Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”

de Adrian Botez | Martie 4, 2016

cop_rapan_pur-si-simpluEROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”, de THEODOR RĂPAN

Unul dintre cele mai proaspete volume sonetistice ( „Pur şi simplu – 154 Contrasonete” ), dintre tot mai des repetatele bijuterii ale lui THEODOR RĂPAN (volum ilustrat, mereu miraculos, de acelaşi DAMIAN PETRESCU, dintotdeauna! – de data aceasta, îmbinarea grafică-scris de mână redă verbului to graphein sensul originar… „comunicare urgentă-esenţializată”, „criză [expresivă] a sufletului”!), nu produce schimbări majore, în contextul viziunii poetice, „globale”, a autorului, sau al simbolisticii, de care face uz autorul, în celelalte ale sale precedente volume (dimpotrivă, gradul de ludico-histrionism benefico-vital a crescut, în prezentul volum – simţitor şi manifest!).
În schimb, se revelează, mult mai clar (şi la nivel de conţinut, şi la nivel de formă sonetistică), nostalgia după modelul terestru al Sacralităţii Sonetistice – WILLIAM SHAKESPEARE. Nu numai că este urmată, fidel, schema strofică a „BARDULUI WILL” (4-4-4-2), ci se încearcă (rezultatele sunt extrem de fluctuante, valoric!), precum în cazul Vasile Voiculescu, chiar o re-încarnare a Duhului shakespeare-ian. Cartea lui THEODOR RĂPAN stă sub semnul unui motto declarat-shakespeare-ian – Sonetul CXLVI: „Poor soul, the centre of my sinful earth…” – „Biet suflet, miez în josnica-mi plămadă…”.
Şi, în aceeaşi linie, Eros/Amor şi Thanatos redevin FRAŢI CONFUNDABILI (din triada sacro-mistico-fraternă Thanatos-Hypnos-Eros).

Pentru prima oară, izbitor, apare această confuzie dramatică (extrem-expresivă şi autoritară!), în sonetul răpanian: Iubită-Moarte. Încă de pe Coperta a IV-a: „Cârpaci actor, mi-am încheiat tirada!/Atât de multe vrut-am să-ţi spun, Doamne,/Încât din crud hăitaş ajuns-am prada/Tâlharilor, ce vor să mă condamne…//(…)Ultimele şoapte/Ofrande sunt pe-altarul nălucirii!//Daimonul tace. Nu merg mai departe!/Amor, vicleanul, stă la pândă-n scenă,/Armura-mbrac! Desigur, altă carte/Vom scrie-n doi! Reintru în arenă!//Cortina trag! E iarăşi primăvară! Amoris laus! Plugul minţii ară!” (cf. CLIV, p. 315) .

Discontinuitate-Continuitate, Moarte-Viaţă Reluată Ciclic, Cortină Coborâtă-Cortină Ridicată/Trasă… – …Renunţare la Luptă/Capitulare-Armură Reîmbrăcată, întru Triumful unor Noi Primăveri-Revelaţii Originaro-Paradisiace!

Histrionism şi contradictorialitate şi în funcţia Eros-ului: pe de o parte, frate cu Thanatos, pe de alta, la modul răpanian, SABOTOR ŞI PROVOCATOR, ghiduş („stil Ariel”!), al lui Thanatos, ridicând, din nou, MEREU! – cortinele (primăvăratice, întru nou ciclu existenţial!) ale vieţii şi îmbiind, iarăşi, la veghea tăişului brăzdarului „plugului minţii”!
Conştient de atingerea pragului de jos al senectuţii („Rânjind, în prag, m-aşteaptă bătrâneţea!” – cf. CXXXV, p. 277), sonetistul sacerdotal (care se simte „născut şi crescut” sub zodiile VERII, iar nu sub cele hibernale!) nu capitulează, ci negociază (de pe poziţii „colegiale”, pentru că Dumnezeu şi Sonetistul-Sacerdot conlucrează, întru demiurgie!), direct cu divinitatea: „Şaizeci de veri m-au scris! Bătrân de mine,/Aşez în pragul inimii Sonetul (…)//Ce-ar fi să faci tu, Doamne, o minune:/Mai naşte-mă o dată, dar nu spune!” (cf. II, p. 11).
Re-naşterea/re-încarnarea posibil să fie dorită, mistic (după atâta în-depărtare, destabilizatoare, mefientă şi malefică – de Ithaca Originarului: „Nici maluri nu-s, Ithaca se scufundă…” – cf. CXVI, p. 239) ), de către autorul „Pur şi simplului” (care nu este chiar „pur”, şi, mai cu seamă, nu e deloc „simplu”: Sonetistul Sacedot se vrea a fi obiectul unei operaţiuni necromantice disimulate şi al unui transfer clandestin de personalitate şi Duh!) întru…„shakespeare”-ianitate …”PURĂ”!
THEODOR RĂPAN vrea, în mod manifest (bănuim că de la acest gând porneşte şi titlul „Contrasonetelor” – cele 1+5+4=10/Numărul Lui Dumnezeu şi al Creaţiei Sale!), să se situeze:
1-sub semnul Energiei Vitale Veşnic Reiterate (DIONYSIACE), indiferent sub ce formă: „Bacante, sete, lacrimi, disperare,/Îmi place Iadul! Vreau neodihnire!” (cf. XCVIII, p. 203);
2-sub semnul LEBEDEI (…da-da, simbol de transfigurare orfico-armonică desăvârşită, prin „cuplarea” la dubla valenţă cosmico-autodemiurgică: Thanatos-Eros – dar şi mult dorita puritate…): „O, lebădă, cântând ultima oară,/Din câte ai trăit, ce te-nfioară?” (cf. III, p. 13).
Faustiana LEBĂDĂ (sub semnul lui „RUHE” – „Tăcere”, „Pace/Împăcare”…”Mi-e sete de repaos”, al Marelui Valah – EMINESCU!) – cea întruchipată, în hinduism, de Păsările HAMSA (din cartea „SAUNDARYA LAHARI”-„VALURILE FRUMUSEŢII”!…”Tiptil, tiptil, doar Frumuseţea ştie/Să-şi apere cu dinţii avuţia…” – cf. IV, p. 15 – afirmă, mistico-maiestuos, şi THEODOR RĂPAN!) este androginică, totdeauna: cuplul Ham şi Sa pluteşte în mintea divină, hrănindu-se cu miere din lotusul înflorit al Cunoaşterii (numit, la THEODOR RĂPAN, cu numele lui SOCRATE – cf. CXXXVII,p. 281). La celţi, LEBĂDA era legată atât de cultul solar al zeilor Belanus şi Lugh, cât şi de zeiţa Bridgid – patroană a Poeziei şi Cântecului…
EROS-ul şi terţeto-cvartetul Don Quijote-Rosinanta-Dulcineea (…”del Toboso”, cum altfel?), plus nelipsitul „raison”-eur Sancho – dezvoltă, în taină, comploturi histrionice, dar de o fermitate şi temeritate pe care numai o conştiinţă autentic-demiurgică („dumnezeiască”!), prin Logos-ul Revelat, le poate avea: „Te scoală, Rosinantă (…uneori, numele celebrei mârţoage mistico-solare, CALUL PSIHOPOMP, înspre PARADISUL-EROS AGAPÉ! – apare, la THEODOR RĂPAN, ca prescurtare tandru-duioasă: „ROSI”… – „Distinsă ROSI, gloaba mea divină!” – cf. LI, p. 109), veşnic frate/Mi-e Sancho însuşi! Nu e prima oară…//De dragul tău, în stare sunt, priveşte,/Să-l mint pe Dumnezeu, dumnezeieşte!” (cf. X, p. 27).
EROS şi FRUMUSEŢEA SACRĂ A ARTEI (…Arta Clăditoare întru Hristică Auto-Jertfire – …valahii o pun sub semnul „ANEI LUI MANOLE”, din „zidul morţii spre Înviere” – cf. LVII, p. 121), adică, în cazul lui THEODOR RĂPAN – SONETUL-MÂNĂSTIRE COSMICĂ! – nuntesc androginic (fără a uita, însă, de „plata sângelui resurecţional hristic”!), întru împlinirea nemuririi şi demiurgiei: „Mă-nalţ prin tine şi prin tine sânger,/Pe cât mă-nlănţui, tot mai sus mi-e zborul (…)//Colanul tău îl port pe veci, deci, la vedere,/Slujind Sonetul, vraja ta nu piere!” (cf. XI, p. 29).
La acest complot alchimic („telpizo/vicleano-ludic”…dar, în cele din urmă, „pur”, în sensul de a fi dezvelit de grosiera materie şi înălţat, cu ultimă decizie şi avânt, deasupra oricărei mreje a borboros-ului!), al Eros-ului contra lui Thanatos, este atras cosmosul întreg – dar, cu precădere, LUNA (chiar şi prin simularea/disimularea „ignoranţei” ei, faţă de sacrele transfigurări, întru soteriologic şi resurecţie!) – LUNA cea cu dublă valenţă, funebră şi fertilizantă: „Ai milă, moarte, gânduri de mărire,/Averi nu am, lăstari îmi cresc într-una,/Păzeşte-mi turma stelelor, iubire,/Hotarul meu să nu îl afle luna!” (ibidem).
Această operaţiune alchimică (…umil-discretă, dar fulminantă, ca rezultate: „În athanor culcuş de mărăcine…” – cf. LV, p. 117), a neutralizării efectelor thanatice – va avea drept consecinţă, logică, şi escamotarea temporalităţii – a Timpului-istorie/”Cerberul Demoniac”-C(H)RONOS, prin EROS şi ARTĂ/ORFISM COSMICO-ARMONIC (re-trezitor la starea de „dimineaţă”!): „Când (…) Cronos nu dă semne să se culce,/ (…)/Atunci iau pana şi-nfloresc ghergheful,/În miezul nopţii leoarcă-s de sudoare,/Făcând daimonului, nebunul, cheful…/Lăută, să te-arunc? Nicio iertare…//N-ai vrea să-mi dai cu împrumut o viaţă?/Îndură-te! E iarăşi dimineaţă…”(cf. XII, p. 31).
Disimulat sub ludică „milogeală”, este/se înalţă Sceptrul Hermetico-Apollinic!
Prin acest Sceptru (superior chiar celui jupiterian, care-i ameninţato-fragilizat, mereu, de noile cicluri cosmice! – Poetul devine Vizionarul, Profetul VÂRSTEI DE AUR, din Noul Ciclu Existenţial…
E drept, însă: în toate este ascuns preţul („Zgârcită, moartea vrea răscumpărare…”…”Parşivă pasăre mai este Moartea…” – cf. CXVII, p. 241 – respectiv cf. CXVIII, p. 242) – Preţul de Duh al Răstignirii-Poartă/UŞĂ – şi Pod către Eternitate: „Văzut-am zeii cum sărută cerul,/Leind cu aur câmpuri, munţi şi ape, Pe culmi regeşti, nu-nţeşegeam misterul, /Cu tine-n gând, cu Dumnezeu aproape…//(…)În zori aşez pe pajiştea ninsorii/Cuvântul viu! În spate Moartea-l şterge!//(…)Rămasu-mi-a iubire! Cât pot duce,/Hristosul tău uitat demult pe cruce!” (XXXIII, p. 73).
Hristos este, uneori, uitat, dar, pururi (chiar şi inconştient!), este reactualizat funcţional, întru trezirea-revelaţia fundamental-spirituală, a Veghii-Resurecţiei. Nu pentru Sinele Poetic („biet suflet”…), şi pentru Sinea Cosmico-Umană!
…Ce aduce, totuşi, nou, acest volum – aliniat (în mare parte!) dramaticei tematici răpaniene ştiute?
Chiar dacă alternează ortografierea numelui ei funcţional (când cu minusculă, când cu majusculă, în funcţie de „adâncimea” de Duh a „renghiului” spiritual, pe care-l pregăteşte/”cloceşte”, într-una, Poetul Soteriologico-„arielic” – „DUŞMANCEI”!) – se observă, pentru prima oară în cărţile sale superb-hieroglifice, o renunţare/trezire de Duh (extrem de benefică şi, totdeodată, vehementă – sincer smerită, liminar pios-mărturisitoare/PURIFICATOARE!), la „penia” eului terestru (ochii cărnii, ţinând de „bietul suflet”!), în favoarea „poros”-ului Cosmico-Divin/Sinea Spiritual-Cosmică (Ochii Duhului, prin care se obţine Orbirea Sacro-Vizionară (transfigurarea întru Marele Orb o săvârşeşte – cine altcineva? – decât Iubirea-Eros, sub chipul Ispăşirii/Eliberării Spirituale: „Ochiţi-mi ochii! Ochii cer iertare:/IUBIREA PENTRU MINE OCHI NU ARE!” (cf. CXLII, p. 291). Sensul de profunzime pare a nu fi cel aparent: „Nu se mai uită iubita/Iubirea la mine!” – ci: „Datorită Iubirii, îmi pierd vederea carnală şi preiau Viziunea Spirituală!”
…Dacă va continua să reziste, în Postul său Sacru, de Sacerdot al Sonetului (deci, Vestitor Heraldic al lui „SÓTERE” – …cel extrem de apropiat, pentru unii-puţinii!) – datorită lui THEODOR RĂPAN, s-ar putea să ne trezim, într-o bună dimineaţă, TOŢI, grămadă, în Cerul Eternei PURITĂŢI!
Şi să lăsăm iadul…”văduv” şi mult prea…”simplificat”!
Păi, n-ar fi chiar aşa de rău… – … zicem noi! Dar mai rămâne de văzut…şi de chibzuit (fiecare, cu examenul, „pur şi simplu”, al conştiinţei sale!).
Adrian Botez

Topice: Recenzii | Comments Off on EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”

Comentarii închise.