Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Reportaje

« AnteriorulUrmătorul »

SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA

Joi, 31 Decembrie 2009

Născut prin miracol divin, aşteptat şi prigonit, slăvit şi sacrificat, acceptat sau contestat, Isus a străbătut veacurile, aflându-se în permanenţă în atenţia slujitorilor bisericii, a oamenilor de ştiinţă, cât şi a celor de artă: scriitori, pictori, sculptori care i-au dedicat opere remarcabile. Naşterea sa, care a marcat începutul creştinismului, a fost slăvită de slujitori ai […]

FESTIVALUL MUNŢILOR

Luni, 28 Decembrie 2009

Localitatea Ceraşu, judeţul Prahova, „o gură de rai”, situată în partea de N-V a judeţului Prahova, la poalele culmilor şi piscurilor muntoase: Vârful lui Crai, Clăbucetul, Leurdeanul, Căprioru, Chimniţi, un spaţiu izolat şi totuşi accesibil, loc de odihnă şi de reculegere, pe lângă pădurile de foioase, divers colorate de pictorul Toamnă, pe lângă arhitectura ţărănească, […]

BETLEEMUL INIMILOR NOASTRE

Duminică, 27 Decembrie 2009

Ultima lună a anului, aflată sub lumina stelei de la Răsărit şi acompaniată de imne îngereşti din înălţimile Cerului, ne aduce aminte tuturor de copilărie şi de frumuseţea colindelor româneşti, închinate Pruncului Sfânt ce se naşte pentru noi în fiecare an. Voind să împătăşim această bucurie tuturor credincioşilor noştri şi cu speranţa că dragostea ce […]

COLINDELE, OFRANDA ADUSĂ MÂNTUITORULUI

Joi, 24 Decembrie 2009

Sâmbătă, 19 XII 2009, la Biserica „Sfântul Vasile” din Ploieşti, a avut loc un concert de colinde religioase, sub îndrumarea părintelui paroh Marian Şerban şi a părintelui Constantin Dogaru. Părintele Marian le-a vorbit credincioşilor despre originea, vechimea şi semnificaţiile colindelor religioase, insistând asupra faptului că se trag din vechi ritualuri şi că reprezintă ofranda adusă […]

CHEMAREA LA TROIŢĂ

Joi, 24 Decembrie 2009

PICĂTURI DIN LUMINA CĂRŢII ARTURIENE Abia de s-a împlinit un an de neuitare şi iată că din nou, Prof. Artur Silvestri ne-a chemat la Casa şi la Troiţa sa de la Ceahlău, ansamblu memorial comemorativ îmbogăţit cu o carte uriaşă din marmură şi o placă tot din marmură cu chipul său scump sculptat în bronz […]

AM ÎNTÂMPINAT FLACĂRA OLIMPICĂ

Marţi, 22 Decembrie 2009

Când am aflat că pe data de 17 decembrie, la ora 8,30 Flacăra olimpică va trece prin apropierea casei noastre din Pickering, am ştiut că-mi iese în cale un eveniment deosebit, de care nu toţi oamenii pot avea parte, fiindcă nici nu e de ici-de colo să-ţi treacă pe dinaintea ochilor, gata să atingi cu […]

OBICEIURI DE SFINTELE SĂRBĂTORI

Sâmbătă, 5 Decembrie 2009

“Adormirea Maicii Domnului” “Păstrarea tradiţiei” este una dintre caracteristicile poporului român. Primite ca moştenire de la strămoşi, fără însă a li se cunoaşte data exactă sau împrejurările în care au apărut, tradiţia, obiceiurile, multe la număr, unele cunoscute doar pe plan local, de unde şi zicala: “câte bordeie, atâtea obiceie”, sunt respectate adesea cu sfinţenie. […]

ZILELE TOAMNEI

Joi, 12 Noiembrie 2009

Localitatea prahoveană Urlaţi, situată la poalele Dealului Mare, cu climă blândă, cu miros de fructe coapte, cu gust de tămâioasă, cu Cramele Urlăţeanu şi Basilescu, cu Muzeul Bellu şi Mânăstirea Jercălăi alături, în zilele de 10 şi 11 octombrie 2009 a organizat cea de-a VI-a ediţie a Sărbătorilor Toamnei. Zâna Toamnă şi-a creat o atmosferă […]

SĂRBĂTOAREA VINULUI

Joi, 15 Octombrie 2009

Valea Călugărească, judeţul Prahova, localitatea renumitelor podgorii de Dealul Mare, în zilele de 25-26-27 septembrie 2009 organizează cea de-a VIII-a ediţie a Sărbătorii vinului. Sărbătoarea se desfăşoară în Parcul din faţa Primăriei într-o ambianţă care îmbină frumuseţea ultimelor flori de vară cu a celor de toamnă cultivate cu mult gust: regina nopţii, moţul curcanului, crăiţe, […]

ARIZONA

Sâmbătă, 3 Octombrie 2009

După cele zece săptămâni petrecute în România, ajunsă acasă, nici n-am avut răgazul necesar adaptării la diferenţa celor şapte fuse orare, că am plecat împreună cu ai casei, de-a curmezişul Americii, adăugând încă alte trei fuse orare până la Arizona. După forfota românilor, ca toţi europenii aflaţi mereu în zorul treburilor, nu de puţine ori […]

« AnteriorulUrmătorul »