Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente


« | Principal | »

Despre adolescenții instituționalizați

de Radu Botiş | Mai 10, 2020

“Oricine are nevoie de o casă în care să trăiască, dar o familie care te sprijină, clădeşte cu adevărat un cămin”.
– Anthony Liccione

„Trebuie să începi de la zero: casă, familie. Trebuie să renunţi la obi¬ceiurile unei vieţi „comune” – aceste cuvinte le-a rostit un tânăr de 19 ani la absolvirea instituţiei, în care s-a aflat de când se ţinea minte.
Locul copilului este în familie şi comunitate, iar plasarea lui într-o instituţie în urma unor circumstanţe, trebuie să devină o ultimă soluţie, cu statut temporar, până la depăşirea situaţiei de dificultate, prin găsirea unei oportunităţi permanente, ce ar asigura protecţia copilului, oferindu-i modele de urmat în viaţa de adult.
Cu regret, în realitate instituţiile au devenit nişte „depozite” pentru mii de copii, iar instituţionalizarea – oricât de bine intenţionată, influen¬ţează totuşi negativ asupra dezvoltării intelectuale, fizice, emoţionale şi sociale a copilului.
În primul rând, copiii instituţionalizaţi sunt lipsiţi de condiţiile nece¬sare pentru a-şi dezvolta potenţialul. În al doilea rând, nu li se asigură respectarea drepturilor lor fundamentale.
Pentru a „supravieţui” şi a obţine abilităţi utile pentru viaţa de matur în cadrul instituţiei, copilul trebuie să dea dovadă de multă răbdare, in¬sistenţă de a-şi atinge scopul şi de a-şi asigura un viitor. Copilul are nevoie de modele de comportament adecvat, de soluţii care să-i permită depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă.
Adolescentul necesită permanent conştientizarea propriei valori, el trebuie să gândească critic, să comunice eficient şi în cele din urmă să fie capabil a soluţiona de unul singur problemele apărute.
Aceste cunoştinţe şi deprinderi care vor condiţiona un comportament adecvat şi atitudini sănătoase pot fi obţinute cu ajutorul maturilor, în primul rând cei din familie, care sunt alături de minor în cele mai complicate situaţii, în al doilea rând, adulţii, care vor oferi copilului cunoştinţe funcţionale pentru a-i asigura un început cât mai bun de viaţa matură.
Adulţii care se află în preajma copilului trebuie să-i dea aprecieri pozitive, să susţină încrederea în sine, să stimuleze capacitatea de iniţia¬tivă, prin aceasta formând deprinderi de viaţă, care în viitor îi vor ajuta tânărului să se integreze în societate.
Orice persoană care este în contact cu copiii trebuie să se considere direct responsabilă de ocrotirea lor, conştientizând aceasta drept sarcină, atât la nivel profesional, cât şi personal.
Copilul lipsit temporar sau permanent de mediul familial, devine o preocupare deosebită a structurilor de stat şi a organizaţiilor neguver¬namentale.

BIBLIOGRAFIE

Dumitrana, M. Copilul instituţionalizat, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998;
Dumitrana, M. Abandonul şi efectele lui asupra copilului instituţionalizat de vârstă preşcolară, Teză de Doctorat, Bucureşti, Univ. Bucureşti, Facultatea de Sociologie – Psihologie – Pedagogie, 1998;
Dumitrescu, I. Adolescenţii. Lumea lor spirituală şi activitatea educaţională, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980;
Beca, E.. Experienţa de viaţă a adolescenţilor. Editura Orfeu, Bucureşti, 2000;
Macavei, E. Consecinţele separării de familie asupra dezvoltării psihosociale a copilului, în “Revista de psihologie”, nr.1/1986;
Miftode, V. Fundamente ale asistenţei sociale, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999;
Mihăilescu, I. Famila în societăţile europene, Editura Universităţii, Bucureşti, 1999
Consilier Școlar,
Prof. Raluca Maria Bodone

Topice: Diverse | Comments Off on Despre adolescenții instituționalizați

Comentarii închise.