Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Pictura ca maieutică

de admin | Noiembrie 25, 2016

Bogdan-Lucian Stoicescu
Nu mi-a plăcut niciodată să pictez un tablou nou, îi plăcea să spună lui Man Ray, pictor, fotograf, cineast, un artist total, un spirit eminamente liber şi într-o perpetuă căutare, mult drag sufletului meu. Am fost stăpînit de acest gînd atunci cînd am văzut pentru prima oară lucrările lui Florin Şuţu (n. 24 aprilie 1959, Ploieşti), în urmă cu mai mulți ani, într-o expoziţie de grup a membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din filiala Prahova…
Îl cunoscusem pe Florin nu cu mult timp înainte, în chiar clipa în care acceptasem invitaţia bunului nostru prieten comun, regizorul Mihai Vasile, de a participa la o dezbatere despre teatru, după unul din superbele sale spectacole… Erau atunci în sală ziarişti, scriitori, profesori, oameni mai mult sau mai puţin „acomodaţi” cu noile forme de exprimare ale artei contemporane în general şi ale celei teatrale, în special. S-a dialogat, s-a întrebat, s-au adus elogii şi s-au exprimat nedumeriri, semn bun că evenimentul din acea seară lăsase urme. Ceea ce m-a sedus de la bun început la Florin Şuţu nu au fost neapărat ideile pe care el le-a exprimat ci, mai presus de orice, modul sincer, elocvent, coerent, precis, tranşant, ,,chirurgical” chiar, în care el şi le-a expus: despre arta lui, despre teatru şi nu numai… Surprinzător pentru un plastician, mă gîndeam, în viziunea mea mult mai acomodat cu şevaletul şi penelul, cu arta sa adică, decât cu aceea a elocinţei. Am fost cucerit în acea seară de Florin şi, puţin invidios, ardeam de nerăbdare să-i văd lucrările…
A fost apoi, în vara lui 2001, o expoziţie de grup, la Galeriile de Artă ale Uniunii Artitştilor Plastici prahoveni, după care, de-a lungul anilor care au urmat, prilejurile de-ai admira lucrările expuse pe diferite simeze (ori în propriu-i atelier) s-au îndesit… Toate aceste întîmplări au avut darul de a-mi confirma bănuielile. Era tot el şi aici, o personalitate accentuată, cum ar spune doctorul Karl Leonhard, în acele tuşe păstoase, debordând de o vitalitate exuberantă, în naturile statice, în portrete ori peisaje, trădând
un talent remarcabil de desenator cu simţ compoziţional, o figuraţie echilibrată care denotă o reală capacitate de stăpânire a formei şi servirea ei prin culoare, așa cum, pe bună dreptate, afirma despre discipolul său, maestrul Ion Sălişteanu.
Acesta este Florin Şuţu, imaginativul introvertit, emotivul, melancolicul (vezi peisajele, interioarele de atelier, bisericile ori splendidele pridvoare), sentimentalul (ciclul de portrete ale fetelor sale, vasele cu flori), carnalul (nudurile), teluricul omniprezent cu toată metafizica sa, cel care – aşa cum îi place să spună despre sine, într-una dintre zicerile sale – şi-a asumat stângăciile şi suspectat reuşitele (…), necăutând justificări plastice pentru blbîielile inerente studiului şi neagreînd savantele explicaţii pentru cele mai însemnate reuşite…

Topice: Descrieri | Comments Off on Pictura ca maieutică

Comentarii închise.