DRAGOSTEA,ADEVĂRATA ENERGIE A VIEŢII
Vineri, 27 Decembrie 2013Timpul şi-a întins plasa peste faţa pământului iar omul şi toate lucrurile existente s-au supus lui. Teiul din faţa casei a îngălbenit demult iar vântul aşteaptă cu nerăbdare să-i culeagă toate frunzele. Verdele de odinioară şi-a pierdut strălucirea. În timpul zborului prin văzduh frunzele moarte mai simt încă dulceaţa cântecului de ieri şi mângâierea razelor […]
DINCOLO DE OGLINDĂ
Duminică, 24 Noiembrie 2013M-am întâlnit într-o zi cu un vechi prieten din satul meu natal, Bolvaşniţa. Acesta a venit la piaţă în Caransebeş pentru a vinde mere. Mi-a oferit şi mie două mere. Un măr era pomăit iar altul avea un aspect îngrijit. Cel de-al doilea măr îţi fura privirea pe când primul nu făcea altceva decât să […]
MULTELE FEŢE ALE NEDREPTĂŢII
Vineri, 20 Septembrie 2013„Socrate moare ca un senior, Hristos ca un netrebnic…“[1] Cuvântul nedreptate, antonimul cuvântului dreptate din punct de vedere semantic, aparţine Fondului principal lexical al limbii române şi contribuie la formarea unor noi cuvinte prin schimbarea valorii gramaticale. În titlu am utilizat termenul nedreptăţii. În ceea ce priveşte valoarea morfologică a acestui cuvânt este un […]
UMBRE
Vineri, 10 Mai 2013TEATRU SCURT Personaje: Gânditorul X SABINA Măduta La apusul soarelui. Gânditorul: Nu-mi mai amintesc, să se fi întâmplat demult…
« Anteriorul