Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Eminescu și Horia

de Constantin Dobrescu | Iulie 6, 2017

Istoricul N. Iorga ne face cunoscut că preotul Ilie Dăianu, în cartea publicată în anul 1935 la Bucuești și intitulată „Unirea cu Roma și revoluția lui Horia”, reproduce “un strălucit poem prea puțin cunoscut al lui Mihai Eminescu”, scris la vârsta de 16 ani, în care se adresează lui Horia. Marele poet de mai târziu se adresează umbrei mucenicului Horia, symbol al luptei românilor din Ardeal, într-o formă poetică viguroasă. Poetul încă de la o vârstă fragedă avea solide cunoștințe despre istoria neamului românesc.

În semn de prețuire față de memoria celor doi mari apostolic ai românismului, redăm tiparului poezia, pe care am descoperit-o în paginile revistei “Cuget clar”.

 

“Să priveasc’ Ardealul, lunii i-i rușine

C’a robit copii-i pe supt mâni străine,

Ci ‘ntr-un nor de aburi, într‘un văl de ceață,

Își ascunde, tristă, galbena ei față.

 

Horea pe un munte falnic stă călare:

O coloană sumbră munților se pare,

Iar Carpații, țapeni, îngropați în nor,

Își vuiau prin tunet gândirile lor.

 

– “Eu am”, zise-un tunet, “sufletul mai greu,

Dar mai mare suflet bate‘n pieptul său;

Fruntea-mi este albă, ca de ani o mie,

Dară al lui nume mai mult o să ție”

-“Nalți sântem noi, munții”, zise un vechiu carpat,

“Dar el e mai mare, că mi-i Împărat.”

 

Atunci luna iese, norilor regină,

Fruntea lui cea pală roșu-o însenină,

Galbenelei-i raze încing fruntea-i rece,

Că părea, din Munte, diadem de rege,

 

Și un stol de vulture Muntele ‘ncunjor,

Cugetând că-i Joe, Dumnezeul lor,

Când, în miezul nopții, cununat cu nimb,

Fulgere aruncă sus, de pe Olimp.”

 

 

Topice: Studii | Comments Off on Eminescu și Horia

Comentarii închise.