o piatră de mormânt sufletele cele mai curate. Un haos social şi politic ce pare preludiul unui apocalips inevitabil. Răsturnarea valorilor, îngenuncherea talentelor, desconsiderarea celor umili retribuiţi, cocoţarea la posturi de comandă a tuturor aventurierilor ocrotiţi de votul universal, de basamacul cârciumilor de sat, de baionetele jandarmilor plătiţi şi cumpăraţi de lista de ghioace, de bâta şi pumnalul mercenarilor cu sau fără carte, deplasarea idealului studenţesc dela aprică de mucenic al sărăciei, la învârteala rentabilă a gardelor pretoriene în serviciul cutărui partid sau matador politic. „Încotro mergem?“ se întreba acum vreo patrusprezece ani Rathenau. „Quesque tandere?“ Se întreba acum două mii de ani Cicero în faţa putregaiului la invadarea Romei, terorizate de bandele lui Catilina şi dacă Shakespeare prin gura lui Hamlet a spus odinioară: „E ceva putred în Danemarca!“ Dacă ar cunoaşte România de azi, de bună – seamă că Hamlet ar zice: „E totul putred în România!“
8. Ce credeţi despre literatura actuală ca artă?
Categoric şi literat din generaţia veche cu professor cu criteria sănătoase de artă şi cultură şi mai ales ca roman incorijibil, cred că 90% din arta literaturii de faţă este fundamental obscură, anarhică şi dezolantă. Rene Dominic spunea undeva: „orice carte care răscoleşte poftele josnice ale fiinţei noastre, care nu înalţă sufletul spre sfere mai senine şi care nu îmbogăţeşte mintea cu lucruri mai frumoase şi utile, e o carte şi rea şi primejdioasă. Sentinţa aceasta se poate aplica la majoritatea industriei noastre literare de azi.“
Prof. dr. Constantin Dobrescu

Topice: Studii | Comments Off on Radu Cosmin

Comentarii închise.