Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PIRAMIDA

de Olimpia Mureșan | Noiembrie 16, 2017

kr

Într-o zi de primăvară timpurie când copacii-nvie și păsărelele încep să zboare vesele și zglobii eram la Baia Mare la plimbare prin oraș mai mult pentru a vedea ce e nou prin magazine și să cumpăr niște cărți din colecția For Your care să trateze legătura omului cu Dumnezeu asemănătoare cărții „Conversații cu Dumnezeu”-o carte care m-a pus pe gânduri și m-a făcut să încerc să citesc și alte cărți ale aceluiași autor sau unele cărți scrise de autori cu aceleași preocupări și orientări religioase pentru a le putea compara cu ideile credinței creștin-ortodoxe. Spre surprinderea mea, nu am găsit cărțile pe care le căutam- dar am luat altele cu subiecte care atingeau „paranormalul”-alt domeniu al preocupărilor mele din ultimul timp.
Începe dintr-o dată un vânt răzleț de primăvară care spulberă norii cenușii –pufoși ca de vată, lăsând să apară razele călduțe ale soarelui; apoi apare EL-STĂPÂNUL LUMINII cu o putere de nedescris- încălzind natura-nconjurătoare.
Spre ora paisprezece eram atât de obosită fizic încât nu mai aveam chef nici de cumpărături diverse, nici de stat într-un parc pe o bancă, nici la o cofetărie la o prăjitură etc. Să-atunci mi-am amintit de o veche prietenă pe care n-o văzusem de-o vreme și care stătea în apropierea locului unde mă găseam. O sun imediat; ea manifestă bucurie pentru viitoarea noastră întâlnire…deci, la drum!
Îată-mă sosind la Vasilica(acea prietenă în casa căreia l-am cunoscut pe Dan Seracu atunci cînd a fost la Baia Mare și a ținut o prezentare ezoterică) care-mi deschide ușa și mă poftește să stau pe un scaun în bucătărie ca să mă servească cu o ceașcă de cafea. Trec vreo cinci minute de când m-am așezat pe scaun și dintr-o dată simt în tot corpul o odihnă binecuvântată, o pace , o liniște și ce era mai important pentru mine nu mă mai dureau picioarele. Îi spun:
-Ce-ai făcut, scumpă prietenă, de mă simt atât de bine dintr-odată?
Spuneam aceste cuvinte fiind convinsă că o atmosferă luminoasă ne însoțește atunci când petrecem timpul cu o persoană potrivită care se găsește pe aceeași lungime de undă, care vibrează la unison cu inima ta. Și mai surprinsă am fost când am auzit răspunsul ei :
-Ia, uită-te sub scaunul tău și-ai să găsești răspunsul!
Ce să vezi și să nu crezi! Sub scaunul din bucătărie pe care mă așezasem se găsea o piramidă din carton care se pare că m-a influențat în a-mi găsi liniștea și odihna spirituală, nu mă mai durea capul, nici picioarele iar mintea mi se ascuțise în perceperea realității pe care o simțeam ca pe o minune. Era așa cum scria genialul Einstein: „Ori percepi lumea ca pe o minune ori nimic nu te impresionează! ”
Atunci am exclamat ca și Einstein odinioară:
-Cred în inexplicabil!
De atunci a început să mă preocupe „piramida”ca idee de pus în practică. Am aflat astfel că se poate folosi energia piramidei citind cartea:„Folosiți energia piramidei” scrisă de Ramon Plana Lopez și apărută în anul 2001. La fel cercetările prof. dr.Marioara Godeanu dar și a radiesteziștilor români arată că piramida funcționează în planul orizontal înconjurător construcției piramidale, până la o distanță de 200-250m în raport cu proiecția focarului în plan bazal. Efectele biogeofizice diurne evidențiază o funcționare pe nivele energetice, se distinge un „regim de zi„și un „regim de noapte„care funcționează complementar și alternativ. Tot cercetătorii români au menționat influiența piramidei asupra uleiurilor uzate, ridicarea cifrei octanice a benzinei, ascuțirea sculelor așchietoare, reglarea tensiunii arteriale și refacerea echilibrului energetic.
În cazul meu am recunoscut că există diferite forme de energie în jur care ne pot influența sănătatea și starea de bine: cred că după această expunere temporară la energia piramidei s-a realizat un transfer de bioenergie care a pornit din mijlocul piramidei: a fost un proces care s-a desfășurat dincolo de materie.s-a unit energia cosmică cu magnetismul terestru, deoarece corpul înafară de trup cu cele cinci simțuri e format și dintr-o parte subtilă-care ne menține practic în viață-corpul eteric.
Metodologia modernă exprimată prin sisteme de scanare și prelucrare matematică au dus la obținerea de imagini care pot relata multe dintre cunoașterile venite din timpuri de demult, cunoștințe care atestă acea legătură de neînlocuit a existenței legităților naturale –cele care mențin echilibrul viului și neviului.
Etienne Guile-1987-spune referitor la piramidă și energiile ei.„Totul este vibrație…Totul este mișcare…Vidul fluctuează într-o manieră aleatorie între a fi și a nu fi…Cuantele create prin fluctuația vidului sunt în general virtuale, ele nu se materializează în particule reale observabile. Acestea din urmă au nevoie de o masă reală, de o energie adevărată, pentru a se materializa”.
Cum se materializează vibrațiile în fața materiei? Avem noi receptorii specifici pentru acest tip de vibrații? Cum evoluează ele în mediul înconjurător? Acestea sunt numai o parte din întrebările care ilustrează diferitele aspecte ale problemei legate de energiile piramidei-energii care animă universul vizibil și invizibil al existenței umane în univers.
Eminescu în lucrarea sa „Fragmentarium”se întreabă ce este piramida…și tot el răspunde:„La un pătrat care se repetă în infinit cele patru puncte convergează într-unul și formează o piramidă…E un finit în raport cu infinitul…un cerc care se repetă la infinit…culminează într-un vârf. Obeliscul, acul Cleopatrei. Cum că Sfinxul e o întrebare și piramida un răspuns și că amândouă la un loc sunt o ecuație, la aceasta nu a gândit nimeni:”
Totuși eram condusă de faptul că „fericirea și bunăstarea nu depind de nici o ființă, de nici un obiect exterior, ci- ele depind numai de noi, iar fericirea și starea de bine personală e singurul lucru care se dublează, dacă îl împarți cu cineva.”
După o anumită perioadă de timp , fiind în călătorie m-am dus rapid spre ultima destinație care era trenul spre „acasă”rămănând convinsă că acolo, la acea prietenă s-a întâmplat ceva extraordinar, ceva de neexplicat, dar adevărat, ceva ce ține de suflet.
Să fie sufletul vechilor egipteni , „ai locuitorilor vechilor piramide” care voind să ne transmită ceva din știința lor ne-au arătat drumul spre nemurire?(care trece alături de fericire?)
Poate nu vom reuși niciodată să dăm un răspuns concludent la această întrebare.
Un lucru rămâne de lămurit; deși nu l-au deslușit încă savanții; de ce la baza și-n imediata apropiere a piramidei lui Keops nu se produce degradarea corpurilor, putrefacția lor, de ce au murit la ceva timp primii descoperitori ai mormântului lui Tutankamon, multe și multe alte întrebări la care știința nu are încă un răspuns.
Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă e un lucru minunat ceea ce se petrece în Munții Bucegi cu efectul piramidal care are ca și consecință vindecări miraculoase. Astfel există o singură zi din an, o zi sfântă, când soarele își coboară razele blânde, în trepte, peste Sfinxul din Bucegi Din razele de soare se formează și apare o piramidă spectaculoasă și cu adevărat magică. Această zi e ziua de 28 noiembrie în fiecare an. Pe Platoul BUCEGILOR se-ntâlnesc oameni de la noi din țară dar și din alte țări pentru a studia fenomenul , a beneficia de el sau simplu pentru a aduce mulțumiri acestei energii pure care a avut o influiență binefăcătoare asupra organismului uman.
Fenomenul se produce la apusul soarelui, razele soarelui înconjoară Sfinxul din Bucegi-iar coborând spre baza lui, formează o piramidă magică. Fenomenul este cunoscut doar de câteva zeci sau poate sute de persoane. Aceste persoane se-ntâlnesc în fiecare an, în aceeași zi și la aceeași oră. Deja ei se recunosc de la distanță atunci când vin din toate direcțiile urcând pe munte.
Doctorul din Hamburg vine în fiecare an aici pentru a căpăta energia de care are nevoie pentru a conduce propriul cabinet în care tratează zeci de bolnavi în fiecare zi. Reușita celor peste zece operații pe care nici un doctor nu le-ar putea face într-o zi rămâne un secret. Să fie oare energia pură dată de efectul de piramidă?
O doamnă cu o pălărie violet venită de pe meleagurile țării-din Sibiu, a fost adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei care este cercetotor la I nstitutul de Mineralogie Patologică„Axente Sever”. În prezent poate veni singură, pe propriile picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, dar și Soarelui pentru căderea lui miraculoasă și binefăcătoare în trepte piramidale și nu în ultimul rând aduce mulțumiri Sfinxului , fără de care nimic din aceste miracole nu s-ar fi putut întâmpla.
Cazul gemenilor din E astwood bolnavi de artrită psoriazică s-au vindecat ca urmare a influienței Piramidei Solare din Bucegi; tânărul care a venit din Detroit până în Bucegi, suferind de fibromialgie, a fost și el vindecat de piramidă, aceasta acționând asupra lui ca un inhibitor și antidepresiv. Se știe faptul că medicii nu au nici un tratament pentru această afecțiune, recomandând doar meditație și rugăciune. Mulți alți oameni vin în acest loc cu adevărat magic din toate colțurile lumii: unii complet vindecați, alții doar pentru a mulțumi ,în timp ce altora boala li se ameliorează fără leac medical și revin an de an pentru acțiunea fără explicație a Piramidei Magice.
Cu toate aceste certitudini ale vindecărilor spontane-explicarea științifică a efectului de piramidă rămâne un mister! Ca multe alte mistere, de altfel!

OLIMPIA MUREȘAN membru L.S.R.-filiala Maramureș
Ulmeni-2017

 

Topice: Descrieri | Comments Off on PIRAMIDA

Comentarii închise.