Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Maiorul Iancu Cătuneanu

de Constantin Dobrescu | Martie 16, 2018

Maiorul Iancu Cătuneanu, care s-a duelat cu Alexandru Sturdza, în anul 1908, era ploieștean

 

În primăvara anului 1908, societatea românească a fost zguduită de un scandal care, la prima vedere, putea trece neobservat. Este vorba de un duel care a avut loc între căpitanul Iancu Cătuneanu și Alexandru A. Sturdza, zis și Mustafa. Pentru ploieșteniisadea, nu venetici, evenimentul este important, deoarece Ion (Iancu) Cătuneanu era ploieștean, dintr-o onorabilă familie de liberali, care a dat Prahovei un subprefect și un director al Căilor Ferate Județene Ploiești-Vălenii de Munte-Cheia, proprietatea județului Prahova. Familia Cătunenilor se trage din neamul Kretzuleștilor și Serezli.
Personajul nostru, care se va duela, era căsătorit cu Polina Băbeanu, al cărui tată era proprietarul moșiei Sângeru și se înrudea cu revoluționarul mason N. Bălcescu.
Celălalt erou al istorisirii era fiul primului ministru liberal D.A. Surdza și al lui Zoe Cantacuzino, născut în 1869, care, în acea perioadă, era căpitan și atașat militar la Legația României la Paris. Admirator al culturii și civilizației germane, Alexandru Sturdza a făcut studiile gimnaziale la Jena, pe cele universitare la Breslau și, la sugestia tatălui său, s-a orientat spre cariera militară, urmînd cursurile Școlii Militare din Hanovra, în perioada 1889-1891. A fost, apoi, încadrat în armata română, cu gradul de sublocotenent, în Regimentul nr.1 de Geniu. În baza unui acord din aprilie 1898 dintre guvernul român și german, referitor la acceptarea de ofițeri români pentru specializare în Germania și Austro-Ungaria, Alexandru Sturdza va servi în armata germană până în anul 1901.
Acesta s-a specializat la Școala de Artilerie și Geniu din Charlotenburg și la Academia din Berlin, având un adevărat cult pentru sistemul militar german.
Revenind în țară în anul 1901, s-a preocupat de reforma armatei, publicând o serie de articole în presă. Venit din Germania cu idei reformatoare, dezgustat de starea de lucruri din armată, Alex. Sturdza inițiază o serie de acțiuni menite să aducă armata la un nivel asemănător celui pe care îl văzuse în străinătate. În mod inevitabil, intră în conflict nu numai cu vechea generație de ofițeri gen Moș Teacă, dar și cu cei tineri.
Culmea! Deși era un bun spadasin, care frecventa școlile de scrimă renumite din Occident, Alex. Sturdza nu era adeptul rezolvării afacerilor de onoare prin intermediul duelului.
Pentru a-l discredita pe I. Cătuneanu s-au dat publicității date din dosarul său personal, deși era secret. Cum acesta avea un caracter violent, era „un spirit indisciplinat”, cu multe zile de arest.
Pentru a evita astfel de conflicte, după cel cu căpitanul Gh. (Zizi) Cantacuzino Grăniceru, viitorul general, profesorul de echitație al prințului Carol și amantul principesei Maria, soția lui Ferdinand, ofițer care în Primul Război Mondial va da dovadă de eroism, fiind decorat cu înalte ordine militare, care a nutrit simpatii de extremă dreaptă, Alex. Sturdza pleacă în diplomație ca atașat militar până în 1908, când a izbucnit incidentul care îi va marca viața personală și pe cea de familie.
Alex. Sturdza era privit cu suspiciune, deoarece fiind fiul lui papa, a fost avansat – deși era foarte capabil – peste rând, înaintea a 50 de ofițeri; pentru el se modifică legea pentru înaintarea în armată, introducându-se o reducere discutabilă privitoare la anii necesari avansării la gradul de maior.
Ceea ce a iritat mult corpul ofițeresc este că Alex. Sturdza a publicat în revista „Ramuri”, fără aprobarea superiorilor, un articol considerat un atac direct la starea armatei, la incapacitatea de a juca rolul unei „școli a națiunii”, pe timp de război.
Articolele publicate de Al. Sturdza l-au iritat și pe regele Carol, care i-a cerut maiorului demisia.
Ceea ce l-a deranjat pe căpitanul Ion Cătuneanu, care avea o situație materială bună, era faptul că, în opinia lui Al. Sturdza ofițerii erau corupți.
Într-un articol publicat și în ziarul „Minerva”, Al. Sturdza afirma: „comandanții companiilor teritoriale fură câte 60.000 lei pe an dintre care 30.000 lei iau căpitanii, iar 30.000 lei sergenții majori ai companiilor.”
Acest articol care „aduce atingere onoarei și cinstei corpului ofițeresc”, în perioada în care apare legea de organizare a armatei, din 1908, a creat neliniște. Diferendul dintre Al. Sturdza și I. Cătuneanu era nu numai de natură militară și politică, dar și personală.
Cancelariile unităților militare aveau dese discuții prin care corpul ofițeresc își manifesta dezaprobarea față de cele scrise de fiul primului ministru. D.A. Sturdza.
I.Cătuneanu era sprijinit de majoritatea ofițerilor care doreau să se dea o lecție intervențiilor factorului politic în treburil armatei.
Spre cinstea Prahovei, cel care a apărat și spălat onoarea corpului ofițeresc, care fusese insultat de „mișelul” Al. Sturdza a fost căpitanul Iancu Cătuneanu.
Acesta a trimis o telegramă „mișelului” în numele său „și al corpului ofițeresc al Armatei Române” cerându-i „să divulgați cine fură” în caz contrar „vă declar laș și canalie”, chiar dacă „sunteți fiul primului ministru”. Acestuia i se acorda un termen de grație de „zece zile de la primirea telegramei”.
Toți ofițerii din Craiova au fost de acord cunținutul telegramei.
Surpriza a fost mare, căci la poștă telegrama i-a fost refuzată „întrucât cuprinde cuvinte ofensatoare.”
În această situație, căpitanul I. Cătuneanu a „expediat telegrama pe adresa lui Sturdza într-un plic ca scrisoare recomandată cu retur recipisă, spre a fi convins că adversarul meu o va primi.”
Neprimind răspuns în termenul stabilit de 10 zile, căpitanul I. Cătuneanu trimite telegrama spre a fi publicată în ziarele „Universul”, „Minerva”, „Viitorul”, „Dimineața” și „Adevărul”. Doar ziarele „Adevărul” și „Dimineața” au publicat telegrama.
Marele duelgiu N. Filipescu, directorul ziarului „Epoca”, cel care l-a amenințat cu duelul pe principele moștenitor Ferdinand, pentru că amândoi averau iubeau aceeași femeie, pe Olga Prezan, soția viitorului general și damă de companie a principesei Maria, nu a reacționat.
În loc să fie felicitat pentru „cavalerismul” său, ofițerul este încarcerat, majorându-i-se pedeapsa cu închisoarea chiar de către ministrul de război.
Opinia publică a susținut „curajul, energia și demnitatea ofițerului cavaler”, ceea ce a dus la o situație periculoasă, împărțind în două tabere corpul ofițeresc, situație ce putea duce la „pronunciament militar”.
Cel care a dezamorsat într-un fel situația explozivă a fost „abilul și marele om de stat Take Ionescu, care, aflând de lovitura ce se proiecta a se da, ia toate măsurile din urmă și prin mijloacele de care dispunea convinge pe dl. ministru de război de atunci, dl. general Averescu, de a soluționa această chestiune.”
Interesant este ce face ministrul de război în legătură cu căpitanul I. Cantacuzino, care a publicat în presă articole de sprijin pentru I. Cătuneanu. Îl trimite în judecata Consiliului de Război, iar căpitanului I. Cătuneanu îi majorează pedeapsa cu închisoarea cu încă 30 de zile, în timp ce „pe onorabilul de atunci Sturdza îl avansează la gradul de… maior, chemându-l în țară.”
Autoritățile au început să facă intervenții prin șefii ierarhici ai căpitanului I. Cătuneanu „prin oamenii politici” și chiar prin prietenii personali și chiar prin intervenții feminine să-l facă pe îndărătnicul căpitan să cedeze și să renunțe. Până și col. D. Iliescu, viitorul comandant al armatei, încearcă să-l convingă să cedeze, arătând că maiorul Pettalla, atașatul militar de la legația din Sofia, a vrut să vină în țară să ceară și el satisfacție lui Al. Sturdza, dar gl. Averescu, ministrul de război, nu a acceptat permisia.
Pentru a calma spiritele ofițerilor i se acordă căpitanului I. Cătuneanu permisiunea de aieși pe teren pentru a apăăra prestigiul corpului ofițeresc și pentru a calma spiritele ofițerilor.
Acum, provocarea la duel își urma cursul firesc. Iancu Cătuneanu va întâmpina greutăți în găsirea unor martori care să-l asiste în timpul duelului. Cei care vor primi „cu multă satisfacție mandatul de martori” sunt maiorul I. Antonescu și căpitanul Piperescu. Martorii au primit imperativ de la I. Cătuneanu mandat să nu discute „vreo cale de împăcare, ci numai ieșirea pe teren.”
Imediat, aceștia se deplasează la hotelul Minerva, unde se întâlnesc cu martorii lui Al. Sturdza.
Martorii la duel, chiar și ai lui I. Cătuneanu, nu prea dădeau șanse de succes lui I. Cătuneanu. Ba, mai mult, în oraș se făceau pariuri în legătură cu acest duel.
I.Cătuneanu se întâlnește cu Bachelli, profesor de scrimă la Liceul Militar Craiova, care predă lecții de scrimă și la Jockey Club, pentru a-l ruga să îi „pună la dispoziție sala de scrimă spre a face o repriză de duel cu un camarad.” Maestrul de scrimă este de acord „să-i ofere personal o ședință de scrimă.”
Căpitanul Cătuneanu este abordat de și de comisarul Dumitrescu, din cadrul Prefecturii Poliției Capitalei, detașat pe lângă maiorul Sturdza, care, neoficial, îi comunică „vă felicit pentru fapta D-voastră” și, oficial, că maiorul Sturdza a venit la Craiova și este cazat la hotelul Minerva.
Maiorul Sturdza îi trimite o telegramă tatălui său, în care îi spune: „Papa! Fii liniștit. Îmi cunosc rivalul, fii fără grijă.”
Cel care-i comunică o copie a acestei telegrame căpitanului Cătuneanu este chiar șeful poștei din Craiova. De asemenea, căpitanul Cătuneanu ia legătura cu căpitanul Vasilescu, medicul regimentului la care acesta era încadrat, pentru „a-l asista la luptă”. Acesta acceptă „cu cea mai mare plăcere”.
Între timp, au venit de la București, aduse de un delegat al Prefecturii de Poliție București, săbiile ce vor fi folosite în duel, care nu erau curbate și foarte periculoase. „Săbiile au fost date pentru a fi ascuțite întocmai ca un brici de ras” în ziua de 9 iulie 1908.
S-a stabilit ca duelul să aibă loc la ora 6 dimineața la hipodromul din parcul Bibescu.
Conducătorul luptei a fost desemnat col. Georgescu, comandantul brigăzii de artilerie.
Contrar codului de duel, martorii maiorului Sturdza solicită ca „lupta să aibă loc în cămăși.”
I.Cătuneanu avea o cămașă de zefir iar adversarul său „o are de mătase și în acest caz ar fi avantajat, întrucât mătasea opune rezistență la tăiere.”
În timpul luptei, căpitanul I. Cătuneanu îi „face adversarului său în obrazul stâng o tăietură adâncă și dreaptă, care, din cauza tăișului sabiei ascuțite de însuși adversar ca un brici de ras și prin tragerea sa înapoi – în momentul lovirii – a făcut ca sabia mea să îi prelungească tăietura.”
La finalul luptei, maiorul Sturdza nu acceptă împăcarea.
Aflându-se știrea și mai ales rezultatul în centrul Craiovei s-au strâns o mulțime de oameni care își manifestau satisfacția față de rezultatul duelului.
Faptul este de natură să să îngrijoreze pe comandantul Garnizoanei, col. Popescu, care împreună cu șeful Poliției, îl roagă pe I. Cătuneanu să „liniștească mulțimea, stăruind să se înțeleagă.”
În seara zilei de 9 iunie 1908, „edițiile speciale ale ziarelor bucureștene, trimise în toate colțurile țării, au relatat despre duelul lui I. Cătuneanu cu Sturdza, la Craiova. ”
Imediat după duel, I. Cătuneanu este mutat de la Craiova la Râmnicu-Sărat. Prcis că ipochimenii de la Cultul Eroilor din Prahova habar nu au de această întâmplare.
Practic, duelul a avut consecințe dezastruoase asupra carierei militare a lui I. Cătuneanu. Acesta a fost trecut în rezervă (reformat) pentru fapte grave de indisciplină, greșeli grave contra onoarei ca om și militar.
A trebuit să insiste mult pentru a fi reprimit în armată. În mai 1914, când regele Carol I semnează actul reprimirii lui Cătuneanu în armată, acesta spune „Ăsta brav și bun ofițer.”
De fapt, trecerea în rezervă a lui I. Cătuneanu s-a făcut la cererea expresă a lui D.A. Sturdza (1833-1914), care cerea insistent pedepsirea acestuia.
Unul din efectele duelului de care ne-am ocupat a fost și o inițiativă legislativă. S-a adoptat regulamentul asupra Consiliilor de onoare.
În privința lui Alex. Sturdza, arătăm că acesta, în anul 1917, ajunge colonel comandant general de divizie. Acesta nu vedea cu ochi buni o alianță cu Rusia și a primit vestea intrării în război alături de Antanta cu „inima îndurerată.” Drept consecință, acesta va dezerta, trecând la inamic. Prin fapta sa infamantă de trădare, a fost renegat de propria sa familie și și-a acoperit numele de dezonoare.
Pentru I. Cătuneanu, adversarul său era Iuda Iscarioteanul, care îndemna prin manifeste ca armata să se răzvrătească și să detroneze pe regele Ferdinand.
În timp ce Al. Sturdza trădează, fiul lui I. Cătuneanu a dat dovadă de patriotism, fiind sub drapel, lucrând la serviciul de informații al armatei „travestit în diferite feluri”, când cioban, când țăran, când cerșetor, când ostaș neamț, străbătând pe jos toate ținuturile ocupate de armatele germane, culegând știri și apoi străbătând prin bara de fier dușman ce forma granița dintre noi și ei – mica Țară Românească – ce mai rămăsese, Moldova, aducând știri precise și favorabile oștirilor noastre, ce au contribuit în mare parte la deplinul succes al României de azi.

Dobrescu Constantin

Bibliografie

Maior I. Cătuneanu, Duelul meu cu Sturdza din 1908, Tipografia „Apărarea Națională”, Craiova, 1932
Mihai Chiper, Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români, Humanitas, București, 2016
Mihaela Damean, Personalitatea omului politic Dimitrie A. Sturdza, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, Meteor Publishing, București, 2014.

 

 

 

Topice: Studii | Comments Off on Maiorul Iancu Cătuneanu

Comentarii închise.