Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

de Ilie Bucur | Aprilie 14, 2019

Sclavul, leul și… recunoștința

1. Recunoștința este o virtute. Ea are mare valoare spirituală, pentru că  înnobilează pe cel ce o practică, îi dă mulțumire și liniște sufletească și, totodată, îi aduce un nume bun în viața socială. De aceea, se cuvine să fim mulțumitori lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat și să fim recunoscători tuturor binefăcătorilor noștri, fiindcă astfel împlinim voia Tatălui ceresc și ne facem vrednici de noi binefaceri din partea lui Dumnezeu și a oamenilor. Convinși că celui recunoscător i se înmulțește darul, să cultivăm mereu virtutea recunoaștinței, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel cere zice: „În toate, aduceți mulțumiri” (I Tesaloniceni 5, 18).

+ + +

2. Un vapor se opri odată pe țărmul Africii. Un marinar fu trimis să caute lemne în împrejurimi. Marinarul, deodată, se văzu în fața unei leoaice, care, însă, nu l-a atacat, ci s-a așezat la picioarele lui și privea spre vârful unui arbore, ca și cum ar cere ajutor marinarului. Acesta, privind și el în aceeași direcție, văzu cu mirare că un pavian ținea în brațe doi pui de leu, răpiți de la leoaică. Marinarul a tăiat arborele cu securea, ceea ce făcu să cadă pomul la pământ. Leoaica sfâșie pavianul într-o clipă. Marinarul s-a temut că și el va fi sfârtecat, dar, în loc de aceasta, leoaica a lins mâinile marinarului, în semn de mulțumire, și-a luat puii și s-a dus. Tot așa, noi creștinii suntem chemați ca, în fapte și în vorbe, să manifestăm virtutea recunoștinței față de semenii care ne-au ajutat, într-un fel sau altul, cu un sfat bun când ne-am aflat în situații grele, cu un sprijin material când am fost în lipsă, cu un cuvânt de mângâiere când am fost copleșiți de durere și amărăciune.

+ + +

3. Copilul învață greu cuvintele „iartă-mă” și „mulțumesc”, pentru că stările sufletești necesare acestora sunt rare și anevoioase. O vorbă din bătrâni spune că „recunoștința este o floare rară”. Animalele sunt mai recunoscătoare, de multe ori, decât noi, oamenii. Boul își recunoaște stăpânul, dar noi, deseori, nu- L cunoaștem pe al nostru, pe Domnul Dumnezeu (cf. Isaia 1, 3). Grămăticul latin Aulus Gellius, în lucrarea sa Nopțile atice, ne povestește despre Androcle, un sclav roman care, refugiat în Africa, a întâlnit în pădure un leu rănit la picior. Androcle i-a scos țeapa din labă și i-a vindecat rana. Leul s-a atașat de el și l-a însoțit un timp. Reîntors în țară, Androcle a fost prins și aruncat să lupte cu fiarele în Circul din Roma. Dar, spre uimirea tuturor, leul din arenă l-a recunoscut pe binefăcătorul său și s-a așezat la picioarele lui. Impresionat, împăratul, i-a grațiat pe sclav și i-a dăruit leul, care l-a însoțit tot restul vieții. De atunci, leul lui Androcle a devenit simbolul recunoștinței. Pe această temă, scriitorul Bernard Shaw, mort în 1950 a scris o comedie care poartă   titlul „Androcle și leul” și care se încheie cu vorbele acestuia către leul salvator: „Cât timp vom fi împreună, nu va exista cușcă pentru tine, nici sclavie pentru mine”. Psalmistul David ne învață să mulțumim pururea lui Dumnezeu: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui(Psamul 102, 2). Istoricul grec Polybios, vorbind despre omul nerecunoscător, spune: „E destul să numești pe cineva nerecunoscător și ai spus despre el destule rele”. Adevărat este! Lipsa de recunoștință este păcat, pentru că se opune iubirii și dreptății.

Din volumul HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ!

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

Topice: Meditaţii | Comments Off on PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Comentarii închise.