Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Cum e posibil așa ceva?

de admin | Martie 25, 2020

Ana-Cristina POPESCU

Nu doresc să-mi spun opinia despre COVID 19, fiindcă nu sunt în măsură să fac acest lucru, nu e de competența mea. Cert este că mor oameni care ajung să fie victimele acestui virus. Trist este că s-a reușit prin diferite mijloace a se crea panică în rândul populației. Eu cred că fiecare om este responsabil în măsura în care mai are ceva moral în el. Dacă a răcit, că-i primăvară și e sezonul optim acestui lucru, să-și interzică singur a se apropia de alți oameni, să păstreze distanța față de cei din jur, să respecte toate regulile de igienă. Sunt convinsă că orice om cu mintea sănătoasă face acest lucru, nu era nevoie de panică și măsuri de urgență.

Oare ce se urmărește de fapt prin izoloarea oamenilor în locuințe, prin trimiterea acasă a oamenilor de la diferite locuri de muncă, prin închiderea școlilor și mutarea lecțiilor în mediul on-line, lecții accesate cu siguranță doar de elevii cu rezultate bune la învățătură, căci restul elevilor se scaldă fără îndoială în dezinteres? Oare să fie doar o încercare de a preveni răspândirea unui virus ucigaș sau e mai mult decât atât, se urmărește pe cât posibil un control al populației prin frică și panică?

De ce nu le pasă și de alți bolnavi care stau la coadă, în frig, în fața spitalelor, după cum am văzut în mass-media, bolnavi de cancer ce așteptau să meargă la tratament? Ei nu sunt o prioritate? Ei pot să reziste afară, lângă spital, în frig, căci și natura și-a întors fața la început de primăvară, parcă scârbită de tot ceea ce vede și-a început să verse lacrimi argintii ca-n miez de iarnă. Să presupunem, Doamne ferește, că moare un om cardiac sau un diabetic și așa mai departe, după ce a fost ținut la urgențe câteva ore, căci prioritate au doar cei suspectați de COVID 19, prin urmare să te păzească Dumnezeu să ai viroză primăvara aceasta sau vreun soi de gripă, că om te fac. Ce se întâmplă cu cel trecut la cele veșnice? Nu poate avea parte decât de o înmormântare la care au voie să participe maximum opt persoane. Și acum mă întreb care opt persoane? Să încercăm cât de cât a număra, preotul și cantorul (paraclisierul), două persoane, șoferul de la firma de servicii funerare, trei persoane, patru persoane (bărbați), pentru a putea ridica sicriul și a-l așeza în groapă, iar din familia celui decedat nu mai poate participa decât o persoană. Oare nu e revoltător? Au mai murit oameni în trecut de boli rele, chiar și de gripă, cunosc și eu un deces ce s-a datorat gripei. Era o bătrână trecută de optzeci de ani, care iarna megea desculță pe zăpadă și nu a luat în viața ei un medicament, până o gripă, într-o primăvară, cu câțiva ani în urmă, i-a venit de hac. Cum credeți că a fost înmormântarea bătrânei? A fost ca oricare altă înmormântare creștinească, ba s-a mai mers și la sărutarea mortului, rămasul bun, cel de pe urmă și n-a mai murit nimeni, nu a mai luat nimeni niciun microb. Prea ne-am izolat cu toții sub un clop de sticlă, iar de se sparge, se lasă cu urgie.

Oricine înțelege că această gripă este foarte virulentă și se poate finaliza cu decesul celui ce a contactat-o, oricine înțelege că e bine să se păzească, atât pe el, cât și pe cei din jur, dar nu oricine înțelege de ce e necesară atâta panică în rândul populației.

Au mai fost pandemii, dar munca nu a încetat, oamenii nu s-au ascuns după niște pereți care oricum nu te apără, pereții de cărămidă ar fi primii care ar cădea. Mergi, omule, în natură, dacă ai posibilitatea, la sat, la holdele ce așteaptă de ani de zile să fie lucrate, că-i primăvară! Ară pământul și seamănă-l, că nu intri în contact cu nimeni, ești în natură, iar natura înseamnă viață, nu moarte! Virusul nu zboară prin aer purtat de vânt cum te sperie alții. Ultima știre interzice bătrânilor de peste șaizeci și cinci de ani să mai calce pe afară, dar, dacă vor merge cei ce au dat acestă lege la sat, ar observa cât de sprinteni muncesc acești oameni în grădină și la câmp, că tinerii nu mai au timp și nici nu se mai obosesc cu astfel de activități. Au trecut războaie peste oameni, oamenii au luat o coajă de pâine și au fugit din case, s-au dus la sălaș, în pădure, pe câmp, căci în sat era primejdie. Au trecut molime peste oameni. A trecut cândva holera, dar oamenii au secerat grâul.

Toate aceste molime au o cauză care odată depistată, duce la remedierea problemei. Sunt convinsă că mulți oameni au citit romanul „Ciuma“ a scriitorului Albert Camus. Totul are un început. Ciuma a fost anunțată de prezența șobolanilor în orașul Oran care încep să moară pretutindeni „În dimineaţa lui 16 aprilie, doctorul Bernard Rieux iese din cabinetul său şi dă peste un şobolan mort, în mijlocul palierului. “ Prezența șobolanului mort i s-a părut ciudată doctorului, în timp ce pentru portar era revoltătoare, portar ce va muri din cauza epidemiei care a început treptat, azi un om, mâine altul. La final epidemia este biruită, dar apare următoarea precizare „Ascultând, într-adevăr, strigătele de bucurie nestăpânită care urcau dinspre oraş, Rieux îşi amintea că bucuria este mereu ameninţată. Căci el ştia un lucru pe care această mulţime cuprinsă de bucurie îl ignora şi care poate fi citit în cărţi, că bacilul ciumei nu moare şi nici nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile şi rufărie, că el aşteaptă cu răbdare în odăi, în pivniţe, în lăzi, în batiste şi în hârţoage şi că poate să vină o zi când, spre nenorocirea şi învăţătura oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită. “

Orice epidemie, orice catastrofă, orice furtună, are un sfârșit. Fiecare e responsabil în ceea ce privește finalul. Trist este că se ajunge la a controla oamenii prin frică, frică ce duce la afectarea stării psihologice a acestora. Zilele acestea circula în mediul on-line o știre în care era înfățișat un sicriu pregătit să fie incinerat și erau întrebați oamenii dacă asta își doresc pentru membrii familiei lor sau o înmormântare creștinească în care să fie însoțiți pe ultimul drum.

E bine să înceteze poluarea cu tot felul de știri sau un sfat pentru oameni, stați, în casă, în grădină, la câmp, informați-vă util, dar nu vă otrăviți cu toate bombele senzaționale!

Acum ajung la ce doare cel mai tare și nu pot decât să mă întreb, să vă întreb cum e posibil așa ceva? E adevărat că în Sfânta Scriptură scrie să dai Cezarului ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, dar chiar așa? S-a hotărât să se oficieze Sfânta Liturghie doar de către preot, parclisier, cantor și să fie transmisă on-line oamenilor. Sfânta Liturghie se săvârșește pentru oameni. În partea a treia, a Sfintei Liturghii, Liturghia credincioșilor, care succede Liturghiei catehumenilor, a celor chemați spre cunoaștere și Proscomidiei se săvârșește Jertfa Euharistică. Pentru credincioși se săvârșește acest miracol viu atât de mult discutat. Împărtășania este foc viu, cum să fie moarte. Ea e viață. Dacă un copil scapă împărtașania din guriță, din neștiință, neputință, de pe jos preotul trebuie să o adune cu buzele, iar noi ne împiedicăm într-o linguriță. Cum să oficiezi Sfânta Liturghie fără credincioși? Spune-le să se îmbrace în combinezoane medicale, cu pantofi de unică folosință când intră în locaș, ca să dai Cezarului ce-i al Cezarului, dar nu-i opri în Postul Paștelui de la bucuria liturgică. Tragedia e că în unele biserici și aici știu cazuri concrete, nu s-a mai săvârșit deloc Sfânta Liturghie, preotul speriat a încuiat biserica, nu s-au mai tras nici clopotele. Clopotele, oameni dragi, au vestit nu doar bucurii sau au chemat creștinii la slujbe, dar au anunțat și dezastre naturale, războaie, molime. Acum de ce să mai bată, au obosit și ele, pot să se odihnească, să doarmă. Și uite așa grăbim sfârșitul acestei lumi, căci credința s-a răcit și focul de pe altare a încetat să mai ardă. Unde e credința aceea cât un grăunte de muștar? Unde e căpitanul corabiei care salvează echipajul, chiar dacă el rămâne ultimul pe un vas gata să se scufunde? Oare preoții mai pot să fie căpitani de corabie sau încearcă să se salveaze primii? Iisus a certat valurile și vântul și a întins mâna celui neputincios. În caz de molime, în trecut, preoții erau cei ce aduceau alinare. Nu pot decât să mă întreb cum de e posibil? Chiar așa să îngrădești libertatea omului spre hrană spirituală și nu numai, să-l controlezi pas cu pas unde merge, de ce se duce acolo, câți tulei a adunat de pe câmp?

Nici comuniștii n-au reușit ce a reușit un virus să facă. Îmi aduc aminte că eram la școala gimnazială și ne obliga să cumpărăm bilete, ca să mergem duminica la film, în timpul Sfintei Liturghi, dar nu mă duceam niciodată, cu toată prezența lor de la ușa cinematografului și ca mine mai erau mulți.

Nu știu care o să fie finalul, Doamne. Acesta o să fie cândva, dar sper ca omul să nu fie atunci uscat de credință și cu o stare psihologică demnă de toată mila la sfârșitul acestei încercări.

Topice: Diverse | Comments Off on Cum e posibil așa ceva?

Comentarii închise.