Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Emilia ŢUŢUIANU : Mariana Gurza

de admin | Aprilie 6, 2017

Emilia ŢUŢUIANU: Mariana Gurza – boabe de lacrimi şi o inimă plină de iubire

 

Interlocutoarea mea este poeta Mariana Gurza, o bucovineancă adevărată, dintr-o familie refugiată pe plaiurile bănăţene care nu uită meleagurile unde i-au trăit strămoşii.
Venind din obârşia nordului moldav, cu dorul patriei fagilor în simţire, poeta Mariana Gurza strigă durere şi dragoste, generozitate şi seninătate, aşterne blând dorul de matca străbună în sufletul pădurii. Doar ea ştie cum şi de ce înaintaşii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ştefan în catafalcul durerii: „Moldova nu e a mea ci a urmaşilor urmaşilor noştri…”, a lor, celor plecaţi demn prin jertfa de sine.

 

Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ştefaniană pe câmpiile bănăţene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale înaintaşilor în peceţi peste vremi. Sensibilă şi intransigentă, dulce şi amară ori asemeni strigătului de pescăruş, poeta Mariana Gurza împarte alinări catifelate prin vers, prin trăiri, cu toată fiinţa, pentru acum şi mai târziu.

 

***

Emilia ŢUŢUIANU: Dragă Mariana spune-mi te rog ce amintiri păstrezi despre tatăl tău, despre familia ta originară din Bucovina de nord?
Mariana GURZA: Amintirile dor, Emilia… Tata, nu mai este… Odată cu plecarea dumnealui, ceva s-a rupt. Se născuse în România Mare, în anul 1921, la Banila pe Siret, regiunea Cernăuţi. Un bucovinean aşezat, muncitor, evlavios, corect şi plin de bunătate. Îi simt prezenţa şi acum în momentele dificile. Familia mea? Bucovina de Nord!

 

Emilia ŢUŢUIANU: Poate mai mult decât alţi români simţi drama pierderii şi a teritoriilor din nordul Moldovei, în urma odiosului pact Ribbentrop-Molotov, acolo fiind obârşia familiei tale. Ce s-a întâmplat cu familia şi rudele tale în acei ani?
Mariana GURZA: Fratele tatei, Vasile, fusese împuşcat când încerca să treacă graniţa. Bunica s-a întors din drum pentru a-şi înmormânta feciorul. Nu i s-a permis să se mai întoarcă. Tata a stat o perioadă ascuns prin munţii Bucovinei, asigura necesarul de hrană rudelor şi nu numai. A ajuns într-un sat bănăţean unde a cunoscut-o pe mama şi s-au căsătorit. Acest blestemat de pact mi-a decimat familia, m-a vitregit de a mă bucura de bunici, de tot ce îşi putea dori un copil la vârsta întrebărilor.
Emilia ŢUŢUIANU: Mai povesteşte-ne te rog amintiri depănate de mama ta, care încă trăieşte, despre drama bucovinenilor refugiaţi, alungaţi din matca lor străbună de vremuri nedrepte şi despre istoria românească de pe plaiurile Bucovinei de nord?
Mariana GURZA: După evenimentele de la Fântâna Albă, familia din care provenea mama, fiind mai înstărită şi implicată, a pornit pe drumul Golgotei, al dezlipirii de vatră, lăsând totul. O parte din ei au fost întemniţaţi şi omorâţi, alţii trimişi în lagăre. Am relatat plecarea mamei, orfană la acea dată, în „Căruţa cu destine”. Mama, născută în Cupca, regiunea Cernăuţi, la o vârstă destul de fragedă, alături de câteva rude, primiseră indicaţia să se deplaseze în Banat. O mică manipulare a organelor de opresiune… Dar, cu precauţie au reuşit ca fiecare să-şi vadă de drum. Mama fusese lăsată la o familie inimoasă şi celelalte rude s-au stabilit în funcţie de vremuri. S-au regăsit după zeci de ani. În casă nu am auzit niciodată nimic din acea perioadă. Mamei i-a mai rămas în memorie, fuga, şuieratul gloanţelor, mame împuşcate, plânsul copiilor singuri…
Emilia ŢUŢUIANU: Ce ne poţi spune despre jurnalistul bucovinean Vasile Plăvan, un unchi al tău, căruia i-ai dedicat şi o carte?
Mariana GURZA: Vasile Plăvan, unchiul mamei, a fost o figură emblematică a acelor vremuri. Avocat, jurnalist, publicist, a fost unul dintre cei care a luptat pentru Marea Unire. A murit mult prea devreme, trist şi abătut, văzându-şi idealurile spulberate. A fost prea corect şi prea cinstit într-o societate destul de măcinată. „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”, volum apărut cu sprijinul Fundaţiei Universităţii Ioan Slavici, rămâne în memoria colectivă ca o reparaţie morală faţă de cel ce nu a precupeţit nimic în a-şi atinge idealul.
Emilia ŢUŢUIANU: Cum simţi tu, dragă Mariana, această istorie care calcă peste suflete lăsând poveri sângerânde?
Mariana GURZA: O povară mistuitoare. Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii şi interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate şi purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan. Nimeni nu va face nimic.
Emilia ŢUŢUIANU: Ce personalităţi ale lumii literare care ţi-au influenţat devenirea artistică ai avut privilegiul de a cunoaşte?
Mariana GURZA: Criticul şi scriitorul Adrian Dinu Rachieru şi regretatul cărturar Artur Silvestri. Nu aş dori să nedreptăţesc pe cineva. De la cei apropiaţi, mereu am luat ce a fost bun. Nu am căutat modele, a fost mai mult sete de cunoaştere. Se spune că sunt o prezenţă discretă în viaţa culturală. Aşa este. Am cititorii mei, prieteni remarcabili. Şi dacă reuşesc să particip la o construcţie , mă consider fericită. Aş părea mai interesantă dacă aş enumera toate personalităţile pe care le-am întâlnit? Dragă prietenă, omenia, caracterul, demnitatea… Marii anonimi, iubitori de glie, trăiesc clipa şi se dăruiesc în tăcere binelui comun. Există o Românie Tainică…
Emilia ŢUŢUIANU: Ce moment emoţionant, mai important pentru destinul tău te-a marcat?
Mariana GURZA: Întâlnirea cu Marii Duhovnici ai Neamului: părintele Adrian Făgeţeanu, (de care mă leagă prin fibra bucovineană încă din copilărie un sentiment deosebit), părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Teofil Părăian.
Emilia ŢUŢUIANU: Au existat decalaje sociale, profesionale, care să îţi genereze deziluzii?
Mariana GURZA: O întrebare destul de complexă pentru un pui de refugiaţi. Venetic în ţara lui… Copilăria mi-a fost marcată de o anumită marginalizare venită din partea localnicilor. Eram mai săraci, doar nişte venituri… Nu mi-a fost uşor… Doar după 1990 aflasem că cei refugiaţi erau consideraţi duşmanii Uniunii Sovietice. Dacă mi-am dorit cravata de pioner, a trebuit să aştept, deşi eram o elevă bună. Ca utecistă la fel. Probabil că sunt una dintre puţinele persoane care a suferit că nu fusesem primită în rândurile PCR-ului, aşa cum nimeni din familia mea nu a avut acces. A mers îndoctrinarea… mult mai târziu mi-am explicat şi prezenţa miliţiei pe la noi pe acasă… În perioada comunistă, (dacă a fost comunistă) a fost acea dictatură proletară. Un sentiment de frică. Aceeaşi frică parcă o simt că se instalează şi acum.
Deziluziile create de apropiaţi au fost cele mai dureroase. Nu suport minciuna şi prostia. Duplicitatea! Ca funcţionar public, am avut ocazia să văd multe… prea multe pentru un suflet sensibil. Nimicnicia unora depăşeşte orice limită, draga mea prietenă!
Emilia ŢUŢUIANU: Cuvântul tău este ascultat şi preţuit nu numai în mediul virtual ci şi prin volumele de poezii publicate, cum îţi explici această simpatie?
Mariana GURZA: Dragă Emilia, putem să fim noi înşine, aşa cum am fost educaţi. În spiritul iubirii şi al prietenei necondiţionate. Dacă pentru o parte din lumea virtuală şi nu numai, sunt considerată „poeta cu suflet de înger” probabil am lăsat ceva în sufletele lor. Nu vreau să sune a laudă, dar nu pot nega starea de bine când am văzut prezentarea mea în Noua Zeelandă. Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.
Emilia ŢUŢUIANU: Cu ce prejudecăţi te confrunţi cel mai frecvent şi cum le combaţi?
Mariana GURZA: Parafrazându-l pe William Hazlitt „prejudecata este fiica ignoranţei”. Suntem nerecunoscători, invidioşi, răuvoitori şi egoişti. Cella Delavrancea mărturisea că a fost ferită de cele trei calamităţi: gelozia, invidia şi orgoliul, considerându-le „boli care distrug sufletul, fiinţa umană”. Parcă ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem interesaţi de bani, de averi, de beneficii nemeritate şi de atenţii necuvenite. Avem impresia că suntem totali, că ni se cuvine totul. Avem o democraţie reală? Unde este scara valorilor? Câţi dintre intelectualii rasaţi şi-au mai păstrat bruma de demnitate? Să fie vorba de o sete de înavuţire? Sau de putere? Cum ne manifestăm superioritatea? Strivind valoarea?! Încerc să fiu originală. Să spun răspicat, chiar dacă deranjez, ceea ce cred. Nu-mi place ce văd acum, Emilia! Nu pentru micimea unora s-au jertfit bravii eroi ai neamului. Oare nu se tem de justiţia divină?
Emilia ŢUŢUIANU: Ce virtute umană apreciezi cel mai mult?
Mariana GURZA: Virtutea creştină, ea fiind hrana sufletului!
Emilia ŢUŢUIANU: Societatea românească s-a schimbat mult în ultimii ani. Ţinem cu greu piept sentimentului de invidie. Un sentiment care trebuie eradicat din comportamentul şi conduita noastră, din motive etice. Ce fel de om poţi fi când cel de lângă tine suferă pentru rezultatele tale? Invidia din orgoliu este devastatoare, pentru că trădează un complex de inferioritate şi exprimă ranchiună. Se poate vindeca asta?
Mariana GURZA: Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulţi, da. „Scapă cine poate!” Asta e deviza momentului! „Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229).  După cum vezi Emilia, Eminescu este actual şi acum. Citisem recent o ştire că o doamnă profesoară de română vrea să scoată Luceafărul din programa elevilor. Aceasta este societatea românească! S-a dorit globalizare, asta avem. Pierderea identităţii naţionale, a respectului faţă de cel de lângă tine, care vrea să facă ceva, pentru a rezista în timp. S-a dus şi încrederea în colegul de breaslă. Dacă s-ar putea te-ar aşeza într-un ierbar, fără rezerve. Oare mai putem avea încredere în cei de lângă noi? Adevăratele caractere îşi păstrează puterea. Nimeni şi nimic nu ar putea zdruncina credinţa noastră, care nu este negociabilă. Invidia este nimicitoare pentru suflet. După spusele sfinţilor părinţi semnul caracteristic al vanităţii este prefăcătoria şi minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea şi invidia. Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: „Să nu locuieşti într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopseşti”. Dar avem un drum de parcurs. Şi chiar dacă nu putem pleca, putem ignora sau putem face rugăciune pentru cel ce are sufletul bolnav. Dragă prietenă, greu să se vindece cei care nu au credinţă. Este boală grea invidia, orgoliul… Nesiguranţa lor duce la complexe. Dacă vor conştientiza răul, mai au o şansă. Ceilalţi, cu fărâma lor de credinţă, să arunce lumină asupra lor. Aşa se vor simţi protejaţi de rău.
Emilia ŢUŢUIANU: Acest dialog pe care îl facem, nu este pentru a ne dezvălui sufletul şi viaţa, ci pentru a arăta cum să ne ridicăm atunci când eşuăm. Cum ai defini prietenia adevărată?
Mariana GURZA: Acceptarea noastră aşa cum suntem, cu bune şi rele, necondiţionată.
Emilia ŢUŢUIANU: Timpul este o poveste retrăită cu ochii deschişi, ce simţi privind înapoi?
Mariana GURZA: O luptă între viaţă şi moarte! Am învins cancerul, infarctul…Sunt o luptătoare.
Emilia ŢUŢUIANU: Cum vezi ingerinţa politicului şi administrativului în manifestările culturale locale?
Mariana GURZA: Ori facem politică, ori facem cultură. Ideal ar fi ca sectorul cultură să se bucure de libertate. Dar la noi, nu se poate altfel. Totul se reduce la bani şi la interese de grup. Faptul că, la noi, statul este aproape totul şi societatea aproape nimic, are o consecinţă foarte păgubitoare pentru cultivarea, chiar întâmplătoare, a artelor şi literelor. În loc de societatea aşezată şi-nchegată, ca să-l parafrazez pe Caragiale, n-avem decât o lume de strânsură, care îşi schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiţie, nici unitate de gândire şi de simţiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mişună aici deasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest Babel, există o limbă românească, care-şi are geniul ei; sub toată această vâltoare veşnic mişcătoare, există un popor statornic, care-şi are calităţile şi defectele lui specifice, bunul lui simţ, o istorie plină de suferinţe, nevoi, simţiri şi gândiri proprii.
Emilia ŢUŢUIANU: Ştiu că ai o familie ideală… Că îţi place enorm să te ocupi de nepoţii tăi, tinere vlăstare care le imprimi iubire şi responsabilitate. Cum este să îţi creşti nepoţii?
Mariana GURZA: Familie ideală? Nu ştiu să existe familia perfectă. După unii specialişti, familia este supraevaluată, ea devenind ultimul spaţiu al fericirii, cuibul nostru unde ne simţim protejaţi de exterior. Am o familie obişnuită. Ca bunică, am un sentiment unic. Îi văd doar în vizite. Tinerii sunt mereu ocupaţi. Noi prea tomnatici pentru a ţine pasul. Şi obosesc repede. Inima mea este cea care a dăruit şi dăruieşte iubire, chiar dacă mica cicatrice, strigă durerea lumii…

 

***

Într-o lume a firescului, devenită utopică de ceva timp, fiecare îşi exprimă vibraţia sa unică prin înclinaţii artistice sau talent, pentru bucuria şi lumina sufletească a celor de lângă noi şi a celor ce vor veni… Sunt semeni ai noştri care, trecând peste barierele nefirescului încetăţenit peste şi pentru noi, îşi lasă sufletul şi unicitatea să vibreze şi să se exprime prin creaţia lor pentru ceilalţi, oferind alinare şi frumos, picături de iubire şi culoare în oceanul dezamăgirilor cotidiene. „Suferinţa e prezentă în lume pentru a face să se declanşeze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire faţă de aproapele!”- spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Ai transformat suferinţa în frumos, Mariana, cum numai tu ştii s-o faci, şi nu degeaba ai fost numită „poeta cu suflet de înger”. Îţi mulţumesc pentru tot ce ne-ai împărtăşit în acest interviu şi-ţi doresc ca întotdeauna cuvântul să-ţi fie parte din vibraţia sufletului, să nască lumi, imagini, simţiri şi profunzimi divine, iar cititorii tăi să simtă atingerea aripii de înger a sufletului tău atunci când te citesc.

——————————

Emilia ŢUŢUIANU

Din volumul „Azi… pentru mâine – Convorbiri”

Roman – Timişoara

aprilie 2017

 

Topice: Reportaje | Comments Off on Emilia ŢUŢUIANU : Mariana Gurza

Comentarii închise.