Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

A VI-a ediție a Taberei prieteniei literare „De amicitia”

de Gelu DRAGOŞ | Mai 11, 2022

TABĂRA PRIETENIEI LITERARE „ DE AMICITIA”,

EDIȚIA 2022, LA BOGHIȘ, JUDEȚUL SĂLAJ

Cea de-a VI-a ediție a Taberei prieteniei literare „De amicitia”, coordonată de scriitoarea și ziarista Mariana Moga, se desfășoară, în perioada 24-29 mai 2022, la Complexul Turistic David din localitatea Boghiș, județul Sălaj.

Arta – entitatea al cărei orizont nu poate fi cuprins – a reprezentat dintotdeauna o necunoscută printre cei care au încercat să-i identifice întregul. Ea, arta, există în orice lucru care impresionează. Scrisul este, de asemenea,  un mod pur de vieţuire, o cale de eliberare, dar mai ales o modalitate de a oferi celor din jur – exteriorului – fragmente pure de interior.

            Aşadar, fără să ne îndoim de puterea-i dogoritoare, scrierea este acea entitate care stârneşte emoţii, este puntea dintre suflet şi realitate, indiferent de vârstă, natură şi fire.

La această manifestare culturală sunt invitați scriitori consacrați, sau la început de drum, dar talentați, din țară și de peste hotare, împreună luând parte la o călătorie creatoare. Se dorește promovarea actului cultural de calitate, chiar dacă autorii locuiesc în diferite state europene, în calitate de creatori sunt un popor, o literatură, adică susțin unitatea poporului român prin literatură.

            În Europa există un nucleu de scriitori foarte activi, care contează cu adevărat în ierarhia literaturii româneşti contemporane. Se urmărește ca acest schimb cultural să fie benefic tuturor participanților, iar prietenia literară să dăinuie în scopul promovării culturii și spiritualității românești; dezvoltarea simţului de apreciere a moştenirii culturale şi artistice; educarea sensibilităţii faţă de valorile culturii naţionale şi universale; stimularea respectului faţă de ideile celorlalţi; crearea unor legături care să fie urmate de comunicare şi schimb de experienţă.

            Proiectul  se leagă de obiectivele specifice privind cultura și educația trasate în parcursul de dezvoltare a României.

În patrimoniul unei comunități,  actul cultural ocupă un loc important  nu doar  pentru că definește comunitatea, dar și explică multe aspecte ale comunității.

            Dacă la edițiile anterioare tabăra s-a organizat în alte localități din țară, anul acesta autorii participanți poposesc pentru 5 zile la Complexul Turistic David, situat chiar la intrarea în Stațiunea Boghiș Băi, pe partea stângă a DN 191, un loc departe de zgomotul cotidian, în mijlocul naturii. Pe parcursul taberei vor avea loc lansări de carte, conferințe, seri de cenaclu cu muzică și poezie, un concurs de poezie pe temă dată, vizitarea obiectivelor turistice din zonă și multe alte surprize.

                                                                               

Topice: Diverse | Comments Off on A VI-a ediție a Taberei prieteniei literare „De amicitia”

Comentarii închise.