Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Bustul lui Nicolae Filipescu de la Focşani

de Constantin Dobrescu | Decembrie 4, 2015

La zece ani de la încheierea primului război mondial (1914-1918), mai precis la 18 martie 1928 „într-o atmosferă deosebit de înălţătoare s-a dezvelit bustul lui Nicolae Filipescu” la Focşani. Acest monument de for public a fost amplasat în faţa teatrului „Patria” şi era un act de înaltă veneraţie postumă a personalităţii lui Nicolae Filipescu. Iniţiatorul acestui monument de bronz ridicat prin subscripţie naţională a fost Teodor Ienibace, fiind primul monument al marelui bărbat de stat Nicolae Filipescu (1862-1916) şi este opera sculptorului român Oscar Späthe (1875-1944). Sculptorul este autorul a numeroase monumente răspândite aproape în toată ţara printre care se detaşează cele ce eternizează personalităţi ca Costache Negri la Galaţi, Mihai Viteazul la Călugăreni, domnitorul Barbu Ştirbey la Bucureşti, statuia reginei Elisabeta a României de la Sinaia, bustul lui I. L. Caragiale din marmură de Ruşchiţa, bustul lui Alexandru Vlahuţă din Râmnicu Sărat, cel al lui George Bariţiu, Alexandru Moruzi la Galaţi (distrus de comunişti în 1948), bustul generalului Eremia Grigorescu la Timişoara, Mihai Eminescu din judeţul Suceava, bustul dr. Aristide Serfioti de la Galaţi (1933), monumentul lui I. C. Brătianu din Galaţi (1926), statuia doctorului C. I. Istrati din parcul Carol I din Bucureşti (1928), Monumentul Eroilor din Războiul de Independenţă (monumentul dorobanţului) din Craiova (1900) etc.
Acest monument a fost ridicat în semn de preţuire a locuitorilor din Focşani pentru activitatea desfăşurată de Nicolae Filipescu pentru reîntregirea neamului. A revenit oraşului Focşani, oraşul leagăn al Unirii, onoarea de a fi „cel dintâi care să comemoreze memoria lui Nicolae Filipescu „cel care s-a jertfit pentru unirea cea mare”.
Demersurile pentru ridicarea monumentului datează din anul 1919 şi preşedinte al Comitetului de Iniţiativă a fost T. Basarabeanu. Licitaţia pentru executarea bustului a fost câştigată de Oscar Späthe. Pentru ridicarea acestui bust s-au strâns 400.000 de lei, dar inaugurarea „ar mai fi durat dacă nu dădea d. Argetoianu 100 mii lei”.
De menţionat că al doilea bust executat de sculptorul Oscar Späthe ce-l reprezintă pe Nicolae Filipescu a fost dezvelit în 1932 la Palatul Cercului Militar Naţional. După ştiinţa noastră, un bust al lui Nicolae Filipescu se mai află şi la Mănăstirea Dealului. De menţionat că la Focşani, sculptorul Oscar Späthe a mai executat şi basorelieful în memoria generalului de brigadă Ion Raşcu, precum şi Monumentul eroilor putneni din 1877 (1921).
Pentru că actualele manuale de istorie conţin foarte puţine informaţii, sau deloc, despre Nicolae Filipescu, credem că este cazul să-i schiţăm un crochiu pentru ca elevii şi nu numai, să cunoască activitatea şi personalitatea lui Nicolae Filipescu. Acesta a fost una dintre cele mai pitoreşti şi puternice figuri politice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor. Boier din neamul Filipeştilor cu rădăcini încă din secolul al XVI-lea care erau descendenţii marelui Logofăt Staico din Bucov de Prahova, împreună cu boierii Cocorăşti şi Kreţuleştii. Remarcăm că tânărul şi eruditul istoric Dorin Stănescu aminteşte parţial aceste lucruri în valoroasa sa monografie „Un vechi târg stins – Bucovul” publicată în anul 2001 la Editura „Scrisul prahovean”. Tatăl său, Grigore, era Vornic iar mama sa provenea din neamul Rosetti. Era rudă cu I. G. Duca, bunica lui I. G. Duca era Cleopatra Filipescu sora tatălui lui Nicolae Filipescu. A primit numele de Nicolae în memoria bunicului său Nicolae, fiind botezat în ziua de 6 ianuarie 1862 la biserica Kreţulescu, avându-l naş pe prinţul Ion Ghica (1830-1891).
Entuziasmat de izbucnirea războiului de independenţă, deşi avea numai 15 ani, Nicolae Filipescu a cerut cu toate că se afla la studii liceale în Elveţia la Geneva să fie înrolat voluntar. Studiile universitare le-a efectuat la Paris, devenind doctor în drept.
În anul 1885 Nicolae Filipescu s-a căsătorit cu Maria Blaremberg, fiica colonelului C. Blaremberg fost aghiotant al domnitorului Cuza şi apoi al lui Carol I. A avut şase copii, doi băieţi şi patru fete.
Aşa cum îl descriu I. G. Duca şi Octavian Goga, Nicolae Filipescu era o personalitate vulcanică, excesiv de pătimaş, violent ca un tigru şi bun ca un copil, iute la mânie. A fost implicat şi în afaceri petroliere, fiind alături de Alexandru Marghiloman şi Th. Rosetti şi ginerele său Dinu Anastasie Stolojan, acţionar la societatea „România” cu 317 acţiuni. De asemenea, Nicolae Filipescu era şi membru în Consiliul de Administraţie al băncii Marmorosch-Blank.
În luna noiembrie 1885 înfiinţează ziarul „Epoca” la care au colaborat printre alţii George Coşbuc, Gheorghe Panu, I. L. Caragiale, Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Gheorghe Rosetti, Gr. Ventura, Anton Bacalbaşa, Barbu Ştefănescu Delavrancea etc. La vremea respectivă acest ziar era organul de presă „cel mai citit şi mai vioi al timpului”. Nicolae Filipescu a coordonat publicaţia al cărei patron a fost până la sfârşitul vieţii. Pentru el jurnalismul nu a fost o afacere ci o trambulină în cariera politică. În jurul „Epocei” s-au grupat tinerii Consevatori. În perioada dinaintea războiului mondial ziarul „Epoca” era, alături de „Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga, publicaţia care a militat pentru „intrarea în acţiune”.
La 9 februarie 1893 este ales primar al Bucureştiului, funcţie pe care o deţine timp de doi ani, până în anul 1895. În această funcţie s-a dovedit bun gospodar, iniţiind modernizarea Capitalei, introducând tramvaiul electric, executarea canalizării oraşului, construcţia de băi populare, hala Traian, Observatorul Astronomic, gara Obor. Nicolae Filipescu a rămas în istoria Bucureştiului prin elaborarea planului cadastral al Capitalei, a stabilit reguli clare pentru practicarea unui comerţ civilizat, a ridicat şcoli, a transformat câmpia Filaretului în parc, a angajat pe Ionescu-Gion pentru scrierea unei Istorii a Bucureştilor. În timpul mandatului său, Bucureştiul cunoaşte pentru prima dată iluminatul cu gaz.
În anul 1885 devine pentru prima dată deputat în circumscripţia Brăila, fiind şi primar al Brăilei, deasemenea în comuna Filipeşti din judeţul Brăila Nicolae Filipescu avea o moşie.
În perioada 1900-1901 a fost pentru prima oară ministrul agriculturii în guvernul conservator P. P. Carp iar între anii 1910-1912 a îndeplinit funcţia de ministru de război. Din această funcţie s-a ocupat de înzestrarea armatei române cu armament modern, comandând în străinătate mitraliere, a construit Cercul Militar şi a înfiinţat liceul militar de la Mănăstirea Dealului. Acest liceu era unic în felul său în ţara noastră la acea vreme. Prin Înaltul Decret nr. 163 din 29 ianuarie 1929 liceul şi-a schimbat denumirea în Liceul Militar „Nicolae Filipescu”. Aici tinerii erau educaţi în cultul creştinismului, al dragostei de neam şi ţară, devenind „oameni de caracter şi oameni de acţiune”. Absolvenţii acestui liceu prestigios se mai numeau şi „Mănăstirenii”. Având în vedere că liceul militar de la Mănăstirea Dealului purta numele lui Nicolae Filipescu şi activitatea sa este continuată de liceul militar de la Breaza, ar fi un semn reparatoriu să se revină la numele iniţial.
Paralel cu activitatea administrativă a fost şi un luptător pentru realizarea idealului naţional. La 26 octombrie 1914 fondează Acţiunea Naţională, aripă antantofilă a Partidului Conservator, care se va transforma în 1915 în Federaţia Unionistă. Nicolae Filipescu, prin activitatea sa pe tărâm naţional, se confundă cu însăşi cauza românilor, toate întrunirile organizate de Federaţia Unionistă purtau amprenta impetuozităţii şi energiei lui Nicolae Filipescu. Acesta a fost cel care a cerut denunţarea neutralităţii României şi alăturarea României grupului Puterilor Antantei, după moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914). Discursurile sale sunt cele mai semnificative, în stare să toarne concepţia patriotică în formule de mare frumuseţe. Fraze ca „Sire, să mori în câmpia de la Turda sau să te încoronezi la Alba Iulia” rezuma gândirea momentului. Nicolae Filipescu a fost pentru mulţi „O Umbră, O Conştiinţă şi Un Caracter”. Pentru frumuseţea discursului, care a avut mare impact în opinia publică, ne permitem să redăm integral cuvintele lui Nicolae Filipescu adresate Regelui Ferdinand I: „Vei fi cel mai Mare Voevod al Ţării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: Domn al întreg Ardealului, al Ţării Româneşti şi al Moldovei. Sau, răpus în cel mai suprem avânt de vitejie a neamului, vei fi totuşi sfinţit ca erou naţional. De nu va fi nici una nici alta, grozav mă tem că nici praf nu se va alege de dinastie. De aceea mărirea ce ţi-o urăm, Sire, este să te încoronezi în Alba Iulia, sau să mori pe Câmpia de la Turda”.
A fost adept înfocat a implicării României în criza balcanică, astfel acesta a luat parte la campania din Bulgaria din timpul celui de-al doilea război balcanic în calitate de căpitan de rezervă al Regimentului 4 Roşiori din Corpul II armată.
Sobru în viaţa privată, a avut o singură aventură cunoscută cu frumoasa Olga Prezan, doamna de onoare a viitoarei regine Maria, împărţind favorurile amoroase ale acesteia, atât cu prinţul moştenitor Ferdinand, dar mai ales cu viitorul mareşal Ion Antonescu.
Gelos pe ceilalţi amanţi ai soţiei generalului Prezan, Nicolae Filipescu nu ezită să-l ameninţe pe principele Ferdinand „că-l va pălmui” dacă nu renunţă la aceasta, „fiind nebun după ea”.
Înzestrat ca orice om cu multe calităţi dar şi cu defecte pe măsură, Nicolae Filipescu, prin tot comportamentul său, a aruncat o pată de culoare în viaţa publică românească. Orator, ziarist, gospodar al Capitalei, lider conservator, toate au fost manifestări ale omului Nicolae Filipescu şi prin acestea a rămas în istorie.
Nicolae Filipescu nu a mai apucat să vadă realizarea idealului naţional pentru care militase cu ardoare, deoarece la 29 septembrie 1916, moare în urma unui atac de cord, la vârsta de 54 de ani.
Iată ce spunea despre Nicolae Filipescu, dr. I. Costinescu, fiul lui Emil Costinescu, în conferinţa sa „Figuri contimporane” prezentată la sala Dalles, în ciclul conferinţelor societăţii culturale „Tinerimea” în anul 1934: „În timpul celor doi ani de neutralitate este în continuă fierbere, ia parte activă la toate întrunirile „Acţiunii Naţionale”, ale „Acţiunii Patriotice”, „Ligii Culturale” şi „Uniunii latine”, unde se pune la cale lupta pentru împlinirea idealului naţional. Deşi era certat cu Take Ionescu, pe care l-a numit pasăre de pradă la apelul acestuia: „dacă-mi aprobă să cucerim Ardealul, îi rămân slugă toată viaţa”, Nicolae Filipescu se duce cel dintâi şi-i întinde mâna. Pornirea sa mergea până acolo încât era nedrept cu Ionel Brătianu, cu toate că era ţinut la curent cu ferma hotărâre a guvernului de a intra în război, prin tatăl meu Emil Costinescu ministrul finanţelor, în care avea cea mai mare încredere. România intră în război, Nicolae Filipescu se îmbolnăveşte, Robert de Fleurs vine să-l vadă. Vorbesc de război, de intrarea noastră alături de aliaţi: „Vezi, eu voi muri de inimă. Şi e logic: am avut în viaţă mai puţine idei şi mai mult sentiment… Am cugetat mai puţin, decât am iubit!”. Murind nu i-a rămas decât să mângâie cu degetele-i slabe harta ţării întegite şi să urmărească tot mai atent, atacurile trupelor”.
Revenind la dezvelirea monumentului lui Nicolae Filipescu, arătam că la acest eveniment a participat întregul corp ofiţeresc şi trupa din Focşani. La eveniment a participat şi o delegaţie de săteni din comuna Filipeşti, judeţul Brăila. Documentele vremii nu menţionează nicio participare a vreunei delegaţii din Brăila, unde Nicolae Filipescu fusese primar.
Ni se pare o enigmă faptul că Nicolae Filipescu, fost primar al Bucureştiului, cu o activitate deosebită, nu are un monument care să-i cinstească memoria ca un omagiu de pioasă recunoştiinţă pentru faptele sale. Totuşi iniţiative au fost, astfel ziarul „Curentul” din 30 octombrie 1936 menţionează despre întrunirea comitetului de iniţiativă pentru ridicarea unui monument lui Nicolae Filipescu sub preşedinţia lui C. Dimitriu, preşedintele Senatului, la care au luat parte patriarhul Miron Cristea, G. G. Mironescu, Valer Pop, Octavian Goga, D. R. Ioaniţescu, C. Xeni, Tony Iliescu, T. Pisani etc. Iniţiativa ridicării unui monument lui Nicolae Filipescu datează din anul 1930, fiind luată de Senatul României. S-au strâns 154.536 de lei. Primarul Bucureştiului, G. Domescu, a donat din partea primăriei 300.000 de lei pentru monument. S-a ales un nou comitet de acţiune din care făceau parte şi Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”, patriarhul Miron Cristea, mitropolitul Visarion, generalul Mărdărescu, G. G. Mironescu, Octavian Goga, C. Xeni, Dem. Dobrescu etc. S-a hotărât ca la concursul pentru realizarea monumentului să participe numai sculptori români.
La solemnitatea de dezvelire a monumentului au participat din partea familiei văduva lui Nicolae Filipescu, miniştrii N. Costăchescu, Sever Bocu, generalul Alexandru Averescu, Constantin Argetoianu, M. Vlădescu, Gh. Lucasievici, Ionaş Grădişteanu, C. Hiot ministrul Palatului, Em. Antonescu, Grigore Gafencu, Petre Papacostea, N. Ottescu etc. De asemenea, a participat întregul comitet de iniţiativă al ridicării bustului: T. Basarabeanu, Lascăr Dimitriu, Dim. Prodan, T. T. Ienibace, Rainu Francisco, avocat, Ioan I. Ioan prefectul judeţului Putna, Vasile Antonescu primarul Focşaniului, alte notabilităţi, precum şi sculptorul monumentului Oscar Späthe.
Onorurile militare au fost date de o baterie din Regimentul 5 artilerie grea care îşi avea sediul la Focşani. Garnizoana Focşani a fost reprezentată de generalul C. Ştefănescu-Amza împreună cu coloneii Muscelu, Nadalu, Negruţ şi maior Roman.
Serviciul religios a fost oficiat de preoţii Botez şi Stoenescu.
În jurul monumentului se aflau numeroase coroane şi jerbe de flori, din care se remarca cea cu tricolor a „Cuibului de şoimi de la Mănăstirea Dealului” şi ale organizaţiei partidului poporului. În clipa când pânza de pe monument cade, trupa dă onorul iar muzica militară intonează marşul „La arme”.
Seria cuvântărilor este deschisă de T. Basarabeanu, preşedintele Comitetului de Iniţiativă a ridicării monumentului, care face un scurt istoric al iniţiativei ridicării bustului, resorturile care au generat această iniţiativă, cerând primarului Focşaniului „să păstreze monumentul cu pietate, ca o pildă generaţiilor ce vin”.
În continuare se dă citire scrisorii lui Nicolae Iorga adresată fiului dispărutului, Grigore Filipescu, în care se evocă personalitatea şi meritele lui Nicolae Filipescu. Se arată că „a veşnici figura aceluia care a fost Nicolae Filipescu, este a da un exemplu de vitejie şi cavalerism tineretului care se ridică, în ţara ale cărei hotare s-au lărgit şi prin necurmatele lui lupte pentru ideal”.
În continuare se citeşte telegrama ministrului afacerilor străine, G. G. Mironescu, care felicită comitetul pentru inaugurarea monumentului marelui bărbat de stat Nicolae Filipescu, „care va rămâne una din gloriile politice cele mai curate ale neamului românesc, prin patriotismul său ardent, prin loialitatea sa fără egal, prin spiritul său şi prin darul tainic de a însufleţii masele populare”.
Un omagiu emoţionant s-a primit şi din partea liceului militar Mănăstirea Dealului.
Teodor T. Ienibace citeşte o cuvântare scrisă de tatăl său T. Ienibace la 21 august 1919, special pentru viitoarea dezvelire a monumentului lui Nicolae Filipescu, pentru care a militat cu ardoare.
Din partea guvernului a vorbit ministrul Sever Bocu, care arătă şi în numele ardelenilor care l-au respectat pe Nicolae Filipescu, că aceştia se închină cu recunoştiinţă în faţa umbrei acestuia. Pentru Sever Bocu, ilustrul dispărut imortalizat acum în bronz „a fost un sol al istoriei”.
La rândul său, generalul Alexandru Averescu, după ce evocă câteva întâmplări cu Nicolae Filipescu, conchide că locul acestuia „stă între adevăraţii făuritori ai României Mari”.
În alocuţiunea sa, N. N. Săveanu, aduce în numele P. N. L. „un pios omagiu memoriei celui care se arată azi între noi în bronzul acesta neînsufleţit”. Pentru vorbitor, Nicolae Filipescu era un „admirator al trecutului de care era mândru, încrezător în măreţia viitorului, el n-a avut în viaţă decât o singură stea călăuzitoare, Iubirea de Patrie”. În continuare, N. N. Săveanu menţionează că atunci „când ceasul a sunat şi pentru noi, Filipescu a fost unul din străjerii neadormiţi care au veghiat la înfăptuirea idealului naţional. Ziua cea mai fericită a vieţii lui a fost aceea în care marele nostru Rege a încheiat Consiliul de Coroană cu urarea: „Cu Dumnezeu înainte”; pentru ca apoi mii de glasuri să cânte: La Arme!”. Nicolae Filipescu a fost în opinia lui N. N. Săveanu „Ostaş al marii noastre cauze naţionale, el alergase de mult sub drapelul ţării. Nu i-a fost dat să şi vadă patria mărită de la Tisa la Nistru, de amândouă malurile Dunării, până la Mare”. Oratorul felicita pe cei din Comitetul de Iniţiativă că „aţi ales un loc minunat pentru acest fiu al neamului, aici unde, altădată Milcovul despărţea pe fraţi; aici unde în apropiere, deasupra Susitei au bătut tunurile la Mărăşti; aici unde dincolo de Putna ele au semănat moartea la Mărăşeşti.
A mai luat cuvântul şi Constantin Argetoianu în „numele foştilor prieteni şi colaboratori” ai lui Nicolae Filipescu, menţionând că „unirea tuturor românilor a fost visul vieţii sale; nu încape îndoială că problema naţională l-a frământat neîncetat, în cea mai fragedă tinereţe, mai târziu sub sbuciumul apăsătoarei sale prietenii cu Aurel Popovici, şi, în fine, sub povara răspunderii factorului politic”.
De la această manifestare nu putea lipsi şi un reprezentant al presei. Astfel, în numele acesteia, C. Gongopol se face mesagerul foştilor colaboratori ai ziarului „Epoca”, care a fost „tribună şi drapel, avânt şi doctrină, ideal şi bătălie”. În încheiere, C. Gongopol afirmă „Nimic n-a lipsit gloriei lui, mereu el va lipsi gloriei noastre”.
Ca prieten din copilărie, coleg de universitate la Paris şi comiliton politic conservator, Ianoş Grădişteanu insistă pe calităţile sufleteşti ale lui Nicolae Filipescu, care a promovat politica instinctului naţional „moştenită din generaţie în generaţie”. În încheiere, acesta afirmă că Nicolae Filipescu imortalizat în bronz „va rămâne ca pildă şi izvor de fapte mari”.
În încheierea ceremoniei de dezvelire a monumentului ia cuvântul V. Antonescu, primarul Focşaniului, care „mulţumeşte comitetului iniţiator pentru frumosul dar ce-l face oraşului, asigurând că este o deosebită cinste pentru oraşul Focşani şi cetăţenilor săi să primească, să îngrijească cu sfinţenie şi să cinstească bustul ce imortalizează în bronz figura ilustrului patriot şi în veci neuitatului Nicolae Filipescu”.
De menţionat că bustul este înscris în lista monumentelor istorice (Cod L. M. I.: VN-III-m B-06575).

Bibliografie:

Universul, 21 martie 1928;
Dicţionar biografic de istorie a României, editura Meronia, Bucureşti, 2008, coordonator Stan Stoica;
https://ro.wikipedia.org/wiki/NicolaeFilipescu ;
Ion Bului, Atunci când veacul se naşte. Lumea românească la 1900-1908, editura Eminescu, Bucureşti, 1990;
N. Polizu Micşuneşti, Nicolae Filipescu. Însemnări, 1914-1916, tipografia „Universul”, Bucureşti, 1936;
Dan Petre, Mică enciclopedie de cultură şi civilizaţie românească, editura „PACO”, Bucureşti, 1998;
I.G. Duca, Portrete şi amintiri, ediţia a IV-a, editura „Cartea Românească, Bucureşti, f. a.;
Emanuel Bădescu, Istorii din Bucureştiul neogotic, Bucureşti, editura Vremea, 2015
Colecţia Planeta Bucureşti

Topice: Studii | Comments Off on Bustul lui Nicolae Filipescu de la Focşani

Comentarii închise.