Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Larisa Viragh:Poezii

de admin | Noiembrie 22, 2021

Ecou


Încă încerc
să-mi potolesc durerea surdă
născută din dragostea ce a murit
în chinuri grele,
în Iadul suferinței
printre demoni
care distrug lacomi
iubirea din vieți anterioare.

Nesătulul ecou al singurătății
hoinărește prin stihia ființei mele
pierdute în negura timpului
trecut de granița nopții
cu ziua ce a plecat în zbor,
când sufletul din mine
nu mai crede-n viitor.



Tablou

Pe pânza subțire, neatinsă, de-o culoare albă strălucind, cu pensula subțire în nuanțe calde un tablou pictează un artist cu jind.

O pată de culoare gri închis zace pe cerul de un albastru pal, apoi artistul desenează un soare auriu ce strălucește orbitor cu un aer regal.

Timpuriu răsar firele de iarbă din pensula de lemn ce pânza o dezmiardă, se înalță falnici pomi cu fructe, mari, bogați, într-o livadă.

Și pe-un delușor golaș din pustiul infinit ce se arată în zare, al nostru pictor zămislește o casă albă, mare.

În depărtări se conturează asemeni vechilor Titani, munți imenși care ating cerul, de mii și mii de ani.

Stropi de viață brăzdează cerul zburând răzleți printre norii împrăștiați, pe pânza cea plină de viață apar cocori succint pictați.

Pe pânza subțire, neatinsă, în nuanțe pastelate strălucind, cu pensula subțire în culori frumoase, viața mi-o pictez cu jind.



Amintește-mi să uit

Amintește-mi să uit de ochii de smarald
Ce priveau indiferenți cum dragostea se pierde
În noianul de minciuni distrugând un suflet cald…
Priveai cu ochii tăi, de culoare verde.


Amintește-mi să uit că ai inima de gheață
Și simțirile nu-s decât iluzii efemere
Ce lasă-n urma lor cicatrici pe viață,
De dragoste, de dor și de durere.


Amintește-mi să uit de mâinile cu care-mi mângâiai trupul
Și aveam senzația că mă aflu în centrul lumii,
Că-n ale tale brațe simțeam că se topește timpul
Ce se scurgea pana la venirea vremii…


Amintește-mi să uit că nici nu m-ai iubit vreodată,
O efemeră pasiune pentru tine am fost
Și-n mintea ta eram doar o simplă fată,
Nespecială, cu caracter anost.


Amintește-mi să uit că din suflet te-am iubit
Iar drumul meu ducea mereu spre tine,
Flacăra de dor pe loc s-a întețit
Și arde tot, tot ce-a mai rămas din mine.


Amintește-mi să uit că sufăr în tăcere
Și îmi curg lacrimi ca dintr-o cascadă
După clipe de iubire efemere
Ce mi-au făcut viața mai fadă.



Iluzii


Ecoul sunetului mut se aprinde
în vraja dragostei pierdute
în neantul viitorului nesigur
sau trecutului sculptat în piatră,
din monotonia prezentului trăit
pe jumătate
se desprind umbre
care pleacă fără urmă
în inimi lipsite
de gustul suferinței,
nestingheritul alean
diabolic hohotește
de lacrimile vărsate în juru-i
de cei suferinzi
de boala iubirii trecute
ce pleacă mii de capete-n pământ
și mii de ochi
îi scaldă-n lacrimi amare
care curg șiroaie
pe pământ arid,
și ard în suflete rănite
dorințe reprimate
de iluzii din trecut și viitor
se pierde fericirea în eternul prezent
trăit la nesfârșit
cu durerea necruțătoare
a unor iluzii trăite în trecut
și evocate în viitor,
viața întreagă reflectă o iluzie
a timpului efemer
ce nu vindecă total o rană
pricinuită de stafia amintirilor pierdute
în negura trăirii ce a plecat
spre nicăieri.

Topice: Diverse | 1 Comentariu »

Un răspuns to “Larisa Viragh:Poezii”

  1. Anca Paraschiv spune:
    22 Noiembrie 2021 la 9:52

    Felicitări, Larisa!
    Sunt foarte mândră de copilul meu!

Comentarii

Completaţi nr lipsa! *