Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

APA

de Olimpia Mureșan | Februarie 6, 2017

PICURI   DE   ÎNȚELEPCIUNE

„APA”

 

Mă doare sufletul când mă gândesc ce-mi faceți!

-Ce, credeți că n-am suflet? De ce nu vă gândiți că și eu fac parte din lumea vie, din acea lume care nu cuvântă – dar am o inteligență vie și-o prezență statornică în toate lucrurile  și ființele planetei albastre.

Când binecuvântați mâncarea dis-de dimineață sunt și eu alături; la curățenia zilnică vă ajut dezinteresat, nu aștept nimic în schimb. Animalele și plantele n-ar exista fără mine; Sunt un factor indispensabil vieții.

Atunci de ce vă bateți joc de mine, de ce mă supărați, de ce mă murdăriți cu tot felul de substanțe chimice, tăiați pădurile lăsând malurile  apelor fără umbră, nu știți că „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”!-vechiul proverb care mi se potrivește și mie.

Așa vorbea o apă curgătoare în drumul ei spre marea cea mare. Se gândea că la-nceput a fost un copil inocent ce se numea IZVOR.

– Mamă, zicea izvorul-copilul apei, eu sunt mereu tânăr și ferice, am ieșit din pământ, mă regăsesc mereu în gândurile tale și nu te voi părăsi nici atunci când tu nu vei mai fi.

– Eu voi trăi sănătoasă-zise apa până când oamenii mă vor proteja .până când mă vor iubi. Când oamenii mă murdăresc, mă-nec la mal, strig după ajutor și tot ei suferă pentru că eu mă identific cu ei, cu cei ce m-au murdărit. Gândurile oamenilor ca și murdăria lor materială le strâng în mine precum un cristal sau o piatră oarecare care a înmagazinat vibrațiile celor din jur.

Dragă izvoraș, să știi că nu demult cristalul meu s-a tulburat, apa nu e bună de băut,  de stropit, de viețuit…

O lume întreagă știe de experimentele japonezului Masaru Emoto care a demonstrat că eu exist, că fac parte din voi și pentru voi,  că sunt ca un diamant uriaș în care voi, oamenii-locuiți. Dacă acest diamant se va sparge, veți muri cu toții-veți trece dincolo. Vreți,  nu vreți- voi locuiți în mine sau eu locuiesc în voi? Deci?

70 la sută din corpul vostru e apă. Suntem legați pe veșnicie în timp și spațiu.

Te rog, măicuță nu mai plânge, erai atât de fericită în tinerețea ta!

Da, atunci era altceva-timpul se scurgea încet ca valurile mele, era etern, nesfârșit,  apa era  sufletul oamenilor ce-au fost și vor veni: încă n-au ajuns să mă atingă, să-mi tulbure valurile.

Trebuie să înțelegem că există și o viață secretă a apei și o încercare de explicare a inexplicabilului. Teoria relativității a lui Einstein personalizată de Masaru Emoto reprezentată de ecuația E=mc la pătrat -c reprezintă conștiința, m-reprezintă masa sau numărul de persoane, astfel, când crește numărul persoanelor cu conștiința trează, stăpânită de dorința de a face lumea mai bună, are loc o creștere a elementului E care este energia. Astfel unii oameni se pot vindeca în urma rugăciunilor făcute din suflet de către cât mai mulți prieteni ai lor. Principiul pe care se bazează Masaru Emoto e acela că „apa își schimbă complet forma-în funcție de cel care o observă și trimite energie spre ea prin cuvinte sau gânduri”. Reacțiile apei vor fi schimbate dacă inima privitorului este plină de iubire și recunoștință si este diferită când privitorul este plin de mânie și reproșuri. La înghețarea apei aceste diferențe se vor reflecta în formarea cristalelor-unele deosebit de frumoase iar altele având forme neregulate și haotice.

Tot ce poate face un om de știință ca cel despre care vorbim –  este să ridice un colțișor al vălului de negură care ascunde adevărul despre această lume și apoi să încerce să exprime prin cuvinte ceea ce a observat iar restul lumii să cunoască și să judece experimentele.

Există o veche credință japoneză conform căreia fiecare cuvânt în parte are propriul său spirit: acest lucru face posibilă transmiterea unor mesaje, Atunci când expunem apa unor cuvinte ca: „Mulțumesc!” sau, dimpotrivă „Prostule!” se poate vedea cum caracteristicile acestor cuvinte sunt impregnate cu cea mai mare acuratețe de către apă. E ceva deosebit și de necrezut faptul că mesajele din apă pot depăși timpul și spațiul.

Studiul vibrațiilor fiecărui cuvânt duce la observația că sufletul omului este afectat de orice lucru sau ființă și în special de apă: la rândul său sufletul influențează totul în jurul lui. Totul în lumea în care trăim este creația propriului nostru suflet. De aceea omul poate influența lumea atât în bine cât și în rău. Dacă pătrundem în lumea vibrațiilor nevăzute putem observa că întreg universul e legat prin fire nevăzute care vibrează sub formă de unde, lucru susținut și de fizica cuantică.  Materia e frecvență și particulă în același timp. Totul în jur are o frecvență unică; cuvintele pe care le rostim sau le scriem, imaginile și fotografiile.

Rezonanța e al doilea aspect nevăzut care este o potrivire între vibrații. De exemplu dacă avem sentimente de ură pentru o persoană-este posibil ca acea persoană să simtă la fel, la fel rezonanța se manifestă și în cadrul sentimentelor pozitive. Cei ce se potrivesc în sentimente se adună, se caută, se cunosc. Aceste sentimente pe care le purtăm în inimă se transmit celor din jur pe căi ciudate; se mai zice că cine se aseamănă se adună. Macro lumea e un simbol, o versiune de proporții mărite a microlumii. Nu întâmplător zicea un filozof: „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște întreg universul.”

În natură totul e într-o continuă schimbare, în univers e un flux continuu, apa e un bun exemplu-ea curge mereu, își schimbă forma, trece dintr-o stare de agregare în alta-purtând cu ea însăți viața și poate purifica tot ce întâlnește-n cale, circulația ei e o lege a naturii. Cei ce încalcă legea naturii-o poluează și o influențează în mod negativ-vor avea de suferit și aceștia sunt oamenii. Ei trebuie să se întoarcă la natura primară, nepoluată, să mulțumească Divinității pentru tot ce au primit. Dacă rostim cuvântul „Mulțumesc” către apă-acest cuvânt se va regăsi în frumoasele cristale ce se formează la înghețarea apei și care își arată astfel recunoștința. Oamenii sunt și ei în ultimă instanță niște cristale formate pe acest pământ, depinde de gândurile și rugăciunile lor dacă sunt cristale luminoase, frumoase precum apa de izvor cu o structură echilibrată, vindecătoare, sau, din contră sunt niște cristale cu forme neregulate și diforme. Salvarea prin cuvânt și faptă vine de la noi toți, de la locuitorii acestei planete, de atitudinea pe care o vom lua față de apa cea de toate zilele.

Cu toate gândurile bune pe care ar trebui să le avem în suflet și pe buze nu e prea sigur că vom reuși să supraviețuim dacă, potrivit statisticilor, populația va crește de 1,5 ori în următorii cincizeci de ani și de patru ori în următorii o sută de ani și dacă deteriorarea mediului înconjurător se va face în același ritm; creșterea temperaturii cu 4-6 grade celsius în următorii  o sută de ani va determina creșterea nivelului oceanelor cu 80-150 cm- ceea ce va duce la inundarea uscatului, detergenții, pesticidele, îngrășămintele chimice pătrund în pământ și distrug insecte, microorganisme; avem nevoie de oxigenul dat de plante și păduri umbroase și primitoare care acum sunt distruse.

Dar să nu așteptăm să se întâmple toate acestea, să ascultăm glasul naturii, ciripitul păsărelelor într-o pădure virgină, glasul mierlei și al privighetorii.

De Bobotează după ce preotul bagă Sfânta Cruce în apă și apa o sfințește devenind Aghiasma Mare-cercetătorii științifici au pus  o moleculă de la Aghiasmă la microscop spre  analiză și studiind-o au văzut că toată legătura chimică care forma molecula avea formă de cruce, la fel era și cu apa de la robinet și cea din fântâna bisericii în ziua de Bobotează.

La botezul D omnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului natura însăși l-a recunoscut pe Creator, întorcându-se înapoi, ca o plecăciune înaintea ziditorului lor-aspect care prefigurează activitatea Mântuitorului prin întoarcerea omului  de la moarte la viață.

Minunea întoarcerii Râului Iordan de Bobotează este o realitate care a fost studiată și de oamenii de știință de la Institutul Sysin din cadrul Academiei Ruse de Științe Medicale care au constatat că activitatea magnetică a apei devine mai intensă și toate apele își schimbă proprietățile fizice, calitatea apei și nivelul radicalilor ionici crește: apa se limpezește, crește nivelul P. H.-ului-micșorându-i aciditatea, se realizează o apă saturată cu electroni. Astfel cercetătorii ruși au ajuns la aceeași concluzie ca și japonezul Masaru Emoto. Apa studiată după înghețare la microscop era formată din cristale armonioase, hexagonale, ordonate simetric precum petalele unei flori.

Botezul Dlui. Nostru Iisus Hristos în apa Iordanului a reprezentat o luminare a sufletului omenesc transmisă peste generații-lumina a trecut din existența ei dumnezeiască în apă iar prin apa purificată în sufletele oamenilor pregătiți pentru purificare.  Iisus luând fire omenească intră în apa Iordanului pentru a sfinți natura, apa și pe cei păcătoși.

Cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Prea mic e râul la care ai venit, ca să cobori în el și să te cuprindă: cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta” E de fapt o legătură a cerului cu Pământul – o dezvelire a adevărului cuprins în apa cea de toate zilele: se spune că Iisus a intrat în apa Iordanului pentru botez nu ca să se curățească pe sine,  ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi cu păcatele sale. E ziua în care cerurile se despică, e un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său.  Prin Sf. Treime  primim puterea  să ne iubim nu numai unul câte unul, ci să-i iubim pe toți oamenii, astfel creștinismul este religia iubirii. Trebuie să fim conștienți că Dumnezeu ne va ajuta și pe noi, sfințindu-ne prin puterea Lui, prin apele Lui, prin natura Lui.

Sf. Vasile cel Mare spune despre apă că este elementul în care și din care  s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturii, apa joacă un rol foarte important și „mistic”, în existența umană și în relația omului cu Creatorul său. Apa  are capacitatea de a aduce moartea (episodul potopului) sau de a aduce viața (Moise lovește piatra cu toiagul, iar din piatră izvorăște apă) : în timpul Botezului Domnului Iisus Hristos înțelesul spiritual și potențialul apei-ca sursă a vieții,  este din nou reafirmat ca și în momentul creației lumii.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că ziua în care Iisus s-a botezat a sfințit și firea apelor: astfel în ziua Bobotezei toți credincioșii iau apa sfințită și o duc la casele lor unde o folosesc la nevoie și o țin chiar mai mulți ani și aceasta nu se strică- deoarece s-a alungat răul din ea și prin ea din întreaga fire (lume). Dacă slujba de Bobotează se săvârșește în afara bisericii, lângă un izvor, un râu sau o fântână se poate observa  dimensiunea cosmică a slujbei prin care biserica  vrea să sfințească toată firea – prin darul Sf. Duh  și stropirea cu „apa mântuirii”,

Dacă oamenii  vor lupta pentru armonie și bunătate, care sunt darurile dumnezeiești ale iubirii, atunci natura însăși va răspunde pozitiv dorințelor exprimate.

Apa este aceea care curățește nu numai trupul prin spălare, ci și sufletul prin lacrimi-care curg din izvoarele luminii către inimă. Plânsul recunoscător, făcător de nemurire este o mângâiere veșnică prin care apa devine izvor în ochi și spală trecutul nostru prin suferință.

Dimensiunea cosmică  Bobotezei încape în fiecare celulă umană în care apa este mediul vieții. E nevoie de păstrarea curată a apei care izvorăște din sânul pământului: apă ce trebuie prețuită cu grijă și cu sfială într-o lume în care la câteva minute un copil moare din lipsă de apă, plângând că el ar dori să trăiască într-o lume în care apa cea lină să nu fie otrăvită. Acum – după ce apa  e poluată, omul tânjește după un pahar de apă curată.

Să drămuim  aceste picături de viață pe care ni le trimite Dumnezeu din sânul pământului dar și din sânul cerului! Cartea sfântă ne spune să dăm apă curată celui care însetează pentru că Dumnezeu a vestit Împărăția Lui celui care va da o cană de apă rece, celui trecător prin viață care adapă, care împrospătează, care izvorăște bucurie, (ca o metaforă a iubirii)-care curățește!

Să fim optimiști, să iubim natura și tot ce ne înconjoară!

 

 

 

Topice: Meditaţii | Comments Off on APA

Comentarii închise.