POEME PENTRU BASARABIA – SUNTEM UNA
Miercuri, 30 Noiembrie 2011Ţi-e soarta-n măsluite zaruri, Ai borne de hotar pe Prut, Se tânguie a tale maluri Că-s două inimi într-un trup,
POEME PENTRU BASARABIA – DOUĂ TRUPURI
Vineri, 25 Noiembrie 2011Ca un paloş, Prutu-n două taie trupul sfintei ţări, Nu e apă-n cele vaduri, ci şiroi de lăcrimări, Că, din ce a fost odată sub coroana lui Ştefan Tot micim a lui avere şi-o tot pierdem, an de an.
POEME PENTRU BASARABIA – SORĂ DRAGĂ – BASARABĂ
Luni, 14 Noiembrie 2011Soră dragă, lasă-ţi ochii, care-ntruna vreme plâng, Să se-ndrepte către mine, ca la suflet să te strâng Şi-a ta lacrimă de miere şi-al tău bocet întristat Din blestem amar de fiere, rugă fie de-nchinat.
COMORI DIN LĂZILE DE ZESTRE
Marţi, 14 Septembrie 2010În lăzile de zestre zac comori Înnobilate-n timpuri, de vecie, La ele ne-am întors de-atâtea ori Când ne-am adus aminte de pruncie. Îmi stau cuminţi acolo miruite Păstrând în ele vremuri şi vecia, Podoabe dragi ce fost-au rânduite De bunii mei, să-şi poarte măreţia. În ele s-au simţit nemuritori Când au ştiut că dacă mi-s […]