Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Vasilica GRIGORAŞ:Poezii

de admin | 14 Martie 2019


Împărăţia Cuvântului

Literele nu numai că sunt de genul feminin
dar au o delicateţe intrinsecă,
o candoare zglobie, 
un şarm cu totul aparte
şi-l au pe vino-ncoa,
de aceea treptat ne îndrăgostim de ele
şi le iubim întreaga viaţă.
Literele ne sunt mamă, fiică, soţie…,
toate unite sub oblăduirea cuvântului
care ne este Tatăl.
Cred că a venit timpul 
să facem o cerere
pentru mutaţie definitivă 
în împărăţia Cuvântului,
în liniştea căruia să ascultăm
trilurile străvechi ale limbii.


Cruce-Ţi sunt, Doamne

M-am nălucit
printre fapte rele,
răzmeriţa gândurilor
m-au prăvălit în pustie,
mi-am întinat sufletul 
cu murdare cuvinte,
rătăcirile rebele
mi-au fost surori siameze, 
zădărnicia îndrăzneaţă
plapuma care m-a încălzit,
grijile de tot felul 
m-au împresurat năvalnic
doar cu bună-voia mea.
Am adorat sminteala la tot pasul,
m-am scăldat în mocirla
hăului lumii
şi-am îmbrăţişat răul,
acceptându-l ca partener ideal
în dansul de societate,
apoi slobozindu-l mai deşănţat
cu turle şi trâmbiţe.
N-am înţeles, Doamne
că mi-ai dat doar pentru puţin timp 
o cruce de dus 
şi m-am poticnit la fiece pas
fără să pricep că există 
o Cale pentru a ajunge 
la izvorul luminii.
Din dragoste 
şi cu minunată blândeţe 
mi-ai dat încercări
pentru ca eu să învăţ lecţiile lor,
dar n-am descifrat 
alfabetul inimii Tale,
n-am înţeles cuvântul,
cititul mi-a fost bâlbâit
şi n-am sporit în dulcea Ta voie.
Sunt repetent de ani mulţi 
la capitolul iubirii de Tine şi semeni.
Cruce-Ţi sunt, Doamne, 
bat cu disperare la uşa Ta
şi Te rog, deschide-mi!

Topic: Poezii | Comments Off on Vasilica GRIGORAŞ:Poezii

Femeia sărbătorită prin poezie, cântec şi flori la Satulung!

de admin | 7 Martie 2019

Cristian LAURENŢIU

O dată cu apariţia primilor ghiocei care vestesc regenerarea naturii, la Satulung a avut loc sâmbătă, 2 martie, ora 15,oo prima întâlnire a membrilor Cenaclului literar „Petre Dulfu” şi  a iubitorilor de literatură şi folclor din Chioar. Peste 30 de persoane au fost prezente la această întrunire în care s-a recitat poezie închinată femeii, în ipostazele ei de mamă, iubită, prietenă, tovarăşă de viaţă. În cele peste două ore de cenaclu ne-am înălţat sufletele, am uitat de cotidian şi grijile zilnice. Au recitat poezie: Dumitru Fânăţeanu, dr. Mihai Ganea, Carmena Felicia Băinţan, Vasile Bele, Aurelia Oancă, Gelu Dragoş, Vasile Dan Marchiş, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Vasile E. Lupşe, Maria Ardusădan, Ioan Ardusădan dar şi mai tinerele Bianca Bele din Chiusbaia şi Gabriela Groşan din Hideaga. Mărţişoarele muzicale au fost oferite de către talentatele Amalia Remeţan acompaniată la vioară de fratele ei Ionuţ Remeţan din Lucăceşti şi Diana Silaghi din Baia Mare.

Gazde primitoare s-au dovedit a fi şi de data aceasta Gelu Dragoş, preşedintele cenaclului şi Mihai Zmicală, directorul Căminului cultural „Ioan Buciuman Spiridon”. La finalul întâlnirii dr. Mihai Ganea ne-a oferit un cadou literar, două rugăciuni ale lui Nicolaus Olahus recitate de către distinsa Virginia  Paraschiv.

Concluzia întrunirii a spus-o cum nu se putea mai bine prof. Ioan Săcălean: „Venind astăzi aici, mi-am înălţat sufletul şi am simţit că aparţin acestei comunităţi cu toată fiinţa, iar faptul că la căminul cultural s-au adunat atâtea spirite ne onorează şi mă face mândru că aparţin Satulungului!”

Pentru biblioteca comunală şi cenaclu s-au oferit cărţi cu autograf aparţinând autorilor prezenţi şi reviste culturale ( „Freamăt” a Ligii Scriitorilor Maramureş, „Porţile Nordului”, „Din vatra satului”). Următoarea întrunire va avea loc când se va lansa la Satulung revista „Izvoare codrene şi chiorene”, unde majoritatea membrilor cenaclului din Satulung vor avea materiale publicate.

                                                                          

Topic: Diverse | Comments Off on Femeia sărbătorită prin poezie, cântec şi flori la Satulung!

„Moara lui Gelu” în cifre de calitate

de admin | 2 Martie 2019

Angela-Monica Jucan

MOTTO: „Bunicul meu dinspre mamă a fost morar / ce moară mai avea pe Someş / aşa m-am născut şi eu şi fratele meu / şi nu pot trăi fără moara mea / eu macin numai cuvinte / când n-am ce pune în coş / mă macin pe mine / cuvânt cu cuvânt / os cu os / fir cu fir / picătură cu picătură / în lut mă transform…”

(Gelu Dragoş, Moara lui Laurenţiu)

Întemeiată în anul 2010 şi apărută prima dată pe ecran în 16 decembrie 2010 cu titlul „Izvoare codrene”, transformată la un moment dat în „MOARA LUI GELU”, iată că revista-blog cu sediul în Lucăceşti (comuna Mireşu Mare, Maramureş) a depăşit în opt ani şi ceva (februarie 2019) 1.500.000 de afişări de pagină (dar contorul arată din minut în minut mai multe, ajungând deja la vreo şase mii în plus).

Drept să spun, am scăpat momentul. Deschid şi de câteva ori pe zi „Moara lui Gelu”, o citesc (selectiv, desigur), o critic, public în ea, dar traficul nu-l urmăresc – din lipsă de sensiblităţi cantitative.

Mea culpa. Trebuia să fi fost mai atentă, este, totuşi, o mărime care înseamnă şi calitate, altfel neputându-se explica atâtea alegeri din enorma ofertă a internetului, atâtea popasuri, atâtea reveniri, atâta fidelitate a multor cititori. Un milion şi jumătate de intrări pe site, de priviri, de judecăţi mai obiective, mai subiective ţintite asupra „Morii lui Gelu” – o moară ideală, producătoare de bucate spirituale din belşug, din care alegem ce dorim, ce ne interesează, ce ne place şi avem şi posibilitatea de a râşni, după putinţă, cele citite pe îndelete, pe nerăsuflate ori pe sărite. O revistă de loisir, bună pentru cursul de preferinţe al fiecăruia, pentru lungimile lui de undă, pentru scara exigenţelor proprii, pentru nivelul de comprehensiune al fiecăruia, pentru fundaţia culturală a lui, pentru dispoziţia de moment a cuiva. Cu atât mai mult cu cât revista este de tip magazin şi are conţinut nepartizan, adesea prezentându-se succesiv articole pro şi contra despre acelaşi subiect.

Şi nu e vorba doar de cititori, ci şi de colaboratori: trimit texte aici foarte mulţi publicişti, făcuţi din aluat cultural, vocaţional şi raţional diferit, autori consacraţi şi debutanţi, autori prolifici sau mai zgârciţi cu scrisul.

Mai este şi o aromă specială a paginii, cu designul ei atractiv pus pe suport-fundal de bibliotecă (site datorat webmasterului Gelu Dragoş jr.), cu material iconografic bogat, plăcut, interesant, de multe ori inedit şi exclusiv, de la frontispiciul cu moara reală a bunicului Laurenţiu, la ilustraţia cu imagini comune sau fotografie de artă.

Un ecran „pentru minte, inimă şi literatură” – cu folos intelectual, sufletesc, imaginativ, cu un fond publicistic enciclopedic. Cum se spune, numai cine nu vrea nu găseşte aici ceva de aflat, de apreciat, de savurat, de visat, de suduit, de bombănit măcar, sau de dezbătut cu alţii. De toate pentru toţi, „moara” are multe sortimente, fără a avea şi compartimente (constrângătoare rubrici de revistă, categorii de blog): literatură beletristică cultă şi populară, literatură de specialitate, literatură publicistică, cu texte de interes actual (sport, politică, administrație, economie, drept, ştiri, diverse informări – câte şi mai câte; multe concursuri literare sau şcolare au fost descoperite pe acest blog!) sau de durată (eseistică şi chiar studii pe teme de religie/teologie, filosofie, istorie etc.). Compuneri de toată ziua sau festive, articole redactate în stil colocvial, formal sau artistic. Imparţialitate şi opinii – neutralitate, dar şi angajare. Modernism, clasicism, academism, tradiţii, tradiţionalism, vechime, actualitate, previziune. Credinţă, etică, patriotism. Valori perene printre mode vremelnice. „Moara lui Gelu” scoate fără oprire, mai „cotidian” decât cotidienele tipărite, consistent tain pentru gând, pulberi terapeutice pentru suflet, prafuri „arabica” sau „robusta” pentru trezvie. Materialele apar în forma lor autentică, adică needitate şi necorectate în redacţie („nemodificate genetic”).

Redacţie… Redacţia e… GELU DRAGOŞ, care la fondarea „Izvoarelor codrene” virtuale era pe la începutul celei de-a patra decade de vârstă, iar acum e pe la începutul celui de-al doilea semicentenar al său. Lui i se datorează câştigarea colaboratorilor şi a cititorilor, selecţia materialelor (o, şi cu câte duşmănii s-a ales din asta…), promptitudinea publicării, ţinerea la zi a paginii, sporul revistei, conţinutul variat din toate punctele de vedere. Nu se ştie cum reuşeşte, la ce ore din noapte, fiindcă zi-lumină solară, ba şi lumină electrică, este prins în o mulţime de activităţi – didactice, programe extraşcolare, elaborare de lucrări publicate în volum (ca unic semnatar: Revistele şcolare, carte apărută în anul 2010, Instantanee maramureşene – 2012, Opinii – 2015, iar în curs de apariție monografia localității natale; în colaborare cu soția sa, Ana Dragoş: Valenţe pedagogice în activităţi ecologice – 2015), conducere de cenaclu („Petre Dulfu”, în Satulung), participare la toate cenaclurile literare ale zonei, prezenţe la diverse manifestări culturale din judeţ, redactare de articole proprii, plăsmuire poetică. Este implicat şi în viaţa socială (membru, de pildă, al Asociaţiei Cultural-Creştin-Umanitare „Ars Vivat”) şi a familiei, ocupat cu treburi domestice, agricole (deţinând câteva terenuri, moştenire de familie), zootehnice (vaca Mândraie, viţeluşa Marţiana, căţelul Haiduc). Totul este profesionist făcut (Gelu Dragoş fiind absolvent al unei şcoli pedagogice postliceale, licenţiat în ştiinţele comunicării – specializarea jurnalism – şi master în management educaţional) şi cu vocaţie (talentul şi competenţa îi sunt, de altfel, recunoscute şi oficial sau particular prin numeroasele premii şi diplome care i s-au acordat, prin cooptarea sa în câteva redacţii ale presei băimărene, prin includerea în volume colective, prin traducerea versurilor sale în albaneză, prin articole despre activitatea lui, prin recenzii la opera sa, prin desemnarea ca membru al juriului la concursuri şcolare, ca şi prin calitatea de membru al câtorva asociaţii literare şi jurnalistice), iar în ce priveşte treburile casei şi cele specifice satului, are calificarea… experienţei, calificarea urmării exemplului părinţilor şi al bunicilor (fiind descendent al unei familii de oameni harnici şi chivernisitori, de la care a avut ce învăţa).

La împlinirea, în 22 februarie 2019, a vârstei de 52 de ani, îi dorim plăcută împovărare cu alţi buni ani, în care, sigur, să ne fabrice mai departe făină de pâine spirituală. Felicitări pentru nematerialnicul morărit şi pentru toate celelalte realizări! La mulţi ani Omului de omenie, Omului de faptă şi de literă! Şi… apă la moară!

Notă. Blogul „Moara lui Gelu” poate fi accesat la adresa https://moaraluigelu.blogspot.com/

                                            Angela-Monica Jucan

Topic: Diverse | Comments Off on „Moara lui Gelu” în cifre de calitate

Valeria Tamaş – Revărsări de dragoste în poezia Vasilicăi Grigoraş

de admin | 18 Februarie 2019

                Copilăria este ca o zi însorită în care ieși sub soarele dimineții să alergi prin iarba plină de rouă. De deasupra se revarsă cântecul ciocârliei, de-a dreapta și de-a stânga ploaie de ciripituri şi sub toată această avalanşă de frumos, tu, copilul, care cu râsul tău dăruieşti bucurie nu doar casei tale, ci întregii lumi.

                De aceea cu trecerea anilor ne întoarcem la ea, întâi prin copii, apoi prin nepoți. Clipele frumoase şi fericite nu se uită, mai ales atunci când le poţi trăi, fie de-acum doar cu nostalgie.

“Pui de pasăre măiastră” (Iaşi, PIM, 2018) este titlul cărții Vasilicăi Grigoraş, scrisă  pentru nepoţica dânsei, ca să-i amintească peste ani de bunica ei, de dragostea şi de frumuseţea clipelor petrecute împreună. Nepoţeii vin ca primăverile, luminându-ne până şi cuvintele, mereu spuse cu dragoste.

Bucuria acestui dar mult dorit şi aşteptat care este venirea pe lume a Evei o vom regăsi în versurile: „Pe-o rază matinală a lui cuptor / Zvârlugă mică ai venit în zbor. / Familia te-a primit în dar, / Gingaş boboc de mărgăritar, / Pui de pasăre măiastră, / Ce-ai intrat în viaţa noastră”. Este bucuria sinceră la sosirea acestui nou membru al familiei, venit să aducă bucurie pentru mulți ani de-acum încolo, când adunând „nectarul vieții” va deveni pe zi ce trece un copil mai bun şi mai iubitor.

“Dis de dimineață”, autoarei nu-i rămâne decât să se bucure de tot ceea ce natura ştie cu dărnicie să-i ofere, ca să-i facă din fiecare zi a vieții o încântare și mai ales de cel mai frumos dar dat de însuşi Dumnezeu, nepoțeii: „Din a naturii catapeteasmă / Înspirăm sfânta mireasmă, / Ăsta-i un adevărat mister, / Ce-aş mai putea, Doamne, să-ţi cer?”

O casă de bunici fără cuib de rândunici nu poate să existe, de aceea această minune o redă autoarea în poezia  „Cip-cirip de rândunici”,  unde viața acestor mici viețuitoare este descrisă în amănunt. Ochii curioşi ai copilului observă cu uimire şi curiozitate totul, în timp ce mintea adultului va merge  mult mai departe: „Şi-aşa ne dau Bună Vestire / Să mergem pe la mănăstire, / Cu bucurie-n suflet iară, / Pe-alei de caldă primăvară, / Îmbrăcată iarăşi în culoare / Şi mireasmă-mbătătoare. / În triluri dragi de păsărele, / Cu flori să-ntâmpinăm Mirele.”  

„Gărgărița” este mică minune, pe care fiecare dintre noi am prins-o în palmă și i-am dat drumul după ce ne-am minunat de frumusețea ei. „Gâză, gâzuliţă, / Cu nume de Gărgăriţă, / Rochie roşie cu buline, Nimeni nu-i ca tine.”

Dar gărgăriţa mai știe o taină, pe care fetele încearcă să o afle de la ea. Nu a existat o fată îndrăgostită care să nu fi apelat la această stratagemă, tragerea de limbă a gărgăriței spre a-și afla ursitul! „Fetele te îndrăgesc, / În mână te ocrotesc / Şi fără de preget / Te-aşează pe-un deget, / Să le spui deschis / De li s-o împlini un vis: / Privind încotro vei zbura, / Să ştie unde s-or mărita.”

            Poezia „Cucul”  îl are drept protagonist pe domnul cuc cel plimbăreț, care toată primăvara și-o petrece cântând spre bucuria copiilor, care-l imită și necazul îndrăgostiților pe care vara-i află amorezați și-i lasă cu inima arsă şi singuri cuc:

„Trâmbiţând numele său, / Cu-cu, cu-cu! tot mereu, / Îşi umflă guşa cu spor, / Cască pliscul binişor… // Coada şi-o răsfiră în grabă, / Cântând silabă cu silabă, /

C-un timbru grav rostite / Pentru inimi îndrăgostite.”

„Flori de primăvară” este o poezie dedicată primelor flori care vin să ne bucure după frigul și vitregia iernii. Alb și plăpând, la început vine ghiocelul, ca o petală desprinsă din florile de gheață ale iernii, apoi vin toate celelalte flori viu colorate peste care vor da năvală fluturii. Deocamdată toate acestea sunt doar pe hârtie, dar curând le vom vedea aevea: „Astăzi, pe la chindie / M-apucă o hărnicie / Să desenez fluturi şi flori / În tot mai multe culori.”

„Privighetoarea” e cântăreața nopții, o ascultăm şi ne minunăm de trilul ei. Tare-am vrea să știm și noi cânta ca ea, dar ea este o artistă care nu-și cedează repertoriul. Doar ne încântă gratuit cu recitalurile ei nocturne: „Prin grădini, zăvoi, păduri / Faimoasele acorduri / Ale orchestrelor minunate / Cu soliste talentate, / Zvelte, blânde şi modeste, / Fiinţe bune din poveste, / Umplu munţii, mările / Cu toate cântările.”

Sensibilă la frumos, autoarea ne va vorbi şi despre frumuseţea florilor de tei, despre truda albinelor de a ne oferi o „Viată dulce ca mierea”. Teiul nu este doar dulce mireasmă, ci este şi aducător de sănătate: „Adunat de harnice albine / Pentru al nostru bine, / Duşman al bolilor toate, / Sporind a noastră sănătate, / Ca viaţa noastră să ne fie / Dulce miere, bucurie.”

 Micii şi zglobii „Licurici” nu trec nici ei neobservați: „Încă nu era lumină / Când am ieşit în grădină…, // Inima începe să-mi  bată, / Şi-ndată mă simt fermecată, / De-a licuricilor sclipire / Şi-a ochilor mei uimire.”  Ochii copilului îi remarcă şi vrea să-i prindă în mânuțele sale. Micuțele pulberi de aur stârnesc curiozitatea . Este o lume atât de minunată pentru ochii unui copil încât ar vrea să rămână în el, deoarece încă nu știe că lumina zorilor va sparge vraja.

„Vrăbiuţele” sunt așa cum le știm stăpânele gâlcevilor, unde-s două fac larmă cât nouă, dar altfel mămicuțe și tătici responsabili, care-și cresc cu dragoste puii: „Pentru puii lor, vrabia şi vrăbioi / Construiesc un cuib în ritm vioi, / Căptuşit cu puf sau pene moi, / Aşa precum e-n pat la voi. // Cu mare dragoste îi îngrijesc, / Cu glas suav le ciripesc, / Baie-n colb le pregătesc / Şi de duşmani îi păzesc.”

            Pentru puţin timp, autoarea schimbă registrul cântărilor în vers. De la natura împrimăvărată, plină de culoare şi parfum, cu încântare în suflet face un pas pios spre Sărbătoarea Învierii Domnului, care ne aduce în tinda bisericii: „Hristos a înviat”  să rostim, / Pentru tot să-I mulţumim. // „Adevărat a-nviat” primim răspuns, / Iubirea-n noi ni s-a aprins, / An de an se-arată iară, / Tainică binecuvântare.” O bucurie atât de mare încât nu se putea să nu fie amintită într-un poem. ”Lumina de Paște”, simbol al izvorului vieţii ne va lumina drumul tot anul, şi în viață şi în poezie.

„Minunea de cireș este un poem al răbdării. Florile de cireș ne trezesc doar pofta şi vom mai avea multe zile de aşteptat până când ne vom putea bucura şi de fructe. Ne vom umple timpul până atunci cu alte îndeletniciri, nu avem ce face. Pomul îşi are regulile lui.

Cred că nu există copil care să nu se fi jucat „De-a v-ați ascunselea”. Acesta este jocul copilăriei pure care găseşte un răspuns neașteptat de matur în versurile: „Să m-ascund la mama-n poală. /  Chiar de m-or descoperi / Mama mă va ocroti.” Nimic nu te poate ocroti ca poala mamei.  Un papuc, un porumbel, un crin înflorit sunt doar ascunzişuri temporare. Poala mamei e mereu acolo. Și dragostea ei ocrotitoare, care este un zid peste care nu se poate trece.                                       

Pentru “Pasărea”, care se face tot mai mică în zborul ei spre cer, copilul  găsește un răspuns: „Şi cred, că acolo sus / Îl vizitează pe Iisus. / Şi ea este copilul Lui, / Minune a creaţiei dintâi.”

Ce poate fi mai frumos decât să ai propriul tău „Cântec”. Și Eva îl are!

„Vino soare-n dimineaţă, / Pe Eva de mi-o răsfaţă! // Vino iarăşi la amiază, /

S-o alinţi cu a ta rază! // Pe la asfinţit, vino iară, / Ca s-o pregăteşti de seară! // Noaptea, veniţi voi steluţe, / Fetiţei să-i daţi bineţe! // Vino şi tu mândră lună, /

Să-i faci din somn cunună! // Cu stele, luceafăr şi soare / Fie-i viaţa sărbătoare!”

Ce i s-ar putea spune unui copil mai frumos de  atât? Cuvintele s-au strâns să-i facă cea mai frumoasă declarație de dragoste, și nu doar pentru o zi, ce pentru o viață.

           Toamna vine cu pleiada ei de culori și deodată în loc să privim coroanele bogate ale copacilor “Războiul de ţesut al toamnei” se pornește şi ne va așterne covorul ei moale și colorat la picioare, în timp ce mâinile ei harnice vor umple hambarele.

„Gospodina anului” este desigur toamna care adună fructele din livezi, pune în hambare porumbul şi strânge în fânare fânul, coace strugurii și-i transformă în mustul rubiniu şi umple rafturile cămării cu bunătați, nu doar gustoase dar şi sănătoase: „…Strugurii-s transformaţi-n must, / Pe care-l beau pe nerăsuflate, / Fiind printre sucurile preferate. / În cămară se adună anume, / De nu le mai ştii pe nume, / Gem, dulceaţă şi peltea, / Ce clătite, vom mânca! / Pe un raft, nişte borcane / Cu zacuşti şi cu tocane, / Pline sunt de vitamine, / Bune pentru orişicine. // Toamna, gospodina vestită / De toată lumea-i îndrăgită.”

            „Preşul fermecat” se va transforma dintr-un preș moale şi colorat într-un preș viu în primăvară: „Preşuri palide sau chiar uscate / Se-aşează cuminţi toate / Să se odihnească o vreme / Pe pământul care geme / De-atâta apă şi hrană / Adunată peste iarnă. / În primăvară să renască / Natura  să-nverzeasă / Pe noi toţi, să ne sfinţească.”

Toamna va pleca o dată cu venirea primilor fulgi de nea care ademenesc copiii cu bătaia în geam, vestindu-i că a venit vremea dansului fulgilor de nea şi a bucuriilor pe care iarna le aduce: „Astă noapte, când dormeam / Mi-a bătut un fulg în geam, / Slab, stingher şi abătut / Abia de l-am auzit.” Întâlnirea dintre fulgii de nea şi copii este întotdeauna una de scurtă durată, ei topindu-se de la prima atingere, dar alți fulgi vor veni să-i țină tovărășie micului lor prieten.

Iarna nu ne aduce doar zăpadă, ci şi pe mult iubitul Moș Crăciun de la care fiecare dintre noi avem așteptări: „Din nou e iarnă-n ţară, / Neaua pluteşte sprinţară, / Pregătind iarăşi albul drum / Ca să vină Moş Crăciun. // Moşul drag și generos, / Anunţă naşterea lui Hristos, / Dorinţe împlineşte mintenaş / Celor ce îi scriu răvaş.”„Scrisoare către Moş Crăciun” este o întâlnire a copilului cu Moșul, cel care știe să ne îndeplinească toate dorințele. Sau aproape toate, depinde cât suntem de cuminți!

          Ei dar moşul nu este numai darnic, ci este şi înţelept, aşa că printre daruri strecoară pentru micul David şi o „Puşculiță”, loc unde copilul va învăţa să fie la început econom spre a-şi putea mai apoi cumpăra chiar el tot ce-şi doreşte. Dacă va fi conştiincios, va putea astfel să aibă chiar  propria-i bancă! Bănuţii în dar primiţi / Aici pot fi economisiţi, / Şi puţin câte puţin / Fără muncă, în chip divin, / Cutia goală şi uşoară / Se transformă în comoară.”

Primele cuvinte stâlcite denumesc obiectele care îi înconjoară, rostite de cei mici spre hazul celor mari. Ele sunt primele noastre cuvinte şi deci ne aparțin.  Ni le putem patenta:  În „Tișolul” copilul ne povesteşte că „Chiar de când mă ştiu / Un perete-n casă-i viu. / Vin şi pleacă mulţi copii, / Păsări, animale vii, // M-am urcat pe-un scăunel / Ca să-i mângâi puţintel…”, dar va afla mult mai târziu că oamenii aceea care ne intră în casă să ne bucure stau mereu doar acolo în căsuța lor, numită televizor!

„Bicheta” şi „Babeta”,  două denumiri pe care numai copilul le deslușește și vrând nevrând bunicii şi părinţi sau frăţiorii şi surioarele, care vor trebui să vorbească o vreme şi ei aceeaşi limbă. „Am ieşit azi cu „bicheta”, / Şi-acum, îmi vreau „babeta”. // -Unde e „babeta” mea? / Chiar acum, Eva o vrea! // Şi când colo, ce să vezi? / Vine Bobo cu-ochii verzi, / Şi cu lacrimi tot râdea, / Crezând că-i vorba de ea. / Şi-atunci se implică Sara / Ca să terminăm gargara. / -Vine-ndată a ta „babetă”, / Călare pe o „bichetă”! / Că „bicheta”-i BICICLETA, / Iar „babeta” e TABLETA.”

Ei, numai cine a vorbit nu demult aceeași limbă poate să deslușească sensul cuvintelor hazlii care dau farmec şi mireasmă copilăriei.

„Papada”, ne-a produs tuturor reacții,  sau de plâns că-i prea rece, sau de râs deoarece din ea putem face cei mai năstrușnici oameni de zăpadă, iar mai apoi

în șaua săniuțelor ea devine cea mai rapidă cale de transport: „Şi-am pornit-o dintr-o dată / Prin „papada” înfiorată. / După câţiva paşi în grabă,/  Am căzut în neaua albă // Am crezut că este frişcă / Dar la limbă, tare pişcă! / Dau să mă ridic cumva, / Şi mă ţine strâns în ea.”Aşa e zăpada prietenoasă, lipicioasă, moale şi jucăuşă. Ne obişnuim uşor cu ea şi o iubim atât de mult încât nu am mai vrea să plece. Doar grija părinților față de sănătatea noastră ne va convinge să intrăm repede în casă.

 „Cuculeţi”,(pufuleții) sunt preferați de cei mici şi de cei mari. Este  firesc să îi denumim după cum ne place! Iar cei mari să învețe cuvinte noi dacă doresc să conversăm.

„Ciobită” (ciorbița), nu este printre preferatele celor mici, mai ales când nimic nu este mai bun decât o acadea sau o „ronțăitură” nesănătoasă dar la modă printre pitici. Așa că trebuie dezvoltată o adevărată strategie să intre în meniu și mai apoi alta ca să intre în burtică.

 ”Oaia” este numele bonei. Prescurtat și cifrat! Ioana îi spune toată lumea, copilul îi personalizează numele. Aşa va rămâne mereu  numai a lui: „Oaia” în sus şi „oaia”-n jos, / Mi se părea că zic frumos, / Că-i haios şi nu caraghios, / Pentru mine, chiar ingenios.”

            „Poneiul, Coamă roz” este după cum vedem în arsenalul de jucării. În vis ne poartă peste mări şi țări,  pe tărâmul fabulos al poveştilor. Ne trezim şi îl regăsim printre jucării, desigur ostenit după o noapte în care împreună am bătut în lung și-n lat tărâmul poveștilor. Ar mai da o tură la cererea stăpânei, dar năzdrăvan devine numai în somn: „Şi ce credeţi c-am văzut? / Coamă Roz, Poneiul scurt / M-aştepta chiar echipat / De-o plimbare prin palat. // Eu, prinţesa Eva, neînfricată / Spun cu vorba-mi răspicată: / Dii, Ponei spre înalta zare, / Să vedem răsăritul de soare! // Toţi ai casei s-au trezit, / Neştiind ce am de gând, / Aplaudă fata spontană, / Ca Poneiul, năzdrăvană.”

Timpul trece  foarte repede. „Deja sunt mare” este poezia care ne spune acest lucru. Nu renunțăm la joacă, dar altele ne sunt de-acum prioritățile. Și cum o dată cu vârsta crește și responsabilitatea , devine un copil silitor care îşi face întâi temele şi abia pe urmă se bucură din plin de timpul de joacă:  „Şase ani eu împlinesc / De aceea vă poftesc / Să mă credeţi pe cuvânt / Că am un mare avânt, / Ca şcolarii, să fac teme / Fără a mă mai teme / De liniuţe şi bastonaşe, / Care-mi par nişte poznaşe. // Drepte, strâmbe cum or fi / Eu din scris nu m-oi opri, Până la urmă, le vin de hac / Că nu-i după bunul lor plac.”

Ceața ne ascunde privirii totul, doar ne lasă când şi când să distingem umbre, făcându-ne doar curioși. ”Fantome prin ceață este un poem care le lasă copiilor  imaginaţia să zburde, până când realitatea vine în forma ei pură şi clarifică totul: „Într-o blândă dimineaţă / Văd o fantomă în ceaţă, / Merge încolo şi încoace

Sprintenă şi perspicace. // Însă, în ceea ce mă priveşte, / Măresc pasul voiniceşte, / Pe urme-i calc cu îndrăzneală / Să nu mai umble cu-atâta fală. //  …Privirea-mi sparge deasa pâclă / Şi văd o fată care umblă, / Cu ghiozdanu-n spate, ca al meu, /

Pe drumul întins, cu mult tupeu. // Ne-am distrat ştrengăreşte,/  În timp ce un coleg ne urmăreşte, / Crezând şi el în fantome, fireşte, / Dar într-un târziu se lămureşte. / Şi prin ceaţa ca o simplă coală / Am ajuns, râzând, tustrei la şcoală.”

            „Cine cred că eşti” ne răspunde la multitudinea de întrebări pe care cei dragi şi le pun cu privire la minunaţii copii care le umplu vieţile. Comparaţiile nu îşi găsesc limite, sentimentele sunt profunde şi răspunsul e mereu acelaşi, ei sunt bucuria fără care viaţa părinţilor şi bunicilor, fraţilor şi celorlalţi membri de familie şi-ar pierde sensul şi frumuseţea. Copiii sunt tot ceea ce viaţa îţi poate oferi mai bun şi mai frumos: „Eşti a vântului blândă adiere, / Gingaşă petală de mângâiere. // Eşti marea cea mare şi cerul înalt, / Dar şi cel mai strălucit diamant. // Eşti lumina astrelor cereşti / Sufletele noastre-mpodobeşti. // Eşti iubirea ne-ntreruptă, / Din care întreaga familie se-nfruptă.”

Cartea aici de faţă s-a născut din dragostea unei bunici pentru nepoţeii ei, astfel conştientizând de fapt minunile care umplu vieţile noastre ale tuturor şi de care ne bucurăm zi de zi! Copiii ne învaţă că viaţa este frumoasă şi cu fiecare zi descoperim prin ei alte faţete ale diamantului, alte prilejuri de bucurii, de fericire şi încântare. Cuvintele sunt  nişte jucării care sub mâna adulţilor se transformă în cele mai frumoase poveşti, îndrituite să ne amintească că am fost odată cu toţii mititei, inventivi şi năstruşnici.

Vasilica Grigoraş a reuşit să se întoarcă la anii frumoşi ai copilăriei, să se bucure de ei şi să-i retrăiască alături de nepoţei. Să poţi să fii copil fie măcar şi pentru o zi este o realizare, printr-o carte însă poţi să rămâi copil pentru eternitate. Prin scrierea acestei cărţi, doamnei Vasilica Grigoraş i-a reuşit acest lucru!

Valeria Tamaş

Topic: Recenzii | Comments Off on Valeria Tamaş – Revărsări de dragoste în poezia Vasilicăi Grigoraş


« AnteriorulUrmătorul »